Ce aveți cu Victor Ponta?

Ce aveți cu Victor Ponta?

Poate că întrebarea corectă ar fi „Ce are Victor Ponta cu noi?“ Dar să observăm mai întâi că personajul nostru nu se lasă, ci insistă să ne fie neapărat mare „conducător“, iar de la pierderea alegerilor prezidențiale din 2014 și mai cu seamă de la demisia pricinuită de omorul de la „Colectiv“ încoace își caută cărarea pierdută, însă nu o mai găsește.

Presa a manifestat oarece înțelegere pentru tânărul politician până la accederea în postul, prea înalt pentru dânsul, acela de prim-ministru, când, dintr-o dată și-a pierdut bunul simț (politic), iar modestia și-o afișa doar teatral. Apoi l-a privit de sus pe coechipierul de președinție USL, Crin Antonescu, și a încălcat mocofănește celebrul lor gentlemen’s agreement după ce s-a văzut cu sacii în căruță. (Adică, înțelegerea inițială era că șeful liberalilor îi va susține candidatura la postul de prim-ministru, ceea ce s-a și întâmplat, iar Ponta al social-democraților îl va susține la alegerile prezidențiale pe Crin Antonescu, ceea ce nu s-a mai întâmplat). A fost mai importantă pohta de a candida el însuși decât bărbăția politică. Este cel mai urât și josnic act de trădare a unei prietenii politice după 1989.

Sarabanda greșelilor și degringolada moral-politică au continuat neabătut: aroganța l-a determinat să se împăuneze cu un miting electoral faraonic pe stadionul „23 August“, când subțirimea personajului și poftele sale de putere și mărire au fost evidente pentru toată lumea. Era clar că manifestarea mirosea intenționat a ceaușism, iar activiștii din jurul său puseseră în operă un cult costisitor și deșănțat al personalității, de parcă ne întorseserăm cu 25 ani în urmă. De minciuni groase, de fake news-uri nu mai zic. A fost momentul în care oricine îi putea anticipa eșecul, un moment în care presa serioasă și liberă l-a lăsat din brațe.

A pierdut prezidențialele, deși era convins de victorie la scor, ca urmare s-a stârnit omerta amenințărilor în partid, iar după cele 64 victime de la Colectiv n-a avut încotro și a trebuit să demisioneze de la Palatul Victoria și să piardă șefia PSD, căci o altă stea se înălța-agita la orizont, aceea a lui Liviu Dragnea. A stat retras din prim-plan o perioadă destul de scurtă, ca apoi să ne trezim cu PRO România, un partid „pâlnie“ prin care să se procopsească cu parlamentarii pesediști fugari și ce-o mai fi pe lângă ei, pentru a-și lua înapoi partidul și a se așeza în locul lui Dragnea. Politică de lift care o vreme i-a reușit.

Stânga s-a așteptat ca fostul lider PSD și PRO România să pună umărul la bunul mers al guvernării nu numai a lui Grindeanu, Tudose, ci și a Vioricăi Dăncilă, dar Victor Ponta a devenit deodată „mare jucător“, după modelele instaurate de Vadim, Năstase, Băsescu… Astfel, pune umărul la căderea guvernului stângii, apoi sprijină instalarea guvernului liberal, însă, nemulțumit probabil de oferta lui Ludovic Orban, nu face pasul strategic, îndepărtându-se atât de aripa liberală a propriei formațiuni cât și de aceea social-democrată din jurul lui Mihai Tudose. Și așa a început dezastrul pe care-l anticipam…

Acum e vremea întrebărilor: ce a vrut Victor Ponta de fapt? De ce l-au refuzat liberalii și Orban? N-a știut să negocieze sau nu avea o bază solidă de negociere? De ce nu l-au urmat pesediștii, pemepiștii… așa cum ne tot anunța triumfător? Iar acum de ce i se risipește turma adunată cu atâtea momeli și intenții războinice?

Întrebările de mai sus au un punct comun nevralgic: trădarea din 2014 care-l va urmări toată viața și-l va costa cariera de mare politician. Căci jocurile politice au o marjă de acceptare, destul de mare la noi, însă trecerea liniei roșii atrage după sine consecințe dintre cele mai perverse. Jocurile de picioare, trădările și înțelegerile pe la colțuri dau oarece rezultate pe moment, numai că toate se răzbună, fiindcă politica românească nu mai reacționează la aceiași stimuli din ultimul deceniu al secolului trecut.

Și apoi este o mare tulbureală în capul acestui lider: ce doctrină, ce ideologie constituie esența PRO România și cui se adresează? Numai celor ce îl adulează sau clienților politici pe care i-a servit în vremea prim-ministeriatului său? Ce fel de țară vrea să ne construiască un astfel de împătimit de putere?

Petru Tomegea

Guvernul tehnocrat devine jucător politic

După ce parlamentarii au plecat într-o vacanță tot mai prelungită, ocupând acum lunile iulie și august, plus o lună de iarnă, m-am așteptat ca, an electoral fiind, activitatea partidelor, întrunirile politice, dezbaterile economice, sociale, culturale să umple golul din spațiul public. Zadarnic. Partidele își fac și ele siesta, lăsând goală scena politică. Liniște și căldură mare! Guvernul Cioloș, în schimb, a preluat inițiativa, devenind principalul jucător politic.
Am observat, de asemenea, că activitatea parlamentară a țărilor dezvoltate e mult mai intensă, inclusiv în perioadele de vară, iar sesiunile generate de diverse evenimente, mult mai dese. Nu știu dacă la ei e vorba despre responsabilitate sau tradiție, cutumă, dar la noi sigur este vorba de delăsare și iresponsabilitate.
Vacanța parlamentară din 2016 e una cu totul originală: crezând că vor aduna voturi din împiedicarea activității guvernamentale, parlamentul a restrâns dreptul de a emite ordonanțe, majoritatea alcătuită în jurul PSD temându-se că guvernul va reglementa relațiile politicienilor cu Justiția și „pomenile electorale”. Nefiind la guvernare, liderii social-democrați sunt foarte atenți la doleanțele propriilor alegători, forțând guvernul să aplice legi discriminatorii, cum s-a întâmplat cu legea pensiilor pentru aleșii locali și încă vreo trei-patru.
Așa că guvernul Cioloș a devenit ceea ce trebuia să fie de la început: un policymaker, un făcător de politici publice. Iată Strategia Națională Anticorupție 2016-2020, lansată spre dezbatere publică în luna mai, a.c., primește un puternic impuls prin participarea la discuții nu doar a membrilor guvernului, ci și a principalelor instituții și unități administrative centrale și locale, a multor economiști de valoare și a justițiarilor.
Trebuie spus din capul locului că ar fi fost nevoie acută de activiștii și specialiștii partidelor, ai parlamentului, cu atât mai mult cu cât, fără participarea și mobilizarea tuturor celor ce suferă de pe urma faptelor de corupție, lupta cu hoția nu are șanse să izbândească. În loc ca partidele să puncteze electoral cu slogane precum „corupția ucide”, „corupția slăbește statul de drept”, „corupția sărăcește populația”, „corupția distruge valoarea pe termen lung”, stau într-o atitudine păguboasă de noncombat și de așteptare.
A doua situație în care partidele își dovedesc incapacitatea este repoziționarea României după Brexit și în timpul procesului de retragere a Marii Britanii din UE, lăsând inițiativa numai în sarcina guvernului și a președintelui Iohannis. După o radiografie dura a activității organismelor europene, guvernul consideră că România trebuie să contribuie mai mult la întărirea leadershipului UE. Or în acest complicat proces, prezența și atitudinea „proactivă” ale partidelor erau menite să asigure factorilor de putere mai multă hotărâre și legitimitate. Pentru partide însă mai important era concediul fără griji.
În această perioadă guvernul lansează și alte inițiative de reformare a unor importante sectoare ale vieții și administrației publice, redeschizând câteva vechi dosare privitoare la regionalizare, fiscalitate locală, eficiența banului investit de către bugetele locale, democrația participativă, independența Justiției, profesionalizarea structurilor de management…
Se cuvine o primă concluzie: sloganele și vectorii de mai sus, de care momentan se îngrijește doar guvernul Cioloș, vor constitui principalele teme ale campaniei electorale din toamnă, asta în caz că nu se va cădea din nou în mocirla bătăliilor de sumă nulă de tipul: ai noștri, ca brazii, drepți și cinstiți, iar ai voștri, neica-nimeni, habar n-au și hoți.
Până la perioada electorală, însă, atât politicienii cât și guvernanții au de rezolvat câteva dosare grele: pregătirea unor programe politic-economice pentru suplinirea ieșirii Marii Britanii din UE, revizuirea sistemului de relații cu Turcia în caz că raportul ei cu NATO și emigrația se va schimba, așa cum procedează și celelalte state europene. Cât despre îndelungata vacanță…

Petru Tomegea

Resetarea jocului politic

Ca la o comandă misterioasă, odată cu clopoțeii colindătorilor și cu glasurile lor fermecate, zgomotele asurzitoare ale bătăliei politice au încetat. E atâta liniște în jur, încât „auzi cum iarba crește”, vorba poetului. Și iarba chiar crește la cele 8-10 grade de „gerurile Crăciunului”, probabil și ale Bobotezei.
Au mai fost perioade liniștite în politica românească, în general, de sărbători sau în vacanțele de vară, dar ca în acest sfârșit de decembrie, niciuna. Aidoma făurarilor obișnuiți cu scânteile forjei, câțiva jurnaliști și mai cu seamă politicieni au și intrat la idee, iar când intră ei la idee, fandaxia e gata, vorba Conului Iancu: e musai că se pune ceva la cale.

Verbatorul guvernamentat

Ba chiar s-a avansat năstrușnica idee că era nevoie de această perioadă de răgaz, de detensionare a climatului politic. Idee la care nu poți să nu pufnești în râs, însă un fel de râsu’-plânsu’: va fi o detensionare, de ne va urla capul până la viitorul Crăciun. Se știe cine ne-a adus la cunoștință ideea creață, născocitorul unor verbe ca a matrafoxa și a antiguvernamenta, dar mai puțin se cunosc autorii.
E clar că va urma o resetare a jocului politic, una pregătită pe îndelete. Cu cât mai pe îndelete, cu atât mai usturătoare pentru noi. Singurii fericiți par a fi Traian Băsescu și Victor Ponta: pentru ei vor gândi strategii, recte consilierii președintelui de la Cotroceni și din alte locuri de taină. Pentru Ponta vor face planuri tata socru și celelalte eminențe cenușii ale PSD în frunte cu patronul Ghiță de la TV. Devenit el însuși mare jucător.

x+y+z=?

Ca să vorbim în cunoștință de cauză de resetarea jocului politic, trebuie să rezolvăm mai întâi ecuația cu două necunoscute: ce itemi vor intra în malaxorul jucătorilor x, y, z și cui vor servi „produsele”. A se observa că deocamdată se știe mai bine cui servesc astfel de obiective și mai puțin desfășurarea de forțe, strategii și modele de lucru.
Cui vor servi? Putem afla ghidându-ne după câteva scăpări și fapte aparent banale: un sondaj de opinie de care a făcut mare caz televiziunea dlui Ghiță ni-l prezintă pe Victor Ponta în pole position, indiferent de fapte, conjuncturi și intențiile competitorilor. Așadar, aut Ponta, aut nihil, (ori cu Ponta, ori deloc!) vom spune noi parafrazând un vechi dicton referitor la trecerea Rubiconului de către Cezar.

USL degeaba

Și atunci pentru ce vor mai fi făcut alianța? Boală mai veche, să recunoaștem, care dinamitează din interior USL. Nu faci astfel de calcule fără ca lumea să te bănuiască de neseriozitate: atât congresele PSD, PNL și PC cât și USL în ansamblu și-au desemnat demult candidatul, iar acum toate eforturile ar trebui canalizate spre scopul comun. Scop pe care, se vede treaba, PSD nu și-l mai asumă.
Cum s-ar fi așteptat să reacționeze colegii de alianță la asemenea mișcări subterane, cu cât mai subterane, cu atât mai străvezii? Cu loialitate și cavalerism? Motiv pentru care liberalii nu vor mai juca, probabil, totul pe aceeași carte.

Traian Băsescu și două necunoscute

Alte două obiective par a se îndrepta spre Traian Băsescu: are nevoie de păstrarea intactă a puterii până la alegerile prezidențiale din 2014, de aceea va trebui să se mențină la cârma jocului politic. Cu siguranță o va face așa cum ne-a obișnuit până acum. Numai că s-a mai ivit o necunoscută: care va evoluția sa în perioada consecutivă încheierii celor două mandate prezidențiale? Apropiații săi deja vorbesc despre o situație negociată, căci președintele ar putea oferi la schimb susținerea sa candidatului prezidențial cu șanse, așa explicându-se anumite priviri galeșe aruncate spre Crin Antonescu.

-x-y+z=tăcere

Deocamdată cealaltă parte tace. Dar nu este exclus ca, așa cum s-a mai întâmplat în politica românească, să nu iasă fum până nu se face focul. Cu toate că focul nu este la vedere. Oricum, deocamdată, stăpânul inelelor se află la Cotroceni, unde „face și desface… rabdă, dar pândește/ Și așteaptă cu credință ceasul tainic ce sosește” (Davila). Când și cum nu se poate ști.
Pentru că în această variantă nu mai e valabilă zicerea tertium non datur, ei bine, rolul cheie îi va reveni lui Crin Antonescu. Doar de el depinde dacă-l păstrează pe actualul prim ministru, fie în caz că va câștiga, fie că va pierde alegerile. Iar cine a înțeles lucrul acesta va înțelege cu siguranță și de ce liderul liberal a ajuns principala țintă a săgeților venite și dintr-o parte, și din cealaltă.

Petru Tomegea

Ponta cel rău și Băsescu cel bun

În doar câteva zile, prima scenă politică a României s-a clarificat: Puterea o constituie Guvernul Ponta, dublat din ce în ce mai firav de USL, iar Opoziția este alcătuită din Președinte și consilieri susținuți de cea mai mare parte a presei și a televiziunilor.
Parlamentul fiind în vacanță, și cum la noi vacanța este sfântă, terenul de confruntare politică a rămas la dispoziția înlocuitorilor, a frustraților, a veleitarilor, a pescuitorilor în ape tulburi și a celor ce vor să câștige un cap de pod pentru viitoarele campanii electorale. De demonstrat.

Lupta între bine și rău

Titlul exprimă esența unui sistem politic polarizat la maximum. Practic, între Putere și Opoziție nu există niciun fel de comunicare, ci doar atacuri (de presă), unele directe, la adresa lui Victor Ponta și a câtorva miniștri mai expuși, sau a lui Traian Băsescu, aflat momentan la odihnă, unde în altă parte, dacă nu la Neptun. Atacurile indirecte sunt menite să discrediteze o tabără sau alta, să desfigureze formatori de opinie ori să desființeze inițiative guvernamentale. Că președinția nu mai are demult inițiative.
Așadar Opoziție înseamnă președintele României, Traian Băsescu. Fiindcă în România președintele se dorește a fi principalul jucător politic. Deși în Constituția României, încă în vigoare, este statuat cu totul altceva: „Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”.

Spiritul de echipă și apa sfințită

Dar, conform aceleiași Constituții, președintele este și el parte a executivului, ceea ce înseamnă că, fie în situație de coabitare, fie nu, trebuie să alcătuiască împreună cu guvernul o echipă pusă în slujba interesului național și a binelui comun. Or, cu toată existența unui pact de coabitare, spiritul de echipă lipsește cu desăvârșire. Ca pe vremuri: Vodă da și Hâncu ba!
Cel puțin asta rezultă din ultimele declarații ale purtătorului de cuvânt al Președintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea. Ele demonstrează fără tăgadă că Președinția României se comportă ca oricare partid din opoziție, aducând același tip de acuze prim ministrului Victor Ponta: „nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliul Suprem de Apărare a Țării” și „aşa cum ne-a obişnuit, încearcă să fugă, din nou, de responsabilitate… Ponta să-şi asume răspunderea privatizării pentru care, în data de 20 iunie, îl felicita atât de călduros pe domnul ministru Relu Fenechiu…Traian Băsescu, speră ca domnul prim-ministru Victor Ponta să nu genereze un nou episod tip «Oltchim» cu ocazia privatizării CFR Marfă“.

Președinția e partid?

Cele de mai sus nu pot fi catalogate ca opinii, întrucât un purtător de cuvânt, mai cu seamă prezidențial, nu are dreptul să exprime opinii personale, nici să facă procese de intenție în numele președintelui. Căci n-am auzit să-l fi examinat cineva pe premier asupra cunoașterii legilor. Să se fi înscris președinția României ca partid politic la Tribunal și să nu fi fost informați cetățenii?

De unde a pornit gâlceava? De la afirmațiile președintelui care, în direct și la oră de vârf, uzurpând locul organelor de urmărire penală, și-a exprimat îndoiala că posibilul cumpărător al CFR Marfă ar avea cu ce plăti prețul întreprinderii feroviare, fiind nevoit să umble pe la bănci după credite. Afirmație ce ar putea duce la ratarea privatizării. De menționat că același om de afaceri a câștigat licitația de privatizare a căilor ferate croate. Ocazie cu care din România mai pleacă un capital de câteva sute de milioane!

De la CFR la CSAT

Gâlceava a continuat prin trimiterea contractului guvernamental de privatizare către CSAT, organism în care, de obicei, sunt discutate astfel de chestiuni legate de siguranța națională. Pe principiul că o verificare în plus nu strică niciodată. Moment în care președinția s-a inflamat, iar Bogdan Oprea a reacționat nu ca un reprezentant al statului român, ca un apărător al interesului național, ci ca un vrednic activist de partid.
Pentru că logica maniheistă: Ponta e rău, Băsescu e bun, Ponta nu știe legea de funcționare a CSAT, Băsescu știe totul… exprimă în fond stadiul primitiv al politicii românești care, după 23 ani de libertate, nu e în stare să opereze decât cu bine și rău, nici să construiască programe și proiecte pentru societatea românească. Cauza? În afara poftei de a i-o întoarce adversarului politic, cramponarea de interesul imediat și personal al nu știu cui, urmărirea succesului facil, comoditatea, amatorismul.

Petru Tomegea