Stresul populației folosit ca armă politică

Emil Cioran – Pe culmile disperării: „Personal îmi dau demisia din omenire”… Peste 4 milioane de cetățeni români apți de muncă și-au dat demisia din România și apoi au luat calea Occidentului cu și mai multă îndârjire. Fenomen singular în UE, ba chiar pe mapamond. Cum de a fost și este posibil așa ceva?
O liotă de ageamii politici, sociologi, jurnaliști specializați pe fenomene social-economice se strofocă de două decenii să descâlcească motivele părăsirii patriei de către locuitori, cea mai grea suferință după pierderea unui părinte, zic psihologii. Concluzia lor nu are a face cu românii care: „mai bine mămăligă și ceapă cu cel drag decât scofeturi cu urâtul”. Uite că de urât își ia lumea câmpii, nu neapărat pentru trei creițari în plus.
Așa că, ipocriți politruci cu tot cu servitorii voștri devotați din mass-media, adevărul este altul și doare: românii pleacă potopiți de urât și disperare. Atunci când e încețoșată imaginea zilei de mâine, a ta și a pruncilor, când meritele tale nu contează, când în fruntea patriei e goliciune de modele ale oamenilor competenți, harnici și cinstiți, când hoțul îți râde în nas și șmecherul ori prostul se cocoțează în jilțul dregătorului, stresul devine maxim. Iar stresul maxim e ca puhoiul: rupe maluri, dărâmă baraje, sparge diguri… Nu pe un asemenea fond de stres psihic a venit revoluția din decembrie 1989 sau ați uitat lecțiile tragice ale trecutului recent?
Dacă într-o țară normală diriguitorii se îngrijesc nu numai de bunăstarea propriului popor, ci și de sănătatea lui sufletească, în România nu am auzit pe nimeni să recunoască stresul provocat de deciziile politice proaste. Dacă în Marea Britanie, și nu numai, există studii despre stresul provocat plantelor, vacilor, oilor, gâștelor de poluarea sonoră, e.g., dacă elevii învață de la cele mai fragede vârste să evite stresul, din contra, în România stresul cetățenilor a ajuns armă politică pentru politrucul aflat pe cai mari.
Fiindcă, de ceva vreme, actuala majoritate politică își stresează realmente locuitorii cu fel de fel de amenințări în scopuri bine determinate: toată lumea e conștientă că în România „corupția ucide” în fel și chip, de la Colectiv și pe șosele până la locul de muncă, dar corupții și hoții, favorizați de ultimele legi, își duc mai departe mandatele ori își continuă și mai abitir hoțiile. Deși nivelul acut de sărăcie din corupție ni se trage, actuala majoritate distruge mecanismele anticorupție alungând-o pe Laura-Codruța Kövesi, simbolul luptei anticorupție, ca să-și scape ei pielea. Ne-am eliberat de stresul groaznic al dictaturii ceaușiste în 1989, dar, din păcate, de dictatură n-am scăpat. Spuneți-mi, vă rog, o singură poftă a lui Dragnea Liviu însuși care nu a fost îndeplinită cu scrupulozitate de supușii săi, din Parlament, din Guvern ori din PSD! Pentru oamenii cu carte nu există stres mai mare decât un nou Ceaușescu!
De aceea, generația care a făcut pasul spre Occident este aceea tinerilor școliți. Pe ei minciunile și gogoșile zilnice ale comunicatorilor actualei majorități nu-i mai pot păcăli. Generația mai vârstnicilor e mai răbdurie, așteptând ca promisiunile să devină fapte. Iar unele chiar devin: au fost măriri de salarii și pensii, mai ales speciale, numai că majoritatea salariaților și a pensionarilor s-a ales cu praful de pe tobă, majorările fiind repede înghițite de inflație și dobânzi, ba și de dispariția medicamentelor compensate.
Cine și de ce provoacă stresul acesta uriaș care poate duce la dispariția poporului român din „spațiul carpato-danubiano-pontic” fără război? Există, firește, un stres cotidian legat de cheltuieli, sănătate, realizări personale, relații interumane, dar stresul colectiv e altceva. El este generat de factori sociali, economici și relații de muncă, de decizii riscante de management național, de apariția unor restricții și tulburări sociale, de decizii politice proaste, nefundamentate, de sărăcie, de lipsa unui viitor sigur pentru sine și pentru urmași.
Stresul nu e doar din pricina deciziilor proaste, cât din impredictibilitatea, lipsa regulilor, interpretarea ad usum proprium a legilor și a Constituției, din minciunile ordinare (scad prețurile – dar ele cresc!) și din lăfăirea incompetenței pe masa deciziilor politice.
Petru Tomegea