Fazanul e o pasăre de minune. E atât de frumoasă, exotică, încât subsemnatul nu e în stare s-o guste măcar, oricât de fezandată ar fi. Cum să mănânci ditai capodopera naturii? Ca orice e frumos, are totuşi un cusur: e credul şi intră nătâng în capcana braconierului. Din asta se trage numele jocului de copii în care pică de fazan cel ce nu poate continua şirul cuvintelor terminate cu anumite sunete.
Jocul debutează pe la 4-5 ani şi continuă până la majorat când devine strategie hoţo-politică, în vogă la noi de peste două decenii. Se joacă în doi, în trei, în câţi vrei. Toţi jucătorii ajung „fazan”, cu excepţia ultimului. Pe el n-are cine-l păcăli o zi, o lună, un an, arareori mai mult. Ca s-o prelungească după poftă, are nevoie de fezandarea fraierilor prin tehnici de gang: şmen, fentă, ţeapă, cacealma, pontoarsă, lovituri pe la spate, culminând cu mita, de regulă, a zecea parte din „pont”.
4-5 ani s-au experimentat scheme de „întrajutorare”: 10, 100 de inşi hotărăsc să pună pe rând, lună de lună banii pentru unul dintre ei, însă, după ce încasează suma, premiatul o dă cotită, lăsându-şi de fazan partenerii. Concomitent, creditele în valută pe ochi frumoşi au culcat la pământ mândreţe de fazan Bancorex & fraţi şi surori. Aşa şi-au făcut mahării bani de lapte la copii, adică milionul de $. Multiplicat eventual cu 10, 100, 1000.
Fiind lucrativ, jocul s-a lăbărţat în scurt timp peste întreaga ţărişoară: „fazanii” de contribuabili plătesc toate dările la stat, dar privilegiaţii beneficiază de servicii chiar dacă nu achită nimic. Fraierii se milogesc la medicii de familie şi CAS, în timp ce ştabii nu suportă sărăcia din spitale autohtone, tratându-şi pe banii noştri beteşugurile în cele mai scumpe clinici străine, sau în rezerve utilate regeşte numai pentru măriile lor. Plătitorii de biruri îşi dau copiii la şcoli amărâte din ţară, cu profesori famelici şi mobilier ponosit, iar odraslele lor învaţă patriotismul la Cambridge şi Harvard. Amărâţii n-au ce pune pruncilor pe masă, nici cu ce-şi plăti facturile, iar palatele luxoase, plimbările cu maşini de lux blindate în coloane cu zeci de păzitori se îndesesc mai dihai ca oricând şi oriunde. Cine şi-ar fi închipuit că te poţi duce la crâşmă cu elicopterul de stat? Iată că au renăscut lupta de clasă şi egalitarismul proletar. Când e vorba de bănuţul văduvei şi al sărmanului.
Cum la noi ideologiile, doctrinele sunt greu de asimilat iar jocurile de grădiniţă, mult mai la îndemână, fazaniada a cotropit scena politică. Aşteptându-şi cuminţi rândul, personalităţi, grupuri, partide, coaliţii, uniuni, largi categorii sociale au picat în plasa câte unui isteţ plin de fler. Primul „fazan” a fost d. Petre Roman, nevoit să-şi salveze pielea din calea trupelor de asalt minereşti prin cele catacombe de sub Palatul Victoria, în vreme ce d. Iliescu ţinea firul scurt închis. Lecţia nu i-a folosit la nimic. Asemeni fazanului care nu ştie să iasă din borcan făcând 3 paşi îndărăt, aşa n-a ştiut nici Don Pedro să desluşească lauda groasă, terminatoare: „Petre, eşti cel mai bun”. Nici că şi-a mai revenit.
Cu totul neaşteptat, stratagema i-a scos din joc după o fezandare ca la carte şi pe Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dorin Tudoran etc. S-a dovedit că fruntaşii elitelor intelectuale devin victime sigure ale ţeparilor postdecembrişti, azi masochismul cărturăresc fiind mai înfloritor ca niciodată. A fost momentul crucial când tot românul a acceptat în sine ideea de a fi scos de fazan oricând şi de oricine.
Au picat de fazan chiar şi formaţiuni politice: PSDR – Cunescu şi-a vândut zestrea; înghiţind paharul cu otravă frăţească a liberalilor stoichişti, PNŢCD a închinat steagul ţinut sus de seniorul Coposu de dincolo de neguri… Campioni la halit momeala au fost „fazanii” voiculeşti care s-au prins în soluţia imorală la nici o lună de la întinderea cursei, situaţie repetată la indigo 4 ani mai târziu de PSD.
Ghici cine urmează?
Petru Tomegea(Ziare.com)
Petru Tomegea - ePolitica 