Cum le ia Dumnezeu mințile politicienilor! De ani și ani aștept să se arate și lideri modești, cu simțul măsurii și al ridicolului, dar se vede treaba că locul unor astfel de personaje nu este în politică. Este probabil motivul principal al impresiei proaste pe care o avem față de politicieni, cu tot cu presa lor de partid, și instituții ca Parlament, Guvern, consilii locale. De demonstrat.
Din păcate, percepția comună despre clasa noastră politică lipsită de onoare și modestie este dublată de o alta la fel de nocivă: după ce personajul nostru politic se ridică în slăvi pe sine, prezentându-se ca măreț și perfect, atotcunoscător și atotputernic, înțeleptul înțelepților, se consideră îndreptățit să fie lăudat, adulat de mulțimi și ales în frunte de toată suflarea.
Visul de mărire
Poate dacă s-ar opri la laude, situația nu ar friza ridicolul, numai că, din înălțimea amețitoare pe care singur se cațără, trece la batjocorirea, la desfigurarea adversarilor și uneori chiar a propriilor colegi, prezentați otova ca incompetenți, inapți politic, trădători, corupți, fără coloană…
În 25 ani de democrație, puțini sunt cei ce s-au trezit sau au fost treziți din astfel de visuri de mărire, ceilalți stingându-se cu credința că numai lor li s-ar fi cuvenit cea mai înaltă demnitate în stat. O mulțime de astfel de frustrați populează prima scenă, roși pe dinăuntru de morbul revanșei. Așa se și explică încercările lor repetate de a candida la funcția publică cea mai prestigioasă.
Priviți-i pe virtualii prezidentiabili când se prezintă: cine se poate compara cu Corneliu-Vadim Tudor, Viorel Cataramă, Călin Popescu-Tăriceanu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Elena Udrea, Dan Diaconescu, Victor Ponta…? Plini de sine, ne demonstrează cum pot ei ridica singuri România pe noi culmi…
S-a dus vremea voievozilor
Este unul din motivele pentru care batem pasul pe loc de mai bine de două decenii, fiindcă astăzi niciun lider nu mai poate reuși de unul singur, ci doar în echipe sudate, serioase, bine pregătite și motivate. Actul de management național nu mai are nimic a face cu voievozii de odinioară.
Ei bine, situația aceasta insolită a debutat la revoluție, când liderii apăruți pe neașteptate aveau nevoie rapidă de notorietate. Cei mai vizibili dintre ei au ajuns până acolo, încât și-au tocmit lăudători la posturile publice de radio-TV și în principalele gazete, iar de atunci lucrurile nu s-au schimbat prea mult.
Ah, Brătienii…
Dar, pentru că exemplele acelea au intrat în conștiința publica, ne vom referi doar la cele prezente. Nu puține. Pentru început, Traian Băsescu: „Am fost într-un partid care a dat de trei ori primarul Capitalei și de două ori președintele României (n.a. el însuși). O parte din această istorie rămâne acum la PNL și o adaugă Brătienilor”. Îi și văd portretul fericit în galeria marilor personalități: Dumitru Brătianu, Ion C. Brătianu, Constantin Brătianu, Vintilă I. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, prim-miniștri, miniștri de război, conducători ai PNL, făuritori de țară.
Vadim Tudor se crede iarăși cel mai nimerit pentru postul de președinte, a câta oară? Cică în doar câteva zile ar face ordine în țară, iar eșecurile la alegerile prezidențiale de de până acum și le explică prin furtul masiv de voturi sau prin refuzul ocultei mondiale și al americanilor care se tem de anvergura personalității sale.
Oare nu mai bine ar aștepta laudele altora?
La rândul său, Victor Ponta așteaptă ca mulțimile de membri de partid și de alegători să-l roage să primească demnitatea supremă în stat, apoi să-l ducă pe brațe, în urale de fericire, spre jilțul care i se cuvine. Deja ne spune toată ziua cât de bun va fi el ca președinte.
Nici Klaus Iohannis nu rămâne mai prejos: adus de Crin Antonescu vicepreședinte, apoi președinte al PNL, uită că postul pe care venise era cel de candidat de prim-ministru în tandemul președinte – premier și iată-l candidat prezidențial în locul prietenului său. Gestul de onoare al acestuia nu a fost apreciat decât de 56 colegi, între care nu se află cei aduși de el însuși în guvern și în alte funcții.
Ultimul pe această listă, Mihai Răzvan Ungureanu, care, rămas fără „ungurenii” săi, deși are un „proiect de țară extraordinar”, s-a întors la sânul PDL ca prim-vicepreședinte, dar nu renunță la visul de a ne ferici cu candidatura sa.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 