Falsul discurs despre putreda clasă politică

Mass-media dispune, din fericire, de multe analize bune și de câțiva analiști politici serioși, dar multor autori capacitatea de sinteză le lipsește (și lor, și nouă, cititorilor). Le lipsește mai ales criticilor care apar în talk-show-uri, pe rețelele de socializare și în ziare frumos colorate. Ca dovadă generalizările și concluziile forțate, fără bază argumentativă rezonabilă: clasa politică e slabă, ineficientă, ticăloasă, putredă, coruptă, egoistă, proastă, iresponsabilă, lipsită de patriotism… Nicio informație despre cine, cum și când a evaluat clasa asta politică, nici ce principii, scale, metode s-au aplicat.
Trebuie spus din capul locului că astfel de generalizări sunt manipulatorii, urmărind să disipeze vinovăția celor prinși asupra faptului: nu toată clasa politică e ticăloasă fiindcă X, Y, Z… și-au făcut legi pentru a fi ei apărați în fața Justiției și a se perpetua la putere; nu toată clasa politică e coruptă, ci Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Nicușor Constantinescu, Victor Babiuc, Relu Fenechiu, Nicolae Mischie, Ioan Avram Mureșan, Antonie Solomon…, lista fiind, din păcate, mult mai lungă și mereu actualizată; nu toată clasa politică e antinațională și putredă, ci doar autorii unor decizii abominabile ca: alungarea regelui Mihai, aducerea minerilor, privatizarea ca jaf național, promovarea activiștilor și a securiștilor vechiului regim, numirea unor inși compromiși în funcții importante, de la aceea de prim-ministru la acelea de miniștri, prefecți, șefi de deconcentrate…
În lipsa capacității de sinteză, de generalizare corectă, cei ce vin să se grozăvească în fața noastră apelează la sintagme șocante precum cele de mai sus. Ei consideră că, batjocorindu-i pe toți ceilalți, ies ei în evidență. La fel se întâmplă și cu cei ce acuză de prostie electoratul care nu-i votează pe ei înșiși sau votează altceva decât ar dori ei. În aceste contexte, nu-și refuză termeni ca prostime, pu…ime, fără cojones, mămăligari, troglodiți, gură-cască, leneși, puturoși, cretini, puțini la minte, handicapați, analfabeți, sărăntoci, hoți, curve, golani, fantome…
Un caz aparte este acela al lui Adrian Năstase, fost prim-ministru: cică „eu aș fi jignit ‘milioane de romani din diaspora’, numindu-i ‘indieni’…. Bineînțeles că nu sunt indieni. Sunt români. În realitate, problema nu e de etnicitate, ci de coeficient de inteligență”. Încercând să se disculpe, ne-a făcut și proști, reduși mintal. Abia acum înțeleg de ce a copiat Victor Ponta, al său discipol favorit.
Mai trebuie spus că, în majoritate, politicienii care vorbesc de clasa politică ticăloasă, putredă au făcut și fac parte dintr-însa. Batjocorind-o, nu realizează ridicolul, chiar penibilul situației. Firește că suntem cu toții nemulțumiți într-o mare măsură de situația economică și politică trecută și actuală, și mai gravă fiind pierderea speranței de mai bine. Dar una este a-ți exprima opinia ca simplu muritor și alta a te erija în reprezentantul umiliților și al ofensaților vieții.
A se înțelege că nemulțumirile celor mulți nu s-au născut nici ele din senin, ci sunt urmarea prelungirii unei tranziții păguboase, a lipsei competențelor, a ineficienței multora dintre cei ajunși în frunte, în consilii locale, parlament și chiar guvern, a sărăciei și a șomajului, a crizelor economice.
De asemenea, nu toată presa e coruptă, partizană, manipulatoare, ci jurnaliștii cutare, cu nume și prenume, care au devenit servitori preaplecați ai unor politicieni compromiși, ai unor partide și, în loc de bună guvernare, vizează doar avantaje electorale. S-au transformat în mercenari fără ca derapajele să le fie sancționate nici de CNA, nici de colegi, nici de patronate, nici de cititori.
Și mai este o situație care ne individualizează pe scena politică nu doar europeană: foarte mulți politicieni ahtiați după imagine publică și notorietate scriu în presă, apar la televizor în calitate, nu de politicieni, deși asta le-ar fi singura justificare, ci de analiști politici, comentatori, experți în orice, ocazie cu care își bălăcăresc adversarii. Ei, bine, acest spectacol degradant ține loc de politică, de exercițiul de administrație și gestionare a treburilor publice.
Vă mai mirați de ce rezultatele managementului la nivel de țară și localități sunt mereu nesatisfăcătoare de moment ce înaltul funcționar, demnitarul, parlamentarul stă mai mult în studioul TV sau în redacțiile ziarelor lăsând de izbeliște agenda postului? Ce s-ar întâmpla dacă și medicul, profesorul, polițistul, zidarul, șoferul, contabilul, judecătorul… ar face la fel? Petru Tomegea

Forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii

Titlul este extras din operele alese ale dlui Baconschi, unul din pretinşii noştri elitişti, ministru de externe în vremea căruia România a lipsit de pe harta lumii şi a Europei, stând mereu la colţ ca în cazul Schengen. După Domnia Sa, în stradă sunt „forţele trecutului” care se împotrivesc „proiectului unei noi Românii”. Aşadar cine se războieşte cu cine şi de ce?
Dacă forţele trecutului pot fi estimate ca valoare după apelativele folosite de marii noştri conducători: viermi, boi, proşti, huligani, coate goale, neica nimeni, derbedei înarmaţi, bătăuşi, şuţi, manglitori, mahalagii, imbecili, ciumpalaci etc., dacă dobitocii, tembelii, sărăntocii… pot fi număraţi, ei bine, „proiectul unei noi Românii” nu există nici măcar în faşă. De altfel, Puterea actuală, în numele căreia vorbeşte dl Baconschi, nu ştie ce va face mâine, darmite luna viitoare, sau peste doi ani.

Forţele trecutului şi oamenii de bine

Cică forţele astea ale trecutului se luptă cu „oamenii de bine”, adică toţi cei aflaţi în oastea guvernului Boc şi a preşedintelui Băsescu. Cine a zis că spiritele mari se întâlnesc peste ani n-a greşit. Sintagma aparţine dlui Iliescu, fiind folosită într-un context asemănător: demonstraţiile şi mitingurile anti FSN din primele luni după Revoluţie şi mineriada din 13-15 iunie. Atunci îi chema pe mineri, oamenii de bine, să apere cuceririle revoluţionare, adică funcţiile emanaţilor.
Ce vor forţele trecutului? De o săptămână cer schimbarea: jos dictatura şi hoţia, libertate, stat de drept, democraţie, respectarea Constituţiei şi a legilor, dreptul la viaţă decentă şi la îngrijiri medicale, dreptul la educaţie… Însă mesajele scrise pe pancarte sau scandate de mulţimi pe un ger cumplit sunt ale prezentului. Forţele astea retrograde cică sunt „încleştate pe viaţă şi pe moarte” cu reforma statului şi au „întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej”.

Periferia şi Puterea

Cu încleştarea, dl Baconschi s-a făcut iar de poveste. Protestatarii dispun doar de armament vocal şi vizual, pietrele, petardele şi cocteilurile Molotov aparţinând diversioniştilor, toţi membri ai echipelor de ultraşi, bătăuşi ai stadioanelor, cu care Puterea a vrut să-i compromită pe manifestanţii paşnici. Dacă jandarmii îşi îndeplineau corect misiunea, în 5 (cinci) minute i-ar fi băgat pe toţi în dube.
Apoi, dl Baconschi susţine că „periferia” s-a ridicat împotriva „centrului” şi a reformelor, dar măsurile promovate de actualul regim n-au reformat nimic, din contra, după aplicarea unor astfel de „modernizări”, sectoarele respective au intrat în degringoladă, s-au înmulţit analfabeţii şi neşcolarizaţii, a scăzut drastic numărul angajaţilor, deci al contribuabililor, serviciile medicale sunt tot mai anemice, rata colectării taxelor s-a redus.
În afara scăderii salariilor şi a pensiilor, a diminuării bugetelor educaţiei, sănătăţii, serviciilor sociale, alte efecte nu sunt. Fireşte dacă nu vedem miliardele băgate în armată, servicii secrete, foarte dragi comandantului suprem.

Cine dezinformează şi propagă ura?

Să fi răguşit bolşevicii Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu şi Ana Pauker strigând „jos dictatura”, să fi luptat pentru un trai mai bun, o Românie modernă şi tembelii de noi nici măcar să nu fi ştiut? Se vede că ministrul de externe nu s-a consultat cu dl Băsescu, nici cu dl Tismăneanu care în actul de Condamnare a comunismului îi acuzau de crime grave împotriva umanităţii.
Tot Domnia Sa îi acuză pe participanţii la proteste că dezinformează şi propagă ura, că refuză să recunoască măreţele realizări ale Guvernului Boc, că nu acordă românilor din diaspora dreptul la vot. În ceea ce priveşte dezinformarea, probabil că protestatarii, „mahalaua ineptă” ar trebui să-şi strige fericirea că li s-au tăiat salariile, că rabdă de foame şi să mulţumească din inimă partidului şi dlui Băsescu pentru astfel de binefaceri.

Votul diasporei, ultima speranţă portocalie

Cât despre votul diasporei, îl rugăm să vadă că în ţări cu democraţie serioasă votul celor plecaţi nici nu este luat în discuţie. Acuza cu ura însă e una din manipulările portocalii mai vechi: „nu-l urâţi pe Băsescu”, numai aşa puteţi trăi bine. Oamenii l-au iubit cât l-au iubit, dar, văzând că o duc tot mai rău, iar dumnealui, cum îi vede, cum îi ciuruieşte, le-a trecut. Acum vor toţi „Jos Băsescu”, jos guvern, jos… Puterea.
Dl Baconschi nu ştie că forţele trecutului nu cer schimbarea?

Petru Tomegea