Aici nu va fi vorba despre plângeri penale, sesizări și reclamații adresate parchetelor, ci despre politicieni și servitorii lor care-și acuză concurenții și opozanții în paginile ziarelor sau în studiourile TV, iar acuzații sunt înalți demnitari ai statului, funcționari sau chiar instituții europene. Se vizează discreditarea, înjosirea, des-ființarea celor în cauză ca să se erijeze acuzatorii în „salvatori ai neamului”. Nu se construiește nimic, ci se dărâmă.
Cam de pe când avem dreptul la opinie, multor fruntași politici li se aduc acuzații dintre cele mai grave, inclusiv de trădarea patriei și furt, dar dovezile, probele care ar trebui să stea la baza acestor acuzații nu ne sunt prezentate, mergându-se pe ideea că „ se știe”, că „știm noi”, că „toată lumea știe, vede, simte”, că „așa se spune”, că… „pe surse”. Dar nici sursele nu sunt devoalate.
La rândul lor, cei acuzați tac, considerând că, dacă s-ar apăra, mai tare s-ar înfunda, iar continuarea discuțiilor le-ar dăuna la imagine. Or nerăspunzând, se creează un cerc vicios și o spirală a acuzațiilor, a degradării spațiului public monopolizat de un război absurd și inutil: avem tot mai mulți lideri acuzați și tot mai mulți acuzatori, lăsându-se rezolvarea litigiului în sarcina timpului. Însă timpul n-a rezolvat niciodată nimic, ci a adus eventual uitarea. Uneori după decenii.
Ce e de făcut? Fiindcă un astfel de climat și frecvența, amploarea, greutatea acuzațiilor nu mai există în nicio altă țară civilizată, nu doar din UE. Cum se rezolvă asemenea fenomene în democrațiile consolidate? Prin apelul la justiție. De ce nu se întâmplă și la noi? Fiindcă nu există nici obișnuința, dar nici cultul Statului de drept, al Justiției imparțiale și apoi cel mai adesea decizia instanței ar putea dura foarte mulți ani, avându-se în vedere supraaglomerarea justițiarilor.
Cele mai multe și mai grele acuzații i-au vizat pe șefii statului, pe președinții Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis, dar și pe liderii partidelor: au trădat interesul național și au vândut țara rușilor, americanilor și nemților Angelei Merkel. Mii de articole, tone de maculatură, ani întregi de războaie și dezbateri la TV fără niciun rezultat: jurnaliștii și politicienii nu pot da sentințe, doar Justiția. Dar nimeni n-a sesizat-o. Este mai tare cel ce acuză mai vârtos.
De ce n-au sesizat-o? Fiindcă mai totdeauna astfel de acuzații în România atrag după sine alte acuzații, apoi victimizarea și autovictimizarea, iar acestea aduc voturi în campania electorală. Cei ce pierd în asemenea situații sunt doar cetățenii: orice (auto)victimizare se face prin manipulare, iar manipularea înseamnă păcălire, mințire, procese de intenție. Și cinism cât încape.
Climatul, spațiul public nu s-ar fi infectat dacă acuzații ar fi cerut acuzatorilor să-și probeze afirmațiile într-un termen rezonabil, iar, dacă nu, să răspundă în fața completului de judecată. Probabil că în această variantă, acuzatorii, politicienii și acoliții lor din presă s-ar fi lăsat păgubași, eliberându-se de năduf și ură pentru a-și canaliza eforturile spre construirea unor politici publice pentru cei ce i-au ales.
Acum situația a devenit critică: liderul celui mai mare partid, aflat la guvernare, este prins într-un mare dosar de corupție, iar principalul acuzator este Oficiul European de Lupta Anti-Fraudă, cel ce urmărește legalitatea folosirii fondurilor Uniunii Europene. Iar asta nu e de glumă, nici de dat la întors. Și totuși suspectul Liviu Dragnea acuză OLAF de rea intenție, apoi pe Iohannis că ar fi ordonat DNA „fabricarea” dosarului. Din păcate, președintele nu vrea să taie nodul gordian și să-i ceară acuzatorului să-și probeze afirmațiile pentru a se termina odată cu acuzațiile aiuritoare, însoțite și de atacuri la adresa justiției române și aruncarea vinovăției în cârca altora.
Din păcate, situația a escaladat periculos, Liviu Dragnea amenințând cu „războiul”: va trece legile justiției în forma dorită prin parlament ca să scape de urmărirea penală și el și tovarășii săi. Numai că această variantă, în afara majorității de guvernământ, nici aceea sigură, nu are alt susținător. Se va vota împotriva Justiției, împotriva străzii, a președinției, a UE și SUA? Cine va suporta consecințele?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 