Cine ar fi zis că îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu va fi din nou de actualitate! Deși au trecut aproape două veacuri, iată că deținuții au găsit înțelegere la Parlamentul României care a preluat o lege dinainte de 1989 și a „îmbunătățit-o” de două ori pentru a le da o șansă să scape mai repede din pușcărie. Și nu oricum, ci aureolați de „capodopere” (zice Becali!) realizate în stare de detenție și pe cheltuiala lor.
Ceea ce intrigă nu e faptul că arestații scriu, ci că Legislativul nu a găsit vreme să analizeze și situația cărții românești, a autorilor aflați în libertate, a scriitorilor, a savanților din biblioteci și universități, situație mai nenorocită ca oricând, dar sare în sprijinul condamnaților cu bani. Numai cine n-a intrat demult într-o librărie sau bibliotecă nu știe că pe rafturi nu mai afli decât cărțile autorilor clasici și consacrați, traduceri în număr sufocant și cam la întâmplare, alături de maculatura abjectă a celor bolnavi de autorlâc, scoasă pe bani proprii.
Veți spune că, în fond, e vorba de a oferi șanse egale celor condamnați pentru diverse delicte, dar cine-și închipuie că aceleași șanse le au scriitorii, poeții, artiștii, oamenii de știință cinstiți greșește de două ori. O dată că a scoate o carte de literatură sau știință contemporană azi este aproape imposibil în condițiile în care editurile nu-și asumă riscul de a le distribui și a pierde banii, cartea fiind marfă greu vandabilă, și, a doua oară, că, neavând fondurile necesare, autorii se lasă păgubași.
Legiuitorul a considerat la început că liberalizarea pieții de carte va înlătura maculatura, nonvaloarea, dar evoluția nu a fost cea așteptată. Din contra. Pentru autorii fără bani publicarea unei cărți a devenit o adevărată aventură. Fenomenul seamănă ca două picături de apă cu situația câinelui căruia i s-a dat libertate, nu și mâncare. Nu știu dacă nu cumva legiuitorul a anticipat ce se va întâmpla, caz în care cinismul aleșilor a protejat cu bună știință indivizi certați cu legea, dar bogați, precum autorii de după gratii.
A doua scăpare la fel de cinică a legii este conceptul de valoare. Firește, fiecare are dreptul să scrie orice, dar aici era vorba de lucrări serioase, fie de știință, fie de artă, și nu de petrecere plăcută a timpului. Probabil s-a mizat pe rolul editorului de carte, editor care azi e mai cu seamă om de afaceri: oricine plătește poate publica orice. În acest caz ar fi trebuit prevăzută o comisie responsabilă de valoare, corectitudine, profesionalism… Nefiind așa ceva, ne-am trezit deodată cu peste 400 de „capodopere”, una mai „prețioasă” ca alta.
Despre calitatea „capodoperelor” se vorbește mai puțin și în necunoștință de cauză. Acuzațiile de plagiat, de plătire a unui „negru” pentru redactare, adică a unui scriitor, savant „anonim”, aflat în libertate, par să se confirme în cele mai multe din situații. Firește că „negrii” trebuie să răspundă în solidar în fața instanțelor. Ceea ce nu vrea să însemne că după gratii nu s-au scris și cărți valoroase. Nu-mi vine totuși la îndemână să le dau ca exemple, în semn de protest față de discriminarea autorilor fără mijloace pecuniare.
Cât despre recomandările date de personalități ale culturii și învățământului superior se pot spune două lucruri: cei ce au făcut-o pentru bani sau alte foloase pot fi anchetați de către DNA și încadrați la mită, dar cei ce au făcut-o cu bună credință sau din spirit umanitar nu au nicio vină. În fond au respectat prescripțiile legii. De aceea vinovăția ar trebui căutată și în gestul legiuitorilor de a-și favoriza colegii. Nu poate fi exclusă această intenție în condițiile în care destui autori provin dintre aleși.
Revenind la titlu, a se observa că îndemnul lui Heliade a dat naștere unui fenomen destul de răspândit în România: parvenitismul, uzurparea unei calități dintre cele mai sensibile și demne, aceea de scriitor, de autor de cărți. Fiindcă scrierea unei cărți presupune o clipă de geniu și, uneori, zeci de ani de trudă. Mi-ar fi plăcut ca scriitorii-deținuți să le dea o lecție tuturor profitorilor, dar legea i-a ajutat doar să scape mai repede de pârnaie.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 