SOS Senatul

Între toate instituțiile statului de drept și ale democrației, Senatul României a pătimit cel mai mult. Înființat conform Convenției de la Paris din 1858 și adoptat prin plebiscit de Alexandru Ioan Cuza, modernizat prin Constituția promulgată de Carol I în 1866, Senatul a fost văzut de Stalin ca principala piedică în atingerea scopurilor sale imperial(ist)e și de supunere a României.
Simbolizând unitatea națională și independența teritorială prin caracterul reprezentativ al aleșilor, prima grijă a cotropitorului sovietic după ocuparea României și încălcarea armistițiului, a tuturor legilor universale de cobeligeranță a fost să reducă Senatul la tăcere până în 17 iunie 1946, când, prin ordinul(!) prim ministrului Petru Groza, coada sa de topor, a fost desființat. Nu prin referendum, așa cum ar fi cerut o cutumă democratică, ci prin dictat.

Cine hotărăște destinele României?

Acum pericolul de desființare a Senatului nu mai vine din exterior, România de azi, din câte știm, nemaiaflându-se sub ocupația nimănui, căci trupele sovietice „prietene” s-au retras câine-câinește în 1958. Iar, dacă niște conducători lași, trădători și neputincioși vor fi făcut legăminte de supunere fără știrea noastră, a poporenilor, și țin ascuns acest lucru, asta înseamnă că țara noastră nici nu mai merită să fie subiect de drept internațional.
Care sunt argumentele actuale ale desființării Senatului? 1. Economii la bugetul statului; 2. Simplificarea procesului legislativ; 3. Și așa unele prerogative parlamentare vor fi cedate Parlamentului European și CE. 4. Asta a hotărât poporul la referendumul din 2009. A se ține cont și de poziția președintelui care s-a văzut suspendat de două ori de către Parlament, iar o singură cameră este mai ușor de manevrat decât două. Manevre cu duiumul la care am asistat în anii celor două mandate.

Demonstrație

Să le luăm pe rând: 1. Economii la bugetul statului se pot face doar diminuându-se numărul parlamentarilor, ceea ce deja este prevăzut în proiectul de revizuire a Constituției. 2. Simplificarea procesului legislativ nu se poate face decât în dauna calității, două minți, două lecturi (și două filtre) fiind mai sigure și mai eficiente decât una singură.
Din păcate, temerile constituționaliștilor din 1991 s-au dovedit îndreptățite: cel mai mare pericol care paște democrația românească rămâne probabil pentru o lungă bucată de vreme ceaușismul, excesele autoritariste și chiar absolutiste, ceea ce înseamnă că slăbirea puterii organului suveran al Puterii în România în acest moment ar fi o greșeală uriașă pentru care viitorul nu ne va ierta. Deoarece desființarea Senatului va duce automat la slăbirea parlamentarismului românesc.

Corectitudine până la capăt

3. Este adevărat că unele prerogative ale suveranității vor fi cedate PE și CE, dar ele trebuie dublate de Parlamentul României, așa cum fac toate celelalte țări membre ale Uniunii Europene, care nu s-au apucat să-și demoleze propriile parlamente sau părți ale acestora după ce s-a hotărât de comun acord cedarea unor prerogative către UE.
4. Cât despre referendumul din 2009, e bine să-i reamintim dlui Traian Băsescu un lucru: referendumul a fost pus să dubleze alegerile prezidențiale din 2009 pentru ca să-i maximizeze șansele. I-a creat o aură de salvator al poporului, poziția sa fiind întărită și de păstrarea statu-quo-ului. Analizând rezultatele respectivei campanii, se vede cu claritate că fără voturile aduse de referendum și de Ambasada României din Paris, dl Băsescu se ocupa cu totul altceva astăzi.

Și apoi mai trebuie discutate și forma, dar și conținutul celor două întrebări fiindcă cele din 2009 au fost manipulatoare: în orice țară și în orice situație răspunsurile ar fi fost aceleași. Evident că cetățenii vor răspunde că preferă varianta mai simplă și mai ieftină.

Cine vrea să păcălească poporul?

Pentru a fi corecți cu înaintașii și cu noi înșine, întrebarea ar trebui să fie la subiect: 1. Sunteți de acord cu desființarea Senatului în condițiile în care legile vor fi mai proaste? Și apoi, fiindcă inițiativa aparține președintelui în exercițiu, a doua întrebare ar trebui să se refere la legitimitatea și responsabilitatea acestuia după un referendum pierdut.
Fiindcă, dacă întrebările ar fi fost puse cu responsabilitate și corectitudine de la început, dacă poporenilor li s-ar fi explicat consecințele unui ipotetic „da”, iar explicațiile ar fi ajuns și la urechile ultimului sătean sau locuitor al cartierelor mărginașe, ar fi pierit multora pofta de a se juca cu destinele României.

Petru Tomegea

De la republica lui Groza-Dej la Noua Republică

 

 

 

 

 

„Let the stars sing…, Let the Republic begin!” (Să cânte stelele…, Să înceapă Republica!) aşa a debutat o altă New Republic prin ianuarie, a.c. Republici însă există din antichitate, iar aceea a lui Platon e un model încă neatins. În lumea a treia, „noi” republici, noi şi originale democraţii, mişcări politice se nasc mai cu seamă la vreme de recesiune.

Evitând cărările glodoase ale patriei, politichia românească bate câmpii prin Galaxie, de unde ne aduce, deocamdată pe bloguri şi prin studiouri TV, o creaţie „nouă”, pueril-adolescentină, marca Internet-socializare: „Noi, fiinţele Galaxiei… uniune liberă a planetelor… prosperitate, libertate pentru toţi… New Republic”.

 

Gogoşi şi cuvinte-cârlig

 

O mulţime de gogoşi deodată! Sunt şi aiurea exaltaţi care, prin intermediul vocabulei „nou”, speră să ajungă la putere într-un iluzoriu guvern universal. Frate bun cu cel secret ori mondial, sionist, din umbră, de nu Bilderberg – momeală şi manipulare. Suntem imbatabili la scenarii fantasmagoric-păguboase.

Dar cuvântul-cârlig „nou” are totuşi temei istoric. Republica la români a debutat sub rele auspicii, pe un scenariu de opera buffa scris de un alt revoluţionar ambetat, Alexandru Candiano-Popescu, şi eşuat în doar câteva ore penibile pe străzile Ploieştilor. Caragiale i-a devenit cronicar fără voie în „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”. No comment!

 

Părinţii republicii: Groza şi cu Dej / Bagă spaimă în burgheji

 

Republica avea să se instaureze în fapt printr-o mascaradă la 30 decembrie 1947. Perceput ca act samavolnic al cuceritorului, poporul român n-a catadicsit să-i legalizeze certificatul de naştere, scris de Gheorghiu-Dej şi Petru Groza, cu ţevile tancurilor sovietice îndreptate către Rege. Ca să nu iasă de sub vitriolul caragialesc, Ceauşescu a transformat această făcătură ilegitimă în republică socialist-prezidenţială cu sceptru monarhic, şi azi ispititor.

Mişcarea Populară „Noua Republică” şi-ar putea face loc în spaţiul public deoarece poporenii s-au săturat de sărăcie, politicianism, ipocrizie, corupţie, incompetenţă şi politicieni de paie. Ar cam fi nevoie de o schimbare radicală. Însă…

 

Cum sună viitorul?

 

Viitorul sună cinic. Iniţiatorii, deşi intelectuali cu pretenţii, nu pot înlocui mantaua despotică a lui Machiavelli cu ceva actual, viabil, modern. N-au învăţat să creeze o nouă formaţiune altfel decât dezbinând, provocând tulburări şi dispute, căci cultura politică românească se află sub zodia urii dihotomice, semn al primitivismului.

Noua formaţiune politică, în caz că va depăşi faza confuziei între dorinţe şi realitate (wishful thinking), va întâmpina o serie de dificultăţi, unele greu de surmontat. Va înlocui sau nu partidul de la putere cu tot cu caii săi bălani? Se va crampona ori nu de culoarea verde-portocaliu? Va reuşi ori nu să atragă alte bazine electorale în afara celor ce azi alcătuiesc nucleul dur al PD-L de 10-15%?

Pariind în continuare pe Traian Băsescu, a cărui miză prim-ministerială s-a veştezit, trăgând abraş pe şmecheriile cu reforma constituţională şi regionalizarea când ambele au nevoie de referendum şi acordul a două treimi din membrii Parlamentului, scorul s-ar putea să nu-i legitimeze electoral în 2012.

 

Noua Republică, dreapta şi Monarhia

 

Intrigă însă poliloghia despre coagularea polului de dreapta, visul dlor Stoica, Stolojan & co pasat mentorilor noii „mişcări”. Asemenea iluzii mai fac azi cât o ceapă degerată. Şi apoi, dezertorii liberali n-au fugit degeaba la stânga eşichierului în 2006, unde se afla PD! Nimic nu-i îndreptăţeşte azi pe oportuniştii de atunci să conducă dreapta românească, de moment ce joacă la cacealma: semnalizează dreapta că dă bine, dar pe din dos o cotesc la stânga, singura aducătoare de voturi în România. De aici antipesedismul lor „doctrinar”.

Noua Republică ar trebui mai întâi să devină credibilă, cel mai important obiectiv fiind legitimarea regimului republican, în condiţiile în care monarhia recuperează rapid terenul. Nu degeaba se strofocă preşedintele s-o mârşăvească. Impunerea formaţiunii va fi dificilă în condiţiile în care analiştii deja aduc în discuţie asemănări cu extremiştii fascişti interbelici. Lipsa de experienţă a iniţiatorilor îşi spune cuvântul: când vrei ca pisica să prindă şoarecii din şură nu-i pui clopoţei la gât.

 

 

Petru Tomegea