Cine a furat alegerile?

Cine a furat alegerile?

După fiecare campanie electorală și mai cu seamă după numărarea voturilor, asistăm la o ceartă oțărâtă și penibilă în care mofluzii se dau în stambă, arătându-și adevărata față, una care sub nicio formă nu avea de ce să caute în fruntea cetățenilor,  alegători activi sau nu, nefiind garanție pentru buna gestionare a treburilor publice. Revanșiștii mizează, ca de obicei, pe dezinformarea cetățenilor, pe ușurința și neobrăzarea de a-i prosti în față. De demonstrat.

Trebuie spus din capul locului că alegerile se organizează de către guvern și autoritățile locale în baza unei legi votate democratic în Parlamentul României, iar legea aceea prevede destule condiții de siguranță și corectitudine a votării, condiții care să zădărnicească orice tentativă de manipulare a alegătorilor și de schimbare a rezultatelor la urne în funcție de dorința și orgoliile unor candidați plini de sine. E drept și că imaginația sforarilor și a furăcioșilor nu cunoaște limite.

Însă toată toată tevatura actuală despre fraudarea alegerilor are altă țintă decât revendicarea propriu-zisă a posturilor și constituie de fapt un cap de pod pentru alegerile parlamentare fixate deocamdată la începutul lui decembrie, mai cu seamă pentru motivarea stafurilor electorale și pentru menținerea caldă a propriului electorat.

Pentru că, încă înainte de deschiderea urnelor de vot, comisiile tuturor circumscripțiilor electorale fuseseră instruite de oameni de drept, procurori și judecători, asupra tuturor procedurilor. Pe deasupra, fiecare partid avea în respectivele comisii reprezentanți care au supravegheat întreg procesul de votare și de numărare a voturilor, drept pentru care au recunoscut și semnat rezultatele numărătorii pentru fiecare candidat, inclusiv introducerea datelor în softul STS, păstrând câte o copie a proceselor verbale. În aceste condiții, a contesta rezultatele înseamnă a-ți contesta propria semnătură și a te afla în treabă, motiv pentru care Autoritatea Electorală nu a anulat niciunde alegerile.

Pe deasupra, orice contestare trebuia depusă în termen de 48 ore și au fost depuse destule, toate primind răspuns de la Birourile electorale. Dar, deși au primit răspunsurile la contestații, să mai susții aceleași bazaconii despre fraudare la două săptămâni de la alegeri depășește bunul simț comun. Gabriela Firea: „Sa vină un expert internațional să verifice softul STS. Alegerile trebuie anulate… La parlamentare vor dori să fure și mai mult(,) astfel încât să-și asigure prin fraudă o majoritate prin fraudă”, exprimarea corectă nefiind punctul forte al fostei absolvente de filologie!

Se vede cu claritate că ori nu se cunoaște legea, ori mai degrabă nu se ține cont de prevederile ei, softul fiind verificat de experți și aprobat odată cu legea, iar anularea alegerilor o fac Justiția și CCR, dar trebuie să se îndeplinească niște condiții legale, nefăcându-se la cererea ultimativă a nu știu cărui candidat ofuscat de pierderea poziției și a funcției.

Semn că fairplay-ul, buna creștere și bunul simț le lipsesc cu desăvârșire contestatarilor, cu toate acestea, pierzătorii sunt liberi să se adreseze de îndată Justiției pentru a li se face dreptate. Nu vor alege, însă, calea Justiției, fiindcă știu bine că adevărul e acela comunicat de BEC, dar vor găsi câțiva avocați (latratores, în latină!) buni de gură pentru a menține scandalul mediatic treaz până la viitoarele alegeri și a mai ciupi ceva voturi de la fraieri. 

Numai că într-un stat de drept, într-o țară democratică și civilizată, competitorii își acceptă înfrângerea imediat după anunțarea rezultatelor, iar pierzătorii le urează succes câștigătorilor, cerând votanților proprii să sprijine activitatea noilor aleși. Nu-mi aduc aminte să se fi întâmplat prea des așa ceva de la Ion Rațiu încoace.

Așadar cine a furat alegerile, oameni buni? Răspunsul nu poate fi decât unul: câștigătorii! Și cum mofluzii sunt de câteva ori mai mulți, vacarmul încă va mai persista. Așa se face că arareori câștigătorii scapă cu imaginea neșifonată din astfel de confruntări de sumă nulă, motiv pentru care încrederea în decizia politică se află la cote atât de joase.

Petru Tomegea