Mesajul duplicitar al Guvernului

Meteahna duplicității mesajului politic al puterii de guvernământ nu e nouă. România devenise „celebră” pe vremea regimului Ceaușescu pentru discrepanțele vizibile de la o poștă între ceea ce scria în legi și documente de partid și ceea ce se întâmpla în realitate: aveam cea mai umană dintre societăți, dar cetățenii răbdau de foame, frig și stăteau cu frica de Securitate în sân; dreptatea și egalitatea în drepturi erau perorate la toate congresele și plenarele PCR, dar marii mahări de partid nu răspundeau penal ca tot omul de rând și trăiau în lux și bunăstare mai ceva ca șeicii arabi și regii. Asta însemna „legalitatea socialistă.” În cei 45 ani de comunism, deveniserăm oaia neagră a lumii civilizate în ceea ce privește respectarea drepturilor omului: una ziceam și alta făceam, iar securitatea lansase un zvon, și el duplicitar: Ceaușescu semnalizează la stânga, dar face la dreapta! Numai că dreapta era încarcerată în țara noastră încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej și a bolșevicilor.
După 1989, populația a scăpat la libertăți și drepturi la care nici nu îndrăznea să viseze înainte, dar tovarășii au recuperat „pierderile” imediat după mineriada din 13-15 iunie 1990, iar de atunci ni le dau cu țârâita sau nu ni le mai dau deloc. Ceea ce a făcut ca Europa civilizată să-și întoarcă fața de la România, iar suspiciunile de autoritarism, de ceaușism securist și abuzuri împotriva drepturilor și ale libertăților individuale n-au mai dispărut.
Pe acest trend a venit guvernarea PSD la sfârșitul lui 2016. Ei, bine, tocmai pe acest teren s-au dezlănțuit bătăliile politice ale actualei Puteri: dintr-o dată liderii cu dosare penale s-au considerat discriminați de a treia putere în stat, de Justiție, ca făcând parte din statul paralel, iar legislația anticorupție a fost răscroită după nevoile personale în sensul de a scăpa nepedepsiți de legea penală. Așa ceva este de neconceput într-o țară democratică!
De aceea, Uniunea Europeană, NATO, ambasadele țărilor prietene au reacționat din ce în ce mai dur. De fiecare dată diriguitorii și liderii de partid în cauză răspundeau la fel ca înainte de 1989: România este stat suveran, iar statul de drept este respectat. Românii au aceleași drepturi și libertăți ca în toate democrațiile avansate, ba chiar ceva peste. Toate hotărârile Curții Constituționale coincid cu principiile enunțate de Comisia de la Veneția și MCV, ca atare protestele liderilor occidentali și ale cetățenilor nemulțumiți de reformele PSD sunt manipulări grosolane ori sunt fără obiect. Și chiar vicepreședintele european Timmermans s-a ales cu dosar penal ca dușman al României!
Numai că în țară războiul cu Justiția continuă, probabil până când toate dosarele politicienilor corupți vor fi albite, iar foile cu cazierul acelora cu condamnări vor deveni Albă-ca-Zăpada. Or frica înalților funcționari ai UE tocmai aceasta este: dacă în România corupții pot scăpa de închisoare, de ce n-ar scăpa și-n Italia, Franța, Spania, Germania…? Fiindcă nimeni nu se mai îndoiește că Guvernul Dragnea va merge „până la capăt” cu albirea, punând sub comandă politică justiția, iar mesajul cu atacurile împotriva României și cu falsitatea necazurilor din legile justiției asta înseamnă.
Același mesaj duplicitar este lansat și cu ocazia referendumului pe teme de justiție: și pesediștii cică vor luptă împotriva corupției, vor stat de drept și integrare mai bună în UE! În fapt, însă, își pun mercenarii și trompetele să atace UE, tratatele și legile ei de funcționare de câte ori „pot”. Iar un motiv important îl constituie prezența în Occidentul democratic și civilizat a unei diaspore românești de peste 4 milioane de votanți. Deoarece diasporenii nu votează niciodată PSD, dreptul lor la vot va fi doar pe hârtie. Ca pe vremea lui Ponta.
Firește că mesajele duplicitare ale guvernanților mai demonstrează și altceva: lipsa de respect pentru cetățenii români contribuabili. Nu UE îi discriminează și îi desconsideră, ci tocmai înalții noștri dregători care-și urmăresc numai propriile interese.

Petru Tomegea

Proteste, disperare, manipulare

Nu pot să nu mă bucur: e pentru prima dată când manipularea, deocamdată doar aceea prin generalizare abuzivă, nu mai ține. Fiindcă nu pentru salvarea tuturor bieților deținuți îngrămădiți în pușcării erau pregătite ordonanțele de urgență, nici pentru importante corecții ale codurilor penale, ci pentru salvarea unor politicieni condamnați și a unor lideri cu dosare penale în curs ca Liviu Dragnea.
Oricare dintre demonstranți vă putea convinge că niciunul dintre ei nu era împotriva grațierii amărâților cu pedepse pentru mici furtișaguri și altercații. Pentru ei pericolul folosirii abuzive a puterii politice ca să fie scăpați de condamnare cutare și cutare era mult mai puternic decât gerul, amenințările și minciunile de tip: „plătiți de Soros”, „puși de binom”, de Iohannis, de SRI ori imaginare lovituri de stat.
Cine era să dea lovitura de stat? Niște tineri, elevi, părinți cu copii mici în brațe sau în cărucior, cu căței în lesă, pensionari în frunte cu centenarul Mihail Șora? Ei, bine, astfel de manipulări care i-au reținut în anii ’90 pe cetățeni de la proteste nu-și mai fac efectul scontat, urmașii FSN-ului având nevoie să se pună cu burta pe carte. Ori învață să guverneze în favoarea celor ce i-au votat, ori se școlesc pe bune în arta manipulării. Ceea ce presupun că vor și face.
Or, ce s-a observat? Ordonanțele, „elefanții”, nu avut un parcurs legitim descris de legile în vigoare, domeniile respective având nevoie de legi organice, iar unele articole erau realmente „cu dedicație”: pentru fiecare culpabil, lider măreț al puterii actuale, ba și al altora, era câte o găselniță care-l ierta de restul pedepsei, îl exonera de foste condamnări, îl scăpa de consecința returnării bunurilor câștigate prin abuz, furt, corupție, necinste…
Dacă acest casus belli a fost bine însușit de demonstranți, nu este deloc acceptabil ca PSD să le aducă acuzații imaginare: nimeni nu i-a contestat actualei majorități parlamentare dreptul de a guverna și de a-și pune în operă programul generos de guvernare, nimeni nu i-a „furat votul”, iar președintele, ca oricare cetățean, nu s-a alăturat demonstranților pentru a da lovituri de stat, nici pentru a demola guvernul Grindeanu, ci doar pentru a se renunța la respectivele ordonanțe și a se respecta statul de drept.
Necazul este că „de atâta lup, începe a mușca și oaia!” Cine să-i mai creadă? Chiar și la limita legalității, cele două ordonanțe n-ar fi stârnit mânia populară dacă ar fi avut în vedere doar amărâții sorții din pușcării. Iar în momentul când Klaus Iohannis i-a prins asupra faptului, cu ordonanțele pe sub masa guvernului, credibilitatea li s-a făcut praf: la nici o lună de la instalare, guvernul lui Dragnea și-a pierdut simpatia populară de care beneficiase până acum fiecare guvern nou. Așa că, lipsit de suportul președintelui și al străzii, viața actualului guvern nu va fi una deloc ușoară.
Și-i mai strică ceva imaginea: dependența de liderul suprem, Liviu Dragnea, care nu se jenează deloc să facă el singur treaba prim-ministrului și a Executivului, ca pe vremuri. Priviți doar scenele în care Dragnea apare alături de insignifiantul Grindeanu, lipsit de replică și microfon, pus mereu în plan secund, dat continuu la o parte, inclusiv în întâlnirea cu președintele Americii, Donald Trump. Și totuși, Sorin Grindeanu este prim-ministrul României.
Necazurile acestei majorități vin și din altă parte: România nu mai poate fi guvernată ca în anii ’90. Vremea când Ion Iliescu cerea ajutorul „oamenilor de bună credință” împotriva regelui, a moșierilor țărăniști și liberali întorși în țară ca să ne ia înapoi moșiile și fabricile și să repună pe tapet exploatarea omului de către om a apus pentru totdeauna. De aceea nu mai ține să le dai oamenilor încă o sută de lei, dar, concomitent să-i scapi pe corupții mari de pedeapsă. Nu mai ține să susții în gura mare Justiția și statul de drept la televizor, iar apoi să vii pe șest cu ordonanțe de amnistie, grațiere și modificarea codului penal ca să-ți scapi tovarășii de condamnări.

Petru Tomegea

Și penalii fac politică, nu-i așa?

O observație de principiu: și oamenii cercetași penal, și aceia cu diverse condamnări sunt cetățeni ai României și, în condițiile în care în sentința de condamnare nu scrie altceva, se bucură de toate drepturile conferite de legile în vigoare. Așa că cele ce urmează trebuie judecate nu cu înverșunare și răzbunare, ci cu realism, înțelegere și prezumția de nevinovăție.
În consecință, și politicienii cu diverse condamnări definitive în justiție, și aceia cu dosare penale au dreptul să facă politică, să aleagă și să fie aleși în consilii locale și parlament, dacă legiuitorul nu le-a interzis. Numai că, la ocuparea unor funcții și posturi precum judecător, procuror, bancher, contabil, gestionar, polițist, inspector… cazierul trebuie să fie curat. Nu cumva măsura poate fi considerată discriminatorie și politicienii beneficiază de un regim preferențial? Ca să nu mai vorbim și de imunități.
Iată de ce, mutatis-mutandis, nu se pot numi nici oameni politici foști pușcăriași în fruntea judecătorilor, polițiștilor, bancherilor, profesorilor, doctorilor…. Nu numai că nu vor avea nicio autoritate, dar vor fi arătați mereu cu degetul, iar activitatea respectivelor instituții, ministere, agenții va cădea în derizoriu. Pe deasupra, respectivii ar putea deveni modele de urmat, oamenii integri, competenți, valoroși, merituoși, de care nu ducem deloc lipsă, fiind înlăturați fără menajamente de astfel de (ne)reguli. Nu așa se explică incompetența atâtor ocupanți de posturi și funcții?
Până aici a fost vorba de procedee oarecum legitime, dar ce te faci când politicieni și oameni de afaceri aflați în instanțe sau deja condamnați „bagă” milioane de euro în campanii de discreditare a judecătorilor, procurorilor, serviciilor secrete implicați în lupta cu corupția și evaziunea fiscală? Campanii prin care sunt albiți de fapte penale, furtul devenind un act de bravură, iar dosarul fiind considerat unul de poliție politică. Informația cu milionul de euro pentru defăimarea justiției și timorarea justițiarilor nu este una falsă, nu e nici manipulare, ci și-o asumă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. N-am auzit pe nimeni s-o contrazică.
Fiindcă ceea ce vedem zi și noapte la o serie de posturi de televiziune, oricum ai da-o, numai dezbatere politică, social-morală nu este, iar dezideratul informării corecte a cetățeanului a fost demult îngropat. Pe deasupra, emisiunile respective costă sume enorme, iar patronii n-ar fi dispuși să le plătească dacă n-ar ști că pot scăpa ei înșiși și tovarășii lor de zornăitul la ușă al cătușelor.
Și apoi, știu cum se întâmplă că mai toți luptătorii cu anticorupția, mai toți marii protestatari împotriva „exceselor” din Justiția românească au probleme cu legea, cu fiscul, cu contractele, mai toți sunt vulnerabili și șantajabili în urma atâtor combinații economice și politice sulfuroase.
Cam așa ceva ce se ascunde în spatele acestei campanii de-a dreptul odioase împotriva justiției. Odioase deoarece specialiștii, economiștii serioși, Curtea de Conturi, organismele financiare ale noastre și străine susțin că nivelul furăciunilor din banul public depășește demult 40%. Ei, bine, marii luptători împotriva „poliției politice”, formatori de opinie, jurnaliști-mercenari… fac spume la gură nu împotriva hoților care mențin România în sărăcie, care mențin educația și sănătatea în moarte clinică, ci împotriva justițiarilor care vor să-i prindă.
Culmea este că mesajul acesta a prins la electoratul sărac și fără prea multă școală, a dat câștig de cauză actualei majorități parlamentare, determinându-i pe cei cu dosare să ceară recunoașterea nevinovăției lor pe principiul că au fost votați de cetățeni, ca și cum votul i-ar absolvi de condamnare.
Fiindcă a încălca legile în România, a nu respecta reguli elementare de conviețuire publică, a trata cu indiferență orice formă de jurământ, angajament, contract, promisiune electorală, a uita cuvântul dat au devenit obișnuință din partea mai-marilor noștri. Cel puțin în acești 28 ani de democrație și libertate.

Petru Tomegea

Punct și de la capăt

Nu cred că au fost partide mai îmbătate de drogul victoriei în alegeri ca PSD și nici politicieni mai euforici ca Mircea Geoană în 2009. Dar să nu le treacă într-o lună e greu de crezut: țara nu are buget și merge pe execuția bugetară de anul trecut, cu toate acestea Parlamentul e cam în vacanță; guvernul are de gestionat ravagiile iernii, însă după o campanie televizată de 24 ore, miniștrii au dispărut din peisaj, lăsându-i pe bieții oameni cu lopețile în mână, sute de localități fără curent electric și gaze, școlile închise…
Cât despre mărețele inițiative electoraliste ale stângii, priviți-le cum mor una după alta: nu e vorba de cine știe ce despovărare fiscală, ci de posibila renunțare la cota unică de impozitare, aceea care a asigurat până acum creșterea economică, de „ajustarea” unor taxe clasei mijlocii, micilor meseriași și întreprinzători, IMM-urilor, celor cu salarii și pensii peste medie, condiții în care capitalul se va orienta spre țări mai prietenoase, vor dispărea iarăși locuri de muncă, iar migrarea spre Occident a lucrătorilor se va accentua. De tineri și valori nu mai amintesc, că oricum pleacă. Cine poartă vina? Politicile alandala în acești 27 ani de democrație „originală” între care cei mai mulți aparțin stângii cică social-democrate.
Ba chiar, la o lună, căpetenia Liviu Dragnea descoperă că împăratul e gol: cică e „o gaură” de 10-14,5 miliarde de lei în buget, ceea ce amenință punerea în operă a programelor hiperpopuliste cu care a câștigat alegerile. Realizând că aruncase cu promisiuni goale în populație, în capul tuturor celor ce aveau diverse nevoi, unele reale, altele oportuniste, că doar vine stânga la putere, noii corifei caută acum un acar Păun, din nou, a câta oară? fiind acuzată „dezastruoasa moștenire” a guvernului anterior.
Că acuzația de subtilizare de către Dacian Cioloș și echipa de tehnocrați ai lui Iohannis a celor peste 10 miliarde e cusută cu ață albă s-a văzut încă de a doua zi după: nu se mai constituie altă comisie de control parlamentar, ci actualele comisii de buget și finanțe vor face cercetarea, pe care oricum era cazul s-o facă. În plus, nici nu era vorba de dispariție, ci de neîncasare la bugetul statului a întregii sume prognozate. Așadar, încă o lovitură și-o victorie à la Pyrrhus.
Ceea ce le încurcă socotelile liderilor actualei majorități este de unde și cum vor face rost de parale, căci calculele finanțiștilor arată doar trei căi: fie se va apela la împrumuturi împovărând financiar România, ceea ce a făcut și Ponta, fie se va tăia din investiții, caz în care se pune punct dezvoltării economice, fie se va înăspri, eficientiza activitatea de colectare a impozitelor și a taxelor, ceea ce se tot încearcă fără succes de foarte mulți ani.
Necazul este că promisiunile actualului guvern au creat un nivel uriaș de așteptare pentru agenții economici care încă mai speră să li se ușureze regimul de taxe și impozite, așa că nu au de ce să se grăbească cu lichidarea datoriilor, unele istorice, iar altele de la firme întreținute din bugetul generos al statului.
Cam la fel arată și situația mult doritei legi a răspunderii magistraților după întâlnirea ministrului Justiției cu CSM de zilele trecute când judecătorii și procurorii s-au împotrivit unei astfel de inițiative pe motiv că actualele prevederi legale sunt mai mult decât suficiente. Cât despre legea amnistiei, nici nu vor să audă. Iar oamenii din justiție știu mai bine despre ce este vorba.
Între timp, noii guvernanți caută motive, unele rizibile, de a-i alunga pe actualii ocupanți prin concurs ai posturilor de înalți funcționari și de a-și numi clienții politici. Situația a ieșit la iveală în toată „splendoarea” la educație unde ministrul a ordonat inspectorilor generali să-i numească în posturile de directori de școală pe cei ce au pierdut concursul organizat de vechiul ministru ori nici n-au participat. Fenomenul e numit în presă „restaurație”. Nu că ar fi pentru prima dată, ba chiar a devenit o obișnuință la aproape fiecare schimbare de putere.
Iată cum se alege praful de atâtea idei generoase din programul de guvernare al PSD.

Petru Tomegea

O politică fără niciun rost

De ceva vreme, fostul parlamentar și membru de vază al PSD, magnatul informaticii românești, Sebastian Ghiță, se face luntre și punte să determine schimbarea cursului intern, poate și extern, al politicii românești. Dacă ar fi vorba de un progres, dacă ar dori și ceva pentru „talpa țării”, nimic rău în asta. Numai că, într-o țară democratică, schimbările vin altfel: se lansează ideea, se construiește un mainstream, apoi o majoritate parlamentară decidentă și, astfel, schimbarea are șanse.
Din păcate, cel ce se agită ca musca-n țilindru pleacă de la o falsă premisă: își închipuie că decizia politică ori juridică poate fi influențată de te miri cine, de Kovesi, Coldea, Băsescu, Iohannis, de ambasadorul și consilierul ambasadei SUA în condițiile în care absolut toți decidenții invocați în celebrele mărturisiri la fapt de seară și de mare audiență și-au asumat fie în nume propriu, fie în numele instituțiilor respectivele decizii. Pentru ele sunt gata să răspundă oricând în fața instituțiilor abilitate. Și atunci, ce alt rost are toată tevatura iscată de Ghiță decât de a constitui o perdea de fum sau poate șantaj?
În ceea ce privește decizia politică nu există în spațiul public vreo declarație a vreunui parlamentar sau lider de partid, a vreunui membru al Executivului obținută prin atac de forță majoră sau de amenințare, la fel cum nu există nicio mărturie serioasă cu subiect și predicat a vreunuia din decidenții de mai sus care să se plângă de astfel de ingerințe. Doar supoziții ale altora.
De asemenea, niciun judecător sau procuror nu s-a plâns niciodată în timpul exercitării funcției că sentințele sau hotărârile ar fi fost luate sub imperiul amenințărilor de un tip sau de altul. Ceea ce nu înseamnă neapărat că astfel de fenomene nu vor fi existat, numai că absolut toate sentințele și hotărârile lor au fost semnate cu propria mână și asumate. Altfel am fi avut condamnări în instanță pentru asemenea fapte, ceea ce nu cunosc să fie cazul.
Și atunci de ce amenințări și șantaje vorbește Sebastian Ghiță? Ei, bine, de închipuiri, de afirmații pentru care nu are absolut nicio dovadă: a fost în relații de prietenie cu X, Y, Z, prietenie pe care o trădează ca un om de nimic la necaz, a fost în concediu cu X, Y, Z, dar nu i-a putut obliga să ia deciziile pe care el le-a vrut. Și dacă le-a plătit sejururile în locuri exotice și vile de protocol propriu din banii săi, mită se numește, iar respectivii vor răspunde penal. Acesta este și motivul suspendării generalului Florian Coldea, bănuiala că le-ar fi acceptat și ar fi încercat să influențeze unele din deciziile politicienilor și ale magistraților.
Din păcate, necazul cel mai mare este că unele medii, mai cu seamă televiziunea proprie, răspândesc minciunile la ore de mare audiență, iar ceilalți sprijinitori de la alte televiziuni să fac că informează populația, dezinformând și prezentându-le ca adevăruri esențiale cu scopul de a slăbi justiția, serviciile de informații și președinția.
Ceea ce înseamnă cu adevărat șantaj al cărui scop este ușor de intuit: scăparea sa de pedeapsă. E clar că faptele de care e învinuit sunt grave, iar prin gestul său se vede că e conștient de gravitatea lor, dar încearcă să capteze bunăvoința și atenția prin batjocorirea, înjosirea justițiarilor ca să decredibilizeze astfel instituțiile statului de drept.
Că avem totuși CNA și organizații de apărare a dreptului la informare corectă a cetățeanului contribuabil nici nu se cunoaște. Că avem totuși un Parlament, apărător al statului de drept, al democrației și al drepturilor omului, tot nu se cunoaște. Astfel că minciuna, dezinformarea devin obișnuință. Să le „mulțumim”.
Și atunci ne punem întrebarea: dacă democrația are atâtea instituții, atâtea organisme civile, ONG-uri care ar trebui să ne apărere în fața abuzurilor unor personaje ca Sebastian Ghiță și ale susținătorilor acestuia din presă ori ale unor funcționari care se fac că plouă, mai există în România statul acela de drept pentru care au jurat politicienii „să-și dăruiască toată puterea şi priceperea”? Cui folosește o astfel de politică plătită cu bani grei din buzunarul contribuabilului român?

Petru Tomegea