Posts Tagged ‘egalitatea’

Cu democrația la ospiciu

noiembrie 27, 2017

Nu pricep și pace cum un popor de peste 20 de milioane acceptă sau nu-i pasă că dreptul său fundamental, acela de a trăi într-o țară liberă și democratică, este mătrășit de o bună bucată de vreme. Astfel, dacă alegerile au fost câștigate prin păcălirea poporenilor cu promisiuni fără acoperire, prin manipulări, populism și țepe, ceea ce se întâmplă după scrutin nu mai are caracter democratic demult: liderii de la putere abuzează de autoritarism, iar deciziile nu se mai iau prin vot, ci la dispoziția celui mai tare. Cum s-a ajuns aici numai după 28 ani de la execuția Ceaușeștilor? Cine se joacă cu focul?
Dar hai să intrăm în detalii: cu toții ne dorim să trăim într-un mediu economic înfloritor, sănătos și cinstit, în care bugetul comun și politicile publice sunt în favoarea cetățeanului, numai că banul public are un traseu sinuos, obligatoriu prin curtea unui mare mahăr comisionar. De obicei comisionul variind între 10 și 100%, dacă ne luăm după dosarele penale, face diferența între omul cinstit care se scoală cu noaptea-n cap să se ducă la lucru și politicianul, demnitarul, înaltul funcționar căruia îi crește averea doar fiindcă este într-un anume post.
Din păcate comisionul nu este singurul care perturbă calea dreaptă, ci și trucarea licitațiilor în așa fel ca să câștige ai noștri, după care câștigătorul licitației, de obicei, cu un preț foarte mic, vine la prea puternicul zilei și cere bani pe deasupra că uneori prețul lucrului final poate crește de câteva ori. Ca să nu mai aducem vorba și de alte malversațiuni financiare…
Ei, bine, după un număr de ani și mandate, înavuțitul nu mai știe ce să facă cu banii: își căpătuiește rudele, amantele, cunoscuții, își cumpără proprietăți la Monaco, Dubai, Argentina, Brazilia, Madagascar, Coasta de Azur sau Costa del Sol, dar nu sunt evitate nici marile capitale ale lumii. Pescuiește în oceane, se împroprietărește cum-necum cu întregi bucăți de țară sau le folosește doar pentru sine și ai săi… A uitat complet de bună guvernare și poporenii care i-au dat votul.
Să revenim însă la situația democrației. Ca pretutindeni, poporul vrea dreptate, tratament egal în fața legii, un trai decent care i se promite de dimineață până seara. Mai vrea ca instituțiile plătite din bănuțul său să fie prompte și prietenoase, vrea servicii bune de sănătate și educație ca urmașii să poată ajunge ceva în viață, numai că aleșii actuali au cu totul late preocupări: vor cu orice preț să pună justiția sub control politic pentru a nu mai fi anchetați, mint de îngheață apele cât de bine o ducem noi sub înțeleapta lor guvernare, acuză pe alții de greșelile lor, nu le mai place economia de piață, deși aceasta a adus dezvoltarea economică și o oarecare îmbunătățire a nivelului de trai, trag sforile pentru a ne scoate din Uniunea Europeană unde sunt legi și reguli care trebuie respectate…
Actuala majoritate de guvernământ a uitat că idealurile revoluției decembriste libertatea, democrația, egalitatea, dreptul la opinie, educație, sănătate… au fost împlinite cu peste o mie de jertfe ale tinerilor, că pentru admiterea în NATO și UE s-au făcut sacrificii imense, iar acum încearcă să ne scoată ca să poată ei face ce vor.
Nu mai vrea poporul român civilizația și bunăstarea din UE? Și-a dorit poporul gâtuirea justiției și exonerarea de răspundere penală a politicienilor și a funcționarilor corupți? Și-au dorit lucrătorii preluarea tuturor taxelor, scumpirea alimentelor și a combustibililor? Și-a dorit realmente poporul lideri corupți și condamnați în frunte? Nici vorbă! Ei s-au lăsat convinși de minciunile candidaților, iar acum descoperă că în spatele alegerii lor s-a ascuns o mare înșelătorie.
Firește că există vinovați, iar acești vinovați poartă un nume, dar vina este a noastră, nu a altora. Ca adevărați cetățeni, am fi putut vedea din timp că democrația ne-a fost „subtilizată”, iar dispariția, fie și parțială, a democrației nu avea altă consecință decât spolierea statului, sărăcirea contribuabililor și înjosirea României, a poziției ei în Uniunea Europeană și NATO. Lucruri care ar fi trebuit păzite ca lumina ochilor.

Petru Tomegea