Ce se întâmplă cu Stânga românească?

Ce se întâmplă cu Stânga românească?

Un fenomen social-politic interesant trece aproape neobservat de către politicieni și analiști: de o bună bucată de vreme, dar mai ales de la europarlamentare încoace, singurul partid declarat de stânga tace în privința doctrinei social-democrate și a ideologiei de stânga, bătălia sa concentrându-se atât pe păstrarea puterii după demiterea guvernului prin moțiune de cenzură cât și pe ascunderea unor acte , decizii guvernamentale păguboase. Asta ca să nu mai amintim de golirea bugetului, tehnică străveche de otrăvire a fântânilor și ardere a grânelor în fața invaziei dușmanilor. Să fi renunțat partidul de guvernământ la social-democrație și la formula partidului-stat funcționăresc pentru a lăsa loc liber formațiunilor lui Dan Barna și a lui Victor Ponta sau vrea să vireze spre alt gen de a face politică? Și anume ce alt gen de politică i s-ar potrivi?

De fapt nu tace, dar vorbește doar ca să se audă vorbind, nivelul său de credibilitate fiind cel mai scăzut de după revoluție. Încet-încet, bazinul electoral al stângii românești, și nu numai, s-a tot diminuat, punctul de plecare fiind acel celebru 72% reușit la alegerile parlamentare din Duminica Orbului 1990. La doar câțiva ani, FSN a avut nevoie de coaliții gen „Patrulaterul roșu“ pentru a-și asigura și securiza majoritățile de guvernământ, chiar și-n condițiile unei stângi supradimensionate.

Social-democrații au dominat partea stângă a eșichierului politic în acești 30 de ani, reușind majorități de guvernământ cu partide de tip balama, gen PUNR, PRM, PSM…, inclusiv cu liberalii în fostul USL. Asta până la 26 mai a.c. când a trebuit să împartă voturile de stânga cu USR, iar clipa când întâietatea va fi cedată nu pare departe. Asta dacă luăm în calcul speranțele, eforturile noilor partide de stânga și păstrarea actualelor tendințe.

De reținut că, într-o formă sau alta, mai bine de 21 ani stânga s-a aflat la conducerea României, pe deasupra, întotdeauna având majorități în consiliile locale și manevrând din umbră Executive minoritare precum Călin Popescu-Tăriceanu ori Dacian Cioloș.

Trebuie spus din capul locului că actuala stângă nu și-a câștigat cea mai importantă poziție pe eșichierul politic prin merite și eforturi proprii, ci a moștenit-o  împreună cu logistica de la fostul partid comunist de dinainte de ’89, partid unic cu reflexe dictatorial-autarhice, neobișnuit a fi concurat de alte formațiuni. De aceea, comportamentul FSN -PDSR-PSD din primii ani de democrație a fost unul de continuitate, mascată ca să nu se vadă, iar coalițiile, alianțele strânse în jurul său n-au avut nicio șansă, formațiunile atrase în jocul său politic fiind înghițite, asimilate de colos.

Spre ce s-ar putea orienta, așadar, PSD? Analizând discursurile principalilor lideri, se observă accente puternicie asupra cuvintelor țară, români, România, pe de o parte, iar pe de alta, promisiunile de creșteri salariale și pensii, creșteri împinse către viitoarele guvernări. Sunt semne clare ale revenirii la un naționalism, pe moment încă domol, și la populism, așa cum s-a întâmplat recent nu numai în Ungaria populistului Viktor Orban ori în Polonia lui Jarosław Aleksander Kaczyński, dar și în Italia sau Spania. 

E clar că schimbările vizează intrarea în opoziție, amânată deocamdată pe motiv de campanie electorală(?), fiind nevoie de mesaje populiste cât mai gogonate, disciplină și determinare politică. Nu degeaba liderii vorbesc, admirativ, despre reforme interne, despre poporul și oastea PSD, deși perspectivele nu sunt deloc certe după pierderea guvernării și alegerile prezidențiale. 

Realitatea este că partidul a suferit pierderi imense în perioada ultimei guvernări. Social democraților li s-au diminuat nu numai bazinul electoral, ci și numărul de membri. Cât despre imaginea publică, ei, bine, lucrurile stau cel mai prost: nereușind să-și aproprieze cât de cât elita intelectuală, mereu ostilizată, partidul  s-a trezit fără personalități de valoare, fără oameni competenți în sectoarele cheie ale guvernării și ale administrației. O guvernare plină de scandaluri și gafe, de greșeli și renunțări, de ironii la adresa unor personaje compromise aflate în fruntea instituțiilor publice.

Petru Tomegea