Mai există PDL?

O formațiune politică există numai în măsura în care își afișează o identitate politică, o anume ideologie și doctrină, are programe de reforme economice, social-politice, sedii centrale și locale, se bazează pe o structură organizatorică și logistică.
În ceea ce privește identitatea politică a PDL se poate afirma fără niciun dubiu că aceasta nu mai există decât în mintea liderilor și a ofițerilor lor de presă, aflați încă pe baricade, așa cum nu există o minimă preocupare pentru a o clarifica. După 2006, anul fuziunii în fapt, iar 2007, anul fuziunii formale între PD și PLD-ul lui Teodor Stolojan, partidul și-a făcut pierdute identitatea și ideologia întemeiate de gruparea Petre Roman, rămânând la remorca și la dispoziția lui Traian Băsescu

Emblema „popular”

De aceea, chiar dacă a trecut la dreapta eșichierului politic zicându-și „popular”, și-a însușit până la literă și punct toate acțiunile, susținerile și părerile dlui Băsescu, iar numirile de personal și lideri au fost cedate fără crâcnire aceluiași. De la bun început. Nimic nu s-a mișcat în partid, nici în guvernările perioadei 2009-2012 fără știința sa. Or dl Băsescu nu e doctrină, nici ideologie, nici program. Dacă atât timp cât liderul de facto a fost pe cai mari i-a convenit PDL-ului, acum când încalecă o mârțoagă rebegită, viitorul sună trist.
După Convenția Națională Extraordinară din martie, noii vechi lideri s-au trezit cu o entitate politică în brațe fără a ști ce să facă cu ea: agenda publică făcută până atunci de dl Băsescu și consilierii săi a rămas calată pe vechi cabale și utopii, de care s-a servit cât a avut nevoie. Ar fi fost absolută nevoie de un nou certificat identitar și de clarificări, reafirmări doctrinare. Din pricina bătăliei la vârf, numai de așa ceva n-a fost timp.

Noroc de capra vecinului

Așa că partidul se stinge încet cu ochii cât cepele la capra vecinului. Nu e lider măreț care să nu iasă zilnic în mass-media cu discursuri despre dispariția și ticăloșirea USL: moare, se rupe, se sparge, se sfărâmă, se dezmembrează, se desparte îndată, mâine, poimâine, dacă nu acum, nu o mai prinde luna, vara, anul, alegerile locale, parlamentare, europarlamentare și tot așa de vreo câțiva ani.
Fiecare purtător de cuvânt portocaliu, cum deschide ochii, cum îl vede pe Ponta trădătorul, deși la modă sunt trădările în PDL, pe Ponta plagiatorul, deși despre plastografii PDL nimeni nu mai amintește, mai nou, pe Ponta ridicat de Băsescu în slăvi pentru buna guvernare. Gata, liberalii se dezic de PSD, PNL iese de la guvernare, Ponta s-a certat cu Crin, iar USL scârțăie din toate încheieturile. Și fără Ponta, catastrofa Crin, dictatorul, somnorosul, cel cu fixația anti-Băsescu, n-are nicio șansă, ratează prezidențialele.

PDL mai e partid?

În aceste condiții nici nu are rost să ne mai întrebăm dacă mai există PDL. Ca partid politic bazat pe discursuri și mesaje ca acestea de mai sus a pierdut toate confruntările electorale, iar în noua conjunctură parlamentară nu mai are cum depune o moțiune de cenzură la adresa guvernului. Cine să voteze o formațiune care nu ne spune când, cum și cu cine va guverna, ce program de reforme va pune în aplicare, cum va gestiona relațiile cu UE și NATO?
Dacă e vorba de sedii centrale și locale, de structură organizatorică și logistică, se poate susține fără dubii că PDL are cele mai luxoase sedii, are o formidabilă structură organizatorică în același stil piramidal comun pe meleagurile noastre și una dintre cele mai moderne logistici. De conexiuni cu instituțiile publice nu mai zicem că se supără dl Videanu. Sau poate nu.

Războiul menține forma

Dar și alte organizații publice, private au sedii și logistici și nu-și zic partide politice, deoarece diferența o fac opțiunile ideologic-doctrinare și programele politice, ceea ce la PDL nu e cazul. Dilema apare atunci când încercăm să explicăm fobia, duritatea și continuitatea atacurilor împotriva USL: dacă în această confruntare casus belli nu-l constituie ideologia și programele politice, nu este vorba despre confruntare politică, ci despre altceva.
E vorba de politica mitingistă de lift pusă în operă imediat după revoluție: Jos FSN, sus CDR, jos CDR, sus PSD, jos PSD, sus A.DA, jos PNL, sus PDL, Jos USL, sus ARD… Așadar, interesează mai ales Puterea, funcțiile și demnitățile publice, iar partidele, liderii ajung adesea la guvernare fără să știe ce să facă cu ea. Motiv pentru care jucăm doar sârba pe loc. Căruțele fiind pe cale de dispariție.

Petru Tomegea