Ce ai cu rușii, domnule?
Întrebarea mi-a fost pusă de un internaut care mă ceartă că exagerez în articolele mele despre războiul ucrainean. În fond, Vladimir Putin își revendică propria țară, leagănul civilizației rusești, iar numărul tragic de mare al victimelor, al copiilor și al vârstnicilor uciși de bombele și gloanțele soldaților ruși e consecința ruperii ucrainenilor de „spațiul vital (rusesc)“ și apropierea lor de UE și NATO.
Nu-mi pică deloc bine să istorisesc nenorociri legate de familia mea, dar sper că generația de azi va învăța ceva.
Iată ce am cu rușii:
– când am deschis ochii, mi-am văzut tatăl recent întors din prizonierat. Fusese luat prizonier de sovietici ca și ceilalți soldați ai României după încheierea armistițiului din 12 septembrie 1944 și depunerea armelor, încălcând astfel legile războiului, și închiși într-un lagăr cu bărăci de scânduri, fie iarnă fie vară, fiind nevoiți să scoată iarna sfecle de zahăr din pământul înghețat pentru a nu muri de foame. La fiecare deșteptare, erau obligați să care la groapă prizonierii morți de foame, de frig, de boli… în timpul nopții. La eliberare, câți au mai rămas au fost îmbarcați din Odesa fără hrană pe un vapor de cărat cereale și s-au hrănit cu boabele de grâu rămase prin colțuri, cei mai mulți murind de dizenterie. Până la Constanța vaporul le-a fost de mai multe ori bombardat, iar, când a ajuns în Bogdănești, a fost declarat dușman al poporului fiindcă luptase împotriva URSS.
S-a întors acasă protejat de o cărticică de rugăciuni, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, de care nu s-a despărțit niciodată. Era slab și costeliv, cu pliuri la subsuori în dosul cărora colcăiseră păduchii până la venirea acasă, păduchi stârpiți de mama cu leșie. După ce s-a înzdrăvenit cât de cât, s-a apucat să astupe adăpostul săpat de bunicul în fundul grădinii pentru a se proteja toți de bombe, căci într-o parte a curții se aflase comandamentul german ocupat apoi de ruși. În timpul deselor schimbări de fronturi și tranșee, mama și copiii împreună cu bunica s-au refugiat cu carul cu boi în zona Nicșenilor, lângă Roma (Botoșani), iar la întoarcere sora mea Ileana a murit de pneumonie, la fel și frații ei mai mici, Ion și Ioana. Din sat au dispărut peste noapte porci, vite, oi, găini, tot ce putea fi mâncat, iar cine nu le ceda primea un glonte în cap. „Davai guin“ nu e o glumă. O mulțime de neveste și copile violate sau, de nu, împușcate.
Jaful porcilor, al oilor… a continuat și după instalarea primarului comunist și-mi aduc aminte cum împreună cu șeful de raion Fălticeni, ofițer rus, alergau să ne prindă porcul pe care bunicul îl lăsase să fugă prin livadă. Nu uit gustul sărat al lacrimilor. Tata a fost obligat să care butuci din pădure spre gara din Fălticeni un an întreg, la fel ca toți posesorii de boi și cai, lemn pentru Uniunea Sovietică. O mulțime de boi și cai schilodiți la dealul Temelie, Vadul Moldovei. În semn de recunoștință că armata sovietică „ne-a eliberat“.
La grădiniță, prin 6-7-8 martie 1953, am fost scoși în fața școlii toți copiii și profesorii și obligați să plângem în hohote după Iosif Visarionovici Stalin, iar apoi să cântăm „mai cu inimă“ imnul sovietic în limba rusă. Eram supravegheați de tovarășa Natașa, comandanta pionierilor de la raion și de șeful militar rus al raionului Fălticeni. Imnul sovietic îl cântam în fiecare zi la începerea cursurilor.
Am început clasa I cu două abecedare, cel rusesc cu imagini frumos colorate și cel românesc pe hârtie de maculator. La rusă am dat teză din clasa I până în anul V de liceu. În clasa I am fost îmbrăcați în șalvari roșii cu fes cazac și puși să jucăm cazaciocul. Cravata de pionier mi-a fost legată la gât de tovarășa Natașa împreună cu Mihail Sadoveanu, cel cu „lumina de la răsărit“. Atunci am fost pus să recit: „Iar steluța cea se sus/ Oare ce-o avea de spus?/ Comunismul zice ea/ Se clădește-n țara mea!“
Așa s-a impus comunismul, cu otuzbirul, sărăcia și minciuna, comunism băgat pe gât de „frații noștri“ sovietici. Cu membrii elitei române deveniți dușmani ai poporului și trimiși în lanțuri la Canal, la Gherla, la Sighet… Cică în numele libertății depline și al suveranității!
Pentru conformitate,
al Dvs. Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 