Bogdănești – Nicolae Alevra, academician, general, ministru uitat
De la fie iertatul Constantin Tomegea (din Huci), părintele meu, mi-a rămas în minte un nume și mai multe povești despre Tache Alevra, proprietarul sau arendașul moșiei Plopi, dar nimic despre fiul(?) acestuia Nicolae Alevra, născut în Bogdănești, fostul județ Baia, la 21 ianuarie 1871 și decedat 16 iulie 1936, în Palanca, județul Bacău. Provenit dintr-o familie celebră în istoria Moldovei: proprietari de întinse moșii, un (biv-vel) sulger Alevra, unul dintre cei 8 boieri de divan pe vremea lui Kogălniceanu, un alt Alevra, Grigore, șef al unui serviciu secret de informații al grupării Unioniste a lui Cuza (împreună cu Cezar Liebrecht), cel ce a interceptat scrisorile compromițătoare ale lui Vogoride către turci și le-a publicat în presa franceză, iar Nicolae, ultimul, general de brigadă, artilerist de profesie, instruit la înalte școli de război românești și europene (Gratz), umplut de glorie în Primul Război Mondial la Mărășești, Mărăști, Oituz…(„Pe aici nu se trece!“), participant important la eliberarea Transilvaniei sub deviza „Treceți, batalioane române, Carpații!“, dar azi complet uitat, spre rușinea noastră. Nici un monument, nici o pomenire, în afară de Wikipedia și câteva lucrări ale istoricilor, e.g. Ioan Scurtu, Guverne și guvernanți (1916-1938), București, Editura Silex, 1996. (În medalion, alături de făuritorii marii Uniri între care Pan Hallippa)
Poate fiindcă numele e grecesc: Alevra (grec Αλευρά – alevra – făină), așadar o origine posibilă poate fi Fanarul, numai că alte nume precum Fotino, Cantacuzino, Paleologu, Caragea, Danielopol, Papadopol, Hangerliu…, fără un asemenea trecut eroic de partea poporului român au făcut cariere, unele strălucite. În fine.
S-a retras din armată în 1922, după desăvârșirea Marii Uniri și realizarea visului de Reîntregire a Patriei, dedicându-se scrisului. Ce a rămas după Nicolae Alevra? O doctrină militară a „Națiunii înarmate“, valabilă și azi și o mulțime de studii capitale pentru domeniul apărării: Armata de rezervă – 1913; Modificarea Constituției și Armata – 1914; Organizarea armatei – 1930; Oamenii politici și apărarea națională – 1931; Imponderabili la război. Studiu social militar – 1936… Motive suficiente pentru a fi ales între nemuritorii academici.
A avut mereu dreptate: România va continua să aibă dușmani puternici în jurul ei și după Marea Unire, de aceea „singurul război acceptabil era războiul de apărare“, pregătit din timp cu inteligență și diplomație. Nu prea a fost ascultat și înțeles de regele Carol al II-lea plus camarila și ne-am trezit cu națiunea ciuntită după a Doua Mare Conflagrație Mondială. Unde suntem și azi.
Așadar Bogdăneștii se pot mândri cu o serie de mari personalități dăruite spațiului cultural și social-economic românesc precum universitarul Ioan Hudiță, fost ministru al Agriculturii și al Domeniilor Publice, Spiru Haret, reformatorul școlii românești, al cărui tată a fost aici notar, mama fiind înmormântată în fața bisericii vechi (construită în 1779), Mihai Lupescu, animator al Șezătorii fălticenene, Ion Solcanu, mare istoric, mare cărturar, senator, actual membru al Academiei Oamenilor de Știință… Ba avem și foarte mari oameni de afaceri, verii noștri: frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii lanțului de magazine de bricolaj Dedeman, cu capital 100% românesc. (Or mai fi fiind și alții numai că spațiul meu tipografic e limitat). Cu toții sunt rezultatul uneia din primele școli românești înființate în 1858 în care au trudit dascăli inimoși și harnici ca: Ion Florescu, Constantin Nedelcu, Neculai Cârlănescu, Gheorghe Zaharescu, Vasile Hudiţă, Vasile Alexandrescu, Mihai Lupescu, Gheorghe Hudiţă, Ion și Eleonora Solcanu…
Nu e deloc bine să uităm jertfa înaintașilor, la fel cum nu e bine să nu le urmăm sfaturile, să nu ținem cont de contribuția lor la propășirea patriei. Până la urmă, o țară înseamnă niște valori, niște oameni care au deschis drumuri, care au pregătit evoluții. Pe vremea aceea, școala parcă era mai bine orientată, iar tinerii, mai dornici de afirmare. Nu se născuse încă principiul care astăzi ne îngenunchează: pile, cunoștințe, relații (PCR).
Petru Tomegea