Liberalii, încotro?

PNL și-a anunțat Congresul de alegeri pe 25 septembrie, a.c., iar moderatorii TV, comentatorii, jurnaliștii analiști își pun o mulțime de întrebări: 

– Cu Ludovic Orban ori cu Florin Cîțu? (Numai două candidaturi au fost anunțate până acum). Fiindcă alesul va deveni oficial candidatul la prezidențialele din 2024, iar nealesul se va mulțumi probabil cu posibilitatea desemnării ca prim-ministru. Am zis probabil deoarece nimeni nu exclude posibilitatea unei rocade a lui Klaus Iohannis cu Florin Cîțu la Palatul Victoria. Asta doar în caz că UE, NATO nu-i pregătesc una din primele funcții așa cum se zvonește în prezent.

– Se va „sparge“ PNL în caz că unul sau altul pierde alegerile pentru șefia liberalilor? Întrebarea e manipulatoare și vine din partea unor ziariști cu normă întreagă la PSD + AUR, dar, teoretic, e una din posibilități. Doar teoretic fiindcă nici unul, nici altul nu mi s-a părut că mor de dragul funcției, ambii dovedind maturitate politică, iar ideea principală a PNL, după atâtea războaie interne și scindări, este unitatea liberalismului românesc și a Dreptei.

– PNL își va moderniza doctrina de centru-dreapta liberal-conservatoare, centre-right conservative-liberal, cum e percepută corect acum pe plan mondial, ori va face concesii iliberalismului de tip Viktor Orban după încercarea eșuată în penal a lui Liviu Dragnea? E vorba de tentație și de lobby-ul evanghelist-penticostal provenit din fostul PDL. Cu atât mai mult cu cât puterea corupe mințile politicienilor noștri mai abitir ca aiurea. Întrebarea își are rostul ei: Opoziția deja a lansat acuzații în acest sens, referindu-se la PNRR și la revocarea din funcție a Avocatului Poporului. Plus o eventuală moțiune de cenzură.

Liberalii se află momentan în cea mai bună poziție politică de după Revoluția din decembrie, fiind al doilea partid, după social-democrați, ca forță de guvernământ și ca bazin electoral, efect al unui management ceva mai performant și al câștigării unui nou mandat prezidențial de către fostul său lider Klaus Iohannis. Mult mai bună decât în perioada USL când în fruntea PNL se afla Crin Antonescu, un lider pe nedrept marginalizat și uitat. Întrebarea este dacă fairplay-ul bătăliei politice de până la alegeri va fi regula, ceea ce va întări partidul, sau se va renunța la înțelepciune, demnitate și corectitudine, promovându-se scandalul, atacurile murdare reciproce, caz în care bazinul electoral de dreapta se va risipi din nou în mare parte, iar partidul va trage ponoasele.     
      Din păcate, răspunsul la aceste întrebări nu coincide întotdeauna cu realitatea faptelor, ci cu dorințele analiștilor afiliați politic, ale politicienilor opozanți care ar dori o răfuială liberală dezonorantă. Nu puține sunt „analizele“ menite să provoace disensiuni, certuri între cei doi candidați cu speranța ascunsă că PNL se va rupe ori se va destrăma, pierzând astfel guvernarea și alegerile viitoare. Nu e zi să nu se scornească fel de fel de minciuni și atacuri ale unora dintre colegi(?) de care n-a auzit nimeni până acum, pentru ca respectivii candidați să se încaiere, să se dea în stambă. 

Două chestiuni sunt mai importante în afară de selecția candidaților pentru leadershipul liberal: 

– reușita guvernării – perioada este critică din pricina pandemiei și a crizei sanitare, economia având și ea nevoie de o organizare ca la carte în acest timp al noilor provocări interne și internaționale, deoarece creșterea economică nu e pe deplin sustenabilă în condițiile unor bâlbâieli și certuri la Palatul Victoria;

– acceptarea de către UE a Programului românesc de redresare economică și reziliență va aduce aproape 30 de miliarde de €uro, bani care trebuie neapărat să ne alinieze celorlalte națiuni europene ca dezvoltare economică și socială. Ori măcar să ne apropie. De aceea, odată cu cu pregătirea pragmatică a punerii în operă a proiectelor industrial-agricole și a planurilor de reforme, Parlamentul are de rezolvat nu numai chestiuni logistică internă, ci și refacerea sistemului de Justiție, paradit golănește în epoca Dragnea și reluarea în forță a bătăliei cu corupția. Altfel vom avea de plătit noi și urmașii noștri zeci de ani.

Petru Tomegea

Liberalii, încotro?

PNL și-a anunțat Congresul de alegeri pe 25 septembrie, a.c., iar moderatorii TV, comentatorii, jurnaliștii analiști își pun o mulțime de întrebări: 

– Cu Ludovic Orban ori cu Florin Cîțu? (Numai două candidaturi au fost anunțate până acum). Fiindcă alesul va deveni oficial candidatul la prezidențialele din 2024, iar nealesul se va mulțumi probabil cu posibilitatea desemnării ca prim-ministru. Am zis probabil deoarece nimeni nu exclude posibilitatea unei rocade a lui Klaus Iohannis cu Florin Cîțu la Palatul Victoria. Asta doar în caz că UE, NATO nu-i pregătesc una din primele funcții așa cum se zvonește în prezent.

– Se va „sparge“ PNL în caz că unul sau altul pierde alegerile pentru șefia liberalilor? Întrebarea e manipulatoare și vine din partea unor ziariști cu normă întreagă la PSD + AUR, dar, teoretic, e una din posibilități. Doar teoretic fiindcă nici unul, nici altul nu mi s-a părut că mor de dragul funcției, ambii dovedind maturitate politică, iar ideea principală a PNL, după atâtea războaie interne și scindări, este unitatea liberalismului românesc și a Dreptei.

– PNL își va moderniza doctrina de centru-dreapta liberal-conservatoare, centre-right conservative-liberal, cum e percepută corect acum pe plan mondial, ori va face concesii iliberalismului de tip Viktor Orban după încercarea eșuată în penal a lui Liviu Dragnea? E vorba de tentație și de lobby-ul evanghelist-penticostal provenit din fostul PDL. Cu atât mai mult cu cât puterea corupe mințile politicienilor noștri mai abitir ca aiurea. Întrebarea își are rostul ei: Opoziția deja a lansat acuzații în acest sens, referindu-se la PNRR și la revocarea din funcție a Avocatului Poporului. Plus o eventuală moțiune de cenzură.

Liberalii se află momentan în cea mai bună poziție politică de după Revoluția din decembrie, fiind al doilea partid, după social-democrați, ca forță de guvernământ și ca bazin electoral, efect al unui management ceva mai performant și al câștigării unui nou mandat prezidențial de către fostul său lider Klaus Iohannis. Mult mai bună decât în perioada USL când în fruntea PNL se afla Crin Antonescu, un lider pe nedrept marginalizat și uitat. Întrebarea este dacă fairplay-ul bătăliei politice de până la alegeri va fi regula, ceea ce va întări partidul, sau se va renunța la înțelepciune, demnitate și corectitudine, promovându-se scandalul, atacurile murdare reciproce, caz în care bazinul electoral de dreapta se va risipi din nou în mare parte, iar partidul va trage ponoasele.     
      Din păcate, răspunsul la aceste întrebări nu coincide întotdeauna cu realitatea faptelor, ci cu dorințele analiștilor afiliați politic, ale politicienilor opozanți care ar dori o răfuială liberală dezonorantă. Nu puține sunt „analizele“ menite să provoace disensiuni, certuri între cei doi candidați cu speranța ascunsă că PNL se va rupe ori se va destrăma, pierzând astfel guvernarea și alegerile viitoare. Nu e zi să nu se scornească fel de fel de minciuni și atacuri ale unora dintre colegi(?) de care n-a auzit nimeni până acum, pentru ca respectivii candidați să se încaiere, să se dea în stambă. 

Două chestiuni sunt mai importante în afară de selecția candidaților pentru leadershipul liberal: 

– reușita guvernării – perioada este critică din pricina pandemiei și a crizei sanitare, economia având și ea nevoie de o organizare ca la carte în acest timp al noilor provocări interne și internaționale, deoarece creșterea economică nu e pe deplin sustenabilă în condițiile unor bâlbâieli și certuri la Palatul Victoria;

– acceptarea de către UE a Programului românesc de redresare economică și reziliență va aduce aproape 30 de miliarde de €uro, bani care trebuie neapărat să ne alinieze celorlalte națiuni europene ca dezvoltare economică și socială. Ori măcar să ne apropie. De aceea, odată cu cu pregătirea pragmatică a punerii în operă a proiectelor industrial-agricole și a planurilor de reforme, Parlamentul are de rezolvat nu numai chestiuni logistică internă, ci și refacerea sistemului de Justiție, paradit golănește în epoca Dragnea și reluarea în forță a bătăliei cu corupția. Altfel vom avea de plătit noi și urmașii noștri zeci de ani.

Petru Tomegea

Șoferul și fotograful lui Boc, specialiști la ROMATSA!

Cine și ce este ROMATSA? E Romanian Air Traffic Services Administration, (Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian), o regie autonomă care deține monopolul serviciilor de trafic aerian în România. Înființată în 1991 sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, funcționează în regim de autonomie financiară, ocupându-se nu de număratul curcilor pe șosele, nici de stârpirea șobolanilor, ci tocmai de Managementul Traficului Aerian.

Păcate vechi la vremuri noi

Cum a ajuns această regie implicată în asigurarea siguranței călătorilor și a aparatelor de zbor în spațiul aerian românesc oaia neagră a presei noastre? Foarte simplu și nefăcând mai nimic: o catastrofă aeronautică în care au pierit două ființe dragi nouă tuturor, studenta Aura Ion și pilotul Adrian Iovan, iar acum iese la iveală și cauza: lipsa profesionalismului.
Și asta deoarece însuși guvernul ne pune la dispoziție probe evidente că nu doar lipsa dotărilor tehnice de ultimă oră a fost cauza accidentului aviatic, ci și incompetența, slaba pregătire de specialitate a personalului. Astfel, ROMATSA a angajat în 2011 doi consilieri ai premierului Emil Boc, unul şofer la PDL, celălalt fotograf, agent de vânzări şi inspector la Primăria Cluj-Napoca. Cei doi au primit avizul secretarului general al Ministerului Transporturilor, Gheorghe Dobre, deşi competenţa de angajare revenea directorului regiei.

Adevărul crud

E drept și că unele afirmații din presă nu corespund întru totul adevărului, iar altele sunt prezentate trunchiat:
1. nu Emil Boc și-a angajat propriii consilieri, ci serviciul de personal al ROMATSA, e adevărat, cu avizul M.T.;
2. respectivii deveniseră între timp absolvenți ai învățământului superior, Darius Pintilie terminase Facultatea de Mecanică, iar Marius Buzea, Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare.
Numai că, surpriză! Niciuna nu avea a face cu controlul traficului aerian. Până la urmă, nici asta n-ar fi o nenorocire deoarece cunosc o sumedenie de situații când oameni cu o voință fantastică și-au depășit adesea magiștrii prin studiu individual și pasiune, dăruire la locul de muncă. Ceea ce nu mai sunt atât de sigur în cazul ROMATSA.

Victimele politicului

Ce are a face politica noastră cu cazul descris mai sus? Ei bine, are: dacă respectivii nu erau consilierii lui Emil Boc, nu ar fi prins veci-pururi asemenea angajări de vis, cu salarii de peste 100 de milioane de lei vechi, de zece ori mai mult decât ale profesorilor cu gradul al doilea și chiar cu doctorate.
Sunt singulare sau accidentale cazurile lui Darius Pintilie şi Marius Buzea? Nicidecum: ele constituie regula, și nu excepția. Fiindcă de 25 ani certurile pentru numirile politice pe posturi mult mai importante decât cele două n-au lipsit din presă măcar o zi: s-au făcut și s-au spart coaliții din cauze asemănătoare, vezi refuzul de a-l numi viceprim-ministru pe Klaus Iohannis…, au căzut guverne, o confirmă Raed Arafat, iar fără astfel de sinecure mor partide ca PRM, PNȚCD…

Urmări tragice

Consecințele acestei plăgi politice? Le reținem mai întâi pe cele tragice: zeci de victime zilnice din pricina unor greșeli de proiectare și execuție a șoselelor, a căilor ferate, a instalațiilor, accidente de muncă în construcții, agricultură și silvicultură, o mulțime nevăzută de accidente casnice și gospodărești, greșeli tragice de malpraxis, poduri pe care le ia apa, investiții care produc numai pagube, improvizații la rețelele electrice, de gaz metan sau de apă și canalizare… Nu cumva e prea mare jertfa de vieți omenești pentru abuzurile politicului?
Ne mai mirăm că trăim prost? Fiindcă în posturile de decizie au fost angajați mereu clienții politici, armata nevăzută a celor ce rămân veșnic la putere. Neîntrecuți în ocolirea legilor și a regulilor, lingușitori și versați, de astfel de profesioniști are nevoie orice nouă putere la Palatul Victoria. Nici vorbă de bună guverneze, nici de ridicarea nivelului de bunăstare, ci doar pentru satisfacerea poftelor proprii și ale clientelei. Abia această schimbare de mentalitate ar constitui o revoluție.

Petru Tomegea

Farmazonii PDL-işti

Cum a scăpat dna Udrea de broasca râioasă, cum a slobozit dl Oltean broscoiul din gâtlej, care uite-aşa urca şi cobora, cum a început o reformă atât de radicală în partid, încât verdele-nrourat s-a mohorât cu totul pe cărarea deschisă de PNŢCD în 2000. De atunci ţărăniştii s-au tot reformat până când au ajuns un biet duet, Pavelescu & Miluţ.
Cu PDL nu e chiar aşa deoarece nu e partid de oameni politici, ci de scriitori şi poeţi. Nu cred că au mai fost partide să facă atâta risipă de talent literar, de metafore, ironii caustice, porecle mustind de sensuri neaoşe şi imaginaţie. Numai că au un fix cu batracienii. Mai au şi alte fixuri, dar, pentru un articol, ajunge.

Ce vină are broscoiul?

Chestia asta cu batracienii ţine, se pare, de sex: dacă secretarul general al partidului de guvernământ se căina cât de greu i-a venit să înghită broscoiul, dna Udrea, la rândul ei, se chinuise biata să înghită ditai broasca râioasă. Să mă ierte dl Băsescu dacă visul său măreţ de a avea o coaliţie puternică şi stabilă la Putere a coborât de marţi la nivel de baltă.
Tocmai când Făt-Frumos să se însoţească cu Albă ca Zăpada, căci prea ne amăgise naşul Lăzăroiu de cât de frumoasă şi nurlie e, iaca apare în faţa noastră un holtei trecut şi pleoştit lângă o Fata Morgana rebegită şi calică. Înfricoşaţi de vedenia alegerilor viitoare, vorniceii plini de duh pe ecranele patriei dădură dosul ca la un semn.

Reforma de frunză verde

Dar vrăjeala asta cu reforma portocalie a dat în clocot, provocând o hemoragie greu de stăvilit pentru o vreme. De aceea, defectarea lui Frunzăverde e şi mai greu de înghiţit decât batracienii lui Oltean şi Udrea. Însă în această întâmplare lumea a văzut că împăratul e gol: le-a ieşit portocaliilor la iveală goliciunea de sens a mesajului forţos: suntem oamenii atotputernicului Băsescu, cei mai tari, mai şmecheri, mai reformatori, fără noi piere ţara…
Uite că nu piere. Acum fugarii haini, abia ieşiţi de sub mrejele farmazonilor Udrea, Oltean, Boc… bat toba pe la televiziuni despre “haosul administrativ, vrajba politică şi statul poliţienesc”. Cică de 4 ani îşi răcesc gura şi se tot roagă pe la uşile mahărilor PDL, dar, ocupaţi până peste cap cu conturile şi posturile, nu i-a ascultat nimeni.

Cine-a dat comanda?

Al cui e semnalul „se salvează cine poate”? Al lui Frunzăverde? Să coincidă golirea oştii PDL de primari, un fel de şefi de trib locali, cu lipsa din teatrul de război a comandantului suprem, aflat la un congres despre limitarea înarmărilor nucleare? Limitări care seamănă ca două picături de apă cu lupta noastră anticorupţie: cu cât lupta e mai aprigă, cu atât corupţia înfloreşte şi mai abitir.
La fel şi cu trădările. Cu cât s-a luptat Opoziţia mai abraş cu trădările după trecutele alegeri, cu atât s-au înmulţit trădătorii. Numai că acum, venindu-i apa la moară, trădările îi pică bine. PDL poate fi şi el mulţumit: şi-a făcut damblaua aproape 4 ani. Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. Să nu se mai jeluiască pe la uşile TV, că nu-i mai crede nimeni. Regrete eterne.

Uninominal pur, Boldea parlamentar

Şi apoi, abia acum se văd rezultatele nominalului pur, drag dlui Băsescu. Cu cât mai curate au fost procentele, cu atât mai necurate, consecinţele: după aşa sufragii, România are două partide: de o parte, Coaliţia primarilor în frunte cu preşedinţii de Consilii Judeţene, baroni, stăpâni peste ţară, mai-mari peste haznaua cu parale şi, de altă parte, formaţiunile politice, posesoare doar de clanţe, dacă ne luăm după zisa intelectualului Prigoană.
În aceste condiţii, nu mai bine ne întoarcem pe vremea Dabijei-Vodă, cel ce introdusese un nou bir, vădrăritul? Adică podgorenii să plătească 10 şalăi (un fel de schillingi mici de aramă) la fiecare vadră (10 litri) de vin.

Se mai gândeşte cineva la România?

Poate astfel, scăpaţi de aburii îmbătătoarei licori, legiuitorii s-or trezi din letargie şi-or vota o lege electorală dreaptă şi cinstită, cu gândul nu numai la viitorul odraslelor lor, ci şi al copiilor noştri. Nu de alta, dar parcă ideea că primarii şi superiorii lor de la judeţ sunt stat în stat şi hotărăsc cu de la sine putere cine să câştige alegerile nu miroase a Europa.
Şi să nu-şi facă USL iluzii. Data viitoare Coaliţia primarilor uninominali le va spune şi lor pa. Bye-bye le vor spune alegătorii în zbor cu low cost-ul spre zări mai senine.

Petru Tomegea

Lelea Frăsina şi accidentul de avion

Jurnaliştii noştri sunt nişte privilegiaţi. E adevărat, n-au parte de cine ştie ce salarii, dijmuite de guvern în duşmănie, ci de o comédie politică zgomotos-dezmăţată la care iau parte cu mare însufleţire. Din nefericire, de ceva vreme reprezentaţia capătă accente tot mai evidente de farsă grotescă. De nu cumva dă în dramă.

Între lelea Frăsina, protagonista întâmplării, şi actanţii puterii dornici de gargară TV nu e mare deosebire atunci când îşi motivează neputinţele. Venind la târg cu treburi, curioasă din fire, dna Frăsina a căscat gura după un elicopter vopsit în violet şi, fără să se uite pe unde calcă, a căzut într-un canal al cărui capac fusese furat de colecţionarii de fontă. S-a julit la un picior, şi-a uns straiele cu toate celea, iar trecătorii au urcat-o într-o salvare spre Urgenţă. Explicaţia cu accidentul de avion a stârnit hazul medicilor şi chiar al bolnavilor.

Nouă însă ne piere râsul când ne aburesc politicienii. O fac prin două mijloace principale: deturnează motivaţia eşecurilor şi căută un ţap să le ispăşească păcatele. De exemplu, netratându-şi disfuncţiile memoriei, după ce i-au făcut cu ou şi cu oţet pe Tăriceanu şi pe miniştrii săi că s-au opus măririi salariale de 50%, odată ajunşi la Palatul Victoria, învestiţii prezidenţiali au fost nevoiţi să anuleze aplicarea legii cu aceleaşi argumente expuse pe larg de foştii guvernanţi. Numai că, la nici un an, le aruncă vina crizei în cârcă, prim-ministrului tăricean şi tuturor decidenţilor ante- sau postdecembrişti care le-au lăsat vistieria goală. Ceea ce e normal la sfârşitul ciclului bugetar. Chestia cu vistieria însă e o cacialma: în vremea conturilor bancare, nimeni nu mai ţine banii în cufăr ca voievozii şi căpeteniile piraţilor.

Cauzele crizei se ştiu de la părinţi până la prunci: inexistenţa managementului profesionist, incompetenţa economiştilor implicaţi în procesul de decizie, inapetenţa justiţiei pentru a-i pune după zăbrele pe hoţomani. Nouă însă ni se aruncă în faţă explicaţii elucubrant-gongorice: cică impeachment-ul din 2007 e sursa tuturor necazurilor. Afirmaţia consilierului Lăzăroiu a stârnit hohote de râs, deşi nu-l ştim din stirpea comicilor vestiţi. De altfel, frecvenţa şi pasiunea cu care se caută culpeşi aiurea au depăşit demult graniţa raţionalului. Mai lipsesc doar Eugen Ionescu ori Samuel Beckett pentru a-i nemuri în teatrul absurdului.

Nimeni nu pricepe sofistica argumentării că responsabil pentru neputinţele diriguitorilor ar fi Crin Antonescu: ce-o fi având bronzul, indisciplina parlamentară şi „beţia vorbelor” sale cu (in)eficienţa guvernării dlui Boc? O fi deranjând poziţia fruntaşă în sondaje, sau curajul de a acuza matrapazlâcurile? Ori că îi are de-a dreapta libertariană pe Patriciu, inamicul numărul 1 al portocalei de lut, şi el rău de gură, iar la stânga tatălui pe Felix, Nuşu – moguli periculoşi, şantajişti ai bărbaţilor de stat de o parte şi alta a Prutului. Numai bancoreştii noştri impunitivi sunt ascultători, curaţi, mari patrioţi.

Într-un iureş continuu al acuzelor, sunt scoşi vinovaţi cetăţenii contribuabili, în frunte cu urgisiţii profesori, de care se împiedică toate puterile de la Burebista la Băsescu. Huliţi sunt şi medicii, pârliţii de ziarişti care nu iubesc România ca dl preşedinte şi bieţii pensionari, cei mai rapaci devoratori de ţară şi de neam, toţi la ordinul dlui Ion Iliescu. Au rămas neatinşi copiii de ţâţă, marinarii şi groparii. În schimb, nu e vinovat de nimic dl Tokes, care vrea şi el o halcă de ţară acolo, unde să hălăduiască în linişte şi pace împreună cu jobbikii săi. S-o numească Republica Secuiască, deşi picior de secui arareori mai calcă prin cele Trei Scaune de vreo jumătate de mileniu, doar 152 mai declarându-se secui la ultimul recensământ. Cu asemenea date şi interpretări la baza deciziei politice actuale, e clar că ne înfrăţim nu cu codrul, ci cu sărăcia şi naivitatea în vecii vecilor amin.

Se vede că dregătorii de azi îşi pierd hazul când o întorc ca la Ploieşti. Din decembrie 2008 se află singuri la butoane, nesuferind pe nimeni altcineva în preajmă-le. Asta ca să ne aflăm şi noi în treabă ca atâţia analişti, când, în fapt, nu există decât un singur buton, mereu la degetul arătător al lui Zeus. Iar de el nu s-a apropiat politicianul „cu nume de floare”, nici „bunicuţa”, ci numai şi numai conclavul olimpian. Răspunderea aducătoare de amărăciune la urne însă ar dori-o pe umerii oricui, numai ai lor nu. Or nu cu mesajul acesta ne-au câştigat votul.

Boala de a o da cotită s-a întins ca râia: Teo a confundat alba cu neagra la urne din cauza crizei de diabet, care i-a permis totuşi o veselie molipsitoare exteriorizată printr-un mişto „yes!” puberal; partidul prezidenţial e pe tobogan nu din cauza unei guvernări habarnamiste, ci a celor câţiva intelectuali rătăciţi după măriri şi sinecure, dar răzvrătiţi contra metehnelor bocciene, iar vizita la doctor a celui dintâi demnitar a fost determinată de rana unui beţigaş bont în ureche. Cam rar aşa ghinion…

Ca să nu rămână mai prejos, opoziţia pesedistă era gata să-l sacrifice pe Geoană, „imaginea eşecului, a compromisului” şi să-i ia cheile de la Senat, pentru că nu s-a mai văzut partid cu două volane. N-au uitat că s-a dus în noaptea dinaintea confruntării televizate în vizită de relaş la spa-ul dlui Vântu, cetăţean proscris de putere. E clar că ranchiuna le întunecă judecata tocmai atunci când ar trebui să strângă rândurile. Nu vizita i-a jucat feste, ci bâlbâiala explicaţiei: s-a temut să spună că drepturile constituţionale i-au fost încălcate fără scrupule de serviciile secrete ale nu ştiu cui aflate „din întâmplare” la locul faptei. Te pomeneşti că au făcut-o din pasiune pentru arta fotografică. Contrafactual discutând, curajul unor asemenea acuzaţii l-ar fi scos din încurcătură.

De. Lelea Frăsina ne mai lipsea…

Petru Tomegea