„Cat rescue”

Pe o stradă centrală din Clacton-on-Sea, Essex, am dat de firma din fotografie, iar curiozitatea m-a împins să-i dau târcoale. Mă chinuiam prosteşte: după mintea mea neaoşă, salvarea trebuia să se ocupe de cu totul alte lucruri. Dându-şi seama de impasul meu existenţial, un domn amabil m-a invitat înăuntru unde am descoperit o expoziţie cu diverse bunuri casnice, mobilier mic, haine, aparate, scule, tablouri, obiecte decorative etc. expuse pentru colecţionari, căutători de chilipir. Alături, o doamnă serioasă şi importantă aduna donaţii pentru animalele nimănui îngrijite de fundaţie. Primea orice se putea vinde. Am înţeles de ce pe străzile spălate zilnic nu mişună patrupede lătrător-miorlăitoare decât alături de stăpânii lor grijulii. Asupra ideii de „stăpân” avem însă oarece dubii.

Numai că amintirile m-au „copleşit” deunăzi citind în „The Wall Street Journal Europe” despre cu totul alt fel de salvare: “rescue plan” pentru economia şi finanţele româneşti, urmat de „sustained fiscal consolidation”. Tema era întoarsă pe toate feţele şi în Les Echos, La Tribune, Corriere della Sera, Frankfurter Allgemeine… etc., menţionându-se şi „ameninţările (maselor) de a ieşi în stradă”. Nouă ni se perora doar despre „centură de siguranţă”. Aşadar, în timp ce britanicii de rând nu puteau dormi de grija cvadrilăbatelor, finanţele fiind treaba specialiştilor, ne-am trezit cu o pisică moartă în curte, obicei născut odată cu democraţia originală. Uitând că fără hrană şi îngrijire biata felină are să dea colţul, liderii noştri s-au speriat. Au încercat s-o arunce peste gardul liberal, numind-o grea moştenire, dar n-a ţinut. Aşa că i-au dosit cadavrul în dulapul urmaşilor noştri, al urmaşilor urmaşilor… să simtă şi ei beneficiile guvernării într-un larg „parteneriat”.

Mereu ne grăbim cu prohodul pisicii. Englezii însă nu uită că Miaunică are nouă vieţi, de aceea mitologia lor nu cunoaşte ritualuri funeste puse în cârcă-i precum în Orientul balcano-pravoslavnic, ci doar „Kilkenny cats”, nişte pisici proverbiale care se războiesc până se răpun, „pyjamas” şi „whiskers” (mustăţi) pisiceşti sugerând „nimicuri” fără rost. În schimb, de câini şi mâţe plouate nu duc lipsă.

Istoria pisicii moarte e una plină de învăţăminte. S-a născut odată cu capra vecinului, evoluând într-un fel de paralelism morfosintactic, ca să ţină loc mult prea simandicoaselor doctrine politice, plicticoase, greu de învăţat, iar de aplicat, şi mai şi. Primul a dat de ea la poartă dictatorul şi s-a curăţat cât ai zice foc de necazurile vieţii cu tot cu sinistră. Apoi i s-a arătat infantelui Petre Roman, dar a scăpat de ortaci înfierbântaţi dând dosul prin cele canale subguvernamentale. L-a scârbit şi pe d. Constantinescu. „Învins de sistem”, a se citi «de lucrătura celui mai mare reformator al doctrinei liberale, atât de liberale că între timp a schimbat-o pe una populară», i-a lăsat păgubaşi pe ţărănişti, deveniţi şi ei Kilkenny cats.

Mulţi au mai păţit-o de pe urma stârvului firoscos! În afară de d. Iliescu. Simplă întâmplare?

Acum, tocmai în campania electorală, mai prematură ca niciodată, dar pe care n-o ia nimeni la întrebări, fantoma asta afurisită dă iama în eşichier, în bişniţari de top 100, ameninţă arbitri, jurnalişti, formatori de opinii, din care unul, cam agramat, dar rege latifundiar, s-a aruncat în braţele justiţiei destul de oarbe. Sperietoarea se dă la firme mici, la bugetul dascălilor, la miel de Paşti, s-a înfrăţit cu spectrul şomajului, dar nu îndrăzneşte să se ia nicidecum de companiile, conturile offshore ale băieţilor deştepţi. Taţi şi tabuuri pentru organe. Nici gând de mititica. Cum îşi anunţă cineva candidatura la vreun jilţ mai acătării, cum are a face cu cotoiul: principele Duda cu dosarul, politicianul cu nume de floare, cu mai sus-zisul principe, d Băsescu, cu d. Geoană, iar la baza piramidei, fiecare cu fiecare. Blestemul lui Decebalus per Scorilo. De! Dacă de altceva nu suntem în stare.

Iar asta tocmai când fraţilor moldoveni, nume urgisit de la Mioriţa încoace, le-a ajuns afurisita arătare la os. Sătui de binefacerile secerii & ciocanului şi ale Maicii Rasia lăsate cu limbă de moarte de Stalin, nădăjduind în susţinerea celor 22 milioane de fârtaţi, tinerii, studenţii basarabeni s-au hotărât să-şi ia viaţa în propriile mâini. Cu orice risc.

Câtă naivitate! Ai noştri parcă n-ar avea altceva mai bun de făcut: îşi administrează unii altora în direct o draculoasă de cotonogeală, iar asta de două decenii, că numai de rude nu le vine. Ba s-au găsit politicaştri, jurnalişti, cică patrioţi „imparţiali”, care le caută price, ba că or fi uitat podul de flori, ba că fac ceva pe „perspectiva europeană”, uitând că diriguitori mai manipulatori ca foştii şefi kaghebişti de colhozuri şi miliţioneri nu există. Dar chiar şi aşa fiul risipitor se mai şi întoarce… Patrioţi cu numele! Nu se ridică nici măcar la unghia şcolarului de-a IV-a. Nemţii s-au reunit peste capul ruşilor, spre fericirea tuturor, în schimb nevolnicii noştri aleşi şi-ar negocia şi sufletul pentru putere, darmite neamul şi patria pe care încă nu ne-o putem făuri. De becisnici.

O ditai Kotecika din specia kalaşnikov ne-a fost expediată via twitter de la Moskova, semn că patrugheroasele conduc lumea. Cică guvernanţii noştri ar fi în spatele revoltei de peste Prut. Ăsta da scenariu! În sfârşit, ne vorbeşte cineva de bine. Când s-o fi făcut? Între două certuri, o cafteală şi-o trădare, după talk-show-uri belicos-nocturne, sau între nesfârşitele negocieri, abia de patru luni! pentru doi ş-un sfert sărbătorite la Sinaia, Golden Blitz, sau Potcoava de Argint de la cai morţi? De Moldova şi de reintegrarea tuturor românilor în propria ţară le arde lor când îi frige la spate tronul cotrocean? Apoi, alor noştri le tremură vocea doar la un simplu strănut al ţarului. Şi asta nu de azi de ieri.

Nici vorbă de amestec. Doar nepotrivire de caracter. Între aleşi şi noi ăştia proşti. Dar mulţi.

Petru Tomegea