Posts Tagged ‘buget educaţie’

Ultima lecţie a dlui Boc

mai 20, 2012

Cine analizează cu atenţie discursurile dlui Boc şi ale celorlalţi comilitoni observă cu uşurinţă că Domniile Lor nu au înţeles ori nu vor să înţeleagă încă motivele pentru care fosta coaliţie de guvernământ a pierdut Puterea. Atât preşedintele PDL cât şi activiştii săi din media consideră că li se trage de la traseişti şi de la parlamentarii celorlalte naţionalităţi în afară de UDMR.
Or parlamentarii încriminaţi doar au schimbat macazul, cauzele fiind cele pe care presa nu încetează nici acum să le supună oprobriului: spolierea banului public de la guvern până la ultimul consiliu local, ipocrizia şi aroganţa tot mai jignitoare ale foştilor diriguitori şi continua depreciere a unor sectoare vitale ale societăţii româneşti.

Politica struţului

De la nerecunoaşterea vinilor şi până la desfigurarea oricărei iniţiative a oamenilor guvernului Ponta, atacuri fireşti într-o anume măsură, dacă ţinem cont şi de calitatea ofertei, n-a fost decât un pas, iar pasul a fost făcut cu grăbire atât de dl Boc, dar mai cu seamă de fosta clientelă, oameni de influenţă rămaşi pe dinafară după pierderea sinecurelor şi a surselor de finanţare.
Se spune că PDL este un partid construit de dl Băsescu pentru a performa excelent în Opoziţie, ceea ce e adevărat. Dar la fel de adevărat e că apoi nimeni nu s-a mai ocupat, sau n-a ştiut, să-i asigure şi competenţa pentru gestionarea puterii. Se ia ca model perioada 2006-2008 când a început să crească vertiginos în sondaje, reuşind să-şi adjudece împreună cu PSD şi apoi cu PUNR şi UDMR majorităţi necesare guvernării. Se uită însă că atunci ariergarda Stoica-Stolojan era foarte activă, iar flancurile Berceanu-Blaga-Preda străpungeau cu succes meterezele guvernării Tăriceanu. Ecourile nu au dispărut nici acum.

Un guvern grăbit

Din păcate, atât atunci cât şi acum când piesele de rezistenţă nu mai dau niciun randament, partidul n-a fost capabil să realizeze o construcţie ideologic-programatică menită să le asigure o guvernare fără frisoane şi sincope. Acesta e şi motivul multelor guverne Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, dar şi una din cauzele pierderii Puterii.
Dar mai bine să-i dăm cuvântul dlui Boc: „după ce primăria şi-a adoptat bugetul, Guvernul nu poate interveni cu bocancii să ia banii”. E vorba de banii daţi de fostul prim ministru în vederea campaniei electorale şi doar 387 mil. retraşi de către finanţiştii dlui Ponta. Numai că din cele 648 milioane date cadou, 219 mil. lei constituie fonduri luate cu japca de la Ministerul Educaţiei, ceea ce va face ca ruşinea PDL să nu poată fi spălată prea curând de toate apele hidrografiei naţionale.

Politică, nori şi mocirlă

Dacă guvernul Ponta este „cu capul în nori şi cu picioarele în mocirlă” şi „ia măsuri demagogice şi populiste”, guvernele Boc-Ungureanu cum au fost dacă au tăiat salariile şi pensiile, convinşi şi în ziua de azi că măsurile lor au fost salvatoare? Atât de salvatoare că economia încă nu-şi revine, iar de nivelul de trai s-a ales praful.
Totuşi, în esenţă, dl Boc ar rămâne un critic civilizat în măsura în care şi-ar putea credita propriile afirmaţii. Dar subordonaţii se întrec în sarcasme, batjocură şi injurii: „Ponta e un măgar”, zice Silvian Ionescu, cel ce se oţărăşte că a fost demis degeaba întrucât îşi înaintase demisia de atâtea zile.

Ponta e un măgar

Dacă dl Ponta e un măgar, asta înseamnă că datele identităţii noastre naţionale, inclusiv ale lui Ionescu Silvian, se modofică: toţi suntem nişte măgari deoarece ne-am ales în frunte pe unul dintre semenii noştri. Aserţiunea e valabilă şi pentru celelalte zoonime politice devenite uzuale în spaţiul public: bou, vacă, porc, javră, goriloi, maimuţă curentată etc. Le mulţumim din inimă susţinătorilor noilor şi aleselor noastre identităţi şi îi asigurăm de tot respectul şi toată consideraţia la viitoarele confruntări electorale.
Acum cred că aţi înţeles lecţia dlui Boc şi a comilitonilor săi de la origini până în prezent: numai PDL are oameni apţi să scoată ţara din criză, chiar dacă mai rău au afundat-o, iar, ca dovadă că măsurile lor au fost corecte şi benefice, românii nu vor uita şi-i vor realege. Chiar dacă ar putea să ia din nou aceleaşi măsuri?

Petru Tomegea


Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe