Dacă te iei după Constituţia României, lucrurile ar trebui să fie clare: Parlamentul face legile, Executivul le pune în aplicare, iar Justiţia verifică dacă le aplică bine sau nu. La rândul său, Executivul, din care face parte şi Preşedintele, constituie Puterea, sprijinită în Parlament de o majoritate. Cei ce nu o sprijină constituie Opoziţia.
Ei bine, după pierderea guvernării de către coaliţia condusă de PDL (ARD) în mai 2012, Preşedintele s-a erijat în purtătorul de stindard al Opoziţiei, deşi Constituţia îl obligă la neutralitate în relaţia cu partidele. Din acel moment, conceptele tradiţionale de Putere şi Opoziţie au fost şi sunt în continuare adânc tulburate. Cui foloseşte? În niciun caz bunei guvernări, cu atât mai puţin cetăţenilor.
Un Executiv şi doi capi
Pierderea Puterii a fost consfinţită prin alegerile locale şi parlamentare din 2012, iar statu-quo-ul de opozant al puterii al lui Traian Băsescu a fost legalizat prin aşa-numitul Pact de coabitare. Practic, principalii lideri ai momentului au căzut de acord că Executivul poate funcţiona cu două viteze şi cu doi centri de comandă, unul al Puterii executive propriu-zise şi altul Opoziţiei prezidenţiale.
Confuzia între Putere şi Opoziţie a fost abil întreţinută de o parte sau alta a presei: ca şi politicienii, mass-media sunt conştiente că situarea alături de Opoziţie le oferă şansa unei libertăţi sporite, iar de aici până la crearea unei mode, a unui trend nu a fost decât un pas. A se mai adăuga frica tuturor de a scădea în preferinţele publicului şi ale electoratului, ceea ce în genere se întâmplă oricăror formaţiuni sau lideri aflaţi la guvernare.
O guvernare riscantă
Din păcate, atitudinea Preşedintelui faţă de Executiv şi Parlament i-a adus numai necazuri: două suspendări, scăderea credibilităţii până la cota de avarie, pierderea sprijinului din partea fostului partid de guvernământ, un anume gen de ostilitate a unei bune părţi a presei şi a televiziunilor, climatul de permanentă confruntare, dificultăţi în elaborarea unor politici publice…
În plus, situarea preşedintelui în fruntea Opoziţiei a dus la slăbirea Executivului prin stabilirea a doi poli de putere, ceea ce Constituţiile oricăror state, cu democraţie mai mult ori mai puţin avansate, încearcă prin toate mijloacele să evite. Astfel de scindări au dat naştere unor conflicte şi chiar războaie interne, au dus la segregări teritoriale şi este posibil ca momentul ales de autonomiştii maghiari pentru realizarea în perspectivă a visului Ungariei Mari să nu fie străin de realitatea de la vârful Puterii.
Crin se alătură Opoziţiei
Măcar că nu se poate vorbi de vreun avantaj din această strategie opoziţionistă a preşedintelui Traian Băsescu, în afara celui de a se afla mereu în centrul atenţiei publice, recent, s-a declarat în opoziţie şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, iar dacă tendinţele actuale se păstrează, vom asista în continuare la o aglomerare fără precedent în lumea democratică a culoarului celor ce se opun Puterii.
Partea interesantă abia de aici începe: opoziţia celui de-al doilea om în stat, Crin Antonescu, nu este la adresa Executivului, susţinut în Parlament de USL, al cărui copreşedinte este, ci doar a unei părţi a Executivului, aceea constituită de preşedintele Traian Băsescu.
Abia acum se vede democraţia originală
A se mai observa că, deşi majoritatea susţinătoare a Guvernului Ponta se apropie de 75%, despre Putere se vorbeşte abia în şoaptă, cu o anume sfială ori fereală. Pe de altă parte, însăşi Opoziţia se află în aceeaşi tulburare: dacă îl susţine pe preşedinte, înseamnă că susţine Executivul şi nicăieri în lume acesta nu se poate afla în Opoziţie. Dacă după preşedintele Senatului, şi acela al Camerei Deputaţilor se va declara în Opoziţie, e clar că Puterea va fi reprezentată doar de Guvernul Ponta. Or asemenea perspectivă nu s-a mai întâlnit niciunde.
În aceste condiţii de tulburare adâncă a mentalului colectiv, mult rămas în urmă din pricina hiatusului unei jumătăţi de veac comunist dar şi a lipsei de preocupare pentru educaţia civică a adulţilor, este clar că limpezirea ideologică a partidelor din eşichierul naţional e o himeră tot mai îndepărtată. La fel cum posibilitatea coagulării forţelor de dreapta într-o nouă formaţiune politică se poate amâna până la încheierea mandatului preşedintelui Traian Băsescu.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 