A cui democrație?

A cui democrație?

Articolul acesta va încerca să-și exprime revolta împotriva politicienilor, a jurnaliștilor, a politologilor, a comentatorilor și a influencerilor care habar n-au despre tema și subiectul abordate în discursul lor, în schimb manipulează opinia publică pentru a aduce câștig electoral stăpânilor care-i plătesc: nu este vorba de lovitură de stat ori de insurecție armată din partea „trupelor de asalt“ ale oamenilor lui Trump împotriva Capitoliului și a Constituției SUA, ci de încercarea respectivilor cetățeni americani de a apăra democrația. În fond, ei fuseseră convinși de către președinte și slujitorii săi că alegerile au fost fraudate și, ca urmare, au încercat să forțeze Congresul să le facă dreptate. Dreptatea lor.

Ca la comandă, s-a pornit un uriaș și mondial cor de bocitoare că democrația americană s-a prăbușit la prima lovitură a mulțimilor, că jandarmii, poliția și armata au fost făcute varză de câteva mii de insurgenți, iar siguranța vieții în America e o simplă însăilare comic-cinematografică de la Hollywood. O veselie debordantă, dar suspectă a cuprins televiziunile din China, Rusia, Iran și… Coreea de Nord. Apoi li  s-au adăugat și Antenele voiculesciene, și altele din aceeași găleată.

Căzut ca o pleașcă în spațiul public, evenimentul a permis dușmanilor eterni ai Americii să manipuleze la modul ordinar: așa arată cel mai puternic popor, unul furat la alegeri de un stat al fărădelegii, protestând împotriva conducătorilor abuzivi, cu simbolul democrației, Capitoliul, ajuns în mâna insurgenților? În schimb, în Rusia și China e liniște, fiind asigurate toate drepturile cetățenești, așa că să nu mai zică nimeni de America cea puternică, model de stat de drept și democrație. 

În fine. E clar că nu este vorba de punerea la cale a unei lovituri de stat în SUA, la fel cum nu a fost lovitură de stat dată de către sutele de mii de protestatari români la începutul lui 2018 ori la 10 august, dominant fiind sentimentul civic de a apăra democrația și libertățile. Căci și salvatorii, și ticăloșii reușesc să acceadă în fruntea statului numai și numai în numele binelui public, al libertății și al democrației! A cui libertate și a cui democrație?

Întrebarea își are rostul ei fiindcă nici măcar nu este vorba de libertate și democrație propriu-zise, cât de percepția indusă cetățenilor revoltați de către lideri care vor să acceadă la vârful puterii politice, iar bătălia se dă în spațiul public pentru crearea acestei percepții. De când e lumea, liderii oportuniști se așază în fruntea noilor curente de ei înșiși sau de alții create în numele libertății și al democrației lor, poporul fiind folosit ca masă de manevră și pus de destule ori să lupte și să moară cu arma în mână pentru astfel de lideri.

Este și motivul pentru care respectivii țin populația departe de adevărurile de mai sus, iar în acest scop sunt lansate știri false sau exagerări, scenarii cu oculta mondială și locală, conspirații ale inamicilor, ale masonilor, ale serviciilor secrete, cu cât mai fanteziste, cu atât mai credibile.

Că în România arareori s-au depășit fazele enunțate aici este evident. Alegerile s-au câștigat mereu ducând masele cu zăhărelul și prin crearea spaimelor legate de viitor, așadar prin procese de intenție: nu dați votul cutărui partid deoarece țara va intra în criză, salariile și pensiile vor fi tăiate, UE și NATO împreună cu Germania Angelei Merkel și străinii ne vor lipsi de suveranitate, transformându-ne în colonie. Această percepție continuă manipulări ordinare din anii ’90 când țăranii au fost îngroziți de (re)venirea regelui și a moșierilor care ne vor lua din nou pământurile și casele ca să ne facă iarăși robi în țara noastră, iar capitalul imperialist și fosta burghezie să pună mâna pe averea poporului, uzinele și fabricile…

În Occidentul dezvoltat, faza aceasta a fost depășită de aproape două secole, iar excepțiile (atacul Capitoliului, vestele galbene din Franța, mișcările Occupy, Indignados…) confirmă regula. România mai are de așteptat până se va înțelege că democrația și educația sunt unele dintre cele mai importante condiții ale siguranței naționale alături de economie și armată.

Petru Tomegea