Alegeri la cacealma

Alegeri la cacealma

Politicienii noștri și-au făcut legi după chipul și asemănarea lor, iar poporenii trebuie să le înghită șmecheria, aroganța, necinstea și neobrăzarea și azi, și mâine… până la sfârșitul veacului. Nu cred că există legi mai ticăloase decât legea alegerilor locale: vine Traian Băsescu și candidează pentru postul de primar al Capitalei, cere, imploră alegătorii să-i dea votul, nu obține postul de primar general, făcându-se din nou de rușine, dar reușește să obțină un loc în Consiliul General. Apoi cedează locul de consilier următorului pe listă, pe care nu l-ar fi votat decât prietenii și membrii familiei, iar marele și viteazul Zeus își vede în continuare de Parlamentul European unde indemnizația e de câteva zeci de ori mai mare.  Din fericire această cacealma va fi ultima. Sper.

Nu este singurul care a jucat la cacealma: e ca o boală mai contagioasă decât râia. La fel au procedat Gabriela Firea, Petre Roman, Anghel Iordănescu, Cornel Dinu, Sorin Ilieșiu, Daniel Pancu, Mihail Neamţu, Ioana Constantin, Sebastian Moise… și mulți alții. Se vor întoarce la funcțiile bănoase pe care le au acum, iar la alegerile parlamentare unii vor repeta aceeași stratagemă ticăloasă.

În afară de Firea și alți câțiva, candidați pe bune, ceilalți mahări au fost trecuți pe liste pentru a-și „tracta“ partidele și a obține cât mai multe posturi de consilier. Inclusiv Băsescu. Curat murdar, Coane Traiane! Sunt convins că fostul președinte știa că nu are absolut nicio șansă de a ajunge din nou primar general, dar a luptat să-și salveze partidul aflat sub cele 5 procente fatidice. Ca și ceilalți. Unora le-a ieșit, altora, nu.

Cu alte cuvinte, una am votat noi și alta a ieșit, ca dovadă a batjocurii față de votul poporenilor. Nu știu cum e la alții, dar legea asta nu e de bun augur. Ce reprezentativitate, notorietate și ce cotă de încredere vor avea respectivii înlocuitori scoși din jobenul liderilor de partid? Nici vorbă de competențe, nici măcar figura, biografia, declarația de avere nu le-au fost cunoscute votanților, iar activitatea lor politică va sta sub semnul întrebării. Da, vor fi oamenii cuiva, și vor face ce li se spune la partid, așa cum s-a practicat și până acum. Dar interesele cetățeanului nu vor fi reprezentate corespunzător legilor în vigoare, nici cutumelor democratice.

Și da, partidele își prezintă și probează astfel noii corifei, numai că ar fi fost de dorit ca rodarea acestora să nu se facă pe spatele contribuabilului, și așa lovit din toate părțile de sărăcie, de Coronavirus, de restrângerea activității economice, de nenorocirea din spitale, de închiderea cursurilor școlare…

Mai adăugați celor de mai sus inconsistența și manipulările odioase ale ultimei campanii electorale: desfășurată preponderent la televizor și online, o bună parte a populației nu a avut habar ce votează. În plus, campania pentru Municipiul București a căpătat proporții naționale prin televiziunile aflate în solda unor partide, iar aceea pentru locale s-a îngrămădit în cele câteva televiziuni și jurnale locale, unele cu o audiență cu totul nesemnificativă.

Înțelegem că recenta campanie trebuia să facă față regulilor de distanțare fizică și de protejare a populației de pandemie, dar tocmai de aceea și candidații, și partidele puteau să facă un efort spre corectitudine, renunțând la stilul mizerabil și manipulator. Fiindcă de data asta s-a sărit calul: atacurile împotriva candidaților au vizat nu programele lor politice, ci viața intimă, naționalitatea, posibilitatea de a avea sau nu copii, averea, de multe ori greu de explicat, acuzațiile de imoralitate, acte și dovezi false despre mai știu eu ce, cu fake news-uri, fotografii compromițătoare, ziceri, replici batjocoritoare, procese de intenție…

Așa că posturile obținute de înlocuitori nu au cum să constituie o garanție pentru o guvernare locală în favoarea cetățeanului contribuabil, ci se va continua mascarada, se vor plăti polițe și se vor aranja ploile pentru alegerile parlamentare. Să sperăm că alegerile locale vor constitui o lecție aspră și pentru alegători, și pentru candidați, iar partidele să renunțe la tertipuri, la manipulare. Simple vise?

Petru Tomegea

Cine a furat alegerile?

Cine a furat alegerile?

După fiecare campanie electorală și mai cu seamă după numărarea voturilor, asistăm la o ceartă oțărâtă și penibilă în care mofluzii se dau în stambă, arătându-și adevărata față, una care sub nicio formă nu avea de ce să caute în fruntea cetățenilor,  alegători activi sau nu, nefiind garanție pentru buna gestionare a treburilor publice. Revanșiștii mizează, ca de obicei, pe dezinformarea cetățenilor, pe ușurința și neobrăzarea de a-i prosti în față. De demonstrat.

Trebuie spus din capul locului că alegerile se organizează de către guvern și autoritățile locale în baza unei legi votate democratic în Parlamentul României, iar legea aceea prevede destule condiții de siguranță și corectitudine a votării, condiții care să zădărnicească orice tentativă de manipulare a alegătorilor și de schimbare a rezultatelor la urne în funcție de dorința și orgoliile unor candidați plini de sine. E drept și că imaginația sforarilor și a furăcioșilor nu cunoaște limite.

Însă toată toată tevatura actuală despre fraudarea alegerilor are altă țintă decât revendicarea propriu-zisă a posturilor și constituie de fapt un cap de pod pentru alegerile parlamentare fixate deocamdată la începutul lui decembrie, mai cu seamă pentru motivarea stafurilor electorale și pentru menținerea caldă a propriului electorat.

Pentru că, încă înainte de deschiderea urnelor de vot, comisiile tuturor circumscripțiilor electorale fuseseră instruite de oameni de drept, procurori și judecători, asupra tuturor procedurilor. Pe deasupra, fiecare partid avea în respectivele comisii reprezentanți care au supravegheat întreg procesul de votare și de numărare a voturilor, drept pentru care au recunoscut și semnat rezultatele numărătorii pentru fiecare candidat, inclusiv introducerea datelor în softul STS, păstrând câte o copie a proceselor verbale. În aceste condiții, a contesta rezultatele înseamnă a-ți contesta propria semnătură și a te afla în treabă, motiv pentru care Autoritatea Electorală nu a anulat niciunde alegerile.

Pe deasupra, orice contestare trebuia depusă în termen de 48 ore și au fost depuse destule, toate primind răspuns de la Birourile electorale. Dar, deși au primit răspunsurile la contestații, să mai susții aceleași bazaconii despre fraudare la două săptămâni de la alegeri depășește bunul simț comun. Gabriela Firea: „Sa vină un expert internațional să verifice softul STS. Alegerile trebuie anulate… La parlamentare vor dori să fure și mai mult(,) astfel încât să-și asigure prin fraudă o majoritate prin fraudă”, exprimarea corectă nefiind punctul forte al fostei absolvente de filologie!

Se vede cu claritate că ori nu se cunoaște legea, ori mai degrabă nu se ține cont de prevederile ei, softul fiind verificat de experți și aprobat odată cu legea, iar anularea alegerilor o fac Justiția și CCR, dar trebuie să se îndeplinească niște condiții legale, nefăcându-se la cererea ultimativă a nu știu cărui candidat ofuscat de pierderea poziției și a funcției.

Semn că fairplay-ul, buna creștere și bunul simț le lipsesc cu desăvârșire contestatarilor, cu toate acestea, pierzătorii sunt liberi să se adreseze de îndată Justiției pentru a li se face dreptate. Nu vor alege, însă, calea Justiției, fiindcă știu bine că adevărul e acela comunicat de BEC, dar vor găsi câțiva avocați (latratores, în latină!) buni de gură pentru a menține scandalul mediatic treaz până la viitoarele alegeri și a mai ciupi ceva voturi de la fraieri. 

Numai că într-un stat de drept, într-o țară democratică și civilizată, competitorii își acceptă înfrângerea imediat după anunțarea rezultatelor, iar pierzătorii le urează succes câștigătorilor, cerând votanților proprii să sprijine activitatea noilor aleși. Nu-mi aduc aminte să se fi întâmplat prea des așa ceva de la Ion Rațiu încoace.

Așadar cine a furat alegerile, oameni buni? Răspunsul nu poate fi decât unul: câștigătorii! Și cum mofluzii sunt de câteva ori mai mulți, vacarmul încă va mai persista. Așa se face că arareori câștigătorii scapă cu imaginea neșifonată din astfel de confruntări de sumă nulă, motiv pentru care încrederea în decizia politică se află la cote atât de joase.

Petru Tomegea

Hai să ne facem că facem politică!

Hai să ne facem că facem politică!

Presa se minunează de lipsa de perspectivă a unor politicieni de-ai noștri implicați în diverse evenimente electorale, dar, fiindcă spațiul e limitat, vom reține numai situații cel puțin bizar-inepte din ultima campanie. Pentru că, deși campanie electorală, manifestările cu adevărat politice au fost puține: candidații și-au depus programele politice la BEC, dar, ca un făcut, aproape toți au uitat să le și susțină în fața electoratului. Pe de altă parte, nici contracandidații nu le-au citit și analizat cu argumente serioase. Or, măcar în virtutea faptului că ne lăudăm cu democrația, poporul trebuia să aleagă în cunoștință de cauză acele proiecte și programe necesare dezvoltării propriilor localități, nu candidați care-și pun la pământ adversarii și concurenții prin batjocură și minciuni. 

Și atunci mă întreb: la ce a mai fost nevoie de alegeri de moment ce campania electorală s-a transformat într-o simplă scărmănătoare de personaje candidate? Nu se puteau scărmăna respectivii și fără subvenția de 200 de milioane de lei a guvernului, milioane pompate fără noimă partidelor? Ca să nu mai pomenim și de cheltuielile statului cu organizarea secțiilor de votare și a logisticii pe timp de pandemie, cu tipărirea buletinelor de vot și plata membrilor respectivelor comisii. 

Din păcate, stilul acesta de a face politică fără politică, prin scărmănarea adversarilor, s-a generalizat după decembrie 2016 când oamenii lui Liviu Dragnea (nu PSD!) au câștigat alegerile și au trecut la luarea în stăpânire a țării, din Teleorman la Neamț, din Hunedoara până la Marea cea Mare. Se acreditase astfel ideea că deciziile importante nu sunt de nasul amărăștenilor, al „prostimii“, ci numai al inițiaților din gașca conducătorului iubit. Ceilalți, din Opoziție, inclusiv din propriul partid, au fost puși să se sfâșie între ei și, fiind cam din același aluat, s-au sfâșiat și se sfâșie conștiincioși, spre mulțumirea deloc ascunsă a Șefului celui Mare și hazul omului de rând.

Firește, campania electorală recentă a avut din capul locului niște mize politice în spatele cărora s-au poziționat de la început câțiva candidați cu un background greu de mârșăvit, fiindcă ultima campanie a fost despre mârșăvirea acelora cu posibilități de a schimba măcar ceva din statu quo-ul cu imunități nesimțite  instaurat în acești 30 de ani: Nicușor Dan și Clotilde Armand, la București, Dominic Fritz („străinul“) la Timișoara, Vergil Chițac la Constanța, Florin Oancea la Deva, Emil Boc la Cluj, Ilie Bolojan la Oradea, Elena Lasconi la Câmpulung… Și ei, dar și alții deveniseră de mai bine de jumătate de an ținte ale atacurilor câtorva televiziuni și jurnaliști pentru care deontologia profesională e vorbă degeaba. În capul lor nu a fost zi să nu se verse hârdaie de lături, numai că, spre cinstea alegătorilor, atacurile ticăloase n-au folosit la nimic.

Or presa și jurnaliștii profesioniști erau datori să sprijine tendințele progresiste, să promoveze reformele înnoitoare și candidații ale căror competențe, școli și cinste erau fără dubii. Ceea ce nu s-a întâmplat deoarece, angajați în solda partidelor, lipsiți de onoare și demnitate, s-au încolonat în spatele acelorași mafalde și inși compromiși, neținând cont că bate un vânt puternic dinspre Occident, că dreptatea și egalitatea în fața legii nu mai pot fi ocolite și manipulate ca până acum.

Campania aceasta făcută mai mult de televiziuni și jurnaliști mercenari n-a fost despre politică și bunăstare, ci a stimulat pe toate căile încăierarea, știind bine că astfel vor avea asigurat rating-ul și accesul la resurse financiare. De aceea, patronii au scos la înaintare candidați buni de gură, aroganți și injurioși la adresa concurenților, comentatori, moderatori și reporteri, mai ales reporterițe – țațe, au dat pe post numai porcării despre contracandidații lor, iar bălăcăreala politică, limbajul de mahala…     i-au îndepărtat pe cetățenii cu bun simț, motiv suficient pentru a pierde alegerile.

Căci alegerile n-au fost pierdute de PSD, Ponta, Tăriceanu…, ci de televiziunile lor de casă, cu mardeiași care se lăbărțează zi și noapte pe ecrane. De care s-a săturat lumea ca de mere-pădurețe. Mai ieșiți la aer curat, tovarăși!

Petru Tomegea

„Taci din gură!“

„Taci din gură!“

Expresia pleonastică din titlu caracterizează cel mai bine recent încheiata campanie electorală. Ea îi aparține unui vajnic viceprimar al Capitalei, numit de CTP „pitecantrop în erecție“, care, ofuscat, a început să se răstească la contracandidații săi pentru că voiau să ia și ei cuvântul. Este tactica „pumnului în gură și a palmei peste bot“ pe care actuala majoritate parlamentară o practică în epoca Dragnea, încă neîncheiată.

În București, a fost o campanie specifică mahalalei politice românești în care  cinstea, fairplay-ul, corectitudinea au lipsit: s-a mizat în general nu pe prezentarea onestă a candidaților și a programelor lor politice, ci pe desființarea-desfigurarea adversarilor prin golănie, batjocură, injurii, mișto, prin minciuni mai groase ca niciodată, prin procese de intenție și fake news-uri, iar în unele zone câțiva candidați au fost bruscați, cotonogiți de-a binelea. 

Miza alegerilor bucureștene a fost și este dintotdeauna uriașă: Capitala concentrează toate afacerile mari ale României cu tot cu capitalul aferent, adică mult peste un sfert din PIB. Capitalul acesta „sălbatic“, zic analiștii, s-a dezvoltat preponderent prin contracte avantajoase cu instituțiile statului aflate adesea la aceleași adrese cu sediile firmelor profitoare, de aceea au apărut „complicații“ bugetar-financiare, multe la limita infracțională. Așa s-a ajuns că puterea economică a Bucureștilor a săltat peste Madrid, Berlin, Helsinki sau Viena, cu 45.900 €uro pe cap de locuitor! Comparați cu cele 11.500 € la Suceava ca să vedeți rezultatele celor 3 decenii de corupție! În afara țărilor din Lumea a Treia nicăieri nu se mai află asemenea discrepanțe, o adevărată discriminare tragică.

Nu este un avantaj pentru o țară în care doar Capitala contează economic, iar provinciile se zbat în sărăcie, zone întregi precum Moldova, Oltenia fiind defavorizate de politicile fără perspectivă, de capitalul străin, în consecință, mult rămase în urmă. Nu e departe vremea când se va pune problema mutării centrului administrativ din pricina costurilor ridicate și a aglomerației, a poluării, a gestiunii bugetare frauduloase.

În provincie, lucrurile au stat într-o anume anormalitate generată de pandemie, de riscul infectării, principalele mijloace fiind panotajul stradal cu mizeriile aferente (mâzgălituri, rupturi, suprapuneri), Facebook-ul, pustiit de vizitatori din pricina supraaglomerării cu filmulețe (cât se poate de tâmpite) cu candidați prezentați ca zei și zâne, presa locală, televiziunile, radioul și echipele de campanie cu pliante pentru rarii trecători și cutiile poștale, dar care au murdărit străzile, multe ajungând la coșurile de gunoi. Fără mitinguri electorale și dizgrațioasele băi de mulțime, dar cu multe istericale și excese mediatice pe rețelele de socializare. Ceea ce a dus la un adevărat fiasco determinat de scăderea traficului mediatic. Mult prea puțin pentru a-i determina pe cetățenii cu drept de vot să aleagă în cunoștință de cauză candidatul cel mai bun și să iasă la urne să-l voteze.

Aceste particularități i-au favorizat evident pe primarii în funcție, ei fiind cei mai căutați de reporteri și jurnaliști, dar au favorizat concomitent și partea cea mai activă a populației, aceea conectată la Internet, mass-media, singura care a avut acces la informare din mai multe surse. Televiziunile, mai puțin radioul, au completat tabloul de campanie, dar mesajele lor au venit mai mult să încurce informarea corectă: televiziunile sunt campioanele manipulărilor de tot felul. Pe deasupra: patronatele din mass-media centrale sunt toate înregimentate politic, ceea ce face ca adevărul, informația corectă să aibă de suferit. În consecință, ele au lansat scenarii ticăloase despre nenorocirea care ne așteaptă dacă puterea locală nu va fi câștigată de partidele din Opoziție, opoziție mai puternică decât susținătorii Guvernului Orban, ori de către PNL. Celelalte formațiuni politice, cele mai multe simple figurații, inclusiv USR, slab reprezentată în provincie, s-au mulțumit să chibițeze de o parte ori de alta, fără a provoca cine știe ce mutații în rezultatele scrutinului local.

Petru Tomegea

Marșul PSD către victoria finală

Marșul PSD către victoria finală

Cine spune că politica românească e una leșinată se înșală: nici bine nu se termină un război, că începe altul. Astfel, imediat după ce Guvernul Orban a primit votul de învestitură în 14 martie, a. c., șeful interimar al Opoziției, dl Marcel Ciolacu, a și venit cu propunerea unei moțiuni de cenzură, cu care n-a fost zi să nu amenințe Guvernul și viața de prim-ministru a dlui Ludovic Orban.

De jumătate de an au făcut harcea-parcea activitatea miniștrilor de la Palatul Victoria, ca să motiveze depunerea moțiunii, apoi își făcea calcule pentru votul acesteia în Parlament și de fiecare dată îi ieșea cu megaplus, asta vrând să sugereze că guvernul e la mâna dlui Ciolacu și a PSD și, din milă, îl mai lasă oleacă la butoane. De la șeful cel mare la ultimul activist social-democrat, de la Bogdan Chirieac, Mugur Ciuvică… la cel mai neînsemnat „analist“ din echipa de zgomote a Antenelor, nu era unul care să nu demită imediat echipa de guvernământ pe motiv de furăciune a banului public, de incompetență și infinită prostie. Acuzații după acuzații, ca la un festival al batjocurii. Nici nu mai aveau nevoie de probe, chiar dacă de atâția ani boceau după prezumția de nevinovăție în multele lor cazuri de dosare penale. Când e vorba de alții, prezumția asta nu face două parale. 

Nimic nu a fost omis pentru a le distruge guvernanților ultima fărâmă de credibilitate: Curtea Constituțională și Avocatul Poporului le-au anulat mai toate prerogativele perioadelor Stării de Urgență și ale Stărilor de Alertă, astfel că epidemia și-a făcut de cap, înmulțindu-se peste poate numărul deceselor și al contaminărilor cu COVID-19; bugetul național a fost asaltat cu fel de fel de populisme precum dublarea alocațiilor pentru copii, creșterea punctului de pensie cu 40%, alocații pentru uniforme școlare, deși nimeni nu le dorește, o groază de stipendii și facilități pentru firme și cei ce iau credite ori au de plătit datorii la stat… Scopul acestora? Să  declanșeze criza financiară și intrarea Guvernului României în incapacitate de plată, ca și când ar fi vorba de guvernul unei țări inamice!  

După alegerea definitivă a dlui Marcel Ciolacu ca președinte al PSD, a venit lovitura fatală: fără să se mai consulte cu nimeni, a planificat votul la moțiunea de cenzură pe 31 august, ultima zi când se mai putea. Era convins că toți deputații și senatorii care i-au promis susținerea moțiunii se vor ține de cuvânt, ca și cum s-ar mai fi repetat vreodată în politica românească păstrarea cuvântului dat și a onoarei.

Însă de data asta „trădătorii“ au lovit necruțător, doar 226 de parlamentari fiind prezenți la vot, fără a se putea realiza măcar cvorumul de ședință. Buimăcit și prins într-o criză de nervi, dl Ciolacu abia se mai putea stăpâni în fața jurnaliștilor. A bolmojit-o că de fapt PSD n-a pierdut nimic fiindcă moțiunea nu s-a putut vota, iar un coleg o dă cotită: cică întregul popor român a pierdut. E clar că nici rațiunea, nici bunul simț  nu mai fac casă bună cu liderii stângiști.

Din păcate, pentru actuala majoritate parlamentară, odată cu eșecul moțiunii de cenzură, PSD și Ciolacu decontează aroganța, amatorismul și iluziile după epoca lui Dragnea. Iluzii întreținute de jurnaliștii, analiștii și televiziunile lor de casă. Consecința directă a fost diminuarea bazinului electoral de stânga și situarea la cele 20 de procente de care dispune acum.

La o analiză a rating-ului Antenei 3 și a României TV, se observă că este o coincidență între scăderea numărului de spectatori ai respectivelor posturi și degringolada social-democraților. Așadar nu numai erorile politice le-au provocat nenorocirea actuală de imagine, ci și pierderea credibilității respectivelor televiziuni.

E clar că PSD trebuie să-și schimbe strategia de comunicare și activiștii care rostogolesc la disperare aceleași acuzații, fără să construiască o alternativă de guvernare, fără să vină cu inițiative, proiecte și programe politice pentru rezolvarea situațiilor complicate de pandemie și pentru evitarea crizei economice intrate deja în economiile cele mai dezvoltate. Altfel…

Petru Tomegea

Salvăm morile de (făcut) vânt

Salvăm morile de (făcut) vânt

E deviza stângii românești: nu ne suflecâm mânicile alături de vajnicii noștri primari (53%!) și președinți PSD-iști de Consilii Județene (31 din 41 + Municipiul București!) care luptă după puterile lor pentru începerea cursurilor școlare pe 14 septembrie și pentru apărarea populației de nenorocitul acesta de virus, ci ne batem cu morile de vânt: dăm jos Guvernul, ca să le arătăm noi cine deține de fapt puterea  și controlul în țara asta, mărim pensiile cu 40 %, deși până și copiii știu că nu sunt bani și intrăm ca proștii în criză financiară, batjocorim guvernul pentru slabe rezultate în bătălia cu COVID-19, pentru înmulțirea cazurilor de deces și a infectaților, cu toate că până mai ieri ne-am făcut luntre și punte să crească numărul morților ca să-i înfundăm pe liberali… 

Aceasta e fotografia celui mai puternic partid din România, țară membră a UE și cei ce pricep ceva politică, plus analiștii marilor agenții de presă, plus diriguitorii Curților Europene observă defazarea și ne tratează ca pe oaia neagră a statelor democratice. Dar pe liderii PSD nu-i interesează decât să câștige alegerile și să scape la bani și învârteli, la cheltuit cele 80 de miliarde de €uro de la UE obținuți de Iohannis cu mare greutate și prin negocieri dure.

Cu morile de vânt luptă și prim-ministrul liberal alături de miniștrii săi: fiindcă orice decizie le e răsturnată de actuala majoritate parlamentară, iar aplicarea hotărârilor de guvern se lovește de CCR, de Avocatul Poporului, de agențiile naționale și cele deconcentrate la județe, toate pesedizate până la bază. Asta ca să se vadă neputința, incapacitatea diriguitorilor de a gestiona treburile țării.  Nu că nu s-ar vedea amatorismul adesea…

Însă, din perioada 1996 – 2000, nu cred că a fost guvernare mai urgisită și obstrucționată de către „Opoziție“. Dar măcar atunci nu erau amenințările și nenorocirile legate de Coronavirus, nici politicieni atât de lihniți după voturi. Parcă mai era oarece decență. Cu excepția lui Miron Cozma.

Interesant este altceva: actuala strategie i-a doborât în sondajele de opinie de la 46% în 2016, la 20% acum, în preajma alegerilor locale și nu sunt semne că social-democrații se trezesc din coșmar și revin alături de bazinul lor electoral să dea o mână de ajutor serviciilor de sănătate publică și să protejeze populația de boală. Din contră, contestă licitațiile publice de achiziționare a tabletelor și a laptopurilor pentru școli și elevi, întârziindu-le fără vreun motiv anume, ba chiar, pentru achiziționarea măștilor, au făcut un tărăboi imens cu furturile și corupția guvernanților, încă nedovedite de vreo instanță.

Înainte de Dragnea, partidul avea un cu totul alt comportament și altă orientare, fiind atașat în principal intereselor social-economice ale oamenilor săraci, defavorizați, punând umărul alături de socialiștii europeni la întărirea Uniunii Europene, la promovarea valorilor sale. Acum, liderii PSD, dacă nu se ciomăgesc între ei pentru întâietate în partid, se bat orbește cu morile de făcut vânt pe scena politică, generând haos și neîncredere în instituțiile statului.

De ce o fac? Fiindcă este pentru întâia dată când nu au cu ce se lăuda în campanie: nu pot aduce în discuție realizările ultimelor lor guverne Dăncilă, Tudose, Grindeanu fiindcă nimeni nu-i mai crede din pricina OUG 13 care trebuia să-i scape de pușcărie pe Dragnea și mulți alții. Nu se poate ierta nici eliberarea a peste 22 000 de infractori, criminali, violatori, corupți…, nici demiterea de către ei înșiși a ultimelor 3 (trei!) guverne prin moțiuni de cenzură și nici masacrarea legilor anticorupție. 

Este motivul principal pentru care PSD, PRO România și ALDE fac presiuni, deocamdată doar mediatice, pentru amânarea alegerilor locale și a celor parlamentare. Numai că trendul actual de scădere a bazinului stângii românești e fără de întoarcere: săracii, șomerii, defavorizații și-au găsit de lucru în țările occidentale, iar revenirea lor în patria-mamă să voteze stânga nu se va produce până la creșterea semnificativă a veniturilor din muncă… Și până atunci, mai este.

Petru Tomegea

Traian Băsescu vinde gogoși

Traian Băsescu vinde gogoși

Dacă Traian Băsescu nu era, trebuia inventat, altfel n-avea cine ne învăța ceea ce știam deja: că iarna nu-i ca vara și că politica nu e domnișoară de pension, așa că trebuie cârpită peste bot ca să nu facă nazuri. Punct ochit – punct lovit: toți bărbătușii politici i-au amușinat urma de mascul Alpha. Astfel „Băse“ și-a adjudecat o masă critică dâmbovițeană lihnită după putere politică și avere în fruntea căreia s-a așezat dând fest din coate și la nevoie câte un cap în gură ori măcar o pleaftură, în drumul său presărat cu victime spre poziția de întâi demnitar al statului român. Modelul unui cap în gură i l-a aplicat prima dată lui „dragă Stolo“, printr-o smiorcăială la TV, apoi lui Petre Roman: „Petre, ești cel mai bun!“ și, cu o singură șuviță, le-a halit ein-zwei unuia candidatura la prezidențiale, iar altuia partidul pe care în câțiva ani l-a adus la guvernare.

Ce l-a împins totuși pe ușa Cotrocenilor în 2004? Ticăloșia celorlalți politicieni, care nu-și mai vedeau lungul nasului de aroganță, și gogoașa electorală umplută cu țepele din Piața Victoriei…, adică setea „românului“ de dreptate. Încă neostoită. Programul său politic: schimbare, reforme, justiție… ha-ha-ha! Doctrina politică: om trăi și-om vedea. Unii au văzut, alții, nu, între care și subsemnatul.

Ce-am mai învățat în cei 10 (zece!) ani de regim Băsescu? Că știința bunei guvernări nu e aplicabilă României, că pentru a reuși trebuie neapărat să fi fost comandant de vapor (cu tot cu bișnițăreala ceaușistă) și pentru a pune România pe harta lumii nu era nevoie de cine știe ce mare scofală cât să i-o sugi celui mai puternic lider mondial, nu unei liote de liderași cocoțați în pretenții și pe val.

Și-am mai învățat ceva, că puterea politică în sine nu face două parale, dar îi îmbată pe fraierii dodoloți, că mai importantă e impresia de putere care trebuie indusă colaboratorilor și supușilor. Valuri – valuri, aburi și abureală! Șmecherie cu ghivint pe care am înțeles-o abia acum la bătrânețe!

Ca lider, Băsescu a fost un om slab, supus păcatului și tentațiilor ca fiecare dintre noi. A încercat să mintă în „calitate“ de om politic, însă nu i-a ieșit și toată lumea s-a prins, așa că a dat-o pe sinceritate frustă, ajutată de un vocabular invaziv de matroz, nou pe prima scenă politică. Vâlva creată a ținut de impresia bine canalizată spre politicienii făcuți, nu născuți și analiștii flecari, timp în care și-a văzut de ale lui: nu se putea descotorosi de fustele strâmte ale pupilei sale, de stacana cu whisky cu trei cuburi de gheață și de bătutul cu palma la podea și pingică. Ha-ha-ha… Noi ne așteptam la un șef scorțos-milităros și când colo…, na, belea!

Când i-a sosit vremea, s-a lepădat de putere (în vorbe!), experimentase mai toate funcțiile și demnitățile, și s-a făcut moșier la Nana, cum altfel decât împreună cu cneaghina de Pleșcoi. Dar trecutul nu și nu. Rămași ai nimănui, comilitonii săi au avut și au nevoie de „Băse“ până dau cu oiștea în gard, așa că i-au mai supt vlaga politică încă 6 ani, până au cam epuizat-o. 

Acum ar vrea măcar să-i pună holograma în geam precum lui vodă Alexandru Șuțu, că altfel PMP nu poate scoate căruța din șanțul de 3 procente, identic cu marja de eroare. Năsol moment! Năsoală perspectivă! Așa că iată-l pe nea Trăian încălecând cai bălani prin studiourile TV și vânzând gogoși, aceleași de acum mai bine de doi  luștri: Fireo, în lături! Vin la Primărie! Însă gogoșile s-au râncezit între timp…

Din păcate ori poate nu, ciracii din studiouri s-au prins și ei, cam târziu, ce e drept, că fostul il comandante se îneacă în iluzii. O sclipire șmecheră din ochii lui de albatros zburând peste hula oceanului mi-a întărit ideea că joacă la cacealma, în fond ceea ce contează este impunerea unei impresii de forță și de culoar liber. Ca altădată… Nu spusese el acum ceva vreme că după bastonul de președinte al României nu mai urmează nimic și nu e cușer să se bată pentru bota de prim-ministru și cârja de primar?

Dar, trecut-au anii…, iar fără ispite fierbinți, fără liota de aplaudaci în juru-i, omul nu-și găsește locul. Așa că mai încearcă o dată marea cu degetul. Nădăjduiesc să mă înșel… Nu-mi plac statuile demolate.

Petru Tomegea

O campanie pentru fiii ploii

E prima campanie electorală în care apatia şi plictiseala, dispreţul faţă de alegători, improvizaţia şi dezinformarea nici măcar nu sunt ascunse, ca altădată. Confruntări electorale în sensul clasic al cuvântului mai vedem ici-colo în mass-media locale, iar în cele naţionale alegerile pentru consilieri, primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene par a-şi fi pierdut miza. Semn cât se poate de alarmant care prefigurează absenteismul la parlamentarele din toamnă. Suntem tot mai convinşi că asta se şi doreşte.
O cauză ar fi detensionarea climatului politic: fosta coaliţie de guvernământ a pierdut majoritatea parlamentară, iar Opoziţia a venit la Putere cu 6 luni mai devreme. Dacă ne amintim previziunile sumbre din vremea protestelor din iarnă, când manifestanţii îşi radicalizaseră cererile iar jandarmii interveneau în forţă, ne dăm seama că evoluţia evenimentelor putea lua o turnură neaşteptată atât pentru Guvernele Boc-Ungureanu cât şi pentru Preşedinţie. Blamatul traseism a constituit o supapă constituţională necesară.

Miza a fost schimbarea Puterii

Aşa că învestirea guvernului Ponta e percepută de populaţie, ba chiar şi de destui comentatori, ca o schimbare importantă, una care a liniştit în oarece măsură apele subterane ale politicii şi a trezit ceva speranţe de mai bine. De aceea alegerile locale pică într-un moment cât se poate de prost: singura lor miză rămâne aşezarea în teren şi pregătirea oamenilor pentru marea confruntare din toamnă.
Însă e cert că schimbarea de guvernământ nu s-a dovedit propice etalării programelor politice, sociale şi economice, de cele culturale nici nu mai deschidem discuţia, de aceea campania electorală a căpătat conotaţii primitiv-populiste, uneori injurios-contondente. Asta înseamnă că nu ne putem aştepta la revoluţii în administraţiile locale în următorii 4 ani, nici vorbă de mutarea munţilor din loc, poate o îndulcire a necazurilor. Ce a fost va mai fi, spun scepticii.

Atacuri la persoană şi gogoşi

Încercând o ierarhizare a căilor de atragere a aderenţilor şi a votanţilor, descoperim cu stupoare că prima şi cea mai importantă este atacul la persoană asupra competitorului principal, considerat duşman de moarte, acuzat, desfigurat şi batjocorit cum le vine la gură, limbajul politic în faza localelor neavând a face cu civilizaţia şi cavalerismul.
După injurii vin promisiunile gogonate, fanteziste, ori comice: transport gratuit la tot natul, 20.000 de € de căciulă votantă, 100 de lei lunar pensionarilor, cantine pentru amărâţii sorţii la fiecare colţ de stradă, asfalt, săli de sport, stadioane, locuri de odihnă şi distracţie, metrou în provincie. Deşi e primăvară şi fructele abia încep a se păli, tocmai acum pare a se fi răsturnat cornul abundenţei peste satele şi comunele noastre. Dezvoltare economică, industrie mică, locuri noi de muncă apar doar în iluziile noastre, iar candidaţii le pomenesc la „şi altele”.

Teme de bruiaj

Deşi ne complăcem în sărăcie de programe şi înapoiere politică, totuşi zilnic izbucnesc teme şi mesaje parazite: se duce de râpă democraţia că Ponta vrea să reprezinte ţara la UE, USL a început pregătirile pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, Ponta îl face scăpat de puşcărie pe Năstase, din pricina lui Crin se schimbă programul de lucru 8-16 cu 9-17… Tocate zi şi noapte în media, asemenea subiecte ne vor menţine în aceeaşi mlaştină în care ne bălăcărim de 22 ani.
În aceste condiţii, te-ai fi aşteptat ca Executivul, care a promis o campanie electorală corectă, să intervină, să ceară partidelor, tuturor candidaţilor mai multă seriozitate în explicarea programelor, în cunoaşterea lor de către electorat. Încă nu s-a întâmplat.

De cine ne apără CNA?

Colac peste pupăză, vine şi decizia CNA de interzicere a campaniei electorale sâmbăta şi duminica. În afara televiziunilor care îşi pierd ratingul, niciuna din multele organizaţii civice n-a sărit în apărarea dreptului la informare corectă pentru clasa muncitoare care se află la lucru în cursul săptămânii.
Ai impresia că se face totul ca alegerile locale să nu rezolve nimic, că toţi, şi diriguitori şi cetăţeni, se simt bine cu nivelul actual de reprezentare, că recesiunea, corupţia, managementul derizoriu vor fi fiind acolo nişte teme cu care se joacă jurnaliştii, nu cauze ale durerilor şi ale neputinţelor noastre.

Petru Tomegea