Nu e zi lăsată de Dumnezeu în care mass-media să nu fie burdușite cu informații, intenții, puneri la cale, scenarii legate de disjuncția (diastaza, separația) „se rupe / nu se rupe USL”. Și este de înțeles: se scriu și se comentează doar acele subiecte, teme, teze și antiteze care prezintă interes pentru publicul cititor și spectator, asta însemnând că USL trezește interes și face rating.
Ceea ce e mai greu de înțeles e de ce subiectul USL rămâne de aproape 3 (trei) ani principalul cal de bătaie al presei, al comentatorilor TV și al multor oameni politici, așadar al spațiului public. Se dau adesea și explicații, numai că mai mereu autorii lor nu se pot dezbăra de partizanat, de populism desuet și de manipulare.
USL a debutat ca un fenomen antisistem
De la început, se cuvin câteva precizări: USL este mai întâi un fenomen sociopolitic și abia apoi o uniune de partide, de aceea trebuie judecată ca atare. Acest fenomen a apărut ca o necesitate a momentului politic 2010, când România era dominată de o forță politică atotputernică, PDL, acaparatoare și abuzivă, în frunte cu un președinte jucător, perceput ca autocrat. Situația a devenit greu de suportat când, cu de la sine putere, a tăiat salariile și a făcut împrumuturi împovărătoare pentru țară. Fenomenul USL va dispărea abia atunci când condițiile care i-au determinat apariția nu vor mai exista. Așa susțin toate tratatele de științe politice.
În consecință, orice discuție, analiză, prezicere ori premoniție care neglijează sau face abstracție de intercondiționările enunțate mai sus, vorbind despre ruperea azi, mâine sau poimâine a „alianței socialiste-bolșevice…, nu constituie nimic altceva decât iluzie și dorință proprie (wishful thinking) care nu folosesc nimănui: în loc să slăbească forța și impactul USL, le întăresc.
Suportul popular și mediatic
Este un fenomen politic mai degrabă decât o formațiune partinică deoarece beneficiază de un suport popular imens, variind în jurul a 60%. Iar acest suport popular vine din atitudinea anti-Băsescu, asta însemnând că este unul de conjunctură și de oportunitate. Suportul USL a fost și mai mare la referendumul din 2012 când a depășit 88%. De aceea niciun analist sau om politic onest nu crede că alianța va continua după dispariția conjuncturii actuale și a acestui gen de a face politică. Cu o singură excepție, însă greu de luat în considerare: PSD, PNL și societatea să descopere beneficiile unei coaliții guvernamentale stânga-dreapta.
În schimb, suportul mediatic este unul cu totul anemic, cu excepția unui jurnal și a unui trust de televiziune catalogate ca atare, ziariștii, opozanții politici făcându-și o țintă, o obișnuință, o modă… din a discredita USL și a-i denigra pe liderii săi, ceea ce i-a unit și mai strâns, ajungându-se azi să se afirme că raportarea perpetuă la Traian Băsescu le e benefică.
Ideologia? Încă nu
Suportul ideologic nu a fost niciodată foarte bine definit, ci doar intuit, deși adunarea în aceeași echipă a stângii (PSD) și a dreptei (PNL) ar trebui să fie un avantaj imens. Avantaj înțeles corect și speculat punctual în Germania de primul Guvern Angela Merkel, reușind în domenii în care nimeni nu-i dădea mari șanse. Acum, la al treilea guvern Merkel, se încearcă reeditarea primului succes prin refacerea unei coaliții de guvernare stânga-dreapta. Însă negocierile înaintează cu mare greutate.
În concluzie, pe eșichierul nostru politic avem o situație atipică: o uniune conjuncturală de partide politice de peste 70% care, deși nu face caz de ideologia, programele și proiectele ei, nu poate fi clintită deocamdată din poziția privilegiată în sondaje și o opoziție dezarticulată alcătuită din fostul partid de guvernământ, PDL, plus o puzderie de mici formațiuni autodefinite de dreapta aflate momentan sub prag electoral.
Între două linii paralele
Partea insidioasă a acestei situații este un sistem–oglindă USL – Opoziție: în timp ce USL se raportează la partida prezidențială, fără a-și definitiva identitatea ideologică și programatică, Opoziția nu se lasă mai prejos, raportându-se la USL, motiv pentru care își epuizează resursele într-o luptă fără perspectivă, dar cu mare miză pentru ea: miza de creștere.
Or alegerile bat la ușă, iar în spațiul public e perioada propice lansării programelor politice.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 