Continuu. Ca-n bancurile cu „lupta de clasă”. Se poartă duelurile: în săbii să ne tăiem, ori în valeţi să ne ucidem. Cum duelurile la noi au fost mai degrabă în filme şi cărţi, lumea bună neavând insomnii legate de onoare şi demnitate, au rămas să se încaiere interpuşii în numele jupânilor. Măriile Lor sunt prea prinse cu înaltele daraveri de stat ca să încrucişeze spadele ori să se ia la luptă dreaptă. Şi nu de azi de ieri. Fişa lor identitară e marcată cică de lipsa bărbăţiei şi a codurilor cavalereşti feudale. Chestia cu bărbăţia s-ar putea să-i supere pe împricinaţi, de aceea ar fi bine să numească ei tipul duşmanilor politici care, în loc să se ia cinstit la trântă pe toloacă, ori să se ciuruiască după gust, sar ţăţeşte cu gura unii la alţii. Se tot ameninţă de vreo 20 de ani, iar ţara au zăuitat-o în letargie.
Fenomenul scoaterii la luptă a servi(tori)lor nu e nou. S-a practicat în antichitate când oşti precum ceata lui Papuc Hogea Hogegeanu alcătuite din sclavi şi liberţi erau sacrificate primele ca să nu se expună ei, maiores terrae. Deşi era de râsul lumii, după cum s-a văzut şi-n Ţiganiada lui Budai-Deleanu, tactica s-a perfecţionat în al doilea război: comandirii sovietici îi trimiteau pe front pe toţi cei ostracizaţi de bolşevici. Se zice că nici ai noştri n-ar fi făcut rabat.
Numai că oştile cu paloşe şi puşcoace au pierit în negura istoriei, litigiile rezolvându-se azi preponderent prin aşezare la masa tratativelor. Nu şi în politichia românească, unde, dacă gâlceavă ori manipulare nu e, nimic nu e. Nu exişti ca partid, nici ca boier politic dacă nu-ţi mâni sfetnicii la hărţuială pe ecran. Momentan, duelurile au loc între Guvern şi Parlament, ca florete folosindu-se asumările repetate ale legilor educaţiei, salarizării „unice”. În replică, martorul neutru CCR îi declară touché când pe unii, când pe alţii, ca să împace şi capra şi varza.
Furioşi 25 %, poliţiştii l-au provocat pe Dl Preşedinte nu aruncându-i mănuşa în faţă, nici scoţându-şi spadele din teci, ci zvârlindu-i caschetele în grădină ca să încolţească însemnele patriei. Scârba a fost că, de supărare, au pitit în ele „javre ordinare”, ceea ce a trezit grozăvenie de casus beli. Să te ţii duel: bagă Şoric pe ţeavă şi stropşeşte-l pe Tobă, pune flagrant ghiulea Chelu şi însângerează-l pe Fătuloiu. Prins la colţ, înaltul gradat atacă orbeşte, căzând capul lui Tobă. Temându-se să nu pice toată floarea cea vestită şi să rămână cuc, fără să-l alinte cineva dimineaţa cu „Să trăiţi!”, arbitrul ministerial opreşte măcelul.
Însă odată pornit, duelul e ca bulgărele de zăpadă. Trece prin Vămi şi bubuie la Ministerul Justiţiei, el, nu altul, îşi atacă la baionetă propriii judecători care au sancţionat veştejirea drepturilor omului cu aceleaşi 25%. Bugetarii atacaţi la lingurică sar cu condeiul prin tribunale la gâtul Guvernului. Măi, să fie! Toate se leagă. De atâta sabie, paloş, trântă, scatoalce şi cleptocraţie de partid, mare lucru să nu iasă frumuseţe de răzmeriţă. Ca un făcut, n-are cine să nemurească izbânzile în letopiseţ: bietul Neculcea zace la Prigoreni de întunearicu de ani, iar Ioan Budai Deleanu şi Caragiale sunt oale şi ulcele.
Lasă că vitejii îşi tocmesc lăudători, imnografi de curte, mari făptuitori de ode, o tempora! De la ei s-au aflat eroii cavaleri care-şi încontrează cu curaj lăncile în numele idealurilor măreţe de putere pe plaiul carpato-danubiano-pontic. Victor Frunză şi Marcel Breslaşu pot fi mândri. Omul nou n-a apus, iar gloria ditirambilor renaşte. A răsărit iarăşi soarele, atâta doar că lumina nu mai emană de la Răsărit, ci de la viitoarea prezidentă. Frumuseţea, inteligenţa, tenacitatea, curajul, responsabilitatea, anduranţa, motorul de partid… sunt noile atribute ale geniului conducător. Abia acum s-a săvârşit în fapt actul istoric de condamnare a comunismului: savanta de renume mondial, meşter cârmaciul – mândră corabia au închinat steagul, lăsând seva înnoitoare să ne urce la ceruri.
Petru Tomegea
Ziare.com
Petru Tomegea - ePolitica 