Băsescu versus Băsescu

Traian Băsescu e o personalitate-spectacol lipsită de complexe, lui potrivindu-i-se cel mai bine titulatura de actor politic. Dar nu cred să fie cineva care nu-i pricepe jocul: histrionic prin definiție, fără a fi e vorba de conotații patologice, fostul președinte, primar al Capitalei, ministru, parlamentar… caută mereu și cu orice preț să se afle în centrul atenției publice, iar singura ocupație care-i permite acest lucru este aceea politică. Cine i-a așteptat altă ieșire din prima scenă decât cu picioarele înainte s-a înșelat. De remarcat că nu este singurul personaj politic de anvergură cu un astfel de comportament.
Judecându-i acțiunile în funcție de dorința de a fi mereu în centrul atenției, se cuvin câteva precizări: de obicei marii politicieni, cei carismatici, își ordonează activitatea după principii solide, numai că ghidarea după reguli și principii nu i-ar permite lui Traian Băsescu situarea continuă în prim-plan, de aceea ele vor fi schimbate fără remușcări după împrejurări și cum îi dictează interesul. Iată câteva schimbări notorii:
– promovat de Victor Ciorbea ministru la Transporturi în guvernul Convenției Democratice, Traian Băsescu și PD îi provoacă demisia;
– după „Petre (Roman), ești cel mai bun!”, urmează debarcarea acestuia din fruntea PD;
– scena se repetă jenant-lacrimogen cu Teodor Stolojan, cu „soluția imorală” Dan Voiculescu, dar nu-i reușește cu Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta;
– schimbă peste noapte doctrina și ideologia PD(?) de la stânga la dreapta;
– câștigă al doilea mandat în 2009 printr-o înțelegere cu combinatorii PSD de a intra la guvernare, dar după numai 9 luni îi scoate de la Palatul Victoria folosindu-se de calul troian numit Gabriel Oprea;
– promite bunăstare, locuri de muncă, remunerații decente ca să fie ales, dar la un an și ceva decide tăierea salariilor cu 25%, după care steaua sa începe să apună.
Însă cele mai surprinzătoare întoarceri ca la Ploiești au apărut după încheierea mandatelor, nimic din susținerile sale de la tribuna Cotrocenilor nerămânând intact. Astfel, pilonii puterii sale: serviciile secrete, DNA, Justiția (ÎCCJ) au devenit „Secta securităţii naţionale” „formată din unii şefi ai instituţiilor de forţă ale statului şi din justiţie, doctori plagiatori în ştiinţele securităţii şi în ştiinţe juridice, academicieni secreţi în securitate naţională beneficiari de rente viagere, participanţi la cursuri de securitate naţională, toţi bugetari bine plătiţi, risipiţi în toate instituţiile statului în funcţii cheie”, aproape toți numiți de el însuși. Această sectă este „coruptă, avidă de putere, nelegitimă în exercitarea puterii, răspândită în toate structurile statului şi care şi-a propus să substituie clasa politică şi cu tendinţa de a influenţa şi justiţia”.
E o simplă declarație-bombă spre a recuceri o poziție mediatică centrală pentru sine și pentru formațiunea politică de el însuși creată? Căci în urma acestor deziceri susținerile sale proeuropene și pro-SUA rămân doar de complezență. Dădeau bine când era președinte, iar acuzațiile sale actuale de colonialism, mutări în plic și complicități cu justiția dovedesc din plin caracterul histrionic.
Dacă până la încheierea mandatelor a jucat rolul de protector al Justiției iar serviciile l-au slujit cu credință, dacă aceiași oameni, numiți de el însuși, cu mici excepții, le conduc și după plecarea sa de la Cotroceni, ei, bine, după ce nu le mai este șef au devenit toți corupți, ilegitimi, năzuind spre vârful puterii, „Statul Român părând a fi într-un proces rapid de capturare”.
Sunt convins că „justiția” îi va răspunde punctual, cu atât mai mult cu cât, din câte știu, nimeni nu a făcut o declarație mai gravă la adresa integrității celei de-a treia puteri a statului de drept, numai că se naște o întrebare complet descalificantă: când a spus adevărul Traian Băsescu, acum când vede numai negru în fața ochilor sau atunci când zăngănitul cătușelor îi suna plăcut în auz?
Să înțelegem că principiile care l-au ghidat în timpul mandatelor au fost greșite, iar acum, când procurorii îi bat la ușă le aruncă la coș? Fiindcă, iată, la nici 2 ani de la încheierea mandatelor, imaginea de președinte-jucător s-a cam evaporat.
Petru Tomegea