Criza actuală lasă să se întrevadă golirea de sens a unei noţiuni politice clasice: partidul. Pierzându-şi ideologia, tradiţiile şi ţinuta de altădată, partidele noastre duc lipsă de aderenţi conştient motivaţi, iar poziţia în eşichier ţine de imagine şi notorietate, de avantaje şi funcţii în eventualitatea câştigării alegerilor. Promisiunile ca vector electoral principal, miza pe alternanţa la guvernare şi discursul revanşard nu constituie decât un liant perisabil, iar migraţia membrilor dintr-o parte în alta se accentuează. Încercarea de resuscitare a ideologiilor creştin democrate, liberale şi social democrate după Revoluţie n-a reuşit să-l trezească din letargie pe homo politicus autohton. În locul partidelor avem popoarele PSD, PDL şi al PNL, formaţiuni eterogene din soldaţi conştiincioşi şi trădători oportunişti, clici, găşti, bisericuţe şi mulţi comandanţi supremi. Ei îşi mână oştile de strânsură într-o bătălie oarbă pentru putere în care implică instituţiile statului, iar bugetele se irosesc pe supravegherea populaţiei şi a rivalilor, pe publicitate şi PR, pe întreţinerea activismului şi a clientelei de partid, pe luxul liderilor naţionali şi locali. Însă de la deturnarea sensului politicii ni se abate atenţia. De aici senzaţia că regimul comunist e încă în viaţă, iar democraţia îşi dă duhul în campanii electoraliste permanente.
Fireşte, savanţii au prezis demult moartea ideologiilor, dar nu şi a partidelor, încă necesare pentru aglutinarea intereselor cetăţeneşti, pentru selecţia personalului şi punerea în operă a programelor de dezvoltare social-economică şi culturală. Numai că, în loc să se ocupe de acestea, Puterea s-a lăbărţat peste întreaga suflare, forţând mereu legile şi constituţionalitatea ca să controleze pârghiile bugetare de sus până jos. Acum încearcă să desfiinţeze statutul de alternativă al Opoziţiei, preluându-i discreţionar mesajul. Scoaterea ei din jocul democratic e mai vizibilă în Parlament, unde Executivul îşi trece legile fără cvorum, călcând în picioare libertatea de opţiune legitimată prin sufragiu. Votarea la ordin, ca pe vremea Marii Adunări Naţionale, e un abuz fie al majorităţii anarhice, fie al unui lider dornic să reinstaureze domnia bunului plac.
Şi în Occident partidele au devenit pragmatice: nu mai mizează pe ideologic de câteva decenii, în schimb activitatea programatică, ştiinţa şi arta guvernării cunosc emulaţie şi efervescenţă. Numeroşi savanţi, economişti, sociologi împreună cu instituţii de cercetare şi universităţi celebre se implică în rezolvarea situaţiilor dificile, iar competenţele lor au contribuit la atenuarea efectelor crizei.
La noi oamenii de ştiinţă sunt forţaţi de sărăcie şi de cinismul conducătorilor să se lepede de ţară tocmai când e mai mare nevoie de expertiza lor, politica sprijinindu-se doar pe loialitate şi servilism. Activitate programatică mai are uneori Opoziţia nevoită să construiască strategii de ieşire din criză, Puterea fiind la mâna FMI, a BM, a CE… S-a ajuns aici deoarece spiritul critic a fost înăbuşit din faşă, atât în instituţii civile cât şi politice. În lipsa atitudinii critice din interior, deciziile, de la vârf la bază, nu beneficiază de analiza riguroasă nici a specialiştilor, nici a consiliilor manageriale, căpătând forma şi conţinutul ordonate de lider. Critica din afară, din mass-media e acuzată de partizanat, fiind socotită ca pe vremuri amestec grosolan în treburile interne. La partidele din arcul Puterii, funcţionează centre exterioare de decizie care îşi impun discreţionar punctele de vedere. Democraţia internă de partid a devenit excepţia, nu regula.
De aceea, politica s-a mutat din Parlament şi Consilii Locale la TV, voturile se cumpără adesea, iar partidele trăiesc doar prin vizibilitatea şi carisma câtorva lideri naţionali, căci nu se mai promovează valori şi merite. Se consfinţeşte astfel pierderea definitivă a reprezentativităţii şi a legăturii cu masele de alegători.
Petru Tomegea
Ziare.com
Petru Tomegea - ePolitica 