Proteste, disperare, manipulare

Nu pot să nu mă bucur: e pentru prima dată când manipularea, deocamdată doar aceea prin generalizare abuzivă, nu mai ține. Fiindcă nu pentru salvarea tuturor bieților deținuți îngrămădiți în pușcării erau pregătite ordonanțele de urgență, nici pentru importante corecții ale codurilor penale, ci pentru salvarea unor politicieni condamnați și a unor lideri cu dosare penale în curs ca Liviu Dragnea.
Oricare dintre demonstranți vă putea convinge că niciunul dintre ei nu era împotriva grațierii amărâților cu pedepse pentru mici furtișaguri și altercații. Pentru ei pericolul folosirii abuzive a puterii politice ca să fie scăpați de condamnare cutare și cutare era mult mai puternic decât gerul, amenințările și minciunile de tip: „plătiți de Soros”, „puși de binom”, de Iohannis, de SRI ori imaginare lovituri de stat.
Cine era să dea lovitura de stat? Niște tineri, elevi, părinți cu copii mici în brațe sau în cărucior, cu căței în lesă, pensionari în frunte cu centenarul Mihail Șora? Ei, bine, astfel de manipulări care i-au reținut în anii ’90 pe cetățeni de la proteste nu-și mai fac efectul scontat, urmașii FSN-ului având nevoie să se pună cu burta pe carte. Ori învață să guverneze în favoarea celor ce i-au votat, ori se școlesc pe bune în arta manipulării. Ceea ce presupun că vor și face.
Or, ce s-a observat? Ordonanțele, „elefanții”, nu avut un parcurs legitim descris de legile în vigoare, domeniile respective având nevoie de legi organice, iar unele articole erau realmente „cu dedicație”: pentru fiecare culpabil, lider măreț al puterii actuale, ba și al altora, era câte o găselniță care-l ierta de restul pedepsei, îl exonera de foste condamnări, îl scăpa de consecința returnării bunurilor câștigate prin abuz, furt, corupție, necinste…
Dacă acest casus belli a fost bine însușit de demonstranți, nu este deloc acceptabil ca PSD să le aducă acuzații imaginare: nimeni nu i-a contestat actualei majorități parlamentare dreptul de a guverna și de a-și pune în operă programul generos de guvernare, nimeni nu i-a „furat votul”, iar președintele, ca oricare cetățean, nu s-a alăturat demonstranților pentru a da lovituri de stat, nici pentru a demola guvernul Grindeanu, ci doar pentru a se renunța la respectivele ordonanțe și a se respecta statul de drept.
Necazul este că „de atâta lup, începe a mușca și oaia!” Cine să-i mai creadă? Chiar și la limita legalității, cele două ordonanțe n-ar fi stârnit mânia populară dacă ar fi avut în vedere doar amărâții sorții din pușcării. Iar în momentul când Klaus Iohannis i-a prins asupra faptului, cu ordonanțele pe sub masa guvernului, credibilitatea li s-a făcut praf: la nici o lună de la instalare, guvernul lui Dragnea și-a pierdut simpatia populară de care beneficiase până acum fiecare guvern nou. Așa că, lipsit de suportul președintelui și al străzii, viața actualului guvern nu va fi una deloc ușoară.
Și-i mai strică ceva imaginea: dependența de liderul suprem, Liviu Dragnea, care nu se jenează deloc să facă el singur treaba prim-ministrului și a Executivului, ca pe vremuri. Priviți doar scenele în care Dragnea apare alături de insignifiantul Grindeanu, lipsit de replică și microfon, pus mereu în plan secund, dat continuu la o parte, inclusiv în întâlnirea cu președintele Americii, Donald Trump. Și totuși, Sorin Grindeanu este prim-ministrul României.
Necazurile acestei majorități vin și din altă parte: România nu mai poate fi guvernată ca în anii ’90. Vremea când Ion Iliescu cerea ajutorul „oamenilor de bună credință” împotriva regelui, a moșierilor țărăniști și liberali întorși în țară ca să ne ia înapoi moșiile și fabricile și să repună pe tapet exploatarea omului de către om a apus pentru totdeauna. De aceea nu mai ține să le dai oamenilor încă o sută de lei, dar, concomitent să-i scapi pe corupții mari de pedeapsă. Nu mai ține să susții în gura mare Justiția și statul de drept la televizor, iar apoi să vii pe șest cu ordonanțe de amnistie, grațiere și modificarea codului penal ca să-ți scapi tovarășii de condamnări.

Petru Tomegea

Și penalii fac politică, nu-i așa?

O observație de principiu: și oamenii cercetași penal, și aceia cu diverse condamnări sunt cetățeni ai României și, în condițiile în care în sentința de condamnare nu scrie altceva, se bucură de toate drepturile conferite de legile în vigoare. Așa că cele ce urmează trebuie judecate nu cu înverșunare și răzbunare, ci cu realism, înțelegere și prezumția de nevinovăție.
În consecință, și politicienii cu diverse condamnări definitive în justiție, și aceia cu dosare penale au dreptul să facă politică, să aleagă și să fie aleși în consilii locale și parlament, dacă legiuitorul nu le-a interzis. Numai că, la ocuparea unor funcții și posturi precum judecător, procuror, bancher, contabil, gestionar, polițist, inspector… cazierul trebuie să fie curat. Nu cumva măsura poate fi considerată discriminatorie și politicienii beneficiază de un regim preferențial? Ca să nu mai vorbim și de imunități.
Iată de ce, mutatis-mutandis, nu se pot numi nici oameni politici foști pușcăriași în fruntea judecătorilor, polițiștilor, bancherilor, profesorilor, doctorilor…. Nu numai că nu vor avea nicio autoritate, dar vor fi arătați mereu cu degetul, iar activitatea respectivelor instituții, ministere, agenții va cădea în derizoriu. Pe deasupra, respectivii ar putea deveni modele de urmat, oamenii integri, competenți, valoroși, merituoși, de care nu ducem deloc lipsă, fiind înlăturați fără menajamente de astfel de (ne)reguli. Nu așa se explică incompetența atâtor ocupanți de posturi și funcții?
Până aici a fost vorba de procedee oarecum legitime, dar ce te faci când politicieni și oameni de afaceri aflați în instanțe sau deja condamnați „bagă” milioane de euro în campanii de discreditare a judecătorilor, procurorilor, serviciilor secrete implicați în lupta cu corupția și evaziunea fiscală? Campanii prin care sunt albiți de fapte penale, furtul devenind un act de bravură, iar dosarul fiind considerat unul de poliție politică. Informația cu milionul de euro pentru defăimarea justiției și timorarea justițiarilor nu este una falsă, nu e nici manipulare, ci și-o asumă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. N-am auzit pe nimeni s-o contrazică.
Fiindcă ceea ce vedem zi și noapte la o serie de posturi de televiziune, oricum ai da-o, numai dezbatere politică, social-morală nu este, iar dezideratul informării corecte a cetățeanului a fost demult îngropat. Pe deasupra, emisiunile respective costă sume enorme, iar patronii n-ar fi dispuși să le plătească dacă n-ar ști că pot scăpa ei înșiși și tovarășii lor de zornăitul la ușă al cătușelor.
Și apoi, știu cum se întâmplă că mai toți luptătorii cu anticorupția, mai toți marii protestatari împotriva „exceselor” din Justiția românească au probleme cu legea, cu fiscul, cu contractele, mai toți sunt vulnerabili și șantajabili în urma atâtor combinații economice și politice sulfuroase.
Cam așa ceva ce se ascunde în spatele acestei campanii de-a dreptul odioase împotriva justiției. Odioase deoarece specialiștii, economiștii serioși, Curtea de Conturi, organismele financiare ale noastre și străine susțin că nivelul furăciunilor din banul public depășește demult 40%. Ei, bine, marii luptători împotriva „poliției politice”, formatori de opinie, jurnaliști-mercenari… fac spume la gură nu împotriva hoților care mențin România în sărăcie, care mențin educația și sănătatea în moarte clinică, ci împotriva justițiarilor care vor să-i prindă.
Culmea este că mesajul acesta a prins la electoratul sărac și fără prea multă școală, a dat câștig de cauză actualei majorități parlamentare, determinându-i pe cei cu dosare să ceară recunoașterea nevinovăției lor pe principiul că au fost votați de cetățeni, ca și cum votul i-ar absolvi de condamnare.
Fiindcă a încălca legile în România, a nu respecta reguli elementare de conviețuire publică, a trata cu indiferență orice formă de jurământ, angajament, contract, promisiune electorală, a uita cuvântul dat au devenit obișnuință din partea mai-marilor noștri. Cel puțin în acești 28 ani de democrație și libertate.

Petru Tomegea