Cine-a deschis televizoarele de 1 Mai a putut observa că România nu mai are clasă muncitoare. Dacă în marile capitale ale lumii, pe străzi mărșăluiau cu pancarte, steaguri și sloganuri, milioane și milioane de manifestanți, bine organizați, hotărâți, plini de agresivitate, în țara noastră, nimic. Dar absolut nimic. Semn că fosta clasă a lucrătorilor repauzează în paradis, vezi filmul italianului Elio Petri (1971), sau a devenit eroină, numai bună de pus pe soclu pe versurile și cântecul lui John Lennon (1970).
Se poate ca muncitorii să se fi amestecat între celelalte mulțimi de sărăceni ghinioniști, aranjați riguros la cozi kilometrice pentru un mic și o bere. Sau ce-o fi. Ghinioniști deoarece stânga românească și-a schimbat în ultimul moment atitudinea față de clasa uvrierilor. Nu că nu mai erau micii buni din pricina banalului bicarbonat, cum se zice, ori berea rece, ci pentru că străzile și piețele ocupate cândva de muncitori protestatari rămân mereu goale.
Lideri da, activitate ba
Ei, surpriza abia acum urmează: clasă muncitoare nu prea avem, dar priviți ce mulțime de lideri de sindicat prestează la televizor! Cine are curiozitatea să adune listele cu numărul sindicaliștilor din România, așa cum le declară respectivii, ar putea descoperi că, pe hârtie, avem cei mai mulți muncitori din Europa. Dar atunci de ce nu-și apără drepturile?
Multe ar fi motivele: fie au cele mai mari salarii și se declară mulțumiți de standardul lor de viață, fie au alte treburi, le e frică de concediere, varianta că nu prea mai avem sindicate adevărate și clasă muncitoare în sensul stahanovist al termenului fiind cea mai plauzibilă.
Activism sindical?
În condițiile în care remunerația pentru munca prestată în România e mai mică de 4-12 ori decât în Occident, iar prețurile sunt comparabile, de nu cumva mai mari, explicația cu automulțumirea lucrătorilor noștri nu poate fi susținută. Dar frica să nu-și piardă locul de muncă, mai cu seamă a celor trecuți de 50 de ani trebuie să fie copleșitoare. Iar alternative nu prea sunt. Joburile în afara țării fiind numai pentru cei în putere, tari în meserie sau în profesiune.
Activismul sindical pare să nu aibă sorți de izbândă în România. Oricum, niciun guvernant, nicio majoritate parlamentară nu au tremurat în ultimii ani din pricina grevelor și a manifestațiilor sindicale. O explicație ar fi amenințarea, agățarea liderilor mai vocali în procese penale, asta dacă ne luăm după declarațiile lor, și chiar condamnarea unuia dintre ei, Marius Petcu, la 7 ani închisoare pentru corupție. Iar acuzații la fel de grave planează asupra mai tuturor liderilor naționali.
Statistic, avem peste 5 milioane de lucrători
c
În schimb, președintele ne-a informat zilele trecute că România are în prezent cel mai mare volum de export de după revoluție, asta însemnând că musai numărul celor ce lucrează în respectivele domenii, plus numărul celor din servicii publice trebuie să fie semnificativ, 5 100 000, zice prim ministrul. Ceea ce nu e puțin.
Deși cifra ar putea trezi fiori diriguitorilor, la ultimul mare miting sindical, cel din octombrie 2010, când erau așteptați peste 100 000 de participanți, cu mare greutate s-au putut aduna aprox. 30 000 de sindicaliști. De atunci, toate încercările organizatorilor de a-i speria prin număr mare pe patroni și guvernanți au eșuat. Cu siguranță acesta este și motivul proastei salarizări și a discrepanțelor uriașe între diverse categorii sociale.
Dezorientare. Lideri degeaba
De aici, se vede cu claritate că mulțimile de lucrători sunt dezorientate și dezorganizate. Fie și-au ales, cu mici excepții, lideri incompetenți care fac averi cu fostul patrimoniu sindical și cotizațiile, fie n-au chef de luptă sindicală. Cât despre lideri, a se vedea că, nu știu cum se face, dar membrii de sindicat se lasă mereu păcăliți, alegându-și mereu aceleași vedete care își urmăresc propriile interese căzând la pace cu guvernanții și patronii.
Asta chiar dacă mulți dintre ei fac jocuri politice mai ales în campanii electorale, câțiva reușind să pătrundă în parlament. Niciunul însă nu s-a spetit în favoarea celor ce muncesc, poate de aceea sindicalismul stă să moară în ultima vreme.
În schimb avem o clasă superbă de patroni, asta dacă ne luăm după felul cum se prezintă la televizor. Căci nu există mari patroni dacă nu apar cât mai des pe sticlă, în mass-media, în genere. Și, nu o spun cu răutate, de multe ori fraternizează chiar în direct cu liderii de sindicat, ceea ce i-ar fi speriat pe clasicii marxismului.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 