Domnișoarelor autorități ale statului,

Domnișoarelor autorități ale statului,

De ani și ani mă tot întreb cum e posibil să dispară fără urmă bani din bugetul statului român și autoritățile să nu fie în stare să le ia urma nici a uriașelor sume făcute dispărute, nici a devalizatorilor. E clar că între cei ce cunosc bine mecanismul delapidării și organele de anchetă lanțul colaborărilor este rupt, fiindcă nu-mi pot pur și simplu imagina că nu au serviciile secrete și financiare informații despre imensele jafuri. Și apoi niciun transfer bancar spre băncile elvețiene, englezești ori acelea din paradisuri fiscale nu se poate face decât în baza unor ordine de plată și a unor acte înregistrate și la gestionarii bugetului public, și la bănci, și la făptuitori.

Nu mă refer la banii câștigați prin muncă cinstită aflați în conturi personale ori privat-particulare de care proprietarii pot dispune după bunul plac deoarece în acest caz autoritățile își fac meseria cu vârf și îndesat, suspectând de evaziune orice tranzacție sau transfer. Or pentru paza bunurilor comune, inclusiv bugetul statului, sunt plătiți foarte gras câteva mii bune de înalți dregători și grade superioare.

Însă mă tem că funcția politică bate gradul: presa descrie cu lux de amănunte mișcarea banilor în cazurile privitoare la aranjamentul cu autoritățile SUA pentru vizita de lansare a candidaturii la prezidențiale a lui Liviu Dragnea și ridicola întâlnire cu Donald Trump și mă întreb pe unde au ieșit din țară valizele cu valută ale lui Dragnea pentru lobbyștii americani? Să fi fost teleportați de Mama Omida? Cum a fost posibil să treacă prin vamă respectivele valize de moment ce conținutul lor este scanat la aparate speciale care sesizează exact sumele de bani după firul metalic din bancnote? Până când vom fi luați de proști?

Aici e vorba de complicități și acte gravisime de corupție, pe de o parte la vamă, iar pe de altă parte la manipulatori, consultanți, tovarăși de partid… care l-au îndemnat / lăsat să greșească pe liderul lor măreț știind bine că va înfunda pușcăria. Halal „tovarăși și prieteni“! Nu știu cine a venit cu tâmpenia organizării unui astfel de eveniment penibil pentru promovarea unui actor politic, eveniment întors împotrivă-i ca un bumerang, dar colegii implicați în adunarea banilor de mită și peșcheșuri la care s-au pretat organizatorii americani ar trebui toți(?) cunoscuți și cuprinși în respectivele dosare penale. 

A se mai observa că, dacă ancheta n-ar fi început în SUA cu mitangiii, corupții lor, nu știu de ce dar sunt aproape sigur că la noi organele judiciar-justițiare ar fi tăcut mâlc așa cum au făcut-o și în cazul dosarului Microsoft până a explodat bomba în Austria. Acum că traseul banilor a fost făcut cunoscut, oricine își poate da seama  și cine sunt justițiarii, finanțiștii, funcționarii care au închis ochii. 

Cele de mai sus demonstrează fără dubiu că autoritățile românești se comportă cu hoții ca niște domnișoare fricoase de pension, ceea ce nu se întâmplă la americani, nici la austrieci unde legile corupției sunt aplicate încă de la apariția democrației. A nu se înțelege că hoție și corupție nu există la ei, numai că acolo e excepția, nu regula.

Interesant este să motivăm „domnișoria“ autorităților, fiindcă legi, cu bune cu rele, avem: s-a întâmplat de foarte multe ori în ultimele trei decenii ca, aplicând legea, justițiarii corecți s-o încurce și să fie concediați din pricină că s-au atins de marii corupți și piloși, iar în locul lor să fie numiți inși loiali, șantajabili, eventual cu carnet de partid, că doar așa a fost gâtuită lupta anticorupție.

Și apoi, mai toate legile antifurt acționează cu anumite termene de prescripție și oricine poate confirma că destui mari hoțomani au scăpat tergiversând trimiterea dosarelor în instanță, așa că ei au rămas și cu banii și cu bunurile furate, iar poporenii au rămas cu paguba, cum s-a întâmplat mai totdeauna în istoria noastră. Ba, pe deasupra, au nemăsuratul tupeu să vină la televizor și să ne țină lecții de demnitate și cinste ori să ne ceară din nou votul. Dar nu e cazul să ne mirăm fiindcă la televizor apar și foștii condamnați să ne învețe cinstea și corectitudinea! Chiar și Academia le publică „operele“!

Petru Tomegea

Prețul mocirlei

Prețul mocirlei

Morala creștină, bunul simț și tradiția românească a celor 7 ani de acasă ne învață să ne ferim de mici de mocirlă și să nu-l lăsăm nici pe aproapele nostru să se bălăcărească, deși simte plăcere și, poate, nevoie. De două milenii, cărturarii, înțelepții, tații de familie (pater familias) definesc păcatul troglodirii prin metafora mocirlei: un mediu de viață toxic în care se amestecă, pe lângă lipsa lui Dumnezeu, nelegiuirea, imoralitatea, minciuna, necinstea, hoția, incultura…, toate generând decăderea societății, pierderea umanității și apropierea de obiceiul porcesc al tăvălirii în noroi.

Școala, cartea, înțelepciunea au creat valori care au făcut posibil progresul omenirii bazat pe muncă harnică, pe adevăr și cinste, pe democrație și libertăți asumate conștient, dar mocirla le anulează și fără efort, și fără regrete. De aceea mocirloșii nu vor să audă de progresul științelor, ridicând la rang de virtute prostia,  analfabetismul, șmecheria, ticăloșia, promiscuitatea, trădarea, fenta golănească… pentru ca apoi să le proțăpească în fruntea țării. 

Nu-i acuzați pe alții că au căzut pradă mocirlei fiindcă nici noi n-am stat prea departe, ci i-am aplaudat, i-am încurajat de pe margine. Ani buni i-am susținut nu numai sufletește, ci am participat alături de ei la demonstrații, mitinguri pentru susținerea unor ticăloși, infractori celebri, care acum ne râd în nas ascunși prin țări străine cu tot cu banii furați. 

De trei decenii fură din bănuțul săracului și al lucrătorului cinstit și al pensionarului român,  ne mirăm cum le cresc palatele și conturile, cum petrec la Monaco și Dubai și Seychelles și Bahamas… unde-și au reședințele luxoase, ei și ai lor. Priviți-le moștenitorii aroganți care nu se dau jos nicicând din mașini de sute de mii de euro. Nu le place cartea, nu muncesc niciunde, încalcă regulile de conviețuire, legile și bunele maniere, trăind în huzur cu „vedete“ deocheate și… totuși le dăm votul și-i promovăm la TV. Așa că merităm să fim bătaia lor de joc.

Ani de zile i-am urmărit la televizor cum nu sunt în stare să lege două fraze în limba curată și frumoasă românească, fiindcă pentru ei școala nu este importantă, ci succesul în viață. Iar succesul vine de la partid, de la tata, de la unchiul, de la cunoștințele acestora, iar, dacă nu vine, mituiesc, îl cumpără și numai ce te trezești cu semidocții ajunși mari șefi, ministru, prim-ministru și venind la televizor să-și învețe poporul, deși n-au citi o carte. Popor care tace și a cărui tăcere le dă tupeu.

Însă pe vremea Vioricăi Dăncilă a început bocetul național: cum a fost posibil să ne ajungă în frunte inși care ne fac pe noi, fac și țara de rușine? Au ajuns cu votul nostru, iar votul nostru exprimă aprecierea față de respectivii și față de felul lor de a fi. Ba chiar îi invidiem.

Să-i luăm ca exemplu pe liderii sindicali, aceiași pe care îi votăm de 30 de ani să ne apere interesele și hai să le privim salariile, primele, cele mai mari din România, averile de nababi, traiul pe bănuțul salariatului cu venit minim pe economie, mulți folosind stațiunile turistice date cu dărnicie de statul român pentru recreerea „clasei muncitoare“ ca bunuri personale. Mai toți au firme cu care își  căpușează fabricile, calea ferată, metroul… până le aduc în stare de faliment. Fiindcă STATUL fraier plătește, iar justițiarul și poporul tac și înghit.

Mocirla a ajuns și în instituții, în firme, de stat ori nu: ești omul cuiva sus-pus, beneficiezi de promovare și loc pe liste, iar dacă mai ai și bani de promo, eventual peșcheșuri, mită, succesul e garantat. Nu contează că mii de inși competenți își așteaptă răbdători și cuminți rândul, mulți participând degeaba la concursuri. Ar vrea și ei să aplice ce au învățat, să pună umărul la ridicarea școlii, a spitalului, a economiei, a patriei, numai că nu-i bagă nimeni în seamă, iar de câștigat concursuri câștigă mai mereu piloșii. 

Singura invitație primită a fost să plece unde văd cu ochii. Așa s-a ajuns ca peste 40% dintre managerii firmelor europene să fie români. Ca multe din somitățile științifice, educaționale occidentale să fie români de-ai noștri. Chiar dacă nouă ne crapă buza după competențe și valori.

Petru Tomegea

Circuitul minciunii în natură

Circuitul minciunii în natură

Curios din fire, am vrut să știu de ce și cum apar minciunile în mass-media,  în spațiul public, cine sunt mincinoșii și ce scop au minciunile lor. Dacă veți citi până la capăt, s-ar putea să găsiți răspunsurile. Dacă nu, veți trăi cu minciunile.

Vom lua un caz-școală, ultimul: cazul Marcel Pavel care împreună cu o mulțime de alți actori și cântăreți s-a infectat cu COVID – 19 în studioul unei televiziuni, în consecință a ajuns la spital unde medicii au reușit cu greu să-l stabilizeze. Deși M. P. a fost testat pozitiv, vine dl Cosmin Gușă și lansează ideea că nici vorbă de coronavirus, ci de o simplă pneumonie. S-a declarat totuși infecția cu COVID-19 cică pentru a justifica prelungirea sării de alertă și a face jocurile guvernului Orban și ale lui Iohannis. 

După lansarea minciunii, s-a declanșat mecanismul de răspândire și de credibilizare: minciuna a fost preluată de revista Sputnik și de Ortodoxinfo, a fost „comentată“ imediat ca știre și eveniment-bombă de către jurnaliștii Victor Ciutacu la România TV și de către Ion Cristoiu & co. pe la alte televiziuni mari amatoare de trasul sforilor. De aici, s-a ajuns în televiziunile, ziarele și blogurile controlate de Dan Voiculescu și multele sale Antene, astfel că minciuna a devenit casus belli național și motiv în plus de atac împotriva guvernului, a președintelui, a ministrului Sănătății…

Apoi s-a apelat la principiul picăturii chinezești: „Gutta cavat lapidem“ (Picuruș cu picuruș, se face gaură în piatră. N.a.). Ideea că nu s-a infectat cu COVIT -19 s-a tot repetat, s-a comentat până la saturație, iar după terminarea combustibilului mediatic au scos alta și mai creață: cică Marcel Pavel a fost plătit (de cine?) să declare că s-a infectat cu coronavirus! Întrebarea e dacă și ceilalți 14-15, de nu cumva vor fi fiind mai mulți, au fost plătiți și ei să se declare pozitivi. Inclusiv Ozana Barabancea și Adriana Trandafir? Acum câteva săptămâni aceiași susțineau că membrii familiilor cu decedați erau mituiți să declare că au fost infectați cu coronavirus, dar ei muriseră de moarte bună sau de alte boli…  Atenție! Nimeni nu a prezentat niciodată vreo dovadă a plății, iar justițiarii au tăcut mâlc.

De ce se contestă în România existența contagiozității, a periculozității acestei pandemii cu sute de mii de morți și milioane de infectați pe plan mondial? Atenție: se contestă părerea unanimă a celor mai mari somități medicale și institute de sănătate mondiale de către politruci manipulatori, analfabeți științific! De menționat că în ultimii 30 de ani nu a fost idee politică mai cinică, mai ticăloasă, chiar criminală, decât aceasta care anulează realitatea victimelor și a contaminaților în scopuri mercantile… Se contestă existența a 1600(!) de morți de COVID – 19 deoarece clientela politică a stângii românești a rămas fără parale: hotelurile, restaurantele, cafenelele, terasele închise nu aduc profit patronilor, iar respectivele posturi TV, ziare… au rămas fără publicitate de la Ho-Re-Ca. De aceea, mincinoșii și escrocii ne spun că nu e nici un pericol să renunțăm la distanțare fizic-socială, iar rezultatele se văd: au apărut noi și noi decese și mii de contaminați. (Să-i mulțumim și dlui Cataramă!) În capcană au căzut și numeroși reprezentanți ai cultelor religioase, iar de răspuns nu răspunde nimeni. Câte victime vor avea pe conștiință?

De mirare nu este numai circuitul minciunii la anumite televiziuni, site-uri și ziare, cât tăcerea justițiarilor: cum e posibil ca nimeni să nu se sesizeze, fie și din oficiu, că acest tip de minciuni este nu numai infracțional, ci de-a dreptul criminal?Chiar nu ne poate nimeni apăra de ticăloși și sforari?

O altă minciună este lansată de una din instituțiile statului, Avocatul Poporului: cică în spitale se practică tortura și ca atare unii medici ar fi adevărați torționari. Ideea e că respectivii medici ar trebui anchetați pentru tortură și abuzuri criminale asupra pacienților. Iar acuzația vine în momentul în care o bună parte din personalul medical a fost infectat cu COVIT – 19, iar mulți medici, asistenți, brancardieri, îngrijitori au murit eroic la datorie. 

Cine își închipuie că prin acest cinism criminal se vor câștiga voturi, va avea o surpriză dramatică în 2020. Populația nu mai e aceeași din zilele fierbinți ale revoluției când se speria de teroriștii inventați de Iliescu care otrăveau apa și omorau din orice poziție. 

Petru Tomegea

Acum înțelegeți de ce…?

Acum înțelegeți de ce…?

Acum înțelegeți de ce se depopulează România? Căci nu altceva decât depopulare înseamnă exodul a peste 5 (cinci) milioane de conaționali în acești 30 de ani de „guvernare democratică și de libertate“. Și ca să pricepeți că pe funcționari îi  doare în cot de dramele trăite de familiile e(i)migranților, de copiii și bătrânii abandonați, nici măcar n-au catadicsit să-i numere pe cei plecați. Pe deasupra, nici acum nu se știe numărul exact nici al tuturor locuitorilor rămași în țară, dar nici al celor plecați, ca într-o provincie uitată de Dumnezeu la marginea lumii. Știm, în schimb, numărul alegătorilor (18.977.790 de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la sfârşitul lunii februarie, a.c.), dar nu ni se spune câți se află în țară și câți, afară.

Noroc de Sorina Pintea, fosta ministră a Sănătății, a cărei „intrare la beci“ a descătușat limbile pe rețelele de socializare: nici o angajare cică nu era posibilă fără mită cât a fost dumneaei șefa spitalelor dintr-un întreg județ, de la medic, la asistent și la brancardier. Toți erau obligați să contribuie la bunăstarea „managerului“ și a partidului. Să nu cumva să vă închipuiți că astfel de „reguli“ nu se aplicau și în celelalte județe, de la capitala de județ, la ultima primărie. Erau diferite numele, contribuabilii și mărimea sumei. În alte câteva județe, situația se știa demult, iar în multe (e.g. Brăila) se confirmă în prezent.

Și acum, să privim situația medicilor și a asistenților la nivel european și să observăm că ai noștri și-au luat lumea în cap și sunt pretutindeni, din Islanda, țară cu mai puțin de jumătate de milion de locuitori, până în superdezvoltatele Elveția, Marea Britanie, Germania, Olanda, Norvegia, Italia, Spania, Irlanda, Canada, SUA… Foarte mulți și-au făcut un nume, iar alții, inclusiv doi foști elevi, și-au deschis clinici, multe de renume. Le-a prins bine medicina studiată în România, țară care nu a avut nevoie de medici bine pregătiți și i-a tratat cu indiferență pe absolvenți, chiar dacă 328 de comune nu au medici de familie, iar destule spitale n-au specialiști, nici personal suficient.

Aceeași soartă au avut-o inginerii și tehnicienii, marii specialiști, cercetători și inovatori rămași pe din afară în urma privatizării „magaziilor de fiare vechi“, date pe nimic unor șmecheri români sau străini, ruși, indieni, italieni… care au dezasamblat „mărețele ctitorii“ ceaușiste. Praful s-a ales de munca și sacrificiile părinților noștri în cei 45 de ani de ciumă roșie! Ei, bine, specialiștii de înaltă clasă au fost forțați să-și abandoneze țara și neamul, iar azi dezvoltă economiile „imperialiștilor“, conduc mari firme, inclusiv multinaționale, oferind consultații marilor investitori și guvernelor apusene. Sunt pline Canada, Germania, Franța, Italia, Spania… de ei. În Silicon Valley limba română este deja oficializată… Iar de chemat acasă nu i-a chemat nimeni, decât formal ori în bătaie de joc, fiindcă n-aveau la ce. 

Ce să mai spunem de tinerii studioși, înscriși la colegiile și universitățile celebre ale Occidentului, pescuiți de marile firme și concerne, de multinaționale încă de pe băncile facultăților? Mai speră cineva că se vor întoarce în România în condițiile în care pila și mita au devenit „valori“ naționale?

În locul lor a apărut peste noapte clasa impostorilor cu doctorate măsluite și diplome cumpărate de la „particulare“, și nu numai, adică de la „fabrici de diplome“. E plină lumea politică, funcționărimea, dăscălimea… de astfel de indivizi, căci valoarea autentică n-are loc de ei. Cum pot fi recunoscuți de la distanță impostorii? Dau pe dinafară de ei înșiși, își arogă mereu merite inexistente, lipsindu-le total gena modestiei și a moralității. Se exprimă cu greutate românește, habar n-au de limbi străine, dar țintesc numai posturi înalte pe care le ocupă prin pile, mită, cunoștințe, legături de rudenie, amantlâc și favoruri, recompense, sinecuri politice. În loc de muncă, țin discursuri ca să li se vadă puterea, importanța, eventual, bunurile, ținutele scumpe. În loc să creeze ceva durabil pentru semeni aflați în nevoie, pândesc zi și noapte studiourile TV, prostind lumea să le dea iarăși votul, lor și partidului, ca să le crească faima și averea.  

Petru Tomegea

Politica noastră își schimbă hainele?

De ce nu și le-a schimbat la fiecare nouă legislatură așa cum promitea? Fiindcă se simțea bine în hainele croite de dinainte de 1989, chiar dacă erau demodate și roase de atâta sluj. Și apoi nici nu-și găsise un croitor potrivit. Acum și-a găsit, în sfârșit, un maestru pe măsură. Nu e vorba, însă, de casa de modă Dolce & Gabbana, nici de celebrele Armani ori Gucci, ci de româneasca DNA, căci, vorba lui Mircia Gutău, care știe el ce știe, „toată clasa politică din România post-decembristă va trece pe la DNA” să capete ținute noi, potrivite cu poziția ei în societate.
Firește că metafora ne duce spre basm și nouă ne cam plac basmele. Iar pe cele de acest tip le urmărim cu bucurie și interes. Dar să nu ne grăbim: lucrurile nu merg cât ai bate din palme. Deocamdată DNA ia măsurile, iar prima dintre ele se referă, cum pare și firesc, la bani: de unde atâția bani pentru luxul debordant din campaniile electorale? Cum s-a ajuns ca politica românească să fie una dintre cele mai scumpe din lume?
Și noi, și justiția ne punem aceste întrebări mereu, dar răspunsurile le-a dat mai demult primul acuzat și condamnat celebru: fostul prim-ministru, Adrian Năstase. Cotizațiile membrilor, dintre care cei mai mulți contează doar ca număr, nu ajung pentru întreținerea luxoaselor sedii, a miilor de mașini de serviciu cu tot cu șoferi, cu reclame TV, cu tot cu viața și mai ales vacanțele liderilor. Cât despre campaniile electorale, dezmățul, cel mai adesea pe bani publici, depășea orice imaginație.
Cum e la alții? Cu totul altfel. O mărturisire șocantă: de zeci de ani umblu prin țări civilizate din nordul și sudul Europei și nu am văzut nici măcar un sediu de partid, e drept că nici nu le-am căutat, iar la noi, pe o singură stradă, sunt trei. Pe deasupra, unele astfel de palate sunt închiriate contra cost, dar mașinile cu sau fără șofer sunt la dispoziția ștabilor zi și noapte.
Acum lațul se cam strânge în jurul organizatorilor de campanii: a început cu Adrian Năstase, a continuat cu Elena Udrea, Liviu Dragnea, Ioana Băsescu și a venit rândul lui Vasile Blaga care va avea multe de povestit: a fost organizatorul care l-a făcut pe Traian Băsescu primar al Capitalei și de două ori președinte, așa cum a fost artizanul alegerii lui Klaus Iohannis în 2014.
Deocamdată cercetările justițiarilor se opresc la anul 2009, numai că respectivul an nu înseamnă și sfârșitul campaniilor „bani pentru partid”. Iată de ce schimbarea garderobei clasei politice cere timp și efort. Începutul însă a fost făcut și iată în campania actuală aruncatul cu bani pare să se fi oprit. Mai trebuie spus că deja partidele și-au diminuat costurile de campanie, prețuiesc mai mult fondurile de la guvern și din cotizații, donații, închirieri de sedii, actele doveditoare fiind păstrate cu sfințenie.
Faptele ne obligă să fim mai realiști: cum putem noi vorbi despre forța, profesionalismul, competența, adică valoarea partidelor, despre importanța lor în actul de gestionare a treburilor publice când cei mai puternici nu au fost cei mai buni, ci aceia care dispuneau de sume mai mari de bani? Privind la câștigătorii alegerilor de până acum, ne dăm seama că au ajuns la putere folosindu-se nu neapărat de calități, ci de servicii scumpe de PR și imagine, iar actul de guvernare a revenit celor ce au acumulat mai multe voturi. Nu în baza unor programe publice valoroase, nu ținându-se cont de eficacitatea politică, ci mereu cu păcăleală și manipulare, cu televizorul și sacoșa.
Acum înțelegem de ce este nevoie de un „croitor” priceput. Fiindcă prin contribuția la desfășurarea activității politice „investitorii” viciau întregul proces de gestionare a banului public: aleșii se făceau luntre și punte să-i răsplătească prin contracte mănoase, în caz contrar, puteau rămâne fără subvenții. De aceea sunt atât de aglomerați procurorii și judecătorii, de aceea nu sunt bani suficienți pentru educație și sănătate, de investiții nu mai amintesc.
Numai că pecinginea a cuprins bună parte a spectrului politic, profitorii și-au dosit averile în insule exotice sau pe numele fostelor soții, amante, copii, unchi și mătuși, statul fiind nevoit iar și iar să bată din buze. Altceva ar fi dacă la alegerile viitoare am deschide mai bine ochii.

Petru Tomegea

Dar până când, boieri dumneavoastră?

Să mă ierte cinstiții boieri de odinioară, făcători de țară și de datini, că le folosesc numele spre a denumi noua specie de aleși care au uitat de ce i-au trimis cetățenii în Parlament. Să mă ierți și tu, iubite cetitorule, că, de dragul demonstrației, voi generaliza: sunt conștient că nu toți boierii noștri de odinioară merită statui, la fel cum știu foarte bine că nu toți reprezentanții noștri actuali sunt o apă și-un pământ.
Supărarea mea, însă, nu e nouă. Ea a survenit atunci când mi-am dat seama că numeroase acte ale legislativului cuprind chichițe avocățești, prevederi cu schepsis, întorsături ale frazei, termeni juridici cu sensuri multiple… care în timp aduc avantaje cuiva și dezavantaje statului celor mulți. Priviți la necazurile justițiarilor care n-au putut pedepsi până la capăt devalizarea băncilor Bancorex, Albina, Banca populară, Bankcoop, Banca de Scont… și nici n-au putut recupera miliardele furate, așa cum nu pot recupera acum decât sume modice din prejudiciile uriașe create de funcționari corupți și infractori cu ștaif. Buni de plată am fost mereu noi toți. Mai amintiți-vă și de prăduirea „măreței” industrii ceaușiste, a bunurilor întregului popor fără ca responsabilii să poată fi trași la răspundere nici clintiți de pe jilțurile lor și aveți imaginea sărăciei veșnice a jumătate din poporeni.
Necinstea aleșilor a fost dovedită recent de două acte normative: Legea 407/2006 a vânătorii, a protecţiei fondului cinegetic, lege „rectificată și adăugită” recent, și Legea a dării în plată, retrimisă de președinte la Parlament prin care se stabilesc niște aberații juridice unice în Europa: proprietarii de terenuri n-au voie să le folosească în anumite perioade, iar ciobanii trebuie să-și limiteze numărul de câini de pază la oi, urșii, râșii și lupii fiind ocrotiți de lege. Cealaltă lege ocrotește alte specimene de răpitori precum dezvoltatorii imobiliari și debitorii băncilor cărora statul, adică noi toți, trebuie să le restituim 50% din valoarea imobilelor și a altor bunuri date înapoi. Grozavă afacere!
Dacă am adăuga toate actele normative cu destinație specială aprobate în cei 26 ani scurși de la revoluție, oricine și-ar da seama că peștele de la cap se împute, vorba proverbului: s-a încercat mereu legalizarea furtului și a averilor făcute pe spinarea contribuabililor. Așa că îmi vine să le dau dreptate celor ce au cerut și cer în stradă desființarea Parlamentului, alungarea tuturor politicienilor, radierea partidelor politice catalogate ca fiind „aceeași mizerie”.
Putem să-i dăm dreptate și președintelui României: e adevărat că multe legi trec pe șest, fără dezbateri publice serioase și fără rigoarea necesară, nerespectându-se proceduri și principii constituționale de legiferare. Abia când ne lovim de ele, descoperim ascunzișurile, de obicei, prea târziu. Deși toate au trecut cândva prin filtrul promulgării și prin furcile caudine ale Curții Constituționale. În caz că a fost sesizată. Dacă nu, Dumnezeu cu mila! Avocatul poporului, fosta speranță țărănistă Victor Ciorbea, a uitat și el ce caută în funcția de imensă răspundere.
Și tare mă tem că furturile din bani publici au fost planificate din timp prin astfel de legi, la fel cum mă bântuie coșmarul că nenorocitele tăieri de salarii și diminuări de pensii din 2010 au fost gândite spre a avea ANRP peste 4 miliarde € ca să-i despăgubească pe clienții politici, recte cumpărătorii de drepturi litigioase precum alde Truică și prințul de tinichea, Lambrino „Al României”, neamurile lui Cucoș și ale altora.
Cine poate spune că democrația românească a progresat de la pașoptiști încoace ar fi bine să știe că sensul progresului a fost deturnat după război de către bolșevici, iar după revoluție de către fesenisto-criptosecuriștii lui Ion Iliescu. Două sunt hoțiile majore: crearea unei elite cu privilegii și viață de superlux, cu mult mai luxoasă decât a fețelor încoronate ale lumii și ale finanțelor mondiale și deturnarea tuturor bogățiilor, inclusiv a Tezaurului României, către fostul URSS. De a doua se pare că am scăpat, dar prima rămâne blestemul nostru, acum și pururea. Amin.

Petru Tomegea

Anticorupția e pretext de răfuială mafiotă?

Titlul are nevoie de explicații: liderii PSD cu dosare la DNA și activiștii lor din mass-media țipă ca din gură de șarpe zi și noapte că e vorba de dosare politice, implicit de poliție politică și că Justiția a devenit cel mai important jucător politic… Așadar, o dilemă: în loc de dreptate, Justiția face politică, iar ei sunt nevinovați, sunt trup și suflet alături de guvern și de prim-ministrul en titre Victor Ponta, se zbat numai ei știu cum să ne plătească salariile, pensiile și alocațiile pentru copii, iar un tânăr (a se citi: necopt, n.a.) procuror schimbă cu de la sine putere majoritățile, recte ceea ce Parlamentul și electoratul au hotărât…
Pentru a rezolva această dilemă, apelăm la metoda falsei ipoteze: să presupunem că toți acuzații de corupție sunt nevinovați, iar procurorii le poartă respectivilor sâmbetele.
Demonstrație: Curtea de Conturi, Corpul de Control al Guvernului, experții băncilor creditoare și ai organismelor financiare interne și internaționale dau ca sigură dimensiunea furăciunilor din România la peste 30% din PIB, adică, 41 miliarde € din 136,4, la dimensiunea anului 2012. Doar Bulgaria ne depășește. Media furtului în UE era de 15,9%, după datele aceluiași an furnizate de Comisia Europeană.
Presupunând că toți mânuitorii de bugete și contracte publice sunt cinstiți, unde și cum au dispărut cele 41 miliarde de €? O socoteală simplă arată că e vorba de 410.000.000 de hârtii de 100 €, de 4.100.000 de pachete de câte 100 de hârtii, adică aprox. 820 de m3 care pot fi încărcați în 25 de trailere – într-un singur an! Greșesc? Am făcut acest calcul pentru că, dacă acuzații și susținătorii lor ar avea imaginea furăciunilor din România, poate s-ar speria ei înșiși, devenind cinstiți și raționali.
Din cele de mai sus, rezultă cu claritate că nu toți mânuitorii de bugete publice sunt cinstiți, la fel cum rezultă cu aceeași claritate că niște funcționari puși să controleze și să aprobe nu și-au făcut datoria, motiv pentru care la noi actele de corupție ies la iveală după îndelungi ani de gestație, mai exact după ce se pierde urma banilor. Este și motivul pentru care procesele trenează în instanțe un alt număr de ani.
Așadar avem furturi de 30% din PIB fără să le fi furat nimeni și nu vreau să mă gândesc unde erau educația, sănătatea, autostrăzile, nivelul de trai și civilizație al României dacă acești bani ar fi fost folosiți cu cap. A nu se face confuzia furtului de bani publici cu alte genuri de furturi, din buzunare, la casa de marcat, din lanul de porumb al cuiva ori din cotețul de găini. Căci banii publici nu pot dispărea altfel decât prin corupție și delapidare.
În aceste condiții, ar trebui să-i rugăm pe moderatorii de talkshow-uri, pe reporterii care le ascultă împricinaților jelaniile să-i întrebe de ce și cum au dispărut banii și unde sunt? Evident că întrebarea e retorică și nu vor primi niciun răspuns. Iată de ce activitatea Justiției trebuie nu controlată de factorul politic, ci intensificată, fiindcă în fiecare conexiune de jaf se află și un politician mai mare sau mai mic.
A doua parte a dilemei e mai simplă: în fața procurorului și a judecătorului nu este niciodată chemat prim-ministrul, deputatul, senatorul, ministrul, primarul, ci cetățeanul X, Y sau Z, fiindcă nu demnitarul sau alesul a furat, ci cetățeanul X, Y sau Z. Cine privește, însă, cu atenție activitatea infracțională a mai-marilor noștri deja condamnați observă imediat că postul, funcția au constituit adevărată mină de aur pentru ei, iar mita, zeciuiala (înmulțită uneori la 20-30-40%), valizele cu bani nu le-au împărțit cu funcția, ci le-au luat în nume personal, căci personal au beneficiat de ei.
Ca urmare, în fața judecătorului nu se află ministrul, nici senatorul, nici primarul Cutare, ci un cetățean oarecare bănuit că a săvârșit o infracțiune. Ideea cu dosarele și procesele politice este o manipulare ordinară pentru a justifica intervenția Legislativului în corpul de legi și scăparea corupților.

Petru Tomegea

De la învinovățirea colectivă la nerecunoașterea vinei

Obișnuit devreme cu lectura presei, nu pot să nu observ acum că investigațiile jurnaliștilor și analizele politologilor noștri ajung mult mai repede la concluzii decât se întâmplă în marile trusturi occidentale de presă. În plus, aceste concluzii sunt mai totdeauna radicale și categorice, vinovații de serviciu fiind întotdeauna clasa politică în integralitatea ei, Parlamentul, Justiția, Executivul, ba chiar și Mass Media, văzute ca entități compacte.
Astfel, dacă un politician este anchetat de DNA sau cercetat de vreun jurnalist de investigație, concluzia nici nu mai trebuie enunțată, ea fiind de la început știută de toată lumea: de vină este clasa politică. Ca și cum clasa politică ar fi o gașcă de indivizi puși pe rele.
Dar clasa politică nu este doar un grup izolat, ci e alcătuită din președinte și consilieri, din aproape 600 de parlamentari, peste 3180 de primari, 1388 consilieri județeni, 40222 consilieri locali, din câteva zeci de mii de membri ai executivelor național și locale, din toți membrii partidelor politice și activiștii acestora… Iar, dacă ne luăm după numărul membrilor declarați de liderii de partid, s-ar putea să descoperim un număr mai mare decât întreaga populație a țării de 20 milioane.
Două lucruri sunt de discutat în această speță: generalizarea asupra întregii clase politice are rolul de a arunca vinovăția asupra tuturora și apoi de a o disipa, persoana în cauză scăpând astfel de oprobriul public. Exemplele sunt edificatoare: odată arestați provizoriu, Elena Udrea, Radu Mazăre, Darius Vâlcov, Gheorghe Ștefan…, nimeni înafara avocaților nu se mai referă la culpele motivate în dosarele procurorilor.
În schimb, sunt atacați denunțătorii ori se face referire la lucruri secundare: orientarea politică, relațiile cu alte personaje de maximă notorietate, adesea prost famate, plimbarea cu cătușele prin fața camerelor de luat vederi, condițiile groaznice de detenție. În final, pe lângă încercarea de captare a bunăvoinței și victimizare, vina este atribuită întregii clase politice.
Să mai amintim și de acuzațiile de poliție politică, de politizarea actului de justiție… În concluzie, cică oricine o poate păți. După ei, toți politicienii sunt la fel, deci toți pot fi condamnați. S-o ascultăm pe Elena Udrea „Aşa se finanţează campaniile electorale. De ce vă faceţi că nu ştiţi?” Și culmea, s-ar putea să aibă dreptate.
Meteahna învinovățirii colective a apărut demult, dar abia acum e perioada ei de înflorire. Cum nu-și vede de treabă un parlamentar, un ministru, un consilier, de vină sunt toți parlamentarii, toți miniștrii în frunte cu prim-ministrul, toți consilierii cu tot cu primar, toți sunt hoți și incompetenți. Cum calcă pe bec un membru de partid, cum cade oprobriul asupra întregului partid, chiar dacă în istoria sa există și oameni de ispravă, și fapte bune.
Din păcate, învinovățirea colectivă nu privește numai clasa politică, ci și celelalte sectoare de activitate. O situație identică este în cazul medicilor: toți iau mită, nimeni nu respectă normele tratament, toți au cazuri de malpraxis, dacă unul ajunge în presă. Situația se repetă la Poliție, la Tribunal, în școli, instituții, fabrici, ateliere, generalizările cuprinzând nu în ultimul rând și localități, comune, județe…
În aceste condiții prezentate sumar, se înțelege că fiecare acuzat, vinovat ori nu, încearcă să scape de condamnare prin diverse tertipuri ca învinovățire colectivă, victimizare, aruncarea vinei asupra altora, asupra societății, a colegilor și chiar a… sorții. Și, din păcate, o mare parte a publicului înghite pe nemestecate astfel de constatări.
Consecințele unui asemenea stil de abordări nu mai trebuie ținute sub tăcere: în România vinovățiile se stabilesc cu mare greutate, existând lungi perioade de coabitare a vinovaților cu nevinovații. De aceea promovarea pe baza valorii și a meritelor întârzie și acum după 25 ani de democrație, iar despre bună guvernare încă nu se poate vorbi. În suferință se află și alcătuirea elitelor.

Petru Tomegea

Marșul corupților împotriva României

Marșul corupților împotriva României

Fenomenul corupției nu este unul nou și nici nu sare în ochi precum revolta mulțimilor înfometate, seceta sau inundațiile, ci unul intim, ascuns vederii, fiind rezultatul unei confruntări a dregătorului cu legea, cât și cu sine însuși. Și este o confruntare dură deoarece respectivului i s-a dat șansa poate irepetabilă de a-și servi semenii și patria, dar renunță în favoarea interesului meschin și cinic al propriei chivernisiri.

Mintea scurtă a politicianului corupt

Din ce cauză iese învingătoare partea întunecată a personalității umane e mai greu de spus deoarece ține de conjunctură și de calitatea educației primite în familie ori la școală, de onoare și demnitate. Odată corupte sufletul și mintea, șmecherul încearcă prima lovitură. Și cum aproape fără greș prima lovitură a reușit, încheagă o „famiglie” mafiotică împreună cu alți inși puși pe jaf, căci atacul în haită are mai mulți sorți de izbândă. Când haita e mai mare, se naște „la piovra”, o caracatiță întinsă peste tot unde sunt bani publici fără stăpân.
Așadar debutul corupției e în intimitatea individului și cine încearcă stoparea fenomenului doar prin măsuri punitiv-coercitive riscă să prelungească starea de fapt până se cangrenează întreaga societate. Căci asta s-a întâmplat în România: imediat după 1989 s-a declanșat oarece luptă împotriva hoților cu ștaif, a gulerelor albe, mai ales la televizor și în campanii electorale, dar nu s-a ajuns la înlăturarea cauzelor care au generat hoția, șmecheria, mita, corupția, pila…

Când șmecherii de cartier ajung la putere

Anticorupția din primii ani de libertate a fost doar de fațadă. Ca urmare fenomenul a scăpat de sub control fiindcă Parlamentul și Guvernul n-au fost capabile să bareze drumul spre resurse al profitorilor, al poftitorilor de cariere politice și averi ilicite, ceea ce indică o anume complicitate a statului. Între timp, clica transpartinică a corupților a penetrat sistemul politic și legislativ, creându-și legi speciale în propriul interes, cum s-a întâmplat în cazul ANRP, al legii comisioanelor, al finanțelor publice, al privatizărilor dubioase, al dispariției flotei și a ”mărețelor ctitorii”.
Încă nu au apărut analize serioase ale tipologiei corupților, dar, din primele observații, se degajează câteva concluzii:
1. În marea lor majoritate, politicienii, demnitarii și înalții funcționari publici cu dosare de corupție au o problemă cu studiile, cu școala în general. Fie nu s-au ținut de carte, flendurind timpul prin baruri și cluburi sau făcând pe eroii de cartier, fie aranjându-și cariere cu diplomele cumpărate de la „fabrici” de profil.

E nevoie de inși ușor de prostit

2. Posturile le-au obținut fie prin mită și trafic de influență, prin intervenția părinților, a tovarășilor de hoție, fie câștigând încrederea unor „lideri tari” care le-au aranjat un traseu convenabil ambelor părți, iar posibilitatea șantajului i-a ținut mereu în ascultare. Foarte puțini dintre ei au încurcat-o până acum, de aceea trezesc atâta interes în spațiul public. La fel cum nu cunosc încă pe niciunul care să fi vrut și să fi reușit să se elibereze. Chiar dacă mai mulți au șters-o peste graniță.
3. Fiind oameni cu mulți bani, au momit partidele să-i treacă pe listele de candidați pe locuri eligibile. Cu cât mai mulți bani băgau în campanie, cu atât mai în față. De aceea să nu ne mirăm că în Parlament și Consilii Locale s-au îngrijit ca interesele lor să primeze. La fel cum nu e de mirare că îi vedem toată ziua la televizor luptând, bineînțeles, cu neregulile și corupția celorlalți.

Un eșec anunțat

4. În consecință, nu-mi închipui că sistemul acesta poate fi învins numai de către DNA, de moment ce cauzele care au generat corupția încă nu au fost înlăturate. Firește, este salutară intenția aleșilor de a întocmi o lege a finanțării partidelor politice și a campaniei electorale, dar traseul corupției nu va fi barat doar prin asta. Cine ne garantează că viitorii candidați vor fi mai buni, mai demni și mai competenți?
Un rol important îl au școala și familia, dar nu sunt convins că noii îmbogățiți își vor crește odraslele în cultul pentru modestie și muncă cinstită. La fel cum nu cred că în viitoarele campanii electorale vor renunța la manipulare pentru a se alege după merit. Nici că, luați de valuri emoționale, nu-i vom vota iar și iar pe corupți.

Petru Tomegea

România sângerează

Titlul este determinat de avertismentul dlui François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti: „Se spune că astăzi sunt aproximativ trei milioane de români peste hotare… Sângeraţi. Pierdeţi oameni”. Da. Sângerăm. Masiv. Este și motivul pentru care România bate pasul pe loc de un sfert de veac. Ați auzit dumneavoastră să-i pese altcuiva, în afară de ambasadorii Franței, Germaniei, Angliei ori al SUA? Noi nu.

Deocamdată avem un curent firav de opinie

I-ați auzit dumneavoastră pe mari jurnaliști, oameni de televiziune, politicieni, guvernanți, activiști de partid… plângându-se altfel decât politicianist sau electoral de fenomenele imigraționiste? Nici vorbă. E mai important evenimentul legat de paltonul președintelui Iohannis decât încercările acestuia de a atrage investitori adevărați din Anglia, Germania, Franța, SUA…
Ce face Guvernul României condus de bravul prim-ministru Victor Ponta? Așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine sau dă cu subsemnatul la DNA. Asta în caz că nu semnează condica de prezență în studiourile TV, singurul loc unde se pricepe guvernul la politică.
Din păcate, aproape că nu este familie care să nu sângereze, adică fără lucrători peste graniță. De curiozitate, am înregistrat firmele de transport spre destinații dinafara țării: cele mai multe duc spre Italia, altele spre Spania, urmând în ordine descrescătoare Franța, Germania, Anglia, Olanda, Grecia, Austria, Țările Scandinave. În Canada și SUA se practică imigrația, iar în celelalte țări emigranții aplică în masă pentru cetățenie.

La omul sărac…

Ca să se afle în treabă, observatorii fenomenului, câțiva dintre ei sociologi de meserie, dar majoritatea jurnaliști, formatori de opinie, moderatori TV… manifestă un amatorism și o superficialitate evidente: acreditează ideea că motivele plecărilor masive sunt preponderent economice și sociale, ceea ce este adevărat doar pentru un segment al emigrației românești alcătuit din lucrători cu calificare medie sau joasă. Dar creierele, valorile naționale, oamenii de știință, managerii profesioniști, inginerii, profesorii, medicii… nu pleacă neapărat din cauza banilor, ci mai cu seamă din alte pricini.
Iar acele pricini pot fi auzite de la cei în cauză direct, din presă ori de la TV sau rămânând între ei în autogări, aeroporturi. Ei, bine, nemulțumirile lor se referă la imposibilitatea găsirii unui post sau job corespunzător pregătirii și apoi la lipsa de predictibilitate a carierei, la excesele și arbitrariul șefilor de întreprinderi și instituții care încă se conduc după sistemul pcr (pile, cunoștințe și relații), plus mita de rigoare. A nu se uita nici excesele patronatelor care nu țin cont de merite și valori autentice, marginalizându-i pe cei ambițioși…

Cum își sapă groapa angajatorii

Căci nu la medici, nu la profesori, nu la polițiști și procurori se concentrează mita, ci la angajatori și evaluatori, iar dacă există vreun părinte care să nu confirme, aceasta ar fi excepția, nu regula. Numai părinte de tânăr absolvent să nu fii. Să mai recunoaștem implicit că lucrurile acestea nu preocupă pe nimeni și că situația va continua nu se știe până când.
Cunosc destule cazuri de foști elevi merituoși, trimiși de statul român cu burse la universități celebre, la doctorate și masterate care, odată întorși acasă, își găsesc posturile ocupate de politruci neînstare să articuleze un raport, să alcătuiască un plan managerial sau chiar să exprime coerent un punct de vedere valabil. Situații în care statul a investit degeaba. Ați auzit să răspundă cineva de zecile de milioane de euro cheltuite astfel? Noi, nu.

Dar profesorii și inginerii?

Despre promovarea celor merituoși și a valorilor autentice se vorbește de mult timp. Dar doar se vorbește căci în fruntea întreprinderilor, a instituțiilor, inclusiv a celor de învățământ și cercetare tronează aceleași metehne și, de cele mai multe ori, aceiași oameni. Nici ei nu vor să învețe, dar nici pe alții nu-i lasă în locul lor.
Ne doare cel mai mult exodul medicilor, dar grosul emigrației cu studii superioare îl constituie inginerii și profesorii, de zeci de ori mai mulți decât medicii. Despre ei nu prea se vorbește, dar lipsa lor o vedem zilnic în calitatea drumurilor și a produselor, în calitatea din ce în ce mai scăzută a educației. Nu cumva e nevoie de o nouă revoluție, una care să schimbe mentalitățile?

Petru Tomegea