Nu cred că s-a mai văzut vreodată așa o împerechere bizară de cuvinte în titluri, la fel cum nu cred că s-a mai văzut altundeva decât în România o împerechere de fapte politice mai bizare ca acum. Cu toate acestea, bizareriile politice continuă: deși social-democrația este o ideologie care împletește guvernarea în vederea bunăstării clasei muncitoare, a celor mulți cu dezvoltarea economică fără de care bunăstarea nu este posibilă, la noi actul de conducerea a statului se concentrează de peste doi ani numai și numai asupra aducerii Justiției în curtea unui jupân. Și asta cu toate că, în doctrina social-democrată, justiția trebuie să fie egală pentru toți, iar dreptatea trebuie înfăptuită conform legilor democratice.
Deși actuala majoritate a câștigat dreptul de a guverna România, măsurile luate de la alegeri încoace îi privesc preferențial pe liderii de partid implicați în dosare penale și abia apoi pe poporenii aflați în situații grele. Defavorizații beneficiază de fel de fel de măriri salariale și pomeni electorale, fiindcă votul lor este important. De aceea și cred ei că partidul este salvatorul României, singurul care poate face față străinătății dușmănoase, multinaționalelor jefuitoare și Europei colonizatoare.
Dar chiar și așa, la ultimul miting electoral de la Iași, înconjurată de atâta „dragoste” a sărăcenilor, social-democrația noastră nu știa pe unde să iasă din clădirea teatrului Luceafărul, clădire care nu era dotată cu terasă exterioară pentru elicopter precum Comitetul Central al PCR.
Liderii social-democrați s-au ascuns de strigătele protestatarilor folosindu-se de bruiajul fanfarei, iar baia de mulțime a fost ratată. Dovadă clară că social-democrația nu mai este „cea mai iubită dintre pământeni”, cum își cântă ei înșiși în strună de atâția ani. Ceea ce mă face să cred că, în contrast cu situația din stradă, social-democrații români reeditează la altă scară situația tulbure a PCR și a lui Nicolae Ceaușescu dinainte de revoluție.
În lipsa elicopterului, s-a apelat la laude asupra activității de guvernare, asupra „mărețelor realizări”, repetându-se la nesfârșit verbul „v-am dat”, că doar atât contează, iar la dialogul cu propriul electorat social-democrația „a mers până la capăt” unde a dat de nimic și nu e vorba de filosofia nimicului.
Adică, după o voce îndrăzneață din public, nu s-a ales nimic din programul – capodoperă de guvernare, acela explicat cu atâta convingere „cu creionul pe hârtie” în trecuta campanie electorală. Cuvântul „nimic” a scos social-democrația din minți și s-a trecut la injurii. Deși, în țările cu ștaif democratic, social-democrații sunt cunoscuți ca politicieni manierați. După care „nimicul” a devenit viral pe rețelele de socializare și acolo a rămas.
Numai că a mai apărut ca din senin un fapt: un fost votant social-democrat nu a mai vrut să dea mâna cu hoții aflați în plină baie de mulțime, iar gestul său a trezit stupoare și nedumerire. Și asta fiindcă faptul acesta ireverențios coincide cu strigătele protestatarilor de mai bine dedoi ani încoace. De aceea, o întrebare trebuie pusă: Încotro o ia social-democrația românească? Nu cumva costumul de gală european a fost schimbat pe surtucul pătat al formațiunii dinainte de 1989, dar bine înfipt acum la (re)sursele bugetare ale întregului popor? Nu cumva se repetă situația PCR care era orice numai partid socialist modern nu?
Așa era și atunci: de la tribuna oficială măreții tovarăși perorau zilnic că socialismul urcă spre zenit în zbor, dar la Alimentara nu găseai decât tachi-muri și frații Petreuș, în casă era frig ca afară, iar granițele erau închise. Mai țineți minte butada: „ce e mai rece ca apa rece? Apa caldă!” În schimb aveam în frunte un lider mondial, „erou între eroii neamului”, fără de care, cică, ar fi fost vai de capul României și nu se putea face nimic pe mapamond. Ne mândream că România făcea parte din lumea a treia și-i aveam prieteni pe tovarășii sovietici, chinezi, coreeni și vietnamezi.
Ceea ce e mai greu de înțeles e cum s-a ajuns din nou la faza elicopterului, la rugăciunile servitorilor cu lacrimi în ochi către liderul suprem să nu-i abandoneze… Mai e doar un pas până la faza: „am fost un dobitoc!”
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 