Posts Tagged ‘Biblie’

Ne pregătim pentru sfârșitul lumii?

august 2, 2021

Ne pregătim pentru sfârșitul lumii?

Savanții de pe întreaga planetă nu au deloc vești îmbucurătoare apropo de viitorul omenirii: urmează o perioadă de activitate intensă a soarelui, astrul dătător de viață și lumină, care va provoca încălzire globală, disconfort termic și pentru noi, și pentru viețuitoare: arșiță, secetă, incendii, deșertificare. Previziunile biblice vorbesc despre un final cu foc și pară după care nu vor mai rămâne decât cenușă și pustietate. A se mai observa că nimeni nu mai vorbește de milioane de ani până la catastrofa finală (apocalipsă), nici măcar de mii, ci de sute de ani ori mai puțin… O civilizație pe cale de dispariție.

Dar ceea ce grăbește nenorocirea este altceva: omenirea a progresat enorm în ultimul mileniu datorită efortului cercetătorilor cu descoperirile lor științifice și, din păcate, în ultimii ani, aportul științelor este anulat de mulțimi manipulate, gălăgioase, violente… rămase în afara educației și a instruirii. Mulțimi negânditoare, deloc inteligente, puse pe distrugerea civilizației și a culturii actuale care nu mai înțeleg și nu mai acceptă cunoașterea ca principiu de bază al progresului uman – ofensiva  analfabeților. Este vorba de prostie, dezorientare, neputință sau de întoarcerea la starea omului primitiv?

Priviți cum, încet-încet, cad în derizoriu marile descoperiri științifice al căror adevăr fusese demonstrat de viață: o mare organizație americană anulează fără nici un singur argument rezonabil imaginea sistemului nostru solar, susținând că pământul e plat, că e centrul universului, iar soarele gravitează în jurul său, fără a ne arăta unde dispare, unde se ascunde în întunericul nopții. Ca și cum sutele de mii de inși care au călătorit în jurul pământului n-ar fi existat și nu există în realitate, iar drumul de la București la Tokio ori la New York e doar în imaginația fraierilor. Ca să nu mai vorbim de călătoriile în spațiul cosmic, pe Lună sau pe Marte, nici de fotografiile făcute din Cosmos în care se vede cu claritate Globul terestru. Nu mai funcționează rațiunea?

De la potop încoace, omenirea a traversat numeroase pericole, boli grave precum ciuma, holera, lepra, gripa spaniolă, războaie catastrofale, cutremure devastatoare, erupții vulcanice care au ucis dinozaurii, mii de popoare și limbi dispărute, civilizații antice distruse de aventurieri și armatele lor în căutare de aur și alte resurse, iar după al Doilea Război numai înțelepciunea și răbdarea câtorva conducători fac să se evite o conflagrație atomică după care viața ar putea dispărea de pe pământ.

Acum nenorocirea se numește COVID-19, mai ales varianta indiană Delta, din pricina cărora au pierit peste 4 (patru) milioane de oameni, iar „gripa chinezească“ nu dă semne de potolire. Numai că, ce să vezi? S-au trezit conspiraționiștii, atotștiutori fără să fi citit o carte, medicii pârâți cu diplomele cumpărate și cursuri la baruri de noapte, analfabeți funcțional, plus state interesate să  distrugă țările inamice, fel de fel de personaje dubios-ticăloase care nu acceptă concluziile savanților, susținând că boala nu există decât în mintea stăpânilor care vor să ne lipsească de libertate, să ne implanteze cipuri, să ne omoare cu vaccinul. 

Protestează pe străzi în Franța, Germania, Spania, SUA…, iar o mare parte dintre decese le poate fi atribuită. Se aud vocile câtorva medici care au uitat jurământul lui Hipocrate, ale unor oameni de știință împiedicați în propriul cinism, încă încrezători că boala va dispărea de la sine. Dar, cum nici alte boli n-au dispărut fără medicamente și vaccin, nici COVID-19 nu va dispărea.

Așa că avem toate șansele ca nevaccinații să înfunde din nou spitalele și secțiile ATI, să împrăștie și mai abitir virusurile ucigașe, să pună capăt vieții normale pe Terra, iar protestele lor să zădărnicească eforturile omenirii spre viitor și cunoaștere.

Din păcate, reacțiile autorităților sunt palide, mult mai ineficiente ca în cazul gripei spaniole, al poliomelitei, varicelei, difteriei, TBC-ului, rujeolei, tetanosului… Statele au cheltuit miliarde și miliarde de €uro pentru salvarea cetățenilor, dar jertfa medicilor și spitalizarea nu i-a impresionat pe sceptici. Mă tem de ce va fi…

Petru Tomegea