Când pofta de putere le ia minţile politicienilor, sunt aruncate în bătălie cele mai scumpe simboluri româneşti: identitatea naţională, istoria şi aşezările democratice. Aşa se face că noţiuni sfinte ca patrie, popor, virtuţi strămoşeşti, libertate, democraţie au ajuns de batjocură sau, şi mai grav, muniţie în războiul politic.
Ne-am fi aşteptat ca instituţiile şi organele statului remunerate special pentru apărarea acestor valori, de la Preşedinţie, Parlament, Guvern, la Justiţie, servicii secrete şi mass-media să nu aibă linişte până când situaţia nu reintră într-o anume stare de normalitate, propice desfăşurării în condiţii acceptabile a activităţilor curente. În zadar.
Poporul e de vină
Neacceptându-se pierderea democratică a Puterii politice, România a fost aruncată într-un război identitar nedemn de mileniul al treilea nici măcar la gurile Orientului, darmite la curţile occidentale, cândva modele luminoase pentru ţările înapoiate.
Războiul l-a declanşat elita intelectuală: la început au fost atacuri disparate asupra identităţii naţionale, jigniri apropo de fatalismul mioritic şi de caracterul nostru răbduriu. Apoi a răbufnit concluzia istoricului Neagu Djuvara că românii n-ar fi de origine latină, ci cumană, deşi aceştia nu erau vorbitori de limbă romanică, dar ce mai contează!
A urmat încercarea unor „specialişti” care voiau să stabilească nu se ştie cu ce competenţe şi cu ce aparate codul genetic cuman, adică acizii ribonucleici (ARN) şi dezoxiribonucleici (ADN) ai rămăşiţelor pământeşti aparţinând lui Vlaicu Vodă. Simţind că, indiferent de date, şi acesta va fi declarat cuman, ministrul culturii Puiu Haşotti s-a opus. Mai anţărţ, alţii deciseseră că am fi coborâtori din neamul culegătorilor kenieni.
Ori cumani, ori deloc
Important era să fim convinşi că daci nu mai suntem, români, valahi nici atât, poate o corcitură între delincvenţii imperiului roman deportaţi în Dacia şi cele câteva sute de popoare migratoare care au trecut peste noi ca boi, carpi, costoboci, pecenegi, cumani, slavi… Nicidecum goţi, cu care am convieţuit o bună perioadă înainte de a se aşeza ei în vestul Europei, căci înţeleptul Wulfila şi-a tradus biblia pe teritoriul nostru înainte de anul 500.
La fel ni se spunea şi în alte perioade tulburi ale istoriei noastre de către Rösler, Engel, Roller… că suntem venetici pe pământurile noastre, că ne-am înmulţit peste măsură din cauza înapoierii noastre ancestrale, a consumului de mămăligă şi a bordeielor îngropate în pământ… Subdezvoltaţi din toate punctele de vedere, inclusiv al dotării intelectuale, ni s-a aruncat mereu în faţă că nu suntem în stare să ne conducem singuri, aşa că trebuie să apelăm la cumani, turci, fanarioţi, ruşi, ucraineni, unguri, nemţi…, orice, numai români nu.
Des-fiinţarea şcolii româneşti
La astfel de „basne” de pe vremea cronicarilor, care în alte părţi au stârnit războaie, Academia tace, o parte din „elita” intelectuală, cea politizată, achiesează, cealaltă se lasă călcată în picioare, iar şcoala românească, atinsă în resorturile sale intime, nu mai are nicio speranţă. Rezultatele groaznice la BAC vin şi din pierderea rolului formator şi a statutului de şcoală naţională, demnă şi integră.
De aici şi până la sfaturile binevoitoare date medicilor, profesorilor, tuturor nemulţumiţilor de guvernarea vremelnică a PDL să plece din ţara lor natală n-a fost decât un pas, făcut în direct la TV ca un „adevărat” bărbat de stat de dl preşedinte suspendat. Modelul a fost preluat cu acelaşi „cald” patriotism de fostul prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu: „Cui nu-i convine, n-are decât să ‹‹îşi aleagă altă ţară››”. Natală?
Bieţii de noi! Am ajuns o mahala ineptă, o junglă politică, Neanderthalul român a acaparat republica, de aceea MRU vrea să-l alunge… Ţară de repetenţi la BAC şi plagiatori, de inşi taraţi, ciumpalaci, manelişti… E clar, ce e românesc le repugnă foştilor noştri conducători. Suntem buni doar de contribuabili.
Oaia neagră
În timpul ultimelor evenimente politice, mass-media străine au preluat copios astfel de calificative, iar El Pais concluzionează: „România a ajuns oaia neagră a Europei”. Căutând cu înfrigurare asemenea fenomene la alte popoare, nu am găsit corespondenţe nici la cele mai primitive. Până şi la cele africane şi asiatice rămase în urmă, la papuaşi şi aborigenii australieni însemnele naţionale sunt respectate, chiar venerate.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 