Dacă și Ion Iliescu…

Fostul tătuc, Ion Iliescu, are multe păcate precum mineriade, plecăciuni față Rusia lui Gorbaciov, atitudinea mojică față de rege…, dar, în comparație cu actualul lider al PSD, bătrânul edec a știut să slujească social-democrația românească cu mai mult bun simț și orientare către necesitățile țării. De aceea, în spațiul public, aversiunea față de fostul politruc ceaușist s-a mai atenuat la câțiva ani după retragerea sa din prim-planul vieții politice, mai ales că prin intervențiile sale rare a încercat să readucă partidul în matca firească a bătăliei pentru reformarea statului român. Așa cum a gândit-o el.
Deși aflat la o vârstă înaintată, acum a intervenit din nou. Ce să-i fi tulburat liniștea senectuții? O spune cu grijă părintească: ”Nu poți avea o democrație funcțională cu partide care, în interiorul lor, sunt conduse nedemocratic… Dacă (PSD) mai mizează însă pe abordarea conflictuală a problemelor interne, va pierde și această minimă coerență”. La congresul anterior își sfătuia urmașii să „ducă mai departe idealurile și obiectivele revoluției din decembrie 1989…, instaurarea democrației, promovarea drepturilor și libertăților cetățenești, a unei noi ordini sociale, mai drepte pentru cei mulți… Se impune o acțiune perseverentă pe toate planurile și pe toate mijloacele împotriva corupției, fenomen care subminează autoritatea.”
Așadar conducătorii PSD de azi au deviat de la linia partidului, abdicând de la idealurile și obiectivele mărețe ale social-democrației românești, așa cum însuși le-a stabilit în zilele și nopțile revoluției: un partid este puternic numai atunci când democrația internă funcționează ca regulă de bază, iar conlucrarea, „consensul” cu celelalte formațiuni politice pentru promovarea drepturilor și a libertăților cetățenești, a unei noi ordini sociale(!) constituie cea mai importantă preocupare a membrilor de partid.
N-a fost să fie. Cât despre „acțiunea perseverentă împotriva corupției” în vremea sa, se cuvine a spune răspicat adevărul: în perioada celor 3 (trei!) mandate de președinte, corupția s-a încuibat în toate straturile societății, cu preponderență în zona deciziei politice și guvernamentale, iar eșecul luptei împotriva hoției l-a speriat în anii 2000 – 2004 într-atât, încât a acceptat mai toate propunerile de legi venite de la Uniunea Europeană, legi care acum sunt măcelărite pas cu pas de urmașii săi.
Dar nu pot să nu fiu de acord cu concluziile bunicuței: partidul a încăput pe mâna unora care numai la mărețele idealuri ale social-democrației nu se gândesc. Cât despre promovarea drepturilor și a libertăților cetățenești trebuie spus că e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, vorba lui Conu Iancu: numai liderul suprem are drepturi și libertăți, ceilalți, inclusiv subordonații și marea masă a membrilor de partid depind de soarta acestuia, de umorile și fricile sale de justiție.
Priviți numai ce a ajuns actul de guvernare a noului tătuc: a schimbat 3 (trei) guverne într-un an numai și numai din teama de trădare, i-a ales pe cei mai docili și incompetenți miniștri de la revoluție încoace, susțin Opoziția și presa independentă, a îndatorat țara cât toate celelalte guverne pesediste la un loc, iar despre dialogul social, negocierile cu alte partide, mai bine să nu vorbim că n-avem de ce.
Principalele preocupări actuale ale PSD sunt controlul total asupra statului și a Justiției, de la care i se va trage sfârșitul, precum și scoaterea instituțiilor și a președintelui din ecuația puterii. Consecințele imediate vor fi slăbirea legăturilor cu Uniunea Europeană și NATO, eșuarea statului de drept și izolarea României la marginea civilizației europene, din nou în bătaia crivățului moscovit.
Noua ordonanță de urgență care face din ministrul Justiției cheia și lacătul actualei puteri politice, care limitează puterile CSM, DNA, DIICOT, Ministerului Public riscă să ne întoarcă în punctul de plecare, iar corupția, hoția, jaful banului public să nu mai poată fi stopate. Și pentru asta va răspunde nu numai Liviu Dragnea, ci întregul PSD.

Petru Tomegea

Ultima fază a corupției

Când corupția cuprinde tustrele puterile statului, Legislativul, Executivul și Justiția, se consideră că e vorba de corupție generalizată: după trecerea prin Parlament a atâtor legi cu dedicație personală sau de partid, legi care favorizează jaful și impunitatea hoților, România a atins în aceste zile ultima fază a generalizării corupției. Din această fază nu se poate ieși decât pe două căi: una de forță, adică lovitură de stat, revoluție, răscoală populară, sau alta, legală și legitimă, alegeri libere anticipate, cu condiția să fie câștigate de o puternică formațiune politică motivată pentru reinstaurarea statului de drept. Tertium non datur.
Corupția generalizată în România a fost confirmată pentru întâia oară în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului în România pe anul 2017, publicat în aprilie, a.c. Reacția autorităților noastre a fost una de nerecunoaștere a realităților prezentate, așa că adaptarea legilor la nevoia de impunitate a liderilor actualei majorități de guvernământ s-a împlinit în aceste zile. Astfel, condamnații nici nu trebuie să se mai adreseze Justiției pentru recurs, pentru obținerea libertății sau anularea pedepselor, deoarece Parlamentul i-a salvat modificând legea. Ca în țările eșuate ale lumii a treia. Ca urmare, corupția a pus stăpânire pe Parlamentul României, ceea ce coincide cu generalizarea fenomenului hoției la cel mai înalt nivel, iar întreg episodul de mătrășire a legislației penale a fost condus de liderii PSD cu dosare penale, în frunte cu Dragnea Liviu. Fapte pentru care vor rămâne în istorie. Nu știu dacă nu cumva legile cu dedicație constituie favorizarea infractorului.
Ce înseamnă generalizarea corupției pentru un cetățean contribuabil? Înseamnă că banii săi vor merge în buzunarele politicienilor corupți, iar în România s-a născut o clasă de exploatatori, de baroni cu imunitate totală în fața legilor. Ei au dreptul să abuzeze de funcții, să jefuiască bugetul statului, să falimenteze industria românească… fără ca justiția să-i poată întreba de sănătate. Înseamnă că înaltul funcționar ori demnitar poate să delapideze fără frică fondurile instituțiilor și să țipe apoi în gura mare că e cinstit, beneficiind de prezumția de nevinovăție. Mai înseamnă că averea statului, a poporului se va transfera încet-încet în conturile lor, iar sărăcia se va întinde peste țară ca un blestem de care nu mai putem scăpa.
Dacă acum nivelul furăciunilor din banii publici se ridică la aproape 40 %, de mâine nivelul acesta va tot spori până va deveni sufocant, până când vor începe reglările de conturi și corupții se vor lichida între ei. Până când va ajunge cuțitul la os populației din ce în ce mai nenorocite. Atunci vor trebui să răspundă vitejii de azi care au făcut ce-au vrut cu legile justiției. Fiindcă totuși poporul acesta amărât se răzbună o dată la 30-50 de ani. Și Ceaușescu s-a crezut veșnic.
Nenorocirea este că România poate pierde statutul european, ceea ce ne va arunca din nou la marginea Europei. Poate pierde și statutul de aliat al SUA și de membru NATO, care ne va abandona din nou pentru cine știe cât timp în brațele Rusiei.
Însă, pentru a-și desăvârși planul au neapărată nevoie să-și degajeze calea de orice piedică și cea mai importantă se dovedește a fi președinția, fapt pentru care Iohannis trebuie demis, (că nu ascultă de Dragnea), astfel ca întreaga putere să-i revină acestuia. Așadar, după ei, dictator nu este cel ce-și trece pe persoană fizică și guvern, și parlament (urmează Justiția!), ci președintele care trimite legile la controlul de constituționalitate. Asta fiind logica politică a PSD de la origini până în prezent.
Să recunoaștem cu sinceritate că este cea mai dificilă perioadă prin care trece democrația românească de la revoluție încoace. Că nu avem la ora actuală o forță politică în stare să schimbe lucrurile la viitoarele alegeri. Să mai recunoaștem, la fel de cinstit, că situația aceasta e din pricina tratării cu neseriozitate a dreptul nostru suveran la vot și a lipsei de implicare civic-politică a cetățenilor onești ai acestei țări.

Petru Tomegea

De ce sare atât de sus Liviu Dragnea?

Imediat ce strada a reînceput să protesteze împotriva încercărilor repetate ale majorității de guvernământ de a-și subordona Justiția, Liviu Dragnea, liderul PSD și al majorității parlamentare, a sărit ca ars: „De ce atâta patimă?” Toți „se năpustesc asupra unui om care a enunțat niște principii…” „sistemul de Justiţie nu trebuie să se învârtă în jurul lui Iohannis, Kovesi sau Lazăr“. „România e foarte aproape… de a ne trezi cu o poliție politică”.
Să o luăm în ordine: de ce atâta patimă? Fiindcă „principiile” și apoi legile enunțate de dl Tudorel Toader, ministrul Justiției, cu intenție sau fără, au provocat un șoc emoțional în spațiul public. Fiindcă șocul e legat de strangularea bătăliei cu corupția și transformarea actualilor lideri corupți în persoane imune penal, președintele Iohannis, instituțiile Justiției românești, organizațiile procurorilor, ale judecătorilor, ONG-urile „libere de sarcini” politice, jurnaliștii responsabili, presa străină, câteva ambasade, UE… au protestat categoric, trăgând un semnal de alarmă asupra voinței actualei majorități de guvernământ de a îngrădi independența Justiției.
Acesta e adevăratul motiv pentru care toți „se năpustesc” asupra ministrului Justiției și nu că Justiția „trebuie să se învârtă în jurul lui Iohannis, Kovesi sau Lazăr“, că nu a cerut vreunul dintre ei o asemenea enormitate, iar de procese de intenție și minciuni, tot mai numeroase în guvernarea actuală, jurnaliștii, spațiul public s-au cam săturat.
Numai că manipularea cea mai groasă e aceea legată de poliția politică: pentru Liviu Dragnea și toți cei ce au uitat securismul ceaușist e momentul să le reamintim că poliția politică înseamnă tocmai înfăptuirea actului de justiție de către partidul de la putere prin intermediul magistraților, poliției, iar singura formațiune politică în stare să facă lucrul acesta e tocmai PSD ajutat de aliații săi la guvernare. Fapt e că toată Opoziția actuală deja condamnase imixtiunile în treburile celei de-a treia puteri în stat, constituțional, Justiția fiind independentă.
Dar liderul actualei majorități are motive să sară în sus. Nu că e prins el în nu știu câte dosare penale, dosare uitate prin cele sertare, ci că nivelul de încredere al Guvernului Tudose și al miniștrilor săi a coborât sub cota de avarie: din nou mii de oameni în stradă, din nou atenționări de la Bruxelles și ambasade, din nou Opoziția își ia avânt fără să facă mai nimic, din nou presa stă cu ochii pe „țopăiala” guvernamentală. De aceea elitele corupte nu mai au timp de așteptări și au trecut la fapte.
Și-au scos la atac mercenarii în studiourile TV și în presă, alături de activiști vocali, de sinecuriștii de partid și liderii înșiși, iar în discursul lor sunt vizibile două direcții, evident, complementare:
1. batjocoresc, desfigurează, adresează injurii și abjecții la adresa demonstranților precum proști, disperați, tefelei (prescurtare ion-cristoiască cu sonorități boschetare însemnând „tinerii frumoși și liberi”), tâmpiți, tâmpiței, nesănătoși la cap, pegră, nu înțeleg și nu citesc nimic, fiind protestatari de profesie, spălați pe creier, neica Nimeni scoși în stradă de alde Soros, manipulați de servicii secrete, binom, sistem, oculta mondială, multinaționale, Iohannis… Așa că protestul lor n-are absolut nicio relevanță pentru politica înțeleaptă a social-democraților;
2. schimbările propuse de ministrul Justiției cică sunt conforme cu cutumele europene, cu cerințele Comisiei de la Veneția și deciziile CCR, deși erau conforme și până acum, iar pachetul acela de legi pe Justiție a permis României să fie admisă în UE. Or fi fiind ele legile dlui Toader conforme cu cutumele europene, dar în Europa civilizată nu există tătuci de partid care controlează sau schimbă guvernul cum și când au chef, acolo penalii nu năzuiesc spre putere, politicienii nu fac avere din funcție, nici nu caută pe orice cale imunitate în fața legii, ci răspund penal la fel ca oricare alt cetățean.
Aparent doar, protestatarii se liniștiseră după omorul de la Colectiv și episodul OUD 13 „noaptea ca hoții”, sperând că situația nu se va mai repeta. La rândul lor, diriguitorii actuali sperau că demiterea lui Grindeanu va remonta încrederea în Executiv. Ei, bine, lovitura ministrului Justiției, Tudorel Toader nu mai dă nicio șansă încrederii, iar Liviu Dragnea va sta cu strada la ușă.

Petru Tomegea

Și penalii fac politică, nu-i așa?

O observație de principiu: și oamenii cercetași penal, și aceia cu diverse condamnări sunt cetățeni ai României și, în condițiile în care în sentința de condamnare nu scrie altceva, se bucură de toate drepturile conferite de legile în vigoare. Așa că cele ce urmează trebuie judecate nu cu înverșunare și răzbunare, ci cu realism, înțelegere și prezumția de nevinovăție.
În consecință, și politicienii cu diverse condamnări definitive în justiție, și aceia cu dosare penale au dreptul să facă politică, să aleagă și să fie aleși în consilii locale și parlament, dacă legiuitorul nu le-a interzis. Numai că, la ocuparea unor funcții și posturi precum judecător, procuror, bancher, contabil, gestionar, polițist, inspector… cazierul trebuie să fie curat. Nu cumva măsura poate fi considerată discriminatorie și politicienii beneficiază de un regim preferențial? Ca să nu mai vorbim și de imunități.
Iată de ce, mutatis-mutandis, nu se pot numi nici oameni politici foști pușcăriași în fruntea judecătorilor, polițiștilor, bancherilor, profesorilor, doctorilor…. Nu numai că nu vor avea nicio autoritate, dar vor fi arătați mereu cu degetul, iar activitatea respectivelor instituții, ministere, agenții va cădea în derizoriu. Pe deasupra, respectivii ar putea deveni modele de urmat, oamenii integri, competenți, valoroși, merituoși, de care nu ducem deloc lipsă, fiind înlăturați fără menajamente de astfel de (ne)reguli. Nu așa se explică incompetența atâtor ocupanți de posturi și funcții?
Până aici a fost vorba de procedee oarecum legitime, dar ce te faci când politicieni și oameni de afaceri aflați în instanțe sau deja condamnați „bagă” milioane de euro în campanii de discreditare a judecătorilor, procurorilor, serviciilor secrete implicați în lupta cu corupția și evaziunea fiscală? Campanii prin care sunt albiți de fapte penale, furtul devenind un act de bravură, iar dosarul fiind considerat unul de poliție politică. Informația cu milionul de euro pentru defăimarea justiției și timorarea justițiarilor nu este una falsă, nu e nici manipulare, ci și-o asumă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. N-am auzit pe nimeni s-o contrazică.
Fiindcă ceea ce vedem zi și noapte la o serie de posturi de televiziune, oricum ai da-o, numai dezbatere politică, social-morală nu este, iar dezideratul informării corecte a cetățeanului a fost demult îngropat. Pe deasupra, emisiunile respective costă sume enorme, iar patronii n-ar fi dispuși să le plătească dacă n-ar ști că pot scăpa ei înșiși și tovarășii lor de zornăitul la ușă al cătușelor.
Și apoi, știu cum se întâmplă că mai toți luptătorii cu anticorupția, mai toți marii protestatari împotriva „exceselor” din Justiția românească au probleme cu legea, cu fiscul, cu contractele, mai toți sunt vulnerabili și șantajabili în urma atâtor combinații economice și politice sulfuroase.
Cam așa ceva ce se ascunde în spatele acestei campanii de-a dreptul odioase împotriva justiției. Odioase deoarece specialiștii, economiștii serioși, Curtea de Conturi, organismele financiare ale noastre și străine susțin că nivelul furăciunilor din banul public depășește demult 40%. Ei, bine, marii luptători împotriva „poliției politice”, formatori de opinie, jurnaliști-mercenari… fac spume la gură nu împotriva hoților care mențin România în sărăcie, care mențin educația și sănătatea în moarte clinică, ci împotriva justițiarilor care vor să-i prindă.
Culmea este că mesajul acesta a prins la electoratul sărac și fără prea multă școală, a dat câștig de cauză actualei majorități parlamentare, determinându-i pe cei cu dosare să ceară recunoașterea nevinovăției lor pe principiul că au fost votați de cetățeni, ca și cum votul i-ar absolvi de condamnare.
Fiindcă a încălca legile în România, a nu respecta reguli elementare de conviețuire publică, a trata cu indiferență orice formă de jurământ, angajament, contract, promisiune electorală, a uita cuvântul dat au devenit obișnuință din partea mai-marilor noștri. Cel puțin în acești 28 ani de democrație și libertate.

Petru Tomegea