PSD își schimbă garderoba?

PSD își schimbă garderoba?

Și-ar schimba-o, dar nu este hotărât ce să aleagă. Unii lideri umblați pe la curțile UE și câțiva activiști mai cu ștaif ar opta pentru fracul social-democrației europene, numai că n-ar prea dori să-și arunce la lada de vechituri bunătate de surtuc bolșevic moștenit de la înaintași, surtuc care le-a ținut de cald în toți acești 30 de ani. Și nu le-a fost deloc rău: în toată această perioadă, au deținut frâiele în administrația locală, iar la Palatul Victoria, în afară de prim-ministeriatele Convenției Democrate și ale fostului PDL, partidul s-a lăfăit mai mult de două decenii, a prins rădăcini viguroase și chiar a făcut pui. Nu fructe.

Militanților vechi, rămași acolo de pe vremuri roșii, nu le pasă de frac. Mai degrabă înclină spre cojocul mițos carpato-danubiano-pontic, spre opinca tradițională – cândva talpa țării – spre berneveci și cioareci, fiindcă li se umflă pieptul și dau în lacrimi (de crocodil) când pronunță numele „român“.

Liderii forțoși, însă, consideră că PSD este instrumentul lor de a obține și  a poseda puterea politică, avere și prestigiu și nici măcar nu este nevoie de haine ideologice că ei sunt partidul și fac ce vor mușchii lor cu el, „fiindcă putem!“, se împăunează ei în de ei înșiși. Așadar, nici vorbă de frac sau alte costume ideologice de secol XXI. 

Vă puteți imagina cum ar sta fracul pariziano-berlinez-londonez pe Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Florin Iordache – „Ciordache – altă întrebare!“ care au încercat și chiar au reușit să întoarcă Justiția din drum? Dar pe Cătălin Rădulescu – Mitralieră, pe baronii Marian Oprișan, Niculae Bădălău, Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, Marian Vanghelie, Liviu Dragnea, Ionel Arsene, Mihai Fifor…, greii social-democrației românești împătimite de caviar? Le vedeți pe Viorica Vasilica Dăncilă, pe Olguța Vasilescu, Maria Grapini, pe Gabriela Firea, Rovana Plumb, Andreea Cozma… dialogând cu Angela Merkel ori cu Ursula von der Leyen?

Și nu e neapărat vorba de fracul european, cât este vorba de apetitul pentru democrație: cine poate uita maniera berbecos-forțoasă în care s-au adoptat principalele legi în ditai Parlamentul României când nu cred că a contat serios vreun amendament al adevăratelor organizații profesionale, al opoziției sau măcar al specialiștilor și al experților independenți politic? La fel cum nu cred că a fost vreodată mai multă manipulare în spațiul guvernamental, fie și numai dacă luăm în calcul celebrul caz al lui Liviu Dragnea ca să descoperim ce făcături s-au ascuns în spatele cortinei: abuzul de putere și guvernarea împotriva interesului public.

Acum, măreții lideri se chinuiesc să nu deschidă gura despre excesele și greșelile din timpul guvernărilor lui Dragnea (Grindeanu – Tudose – Dăncilă). Nu mai amintesc nimic de OUG 13, 114…, se prefac a uita atenționările primite în ultimii trei ani de la organismele Uniunii Europene și cele internaționale.  De ce le-au primit? Fiindcă toate schimbările în justiție aveau un singur scop: să-l scape pe Liviu Dragnea de pușcărie și să-i deschidă drumul spre posturile de prim-ministru, mai întâi, și apoi spre acela de mare mahăr, nu președinte, la Cotroceni.

Ne aducem cu greu aminte că atunci cu toții am tremurat ca nu cumva România să intre în malaxorul Art. 7 din Tratatele de Integrare, acela referitor la pierderea dreptului de vot și a zecilor de miliarde de €uro, sau Doamne ferește!, să se închidă porțile UE pentru România. Ei, bine, acum niciun împricinat de zaranie nu mai deschide gura despre glonțul care ne-a trecut pe la ureche. Nu e vorba de rușine ori căință.

Iată de ce cred că PSD nu va căuta nicio casă de modă europeană pentru a se costuma la noul congres ori în vederea marilor confruntări electorale din acest an și va etala din nou surtucul tradițional, purtător de noroc cică social-democrat, care în fapt, cum ne-a obișnuit, e social-democrat doar cu numele. Așa că sub astfel de straie  tradiționale se poate afla oricine: și urmașii lui Dragnea, acum în căutare de stăpân, și urmașii Vioricăi Dăncilă, puși acum la tocit limba românească, ceea ce e valabil și pentru alții, și însăși Olguța și însuși ilustrul Manda, cel găsitor numai de proști în propriul partid…

Oare ce fel de țară vor să aibă posesorii de surtuc?

Petru Tomegea