Deciziile politice proaste și incompetența nu numai că ies la iveală în momente dramatice, dar, din nenorocire, provoacă victime, iar tragismul recentului accident aviatic ne întunecă existența și ne întoarce cu fața spre Dumnezeu și soartă. Doar atât ne-a rămas.
De ce? Simplu: fiindcă înafara unor demisii și demiteri, mâine o vom lua-o de la capăt. Fatalitate? Poate. În aceste zile de bocete și vaiete nu s-a găsit vreo minte limpede și vizionară care să ne spună ce e de făcut. Aceeași nenorocire care se ține de capul nostru de multe decenii: legi și reguli făcute de amatori, greșeli inadmisibile și incompetență în gestionarea situațiilor de criză, fuga de răspundere, aruncarea infamă a vinii asupra celorlalți, a dușmanului politic, fie de la Putere, fie din Opoziție.
Ce ne facem cu neștiința?
Ce este azimutul? „Unghiul format de planul meridianului unui loc cu planul vertical ce trece prin locul direcției respective. În navigația aeriană poartă numele de drum, cap, relevment, gisment”, sau, mai legat de cazul nostru: „unghi format de o direcție de referință cu direcția unei raze vizuale sau cu direcția unui emițător de unde electromagnetice”.
Orice observator atent și-a dat seama că dificultatea principală a salvării vieților unui pilot și a medicilor a fost imposibilitatea aflării azimutului, a locului în care avionul a luat contact cu solul. Deși tehnologia de azi e una colosală: avionul avea o dotare suficientă pentru aflarea impactului, fiecare telefon mai spălățel și fiecare internaut ar fi putut rezolva dilema în câteva secunde, cel mult un minut. Și totuși coordonatele s-au aflat cu foarte mare greutate, iar descoperirea victimelor a fost aproape întâmplătoare.
Armata era și o stare de spirit
Înainte de 2005, toți cetățenii apți erau obligați să facă serviciul militar, de la un anume grad în sus învățau să calculeze azimutul, și teoretic, și pe teren, deoarece, în caz de pericol, ca militari, erau datori să-și salveze viața, atât a lor, cât și a subordonaților. În caz contrar, răspundeau în fața Curții Marțiale.
Azi armata nu mai e obligatorie, iar la școală ori nu se învață calculul azimutului, ori se învață formal și se uită la ieșire pe poarta școlii. Ca peste jumătate din materia îngurgitată inutil în școlile românești. Pentru că, dacă s-ar fi știut, echipele locale de salvatori, Salvamontul ar fi ajuns poate în timp util. Și poate cele două vieți mai puteau fi salvate.
Politica aiurea
Acum se caută un acar Păun sau mai mulți pentru a astupa gura mulțimilor și a liniști apele din politică și din mass-media. Or principala vinovăție aparține autorilor Legii Nr. 395 din 16 decembrie 2005 și ai Legii privind pregătirea populației pentru apărare, 446/2006 cu statuări pur formale. (Art. 54 „alte forme de pregătire a populației pentru apărare”: a) pregătirea persoanelor cu atribuții de conducere din sistemul administrației publice la nivel central si local; b) pregătirea premilitară a tinerilor; c) pregătirea privind modul de acțiune în situații de urgenta civila; d) pregătirea în formațiuni sanitar-voluntare…”)
Așa cum nu le-ați văzut și simțit Domniile Voastre efectele, la fel nu le-am văzut nici noi. Și nu este vorba doar de calcularea azimutului, ci și de dotarea corespunzătoare a aparatelor de zbor. Pe vremuri, ținuta aviatorilor și a însoțitorilor de bord prevedea anumite accesorii obligatorii, inclusiv haine și dispozitive speciale pentru condiții vitrege și accidente, cu tot cu nelipsita parașută.
Măcar de-am învăța ceva
Și pentru că armata era un fel de școală obligatorie a vieții și a bărbăției, una în care fugarii de carte învățau totuși să scrie, să citească și să socotească, ba chiar și reguli de comportament civic, îi acuz pe amatorii făcători de legi aiurea că situația României de astăzi li se datorează în foarte mare parte, atât autorilor celor două legi citate mai sus cât și altora.
Nu trebuie să fii savant să-ți dai seama că lipsa onoarei militare și a sentimentului civic-patriotic ne costă și ne vor costa pe lângă viitorul României și un număr nesfârșit de vieți omenești. Iar de tragedii zilnice precum cele de mai sus și cele din circulația rutieră sau cauzate de nerespectarea regulilor de protecția muncii nu vrem să se mai vorbească în spațiul public.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 