Lebăda neagră va lovi din nou?

Lebăda neagră va lovi din nou?

Atunci când politicienii nu mai știu ce să inventeze pentru a se impune la vot în fața rivalilor mai puternici decât ei, în absența oricăror elemente strategice din științele politice, acum mai urâte și neglijate ca oricând, caută mijloace în științele oculte, în vrăjitorie, oracole, oniric, în faptul aleatoriu, iar istoria noastră recentă le oferă marfă din belșug. Dar ce este lebăda neagră?

O metaforă bazată pe un fapt natural: lebedele sunt albe de când lumea, numai că din când în când natura se joacă cu ADN-ul frumoaselor păsări de apă și apare câte un exemplar negru. Fenomenul a aprins imaginația serviciilor de PR ale partidelor și ale candidaților mai ales în campaniile electorale care au încercat prin diverse subterfugii să creeze un fapt cu impact mediatic pentru a disloca energii populare folosite apoi în vedera impunerii unui ales al lor. 

Conceptul „lebăda neagră“ nu s-a născut, din păcate, în mintea politicienilor și a politologilor români, ci vine din SUA, de la eseistul Nassim Nicholas Taleb, a cărui carte apărută în 2007, The Black Swan (Lebăda neagră) cercetează rolul socio-politic al fenomenului: evenimente greu de anticipat reușesc să capete un impact major asupra unor state, formațiuni politice, mari personalități și chiar asupra statu-quo-ului financiar, schimbându-le radical datele, existența ori desființându-le pur și simplu. Impactul acestor evenimente ține de prejudecăți ale populației, de gradul de educație și de sensul, forța mișcărilor politice.

Istoria recentă a reținut câteva astfel de „lebede negre“: Emil Constantinescu: „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?“, Băsescu: „Domnule Geoană, nici azi-noapte nu v-a plăcut întâlnirea cu dl Vântu?“, iar în 2014 lebăda neagră a venit prin busculadele la vot în diaspora găurind sarsanaua de voturi a d-lui Ponta. Mai sunt și altele, de la spa-ul („sanitas per aqua“) al lui Vântu la ceasul de aur al candidatei stângii…

Cum fapte ca acelea de mai sus nu se întâmplă toată ziua, disperarea fără margini i-a făcut pe competitori să inventeze ei înșiși țânțari din care să facă armăsari focoși și asta încă de la celălalt rând de alegeri prezidențiale: 1.  candidatul e străin de neam, nu e ortodox ca noi toți și nu a fost în stare să aibă copii; 2. candidatul are 6 case; 3. confruntarea electorală între cei doi candidați rămași în cursă după primul tur, confruntare care nu va avea loc din motive care nu-și au rostul în discuția de față; 4. candidatul liberal cică are o cască în ureche pentru a primi indicații de la staff-ul său electoral…, iar încercările continuă probabil până în orele scrutinului. Se vede cu claritate că niciunul din aceste fapte nu poate accede la statutul de lebădă neagră, iar cele etalate acum n-au avut efectele scontate de lansatori, ci alte efecte, unele perverse.

Și pentru că, cu toate eforturile propagandistice ale scornacilor, lebăda neagră nu a vrut să poposească încă în curtea Cotrocenilor, căutările au intrat într-o fază plină de nervozitate, lacrimi și injurii determinate de neputință. Ceea ce nu iau în calcul căutătorii lebedelor negre este că trebuie să ai baftă de două ori: o dată să dai peste o lebădă neagră, nu vopsită, și a doua, să știi / să poți s-o determini să-și joace rolul.

Să nu cădeți în capcană crezând că lebedele negre sunt vânate cu atâta pasiune numai în România. Amintiți-vă cum zburau cu dezinvoltură pe deasupra capetelor lui Donald Trump și al lui Emmanuel Macron, ca să nu dăm mai multe exemple. Cu toate zbaterile staff-urilor electorale americane și franceze, însă, lebedele negre și-au continuat mai departe plutirea grațioasă pe lac, își vor crește puii cu aceeași grijă odată cu  dansurile, cântecele lor de dragoste ori de singurătate.

Ceea ce mă întristează, însă, este incapacitatea funciară a politicienilor noștri și a serviciilor de PR, de consultanță de a se concentra pe durerile unui neam de oameni necăjiți de guvernări inepte, de a gândi modalități concrete de a se pune în slujba cetățeanului și a viitorului copiilor noștri, nu a unor lideri care nu binemerită de la poporeni.

Petru Tomegea