Pepiniera lui Radu Berceanu

Un politician care se respectă îşi alege şi cultivă cu mare grijă urmaşii, iar Radu Berceanu n-a făcut excepţie. Aşa a ajuns Gelu Vişan să fie promovat din treaptă în treaptă la organizaţia de tineret a PDL din Craiova şi apoi la biroul senatorial al cunoscutului politician, iar pentru câteva luni, în 2008, chiar senator.
Prin ce s-a remarcat cu predilecţie pedagogul de liceu Gelu Vişan? Prin corzi vocale foarte puternice, rezistente şi prin insistenţa insolentă de a-şi întrerupe preopinentul în timpul deselor emisiuni TV la care era invitat. Ce competenţe are? În CV-ul afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor scrie ceva de Facultatea de Ştiinţe Politice, dar, urmărindu-i discursurile şi intervenţiile publice, realizezi cu uşurinţă că politica e arta bunei guvernări, dar aserţiunile lui Vişan au a face doar cu infama politicăreală autohtonă. Cât despre învăţăturile de prin tratate de politologie, or fi fiind ele bune la ceva, dar nu pe la noi. Fireşte, nu are rost să ne facem sânge rău, asemeni lui sunt destui prin toate partidele.

Agamiţă redivivus

După o vară de foc în care a făcut bătături la colţurile gurii, vocea fiindu-i suprasolicitată 24 ore din 24 în apărarea idolului suspendat, Traian Băsescu, Vişan s-a trezit în toamnă făr’ de coledzi(u) ca de acum celebrul Agamemon Dandanache. Şi tot asemeni lui Agamiţă, „ pac! – la Războiul”, pardon, la România Liberă, Romania TV etc. nu cu „o scrisoare de amor”, ci cu alte chestii compromiţătoare la adresa fostului său Mecena, binefăcătorul care i-a împrumutat cândva până şi „costumele şi cravatele sale”…
Şi dacă tot asistăm noi cu mare haz la caraghioslâcuri caragialeşti cu Ziţa şi Miţa, poate n-ar fi rău să vedem din ce s-au luat la harţă: cică „în politică (a PDL) funcţionează acelaşi sistem ca în mafia italiană…” Se ştia. Că „valoarea unei şpăgi pentru un contract cu statul este de 500.000 de euro. (De obicei, 5% din valoarea contractului era o spaga onorabila)”. Nimic nou. „Relaţia mea cu domnul Berceanu s-a stricat când eu n-am vrut să se dărâme în Craiova două mari obiective. Mi-a dat acordul, după care a venit la mine şi mi-a spus «Cât vrei ca să taci?… dacă vrei să te sinucizi, fă-o singur»”. Se referea la pâră.

Ziţo, nu te lăsa!

După care să te ţii, Ziţo: contracte din bani publici daţi cu nemiluita firmelor de partid şi ale prietenilor, cunoscuţilor…, ba de la Romsilva, ba de la Administraţia Bazinală Jiu, de la Săuleşti ori Pleşoi… Milioane şi milioane pe care, în loc să le aflăm puse la treabă pentru scoaterea economiei româneşti din impas, se odihnesc prin conturile unor baştani din clientelă.
„Afacerile de peste 30 de milioane de euro pe care le-a făcut organizaţia PDL din Dolj în legătură cu banii publici, motiv pentru care am fost sancţionat… PDL din Dolj este un fel de SRL. Tot ce se întâmplă în PDL Dolj înseamnă afaceri cu statul, toate primăriile PDL au afaceri cu firmele PDL. Organizaţia la nivelul judeţului Dolj este un club de afaceri” zice cu parapon Vişan, la unison cu „o anumită parte a presei” din 2004 încoace.

Vişan muşcă mâna…

Abia acum înţelegem de ce, pe un ger de crăpau pietrele, demonstranţii strigau în stradă Jos Boc! Jos Băsescu!, iar numărul jandarmilor îl depăşea adesea pe acela al protestatarilor. Ceea ce nu înţelegem şi pace e de ce Radu Berceanu neagă atât de vehement dovezile prezentate cu subiect şi predicat de fostul discipol sau ucenic întru ale politichiei noastre originale, bătându-şi joc de justiţiarul căzut în dizgraţie:
„Bă, Gelule, nu-ţi dai seama că tot aici o să vii?” – „Lasă, domne, ca eu vin de sus”, a răspuns Gelu Visan, „ceea ce bineînţeles că a enervat pe toată lumea şi a pus pe toată lumea pe picioarele dinapoi”, a afirmat, adânc, senatorul PDL, Berceanu. Va fi fiind vorba de zoon politikon sau de oarecari potăi nefiroscoase?

În numele integrităţii morale…

Dacă în al 23-lea an al democraţiei noastre originale, politica a evoluat în asemenea hal, făcând un calcul simplu prin înmulţirea cu 41 judeţe + Capitala şi adăugând miliardele de prin ultimele stenograme, nici nu-ţi vine a crede că mai există pe hartă o ţară numită România şi un popor român printre celelalte entităţi europene, iar dacă mai există, şanse de a scăpa de astfel de politicieni n-au fost, nu sunt şi nici nu vor fi.
Pentru că „finis coronat opus”, partidul-autor al nefăcutelor de mai sus vine acum din nou să ne ceară votul, dar nu orişicum, ci în numele unor principii de integritate morală susţinute cu o teribilă naivitate de o comisie condusă de însăşi celebra luptătoare anticorupţie, Monica Macovei.

Petru Tomegea

Care e identitatea PD-L?

Doctrina este buletinul de identitate al oricărui partid, iar o formaţiune fără ideologie poate fi orice, cârdăşie, gloată, gaşcă, clică, grup clientelar, dar nu entitate politică aptă să gestioneze treburi de stat.

După debarcarea lui Petre Roman, acum 10 ani, s-a petrecut un fenomen atipic: PD nu s-a mai concentrat asupra identităţii sale ideologice, ci s-a făcut vătaf pe scena politică, iar căpeteniile au atacat tot ce le stătea în cale. Pentru a ieşi în evidenţă şi a câştiga rapid notorietate, şi-au încropit un discurs arogant-sfidelnic, destructor, plin de patimă şi batjocură la adresa competitorilor şi a adversarilor. Încet-încet, injuriile, etichetele, poreclele, supranumele au înlocuit dialogul politic cu sfada mereie, ameninţări şi slogane de peluză: ai noştri tari ca brazii, ai lor ca zoaie pe geam.

Nemulţumiţi de traseul pe care se înscriseseră liberalii, încremeniţi cică în proiect, dnii Valeriu Stoica, Teodor Stolojan & co s-au gândit să fructifice impetuozitatea, forţa de persuasiune a unor lideri ca Traian Băsescu, Radu Berceanu etc. Deşi juraseră credinţă veşnică PNL, au dezertat după pierderea întâietăţii şi a funcţiilor, cedând avansurilor prezidenţiale. În plus, au rupt o felie importantă din partid spre a i-o face cadou dlui Băsescu, încercând să implanteze liberalismul noii formaţiuni, botezate PD-L. Coagularea dreptei însă nu le-a reuşit.

Maniera „catch all” (înhaţă tot) a fost sesizată de grupul Tăriceanu care n-a vrut să renunţe la identitatea, la istoria PNL şi să se topească într-un megapartid prezidenţial. De aceea, fostul prim ministru a renunţat sine die la colaborarea cu tovarăşii de guvernare maloneşti, jucători la mai multe capete.

Ratarea ideologică a noii construcţii liberale nu i-a descurajat. Au încercat rapid alte achiziţii doctrinare, răscolind prin eşichierul universal. Au cârmuit-o întâi spre republicanismul american ori sarkosian, apoi spre conservatorii thatcerieni sau de peste ocean. Ar fi poftit să se înrudească măcar de formă cu democraţii teoretici ai lui Craig Duncan, mare profet al lui Obama, şi chiar cu libertarienii şi ecologiştii. După un asemenea ghiveci doctrinar itinerant, au sfârşit în braţele conglomeratului primitor al popularilor europeni.

Amorul a fost brusc şi fatal, practic pediştii trezindu-se într-o dimineaţă fără surtucul lor ponosit de stânga, dar cu costum nou, oportunist, de dreapta. Să dea bine în PPE şi să le crească faima în PE. Membrii, foştii lideri, tradiţia n-au contat nici cât o ceapă degerată. Încă de atunci, scopul a fost însuşirea până la detaliu a comportamentului de partid unic şi, evident, obţinerea puterii totale, concomitent cu surparea bazinelor electorale ale celorlalte formaţiuni.

Cu timpul, noii veniţi în PD au ridicat pe noi culmi agresivitatea limbajului, de preferinţă împotriva foştilor colegi liberali al căror culoar îl râvnesc cu osârdie, iar de atunci politica lor internă a ajuns cu totul nefrecventabilă. Fără cei câţiva corifei intelectuali ca Preda, Macovei, care-şi mai pun obrazul la curţile europene, PD-L ar fi doar un partid de uz intern ori personal, de tipul one-man-show. Aceeaşi perspectivă s-a imprimat şi actului lor de guvernare, practic, România fiind izolată pe plan extern. Mai salvează oarecum aparenţele dl ambasador Mark Gitenstein şi state din fosta Uniune Sovietică, de nu, Siria şi Libia, cu care se păstrează încă bune oficii.Crin, Patriciu, PCR,

Creşterea în sondaje a USL e noua lor obsesie. Etichetată ca socialistă, comunistă, a devenit cuca bătăii, iar liderii acesteia, inamicii publici nr. 1. Crin e dictator nazist, nici măcar Patriciu nu-l mai suferă, Ponta e copilot gargaragiu, iar bolşevicul Iliescu şi coruptul Năstase pândesc din umbră să pună gheara pe ţărişoara lor. La rândul ei, presa care îndrăzneşte să le fie oglindă fidelă e vândută mogulilor, iar jurnaliştii toţi nu mai scriu din convingere, ci din obligaţie.

Cu odele şi omagiile înălţate duminică liderului maxim, renaşte imaginea ultimului congres al PCR.

                                                                                                Petru Tomegea