Șoferul și fotograful lui Boc, specialiști la ROMATSA!

Cine și ce este ROMATSA? E Romanian Air Traffic Services Administration, (Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian), o regie autonomă care deține monopolul serviciilor de trafic aerian în România. Înființată în 1991 sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, funcționează în regim de autonomie financiară, ocupându-se nu de număratul curcilor pe șosele, nici de stârpirea șobolanilor, ci tocmai de Managementul Traficului Aerian.

Păcate vechi la vremuri noi

Cum a ajuns această regie implicată în asigurarea siguranței călătorilor și a aparatelor de zbor în spațiul aerian românesc oaia neagră a presei noastre? Foarte simplu și nefăcând mai nimic: o catastrofă aeronautică în care au pierit două ființe dragi nouă tuturor, studenta Aura Ion și pilotul Adrian Iovan, iar acum iese la iveală și cauza: lipsa profesionalismului.
Și asta deoarece însuși guvernul ne pune la dispoziție probe evidente că nu doar lipsa dotărilor tehnice de ultimă oră a fost cauza accidentului aviatic, ci și incompetența, slaba pregătire de specialitate a personalului. Astfel, ROMATSA a angajat în 2011 doi consilieri ai premierului Emil Boc, unul şofer la PDL, celălalt fotograf, agent de vânzări şi inspector la Primăria Cluj-Napoca. Cei doi au primit avizul secretarului general al Ministerului Transporturilor, Gheorghe Dobre, deşi competenţa de angajare revenea directorului regiei.

Adevărul crud

E drept și că unele afirmații din presă nu corespund întru totul adevărului, iar altele sunt prezentate trunchiat:
1. nu Emil Boc și-a angajat propriii consilieri, ci serviciul de personal al ROMATSA, e adevărat, cu avizul M.T.;
2. respectivii deveniseră între timp absolvenți ai învățământului superior, Darius Pintilie terminase Facultatea de Mecanică, iar Marius Buzea, Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare.
Numai că, surpriză! Niciuna nu avea a face cu controlul traficului aerian. Până la urmă, nici asta n-ar fi o nenorocire deoarece cunosc o sumedenie de situații când oameni cu o voință fantastică și-au depășit adesea magiștrii prin studiu individual și pasiune, dăruire la locul de muncă. Ceea ce nu mai sunt atât de sigur în cazul ROMATSA.

Victimele politicului

Ce are a face politica noastră cu cazul descris mai sus? Ei bine, are: dacă respectivii nu erau consilierii lui Emil Boc, nu ar fi prins veci-pururi asemenea angajări de vis, cu salarii de peste 100 de milioane de lei vechi, de zece ori mai mult decât ale profesorilor cu gradul al doilea și chiar cu doctorate.
Sunt singulare sau accidentale cazurile lui Darius Pintilie şi Marius Buzea? Nicidecum: ele constituie regula, și nu excepția. Fiindcă de 25 ani certurile pentru numirile politice pe posturi mult mai importante decât cele două n-au lipsit din presă măcar o zi: s-au făcut și s-au spart coaliții din cauze asemănătoare, vezi refuzul de a-l numi viceprim-ministru pe Klaus Iohannis…, au căzut guverne, o confirmă Raed Arafat, iar fără astfel de sinecure mor partide ca PRM, PNȚCD…

Urmări tragice

Consecințele acestei plăgi politice? Le reținem mai întâi pe cele tragice: zeci de victime zilnice din pricina unor greșeli de proiectare și execuție a șoselelor, a căilor ferate, a instalațiilor, accidente de muncă în construcții, agricultură și silvicultură, o mulțime nevăzută de accidente casnice și gospodărești, greșeli tragice de malpraxis, poduri pe care le ia apa, investiții care produc numai pagube, improvizații la rețelele electrice, de gaz metan sau de apă și canalizare… Nu cumva e prea mare jertfa de vieți omenești pentru abuzurile politicului?
Ne mai mirăm că trăim prost? Fiindcă în posturile de decizie au fost angajați mereu clienții politici, armata nevăzută a celor ce rămân veșnic la putere. Neîntrecuți în ocolirea legilor și a regulilor, lingușitori și versați, de astfel de profesioniști are nevoie orice nouă putere la Palatul Victoria. Nici vorbă de bună guverneze, nici de ridicarea nivelului de bunăstare, ci doar pentru satisfacerea poftelor proprii și ale clientelei. Abia această schimbare de mentalitate ar constitui o revoluție.

Petru Tomegea

Eşuarea unei guvernări – live

 

 

Ceea ce se întâmplă sub ochii noştri după declanşarea crizei economico-financiare ne arată ca la şcoală cum poate fi eşuată o guvernare. Politologii, sociologii nici nu mai trebuie să-şi ţină cursurile, căci studenţii lor îşi însuşesc live o lecţie plină de patimi şi învăţăminte.

Fenomenul a debutat cu accederea la guvernare a unei formaţiuni politice complet nepregătite pentru lupta împotriva crizei, fără o strategie ştiinţifică, fără specialişti în abordarea fenomenelor economico-sociale depresive, ca în Polonia, Bulgaria. Mass-media anticipaseră scăderea vertiginoasă a încrederii în partidul aflat la putere şi în principalii săi lideri. În stadiu incipient, criza putea fi ţinută sub control, dar s-a declanşat haos în momentul în care Preşedintele a luat frâiele guvernului, anunţând cu de la sine putere împrumuturi înrobitoare de la FMI, iar, la scurt timp, măsuri de austeritate de neconceput în lumea civilizată. Fără mofturi constituţionale, fără vreo urmă de protest, fie şi formal, Premierul s-a trezit în plus, cu fişa postului golită de sens, iar competenţa, expertiza, coerenţa necesare unei bune guvernări, în interior şi exterior, au lipsit cu desăvârşire. Guvernarea se menţine printr-o majoritate cinică, iar urmările devin tragice.

Pentru că legitimitatea diriguitorilor a început să fie contestată atât instituţional cât şi în spaţiul public, a doua putere în stat, cea juridică, de la judecătoria locală până la Curtea Supremă de Justiţie şi Curtea Constituţională, se implică direct în gestionarea treburilor publice: CC hotărăşte în numele Legislativului, deşi rolul său se referă strict la constituţionalitatea legilor, magistraţii îşi restabilesc singuri grila salarială, judecătorii anulează legile tranşate prin angajarea răspunderii Executivului. Cauza? Conţinutul confuz, amatoristic al legislaţiei în vigoare. Sunt semne evidente ale unei crize a leadership-ului, ale instabilităţii climatului politic şi ale incompetenţei deciziilor la vârf, lucru fără corespondent în ţările democratice.

Înşişi diriguitorii recunosc cu seninătate şi chiar jovialitate, la cel mai înalt nivel, că statul nu-şi mai poate respecta prerogativele constituţionale! Ca în vreme de război ori calamitate. Deşi art. 47 (1) zice că „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”, preşedintele ne anunţă zâmbind că statul social a decedat. Deşi art. 76 alin. 2 spune că „principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sunt respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale”, iar interesele naţionale sunt „creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei”, fondurile pentru educaţie, cultură, cercetare, sănătate şi asistenţă socială sunt continuu amputate, întregi categorii sociale fiind ameninţate de spectrul sărăciei şi al subalimentaţiei.

Fireşte, pe plan internaţional se vorbeşte de „basic needs”, de standarde minimale de securitate nutriţională şi locativă pentru neaplicarea cărora puterea poate fi trasă la răspundere. După Hobbes, nerespectarea contractului social aduce după sine ilegitimarea Executivului, iar schimbarea acestuia devine o obligaţie elementară. Nu şi în România, unde lipsa de reacţie a societăţii e proverbială, de aceea, la curţile apusene suntem consideraţi „plantele agăţătoare ale Comunităţii Europene”. Samuel Huntington explică neimplicarea civică prin îndepărtarea elitelor deznaţionalizate de mase şi prin narcotizarea mediatică.

Astfel, în discursul oficial, poporul e găsit mereu vinovat pentru nerealizările guvernului şi înapoierea culturală, e puturos, milog, tâmpit… Ni se cultivă complexe de inferioritate şi inutilitate, suntem îndemnaţi să emigrăm, ni se batjocoresc valorile, speranţele, în timp ce geniile conducătoare trebuie să ne ducă de mână prin deşertul crizei. Ca la grădiniţă.

 

Petru Tomegea

Ziare.com