Ce urmează după punerea la îndoială a științelor?

Ce urmează după punerea la îndoială a științelor?

Mileniul al III-lea debutează cu un paradox: cu cât științele cuceresc noi și noi găuri negre ale cunoașterii universale, cu atât mari mulțimi de oameni nu mai văd rostul descoperirilor științifice, nici nu le mai înțeleg, iar astăzi omenirea a primit nota de plată: „85.616.596 cazuri confirmate de infecție cu coronavirus, din care 1.852.558 decese“ (INS) – până pe 5 ianuarie 2021. Ca într-un tragic război mondial, dar cu victime, nu eroi. Eroi fiind numai medicii!

Nu degeaba guvernele țărilor democrate au dus o politică bine țintită de informare a cetățenilor, de popularizare a noutăților științifice în domenii de larg interes precum medicină, biologie, fizică, chimie…, culminând cu explicații simple despre succesele informaticii. Datele noi despre Terra, despre fenomenele globaliste i-au ajutat pe oameni să înțeleagă noile sensuri ale cunoașterii și ale vieții și să devină conștienți de rolul lor.

În țările unde autoritățile guvernamentale și științifice și-au făcut datoria sacră de a forma cetățeni adevărați, ancorați în realitate, cetățeni alfabetizați și informați asupra efectelor unor descoperiri științifice, democrația funcționează, iar bolile sunt mai ușor ținute sub control. Aș cita la întâmplare, firește, Japonia, Coreea de Sud, Indonezia, Finlanda, Norvegia, Germania…

Odată cu libertățile câștigate după revoluțiile din anii ’90 ai secolului trecut, activitatea de popularizare a succeselor științelor și ale tehnicii a căzut în desuetudine în foarte multe țări, unele cu tradiție, iar guvernele, societățile științifice, savanții înșiși au renunțat la partea educativ-informativă și s-au concentrat preponderent asupra cercetărilor și a implementării acestora în viața economică, mai puțin aceea socială.

Dar nu cred că în ultimele două secole s-a gândit vreun savant că va veni vremea când rezultatele cercetărilor sale științifice vor fi puse la îndoială nu de alți oameni de știință, nici de instituții de cercetare serioase, ci de inși analfabeți și semidocți, dar cu tupeu maxim. Inși pe care mari mulțimi rămase pe dinafara serviciilor statale de educație, ori cu educație precară, li se încolonează fără a-și pune minime semne de întrebare. Cazul este admirabil surprins de pictorul Pieter Bruegel cel Bătrân în Parabola orbilor („Orbi conduși de orbi”), 1598. Semn că nenorocirea nu e de azi, de ieri.

Evident că inșii cu educație precară constituie masa de manevră oferită pe tavă sforarilor mondiali ori locali, iar aici nu e vorba de conspirație, ci de o realitate palpabilă a războiului hibrid. Gândiți-vă numai la BREXIT și la răzmerița admiratorilor lui Donald Trump. Nu degeaba marile democrații ale lumii au început ofensiva împotriva fake news-urilor, a dezinformării menite a cuceri fără tancuri și mitraliere Kalașnikov, fără sute de mii de morți… țări cândva prospere, democratice, suverane și independente.

De ce au murit jurnalismul de cultură științifică, activitatea de popularizare a cuceririlor științifice? Fiindcă nu aduc bani nici la bugetul de stat, nici în buzunarele popularizatorilor. Fiindcă în perioadele de criză autentică ori falsă statul are „nesperata ocazie“ de a nu mai investi într-o instituție de educare a propriilor cetățeni după terminarea școlilor. În România se adaugă și alte păcate: conținutul învățământului este în mare parte lipsit de aplicabilitate practică, iar urmările sunt cele pe care le vedem. Apar mulțimi de semidocți cu pretenție de savanți, mulțimi de inși abia alfabetizați care își dau cu părerea despre orice, inclusiv despre teme și subiecte legate de viață și de moarte, ambele cu mare priză la public.

Dacă și-ar da numai cu părerea poate că pericolul n-ar fi catastrofal, dar promovează știri false despre inși necunoscuți care cică ar fi murit după vaccinul anti-COVId-19 ori au avut reacții îngrozitoare.

Fiindcă din punerea la îndoială a științelor, pe de o parte, iar pe de alta și din aroganța savanților care nu intervin să corecteze prostiile atotpricepuților și ale sforarilor ticăloși s-au născut curentele negaționiste și conspiraționiste din pricina ofensivei cărora numărul infectaților și al decedaților a crescut înspăimântător.

Petru Tomegea

Chiulangiii USL şi poftele PDL

România se pregăteşte să intre din nou în recesiune, căci asta se va întâmpla după două trimestre de „creştere negativă”. Te-ai fi aşteptat ca politicienii, mai ales cei din arcul guvernamental, să nu aibă o clipă de linişte până nu pun la punct planuri sigure, realiste de relansare a mediului de afaceri, de reluare a ciclurilor de producţie şi creştere economică, de îmbunătăţire a creditării… or singura lor grijă nu este buna guvernare, ci să-şi distrugă adversarii.

Ce căutăm noi în UE?

România a intrat de peste 5 ani în UE, dar vechile metehne politicianiste nici vorbă să dispară. Din contră, doctrinele nu se modernizează, s-a pierdut şi ce se însuşise prin anii ’90, reformele n-au nici în clin nici în mânecă cu realitatea social-economică, iar, dacă unele măsuri răzbat totuşi prin electoralismul desuet, nimeni n-are chef să le implementeze până la capăt. Din păcate, învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică n-au absolut nicio contribuţie la reuşita actului de management naţional sau local.
E nevoie acută de specialişti şi înalte competenţe, romantismul şi hei-rupismul primilor ani de economie de piaţă fiind demult istorie. Încât tu, cetăţean contribuabil, te întrebi care va fi fiind aportul clasei conducătoare la modernizarea României, la bunăstarea cetăţenilor ei? Cum au ajuns în frunte astfel de specimene care n-au chef decât de politicăreală?

Putere de dragul Puterii

Din pricina insucceselor pe frontul guvernării, partidele de la Putere ne pregătesc o viitoare campanie electorală de tipul „ori învingem – ori murim”, dar nici că sunt în stare să înveţe ceva din ştiinţele politice, nici din experienţa ţărilor democratice. În loc să caute o cale de ieşire din criză şi recesiune, umblă iar să păcălească electoratul doar-doar vor rămâne încă o tură la butoane, lângă haznaua cu parale.
Există o stare de fapt atipică, bine cunoscută şi de unii, şi de alţii: Opoziţia s-a retras de la lucrările Parlamentului, acuzând pe bună dreptate o serie de abuzuri ale Puterii precum angajarea răspunderii pentru orice lege, indiferent de importanţă şi miză politică, fiindcă parlamentarii susţinători ai executivelor Boc sau Ungureanu nu mai alcătuiesc o majoritate transparentă de ani buni decât conjunctural şi aduşi cu elicoptere, avioane speciale, motiv pentru care Legea pensiilor e.g. a trecut fără numărul suficient de voturi.
De asemenea, moţiunile Opoziţiei au căzut fără ca aleşii portocalii să voteze, ţintuiţi fiind pe fotolii de degetul liderului majordom Mircea Toader. Până şi noul guvern a trecut fără a avea OK-ul statutar din partea comisiilor rămase fără majoritate.

Negocieri, transparenţă…

În loc să cheme la negocieri cu cărţile pe faţă pe senatorii şi deputaţii grevişti, Puterea minimalizează rolul Parlamentului, încercând pe faţă discreditarea liderilor Opoziţiei şi spargerea pe orice cale, inclusiv a şantajului, a USL. Astfel, în repetate rânduri s-a cerut de la tribuna parlamentară evacuarea recalcitranţilor de la balcoane, în timp ce oficinele portocalii batjocoresc pe oricine li se opune.
Aşadar, cei ce boicotează lucrările Legislativului sunt numiţi chiulangii şi hoţi, încondeiaţi astfel pe afişe scumpe, încasează cică ilegal indemnizaţiile, liderul USL şi el doarme continuu, e un istoric ratat şi leneş, nu vede decât „Jos Băsescu!”, de aceea vreo 20 de tineri pedelişti, dovedind că ştiinţele politice n-au nicio căutare, au ieşit cu ceasuri deşteptătoare şi cafea în faţa Palatului Poporului spre a-l trezi. În loc de bătălie pe doctrine şi programe de guvernare, politică de mahala.

Marea adunătură

Fiindcă alegătorii s-au săturat de sărăcie şi tăieri de salarii, neînstare să vină în faţă cu un proiect viabil de rezolvare a situaţiei critice în care a fost adusă populaţia, singura idee a PDL a fost să renunţe la trandafir şi portocaliu, să adune tot ce subzistă în afara politicii UNPR, PNŢCD multiînaripat, PNG Becali, PPDD otevist, rămăşiţele PER şi MER… plus ceva cumpărături de pe la PSD, PNL, costumate ca în Lumea a treia în „Mişcare populară”. Vezi bine, nu cumva să rămână fără coledzi, vorba conului Iancu Caragiale.
Cu atâtea schimbări de ochii lumii, esenţa PDL e aceeaşi. Epuizează bugetul naţional pentru a rămâne la Putere, fără a lua în calcul că le-ar putea fi fatal.

Petru Tomegea