Vi se pare normal ca politicienii să-și piardă măsura cuvintelor și să vorbească despre ei înșiși sau despre ai/ale lor în termeni elogioși? E vorba de strategie politică sau de infatuare și egoism? Privind cu atenție discursurile de campanie electorală ale principalilor lideri politici, se pare că lauda de sine, deși nu aduce decât pagube la urne, rămâne încă o metodă uzuală de a se prezenta în fața alegătorilor. Cum se explică?
Un foarte sumar istoric al acestei strategii ne arată că cele ce au început cu etalarea propriilor calități, merite și valori au fost partidele și alianțele. În zorii democrației românești, consilierii lor în PR atribuiau mulțimilor de cetățeni un spirit de turmă, considerând că se vor lua unii după alții și se vor îngrămădi să le voteze candidații fiindcă sunt ei cei mai „tari”. De aceea numărul de membri, de organizații și sedii locale era mult exagerat pentru a impresiona și crea efectul de turmă.
Turma nu mai umple urna
Strategia a funcționat perfect în cazul FSN, dar începând cu Convenția Democratică și mai ales cu Alianța DA și-a pierdut mult din efecte. Cu toate acestea, majoritatea formațiunilor, de la cele nou înființate, la cele ce n-au mai văzut Parlamentul demult, se declară în continuare cele mai puternice, considerându-se dinainte câștigătoare ale proximelor alegeri. Deși la fel s-au declarat de fiecare dată, iar succesele s-au lăsat și se vor lăsa așteptate.
În lipsă de altceva mai eficient, strategia de mai sus o continuă Elena Udrea care e „sigură că ar fi un președinte mai bun decât domnul Ponta și cu siguranță un premier mai bun”. Cu un an în urmă îl cita chiar pe Cicero: Omnia mea mecum porto, poate pentru că celebra maximă se referea la înțelepciunea, inteligența, modestia, hărnicia, buna creștere… pe care oricine trebuie să le poarte mereu cu sine. Cicero n-a spus, însă, să nu facă mare caz din asta.
De la laude la principii
Pieritu-i-au lăudătorii? E lipsită de modestie? Nu chiar. Sunt pline ziarele și mai cu seamă televiziunile de ditirambi la adresa ei, de aceea nu face decât să reia și să sublinieze lucruri deja spuse de alții. Nu știu dacă sunt sincere sau provin de la mercenari, cum susține o bună parte a presei. De ce o face? Pentru a crea percepția siguranței de sine, atât de necesară unui lider autoritar. Din păcate, însă, percepția publică nu urmează voința oamenilor politici, ghidându-se după alte principii.
Or tocmai de aceste principii nu vrea să știe Elena Udrea: măcar că o regretă primarii USL, cum crede ea, fiindcă i-a ajutat cu fonduri pentru investiții locale preponderent în turism și petrecerea timpului liber, în spațiul public i-a rămas imaginea unei doamne din preajma președintelui Băsescu, superelegante și bogate. Ținând cont de spiritul egalitarist și de concepția iliesciană a politicianului „sărac și cinstit”, bine înfipte în imaginarul colectiv, această percepție publică îi va da foarte mult de furcă, dacă nu cumva îi va fi un handicap electoral.
Pe ce se va fi bazând?
De asemenea, nu se știe pe ce se bazează când afirmă că orice candidat promovat de PDL și de celelalte partide de dreapta, inclusiv de Traian Băsescu, are șanse în fața lui Crin Antonescu, chiar susținut de USL, aflată actualmente la aproape 60% intenție de vot. Doar speranța, pe de o parte, și cuvintele de ocară din presa sa favorabilă, pe de alta, nereușind să-l disloce din poziția de favorit. Deocamdată.
Este și motivul pentru care îl împinge în față insistent, prea insistent, ca să nu dea de bănuit, pe prim ministrul Victor Ponta, creându-i culoar spre președinție. Firește, oricine înțelege intenția manifestată încă de la înființare de a sparge USL: odată divizată, partidele componente vor fi mai ușor de învins, unul câte unul. Lecția ne-a dat-o acum multe secole Niccolo Machiavelli, dar aceeași lecție au învățat-o și adversarii.
De la vis la realitate
A se mai observa că strategia „Ponta – candidat prezidențial” este susținută nu doar de Elena Udrea, ci și de consilierul prezidențial, Iulian Chifu, de o mulțime de alți comilitoni, activiști politici din presa scrisă și audiovizual. Semn că subiectul a fost tratat în laboratoarele de campanie de la cel mai înalt nivel. Iar Iulian Chifu nu este singurul consilier al președintelui devenit jucător politic. Pe banii contribuabilului.
Pe aceste calcule, poate și pe altele, se bazează Elena Udrea când se visează cel mai tare politician al momentului, lipsindu-i doar confirmarea la urne.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 