Archive for the ‘Lucrătura politică de la Bastus la Wiki…’ Category

Lucrătura politică, de la Bastus la WikiLeaks

iulie 2, 2011

 Sindromul făcăturii, al lucratului pe la spate bântuie politichia dâmboviţeană, dar nu e patent românesc. E născocit de când lumea. Primul „lucrat” pare a fi fost Ulise, iar Homer fixează pentru eternitate coordonatele mârşăveniei. Însă, cu toate eforturile peţitorilor, Penelopa nu cade pradă lucrăturilor ignobile, rămânându-i fidelă. La noi nu e lucrătură fără succes.

Astfel, strămoşul Bastus (Bicilis) s-a apucat de lucrături tocmai când romanii îi ameninţau hotarele, iar urmaşii lui au rămas în istorie ca pârâşi pătimaşi la curţile vizirilor. În fapt, cam la toate curţile de primprejur. Se săturaseră de ei până şi padişahii. Ca uneltirile să nu mai ajungă la urechile Înaltei Porţi, domnii îşi angajau capuchehăi, un fel de ofiţeri de (contra)informaţii, care să le bareze drumul. Chiar şi aşa au căzut capete de voievozi printre care al evlaviosului Brâncoveanu.

Dacă în Occident lucrăturile mai au oarece ştaif, legile cavalereşti nefiind ieşite cu totul din uz, la noi domină schemele joase, mojiceşti. Un model clasic de lucrătură a fost expus pe larg de I. L. Caragiale în „O scrisoare pierdută”. În mare, constă în porunca „să-l lucrăm pe onorabilul”, iar poliţaiul o duce „scrofulos” la îndeplinire. Să nu se pună rău cu „supiriorul”. Ca şi azi.

În prima etapă „îl dezarmăm cu desăvârşire” pe stimabil, ca apoi lovitura de graţie să-i înmoaie cerbicia, să-i toace ficaţii. Iniţiatorii se exprimă „curat şi desluşit”, dar de ieşit iese „curat-murdar”. Cu timpul, schemele s-au înmulţit, iar 45 ani de comunism au ridicat lucrătura la rang de mare artă: sute de mii de duşmani ai poporului zac prin canale şi gropi comune fără să le fi pus nimeni o lumânare.

Acum ţara e un şantier, iar lucrăturile nu se mai fac numai din vorbe, cu oratori tot unul şi unul, ci se foloseşte şi material didactic-intuitiv. Statagema a ajuns pe culmile gloriei cu cablograme, stenograme, filme, poze, cică „postprocesate”. Scopul: descreşterea adversarului în sondaje şi la urne vs. creşterea „comanditarului” prin aceeaşi manevră. Împotriva duşmanului năzuitor la jilţuri înalte mârşăvesc instituţii, organe specializate, remunerate din ban public, având asigurate finanţare şi suport mediatic după poftă.

Dacă n-a prins lucrătura, au pus umărul batalioane de asalt cu ortaci fioroşi, bine instruiţi. Pregătiţi pentru vremuri grele la Secu. Să-i lucreze din topor pe studenţi şi pe intelectuali cu barbă. Sunt şi firme de PR specializate, care fac bani buni din comunicarea „unidirecţionată”.

Avem şi mărturii, informaţii ale unor personaje celebre. Sub semnătură. La acest capitol stăm mult mai bine decât suratele noastre europene cu democraţie avansată. Şi, ca un făcut,  „lucrătorii” fruntaşi în muncă sunt mintenaş şi fără vorbă multă promovaţi atât de sus, că le stă graiul. Adevărată meritocraţie pe stil nou.

De lucrături au suferit seniorul Coposu: moşier, maşini de făcut dolari, vândut serviciilor străine, ucigaş de ţărani în 1907, securist; Regele Mihai: vânzător de ţară, bagă naţia la stăpân, hoţ de tablouri din patrimoniul naţional, aducător de burgheji şi moşieri exploatatori pe cap de român necăjit; dl Constantinescu: Rona Hartner – actriţa şi o clonă, spion, activist pcr, Ţigareta I, II, III… La cazul Domniei Sale se lucrează fără odihnă. Remeş: caltaboşi, palincă, mită; Geoană: jacuzi, ruşi, soacră; Crin: soţie abandonată la greu, Băsescu şi iubitele, Blaga, ba era, ba nu mai e ( ultimele, aflate în lucru)…

Arareori s-au întors împotriva lucrătorilor. Lista mişeliilor are dimensiunile unui roman fluviu. Romanul nimicniciei noastre. A se observa că în unele cazuri nu iese fum până nu faci foc (Severin).

Că sindromul îl au şi alţii e drept, dar nu ne încălzeşte. Însă stârpirea sa ţine de civilizaţia politică şi implicarea instituţiilor statului de drept. Cât timp legea şi cartea n-au vreun efect, ne vom lăsa pradă emoţiilor stârnite de făcături, iar votul ne va fi influenţat de minciuni şi filmuleţe făcute la comandă în (de)favoarea nu ştiu cui. O industrie înfloritoare în vreme de criză. Ţine loc de politică. Pe banii noştri.

                                                                                                Petru Tomegea