A fost moțiune sau bătaie de joc?

A fost moțiune sau bătaie de joc?

Într-o țară civilizată, cetățenii sunt conștienți că libertatea, democrația, drepturile omului trebuie respectate, iar moțiunea de cenzură este un act parlamentar responsabil de care depinde viitorul tuturora. În România, de foarte multă vreme, moțiunile de cenzură pot fi mutate foarte bine de la Casa Poporului la Circul de Stat ori chiar pe toloacă, fără ca imaginea să aibă de suferit prea mult. Cu o deosebire: la circ vom întâlni oameni dedicați meseriei, acrobați și gimnaști de excepție, îmblânzitori de șerpi, tigri, pantere și lei cărora le-a murit frica, iluzioniști pe bune, clovni, comici vestiți precum Patata (Barabulă), Vasilache și Mărioara, Lache și Mache…

Firește că moțiunile de cenzură sunt necesare: un guvern lipsit de susținere parlamentară majoritară nu-și poate desfășura în condiții optime activitatea, iar semnele neputințelor guvernamentale sunt vizibile: economia merge prost, administrația, școala, serviciile, așijderea. Există însă organisme de stat și private care urmăresc parametrii activității guvernamentale, iar rapoartele lor pot fi folosite atât de Putere cât și de Opoziție.

Or noi ce vedem? Nici vorbă de analize documentate, de argumente pertinente, ci de mișto, bășcălie ordinară, batjocură, injurii ca la ușa…, de acuzații false, procese de intenție, activitatea parlamentarilor transformându-se în circotecă. La ultima  moțiune, spectacolul grotesc i-a avut ca principali actori pe aleșii Opoziției în frunte cu Diana Șoșoacă pe post de Corneliu Vadim Tudor, minus talentul său literar și capacitatea intelectuală (se zice!), și Daniel Ghiță (PSD), fost luptător K1, pe post de „Șoșoc“ și serviciu de bruiaj permanent prin urlete, strigăte, înjurături la adresa miniștrilor și a prim-ministrului liberal. N-au scăpat nici USR-iștii. Să-i felicităm pe ieșeni și ilfoveni pentru „marile“ personalități trimise în Parlamentul României!

Punctul culminant al mascaradei a fost nu votarea moțiunii, al cărei rezultat se cunoștea dinaintea depunerii(!), ci aruncarea de către Diana Șoșoacă a unui sac mortuar COVID-19 asupra prim-ministrului României care își ținea discursul la tribuna Parlamentului – nu cred că parlamentarismul nostru va putea cădea mai jos de atât, iar huiduielile, urletele, înjurăturile… au dat măsura „bunei“ creșteri a unei bune părți a aleșilor noștri. Iată de ce întrebarea cum au ajuns să reprezinte România în cel mai înalt forum al său devine firească.

În fața unor astfel de echipe de zgomote și tămbălău de maidan, cifrele despre datele guvernării preluate de la Institutul Național de Statistică, de la organismele europene nici nu au mai fost luate în discuție, iar analizele la obiect ale Opoziției au fost înlocuite de mișto, de minciuni și manipulări, de fake news-uri, dominante fiind discursuri precum: Cîțu a fost luat de Orban de pe stradă și pus prim-ministru, Cîțu, ce-ai făcut cu banii? Cîțu și miniștrii liberali cică au mâinile pătate de sânge COVID-19, deși Opoziția în frunte cu AUR-Șoșoacă cu teoriile lor conspiraționiste au zădărnicit activitatea spitalelor și a medicilor, încât doar un număr mic de cetățeni se mai vaccinează. Și asta în pofida faptului că varianta Delta a gripei chinezești e mult mai contagioasă, punând în mare încurcătură state occidentale cu sisteme de sănătate mult mai performante decât ale României. Dar, în fine, fiecare va suporta consecințele propriilor fapte.

Evident că guvernarea actuală are lipsuri, deloc mici: reforma Justiției și revenirea la statu-quo-ul european ante-Dragnea bat pasul pe loc, CCR nu mai recunoaște tratatele de aderare a României la UE, economia încă nu și-a revenit cu totul după pandemie, sănătatea ridică un număr mare de probleme de moment ce vaccinarea personalului medical departe de a se fi încheiat, situație identică și la școală cu vaccinarea cadrelor didactice, iar cifrele neșcolarizaților, ale abandonului școlar ne fac de toată rușinea nu numai în Europa…

Ceea ce nu pot înțelege este cui folosesc batjocura și miștoul de care au făcut uz unii aleși fiindcă oricum parlamentul se află la cele mai joase cote ale preferințelor populare, iar câștiguri electorale prin astfel de mijloace nu vor mai fi!

Petru Tomegea

Nici circul politic nu mai e ce-a fost

Abia scăpaţi din noaptea totalitarismului, priveam cu nesaţ la TV zi şi noapte spectacolul oferit de dezbaterile CPUN, un fel de parlament alcătuit 50% din FSN şi alte 50% din câte 3 reprezentanţi ai partidelor născute în focul acelor zile. Ochii însă ne erau aţintiţi spre legendarele figuri de politicieni interbelici, retorica şi gestica lor reuşind să lege cumva firul rupt al politicii româneşti de peste 45 ani.
Se regăseau acolo in nuce mai toate ideologiile de pe mapamond, mai toate curentele politice europene, dar şi destui şefi din varii sectoare economico-sociale, avocaţi, medici, profesori, „experţi” ai Securităţii şi ai Academiei PCR Ştefan Gheorghiu, mai toţi aduşi acolo de revoluţionari ca Brucan, Marţian, Iliescu. Cum a fost posibil? Simplu: personalităţile remarcabile ale politicii, gazetăriei, ştiinţei şi culturii făceau parte din structurile fostei securităţi, iar FSN nu avea încredere în partidele istorice.

Ce este circul politic?

E o combinaţie între actori, saltimbanci, măscărici şi politicieni devenită fenomen de masă cu sprijinul mass-media. De la ei au deprins românii să facă politică, fostele şcoli de partid dovedindu-şi repede inutilitatea. Principalii actanţi politici ai vremii au observat că imaginea publică, notorietatea se pot consacra prin intermediul câtorva gesturi şi fraze bine meşteşugite, de dorit cu încărcătură comic-beletristică, uşor de reţinut, încât era foarte greu de deosebit actorul de politician.
Notorie este existenţa, unică pe mapamond, a unui partid parlamentar din mantaua lui Caragiale, numit „liber-schimbist” cu destui adepţi şi chiar cu oarece rezultate. Căci la început circul politic a fost axat pe clovnerie-oratorie, mai toţi fiind mari meşteri la împerecheri de cuvinte şi sensuri care de care mai deocheate.

Fiind artă şi ştiinţă, politica ar fi trebuit învăţată

Privind fără mânie şi fără părtinire acele vremuri, e uşor de priceput că principiile şi doctrinele politice stârneau oroare, iar cei câţiva practicanţi erau repede taxaţi pentru vorbăria lor păsărească pe care nu o înţelegea poporul, aceasta fiind prima fază a politicii noastre de masă.
În absenţa unei adevărate elite credibile şi modelatoare, în condiţiile în care cei câţiva politicieni cu ceva activitate interbelică precum seniorul Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Radu Câmpeanu, Sergiu Cunescu erau desfiinţaţi, diabolizaţi, politicienii, buni, răi, aveau de gestionat treburile interne şi externe ale ţării.
Nefiind timp de carte, nici de studii politice, cu o şcoală politică nici azi prea răsărită, circul şi politicienii panglicari au continuat a face carieră, în timp ce politicienii şcoliţi cu greu prind un loc în colegii, consilii. Pe deasupra, beştelirea cărturarilor continuă de la cel mai înalt nivel.

Circul a început să plictisească

Necazul e că după două decenii de politici publice improvizate, de circ, vorbărie şi spectacole vetuste cu băi de mulţime aranjate pe bani, în sfârşit românii par să-şi dorească altceva, sau cel puţin aşa arată cele câteva sondaje. A nu se uita că rezultatele proaste ale guvernărilor recente au scos lumea în stradă, provocând demiterea a două executive.
Între timp, vechii actori au devenit cabotini. Neştiind să facă altfel de politică, se iluzionează cu succese facile: în loc să explice situaţia-limită în care s-a ajuns, îşi acuză adversarii, încercând să-i linşeze mediatic; în loc să-şi recunoască spăsiţi vinovăţia ca să câştige capital electoral fie şi prin victimizare, ies în faţa mulţimilor cu ameninţări la adresa celor de altă părere. Pentru că le lipsesc lăudătorii, îşi ridică singuri osanale.

Circul şi urnele

Azi circul politic a căpătat efecte hilare, fără a mai aduce cine ştie ce avantaje la urne. Merge mână în mână cu incompetenţa, provocând sărăcie şi daune nu doar morale greu de acoperit. În plus, amestecând în bătălia politica românească, de o parte ori de alta, tot felul de personalităţi ale UE şi organizaţii partizane occidentale, politicienii noştri vor pierde întâietatea în propria ţară, iar centrele de decizie se vor muta, ca în alte vremuri zbuciumate ale istoriei, în afara graniţelor.
În aceste condiţii, Parlamentul îşi va pierde din suveranitate, şi asta nu neapărat din pricina integrării mai strânse în UE, ci pur şi simplu din lipsa competenţelor şi a profesionalismului.

Petru Tomegea