Lideri de doi lei (lux si huzur pe banii contribuabililor!)

Fenomenul era cunoscut și înainte de 1989, dar dimensiunile lui cu greu puteau fi estimate: și atunci presa, mai ales o emisiune TV numită „Reflector”, intrată în legendă, dar interzisă în ultimii ani ai comunismului, scoteau la iveală inși puși pe căpătuire la locul de muncă: oameni, mașini, utilaje lucrând în interesul șefului, bunuri proprii cumpărate cu banii instituției, piese lucrate în ateliere și aduse acasă, fabrici de mezeluri, conserve, dulciuri, confecții, mobilă, apoi abatoare, podgorii, stâne… și magazine cu circuit închis, toate cu produse de lux pentru Comitetul Central, pentru șefi, câteodată chiar pentru musafiri importanți din exterior. De servitori și ordonanțe, de argați și oameni buni la toate nu mai amintim.

Democrație și cleptocrație

Te-ai fi așteptat ca mult râvnitul capitalism („pe pâine”) și ochiul ager al justițiarului nostru să pună punct unor abuzuri considerate la o primă evaluare de mică importanță. Dar surpriză! Fenomenul nu a dispărut după revoluție, ci a luat o și mai mare amploare, iar unele obiceiuri colectiviste au fost legiferate. Astfel, nu e întreprindere de stat respectabilă fără parc de mașini luxoase de uz mai ales personal, fără șoferi-servitori și secretare top model, pline de istețime, pentru fiecare șef mai răsărit.
Plus birouri mai moderne de zeci de ori decât ale celebrelor companii transnaționale, cu mobilier, perdele, tablouri, calculatoare, imprimante ca acelea. Schimbate la fiecare numire de noi șefi. Mai toate firmele și instituțiile de stat se îngrijesc de bunăstarea șefilor, au cantine și chioșcuri cu prețuri modice, evident subvenționate nu se știe cum și de unde, că de cercetat n-am auzit să le fi cercetat cineva.

Trai neneacă pe banii babachii

În ultima vreme, nu e zi să nu aflăm lucruri noi: un prim ministru a achiziționat bunuri de lux și ultralux ca parfumuri, creme, ustensile de manichiură, băuturi, produse alimentare fine din import, inclusiv din îndepărtata Japonie, că ale noastre se vede treaba că n-au clasă. Și pentru că moda folosirii banilor nemunciți a prins foarte repede, iar justițiarii se fac mereu că nu văd, aceleași huzur și lux pe bani publici au mai apărut la RATB, la CONPET Târgoviște, ANCOM,…, iar lista ar putea umple multe zeci de pagini sau tomuri. Pe marii mahări îi tentează în continuare cravatele cu ace scumpe, ustensile de birou, stilouri de aur și fel de fel de accesorii, căci imaginația nu le lipsește, iar poftele cresc odată cu funcția… Mai lipsesc celebrele călimări ale lui Dinu Păturică.
A se mai lua în calcul și pilele, cunoștințele, nevestele, amantele, rudele… angajate consilieri, experți, specialiști în mai știu eu ce pe salarii de zeci de mii de euro lunar. Mai adăugați chiriile de lux, delegațiile peste graniță, vacanțele în locuri exotice, plus bodyguarzii luați uneori până în Taiwan, mesele și bairamurile la diverse restaurante, căci obrazul subțire cu cheltuială se ține, și veți avea dimensiunea aproximativă a unui jaf național de care se vorbește la noi cu jumătate de gură, pe la colțuri, sau deloc.
De vreo 10-15 ani a mai apărut o calamitate: purtătorii de cuvânt și birourile de PR, zecile și, uneori, sutele de consilieri, cele mai apreciate fiind firmele celebre de peste ocean…, toate pe bani publici, rupți din fondurile pentru investiții, pentru drumuri. Adăugați și firmele de avocatură angajate pe zeci de milioane de euro…, deși în statul de funcțiuni apar salariați în compartimentele juridice.

Corupția mică bate marea corupție

De ani și ani se bate monedă pe stârpirea marii corupții, pe conflicte de interese, dar drenarea banului public prin procedeele enunțate mai sus scapă aproape de fiecare dată controlului public. Una din cauze este lipsa transparenței, neglijența sau închiderea ochilor ordonatorilor de credite, a multelor și suprapuselor servicii de control financiar, copărtașe sau complice la spolierea bănuțului văduvei și al sărmanului.
Deși o mulțime de astfel de dosare se află pe rolul instanțelor sau în sertarele procurorilor, arareori procesele se finalizează cu sentințe, iar jefuitorii și profitorii ne râd în nas la televizor, vin curați ca lacrima și surâzători să ne ceară votul, își construiesc mai departe formațiuni și cariere politice, speculând naivitatea și buna credință a unui popor ușor de manipulat.
Repetăm întrebarea din zorii statului nostru modern: „Dar până când, boieri dumneavoastră?” Chiar să fi trecut atâta amar de vreme degeaba?

Petru Tomegea

Pepiniera lui Radu Berceanu

Un politician care se respectă îşi alege şi cultivă cu mare grijă urmaşii, iar Radu Berceanu n-a făcut excepţie. Aşa a ajuns Gelu Vişan să fie promovat din treaptă în treaptă la organizaţia de tineret a PDL din Craiova şi apoi la biroul senatorial al cunoscutului politician, iar pentru câteva luni, în 2008, chiar senator.
Prin ce s-a remarcat cu predilecţie pedagogul de liceu Gelu Vişan? Prin corzi vocale foarte puternice, rezistente şi prin insistenţa insolentă de a-şi întrerupe preopinentul în timpul deselor emisiuni TV la care era invitat. Ce competenţe are? În CV-ul afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor scrie ceva de Facultatea de Ştiinţe Politice, dar, urmărindu-i discursurile şi intervenţiile publice, realizezi cu uşurinţă că politica e arta bunei guvernări, dar aserţiunile lui Vişan au a face doar cu infama politicăreală autohtonă. Cât despre învăţăturile de prin tratate de politologie, or fi fiind ele bune la ceva, dar nu pe la noi. Fireşte, nu are rost să ne facem sânge rău, asemeni lui sunt destui prin toate partidele.

Agamiţă redivivus

După o vară de foc în care a făcut bătături la colţurile gurii, vocea fiindu-i suprasolicitată 24 ore din 24 în apărarea idolului suspendat, Traian Băsescu, Vişan s-a trezit în toamnă făr’ de coledzi(u) ca de acum celebrul Agamemon Dandanache. Şi tot asemeni lui Agamiţă, „ pac! – la Războiul”, pardon, la România Liberă, Romania TV etc. nu cu „o scrisoare de amor”, ci cu alte chestii compromiţătoare la adresa fostului său Mecena, binefăcătorul care i-a împrumutat cândva până şi „costumele şi cravatele sale”…
Şi dacă tot asistăm noi cu mare haz la caraghioslâcuri caragialeşti cu Ziţa şi Miţa, poate n-ar fi rău să vedem din ce s-au luat la harţă: cică „în politică (a PDL) funcţionează acelaşi sistem ca în mafia italiană…” Se ştia. Că „valoarea unei şpăgi pentru un contract cu statul este de 500.000 de euro. (De obicei, 5% din valoarea contractului era o spaga onorabila)”. Nimic nou. „Relaţia mea cu domnul Berceanu s-a stricat când eu n-am vrut să se dărâme în Craiova două mari obiective. Mi-a dat acordul, după care a venit la mine şi mi-a spus «Cât vrei ca să taci?… dacă vrei să te sinucizi, fă-o singur»”. Se referea la pâră.

Ziţo, nu te lăsa!

După care să te ţii, Ziţo: contracte din bani publici daţi cu nemiluita firmelor de partid şi ale prietenilor, cunoscuţilor…, ba de la Romsilva, ba de la Administraţia Bazinală Jiu, de la Săuleşti ori Pleşoi… Milioane şi milioane pe care, în loc să le aflăm puse la treabă pentru scoaterea economiei româneşti din impas, se odihnesc prin conturile unor baştani din clientelă.
„Afacerile de peste 30 de milioane de euro pe care le-a făcut organizaţia PDL din Dolj în legătură cu banii publici, motiv pentru care am fost sancţionat… PDL din Dolj este un fel de SRL. Tot ce se întâmplă în PDL Dolj înseamnă afaceri cu statul, toate primăriile PDL au afaceri cu firmele PDL. Organizaţia la nivelul judeţului Dolj este un club de afaceri” zice cu parapon Vişan, la unison cu „o anumită parte a presei” din 2004 încoace.

Vişan muşcă mâna…

Abia acum înţelegem de ce, pe un ger de crăpau pietrele, demonstranţii strigau în stradă Jos Boc! Jos Băsescu!, iar numărul jandarmilor îl depăşea adesea pe acela al protestatarilor. Ceea ce nu înţelegem şi pace e de ce Radu Berceanu neagă atât de vehement dovezile prezentate cu subiect şi predicat de fostul discipol sau ucenic întru ale politichiei noastre originale, bătându-şi joc de justiţiarul căzut în dizgraţie:
„Bă, Gelule, nu-ţi dai seama că tot aici o să vii?” – „Lasă, domne, ca eu vin de sus”, a răspuns Gelu Visan, „ceea ce bineînţeles că a enervat pe toată lumea şi a pus pe toată lumea pe picioarele dinapoi”, a afirmat, adânc, senatorul PDL, Berceanu. Va fi fiind vorba de zoon politikon sau de oarecari potăi nefiroscoase?

În numele integrităţii morale…

Dacă în al 23-lea an al democraţiei noastre originale, politica a evoluat în asemenea hal, făcând un calcul simplu prin înmulţirea cu 41 judeţe + Capitala şi adăugând miliardele de prin ultimele stenograme, nici nu-ţi vine a crede că mai există pe hartă o ţară numită România şi un popor român printre celelalte entităţi europene, iar dacă mai există, şanse de a scăpa de astfel de politicieni n-au fost, nu sunt şi nici nu vor fi.
Pentru că „finis coronat opus”, partidul-autor al nefăcutelor de mai sus vine acum din nou să ne ceară votul, dar nu orişicum, ci în numele unor principii de integritate morală susţinute cu o teribilă naivitate de o comisie condusă de însăşi celebra luptătoare anticorupţie, Monica Macovei.

Petru Tomegea

Să-ţi iei gondola înapoi!

Deşi sună a manea, cam asta pare a-i spune Elenei Udrea primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. Momit, ca şi o mulţime de alţi aleşi locali şi parlamentari, cu investiţii preferenţiale, între care celebra telegondolă, primarul s-a întors la dragostea dintâi, PSD, uitând de binefacerea cu 28 mil. €. Atât(!) a costat investiţia pentru pârtia de schi pe un versant de doar 1500 m înălţime într-o zonă în care sărăcia e la ea acasă, iar turiştii aşteptaţi să dea năvală încă nu se arată.
Pe astfel de investiţii fără finalitate, fără studii de impact s-au aruncat miliardele MDRT, iar uşurinţa cu care s-au irosit fondurile va decredibiliza totalmente mesajul PDL atât în campania electorală cât şi după, când totuşi cineva va trebui să dea seamă asupra cheltuirii banilor publici. Fie cei ce i-au cerut aiurea, fie cei ce au aprobat finanţările.

Ce-ar fi fost dacă…

Fiind amatori de istorii contrafactuale, nu rezistăm ispitei de a ne întreba: ce era dacă bugetul Dezvoltării ar fi fost cheltuit chiar pentru investiţii profitabile, pentru înfiinţarea unor mici unităţi de procesare a produselor agricole sau/şi pentru crearea unor depozite-tampon de preluare contra cost a cerealelor, a legumelor şi a fructelor de la micii fermieri, iar apoi distribuirea către retaileri, super- şi hypermarket-uri? Ca în ţările civilizate. Iar dacă luăm în calcul şi banii de investiţii ale celorlalte ministere şi agenţii, ale consiliilor locale, mai vorbeam acum de criză şi recesiune? N-am fi votat din nou PDL?
Se apropie campania electorală şi partidele din arcul guvernamental nu au cu ce se lăuda în faţa alegătorilor. Ba se fac luntre şi punte doar-doar vor putea mări salariile cu cele 15% promise de dl Băsescu. Numai că degringolada internă de partid, sancţionarea drastică în sondaje şi teama de un scor electoral jenant îi determină să facă lucruri nechibzuite. De pildă, să vândă cu clauze secrete zăcămintele de cupru şi aur, să dea sub preţul pieţei 15% din acţiunile Transelectrica… Urmează Hidroelectrica… O mai fi ceva strategic în ţara asta? Cum a ajuns România la mâna creditorilor străini care ne impun ce le convine lor?

Nu sunt manageri sau nu i-au căutat?

Pare că primul ministru ştie ce face. Vine din serviciile secrete unde găurile negre din economie au nume şi cauze bine definite, dar, când la o maşină ultramodernă angajezi un mecanic nepriceput şi hoţ, nu te poţi aştepta la performanţe, oricâte eforturi ai face ca patron.
Nu avem manageri buni pentru că politicul a copleşit orice funcţie, în timp ce românii se impun pe piaţa mondială a managementului, din UK până în Noua Zeelandă. Nu vreţi să daţi un search pe Google să vedeţi amploarea fenomenului? Nu cumva nefuncţionarea unor instituţii ale statului ca Justiţie, Poliţie, SRI… îi determină să ia măsuri care nu se vor mai putea corecta vreodată?
Fireşte, PDL a vrut să fie un mare partid care să conteze mereu în politica românească, dar obiectivele sale s-au axat pe realizarea unor maşinării şi reţele teritoriale imbatabile în acţiunea de strângere a voturilor. Apoi n-a mai ştiut ce să facă, deşi Cristian Preda, cel hainit, era profesor de ştiinţe politice. Se vede că nu l-a întrebat nimeni ori nu l-au ascultat. Aşa se explică acţiunile continue şi plictisitoare de imagine 24 ore din 24 pe ecrane şi în presa ineptă de partid, dar şi tăierile de panglici sau vopsirea în portocaliu inclusiv a gondolelor care erau roşii.

De ce n-au cuvânt politicienii?

Cât mai contează cuvântul dat în politica românească? De la foarte puţin în jos. Iată că primarii, consilierii, parlamentarii cumpăraţi, în afara celor compromişi cu totul, se întorc la matcă.
Dar ceea ce e mai şocant este pierderea autorităţii, atât la nivel naţional, cât mai ales local: în judeţul Timiş, maşina prefectului Mircea Băcală, în care se afla şi finul său, deputatul PDL, Alin Popoviciu, a fost somată de către un simplu agent de la Rutieră să oprească după ce a trecut peste linia continuă. S-a mai pomenit asemenea afront? Mai ales că asigurau coloana ministrului Transporturilor…
Căci, semn al aroganţei fără limite, mai marii PDL circulă numai cu girofar, în coloane cu zeci de maşini şi bodyguarzi, uitând scandalurile din vremea guvernării Năstase. În 2004 girofarurile social-democrate le-au adus multe voturi. Acum aceleaşi girofaruri le iau înapoi. De, năravurile costă!

Petru Tomegea

Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!

 

 

Cine urmăreşte drumul banilor publici poate uşor descoperi că centrele reale de putere politică în România nu coincid cu cele legitime. Beneficiind de creşteri bugetare însemnate după 2008, până şi neiniţiaţii şi-au dat seama că preşedinţia, serviciile secrete, Ministerul Dezvoltării şi al Turismului vor căpăta o pondere neobişnuită pentru un regim democratic.

În campania prezidenţială din 2009, dl Băsescu se lăuda că are strategii serioase de atragere a capitalului străin, că vor fi investiţii interne de răsunet specifice vremii de criză, iar dascălii vor deveni favoriţii sorţii. Azi realizăm că ne-a vândut iluzii trufaşe, mai cu seamă gogoşi electorale, iar banii s-au dus pe creşteri de personal priceput în operaţiuni speciale şi pe servicii de imagine.

 

Ce-i trece puterii prin cap?

 

De ani buni, presa urmăreşte ce-i mai trece Puterii prin minte, scoţând la iveală metehne vechi: în loc de managementul crizei, suntem ameţiţi cu piste, ţinte şi probleme false, „coapte în laboratoarele de la Cotroceni”. Ca să încurce Opoziţia şi să abată atenţia publicului neinstruit, să ascundă partea urâtă a guvernării şi accidentele de parcurs. Oare de ce intoxicările mediatice din registrul kaghebist Maskirovka mai fuseseră proscrise prin actul de condamnare a comunismului dacă nu pot guverna fără ele?

A nu se crede că doar bolşevicii una aveau în cap şi alta spuneau prostimii. Surpriza a fost să-l descoperim printre toxici pe însuşi preşedintele Harry S. Truman, autor al nu mai puţin celebrei ziceri: „Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i”, ceea ce neaoş s-ar zice „Încurcă-i, drace!” – una din legile de căpătâi ale lui Murphy.

 

Cine ne trimite pe piste false?

 

Nu e săptămână să nu iasă preşedintele ori dl Lăzăroiu la ore de vârf să inducă în eroare presă şi spectatori: cică nu tentativa de ieşire din coaliţia portocalie a UDMR, ci faptele de corupţie stau la baza dosarului dlui Borbely, iar schimbarea Constituţiei se face pe motiv că prezervă caracterul licit al averii, nu că îşi doreşte dl Băsescu să fie preşedinte absolut. La fel, reorganizarea teritorială a României e necesară unei mai bune absorbţii a fondurilor europene, nu înscăunării baronilor portocalii ca voievozi şi adjudecării viitorului scrutin…

Enumerarea contrafacerilor media din ultimii şapte ani ar constitui o bibliografie ultrasuficientă pentru ilustrarea modului cum este prostită o populaţie înadins nepregătită civic. Făcături uitate: bileţele roz, mătuşa Tamara, caltaboşi Remeş, evadare Hayssam, tânăr mafiot obraznic, Nicolae Popa FNI, Nicolaiciuc, Becali, DDD, Patriciu, Vântu, Voicu, senator român ales uninominal, aflat de 1 an şi jumătate în arest fără a fi condamnat!

 

Cum înhamă Puterea caii Opoziţiei

 

Lansarea pistelor false e percepută de ambele părţi, Putere şi Opoziţie, însă la modul paradoxal. Iar paradoxal nu vrea să însemne corect. Susţinătorii pe faţă şi din umbră ai diriguitorilor fac din fiecare şopârlă prezidenţială un fel de „Deus ex machina”, adică panaceu care mintenaş ne va vindeca de toate necazurile. N-a fost să fie.

Concomitent, ne trag de urechi că vedem în dl Băsescu răul universal şi-l criticăm doar pe el pentru orice merge prost în ţară, ca şi cum noi l-am fi ales să-l ţinem la icoane, nu să ne scape de greutăţi. E clar că le-ar conveni să-l venerăm ca pe Mesia, deoarece este vectorul de forţă al portocaliilor, de a cărui prezenţă depinde existenţa lor ca partid.

 

Ar trebui mai multă luciditate

 

Pe cealaltă parte, Opoziţia percepe corect eforturile unui întreg agregat mediatic de a o distruge, a-i destructura leadership-ul, unitatea mesajului, câştigând puncte bune pe mâna adversarului. Din păcate, în loc să-şi susţină propriile proiecte, programe, reforme, se lasă angrenată în dispute de miză nulă.

Puterea actuală n-a dorit decât să lanseze perdele de fum în dosul cărora să-şi vadă de propriul interes, iar opozanţii, participând la încăierări de tipul „ba pe-a mă-tii!”, nu mai au timp să construiască mare lucru, desfăşurând o politică reactivă, generatoare de vot negativ.

Or ar cam fi cazul ca, după două decenii de căutări şi şmecherii, şi politicieni şi alegători să înţelegem că votul negativ este unul emoţional şi aduce la putere pe cine se întâmplă.

 

Petru Tomegea