Cine manipulează, dle Băsescu?

Cuvântarea asta încruntat-încrâncenată, ori minerit – ori murim, a preşedintelui demonstrează că politica românească nu poate ieşi din zona mişmaşurilor şi a manipulării. Până şi cei mai radicali apărători ai democraţiei încep să accepte cu cinism că oamenii noştri politici nu sunt fete mari, nu pot guverna fără compromisuri maculante, iar politica nu este instituţie de bune moravuri.
Ce e de făcut? Desfiinţăm şcolile şi bisericile sau renunţăm la serviciile compromişilor? Cetăţenii au dreptul să li se spună dacă lumea acestor diriguitori mai are vreo legătură cu idealurile umanităţii şi conceptele de valoare, meritocraţie, de Europa adică. Cine va mai respecta legile şi principiile bunei convieţuiri dacă alesul poate fi ipocrit şi demagog, poate scăpa din plasa tot mai permisivă a legislaţiei, poate cumpăra votul sărăcenilor, poate trăda, corupe, şantaja…? Chiar nu se poate politică fără şmecherie şi hoţie?

Cine ne apără de politicieni?

Pentru că, în condiţiile în care societatea civilă, câtă a mai rămas necumpărată sau neîncolonată, a lăsat garda jos, politicienii ne mint fără ruşine argumentând cu tupeu că o fac spre binele nostru, fie pentru crearea locurilor de muncă şi bani pentru pensii, fie pentru alungarea balaurului cu şapte capete al Puterii.
Dar să vrei ca partidul de suflet să recâştige încrederea şi să vii la oră de vârf să susţii după 8 ani de preşedinţie şi 4 ani de guvernare că singura şansă de a crea locuri de muncă o constituie mineritul şi înstrăinarea perimetrelor aurifer-cuprifere, asta depăşeşte imaginaţia, oricât de bine înregimentat politic ai fi. Nu sunt decât două variante: ori preşedintele a stat ascuns într-o locaţie complet izolată de lume neavând chef să vadă şi să audă nimic, ori manipulează.

Dl Băsescu ştie şi totuşi…

Prin lege, Preşedinţia e punctual informată de SRI şi de alte instituţii ale statului. De aceea, dl Băsescu ştie bine că miliarde şi miliarde de euro au fost şi sunt risipite pe investiţii neprofitabile, că miliarde şi miliarde de euro sunt aruncate pe apa sâmbetei prin întreţinerea atâtor servicii secrete şi de pază într-o ţară în care, slavă Domnului! ameninţările teroriste lipsesc, că miliarde şi miliarde de euro sunt risipite pe o guvernare ultraluxoasă, în care până şi cel mai umil şef de la centru ori local are gratuit limuzină scumpă cu girofar la scară, bodyguard, şofer şi secretară, iar şefii mai răsăriţi se plimbă zi şi noapte în coloane oficiale, avioane, elicoptere…
Să nu fi aflat dl Băsescu adevăratul preţ al asfaltării, al pavărilor şi al bordurărilor repetate, al întreţinerii drumurilor şi a căilor ferate, că orice astfel de investiţie înseamnă o şpagă nu mai mică, se spune, de 40% la partid şi la marii mahări, organizatori de licitaţii? Ferrari, Porsche şi celelalte maşini scumpe apărute peste noapte, palatele de marmură cu piscine încălzite de care s-au umplut oraşele, capitala, zonele turistice din ţară şi de pe mapamond, conturile fabuloase din bănci elveţiene şi offshore de care se vorbeşte pe la colţuri nu sunt din sudoarea frunţii, ci din furăciuni şi contracte cu statul. Cu atât amar de bănet furat câte locuri de muncă se puteau face, dle preşedinte!

Agricultura nu bate frica

Dar agricultura lăsată de izbelişte, silvicultura prăduită ca-n… codru, mediul otrăvit cu fel de fel de dejecţii… ar fi putut genera cu minime investiţii milioane de locuri de muncă, dacă n-ar fi venit calamitatea forfetarului lui Pogea. Pe acest fost ministru, care, în loc să cureţe economia de neperformanţă, a „curăţat-o” de peste jumătate de milion de locuri de muncă, tocmai când întreprinderile mici şi mijlocii erau mai necesare ca apa şi ca aerul, pe jefuitorii fostei industrii româneşti şi ai flotei date la fier vechi contra mită însă nu-i întreabă nimeni de sănătate.
Acum însă aruncarea vinei asupra mogulilor nu va mai salva Puterea: nu ei au poftit Sarea şi Poşta, cum s-a zis, iar aurul şi cuprul îi va îmbogăţi pe alţii. Nu din cauza lor s-au tăiat salariile şi pensiile, nu ei au împrumutat 20 de miliarde €, nu ei au închis şcoli şi spitale…, ci lăcomia şi incompetenţa diriguitorilor.
Discursul prezidenţial însă n-a putut masca frica de răspundere, teama că nu se vor putea plăti salariile şi pensiile, cu atât mai grav cu cât nimeni nu ştie să repornească industria, să însămânţeze câmpurile mănoase lăsate în paragină…

Petru Tomegea

În România comisioanelor, statul se lasă jefuit

Un mare profesor, cu şase clase, e drept, ne explica prin anii ’90 că economia capitalistă înseamnă comision. Iar acum, după declaraţia deputatului PDL Adrian Gurzău, îmi dau seama că, de fapt, d Brucan îşi instruia comilitonii cum să jefuiască populaţia, cum să prospere fără să producă nimic: prin comision.

Ce e comisionul?

Un fel de remiză, rabat, mită, şpagă, adică o cotă-parte care trebuie plătită alături de impozite, TVA, CAS plus alte vreo 550 de taxe şi impozite pe care contribuabilul român trebuie să le dea statului român.
Cine e comisionarul? Ei, abia acum şi-a intrat în rol economistul politruc: capitalistul român. Deoarece revoluţia ne-a prins fără capital românesc şi, vai! fără capitalişti. De unde puteau să apară, după teoria brucaniană însuşită şi de FSN, dacă nu tot de pe spinarea bietului popor plătitor de biruri? Căci după „comisionare” preţul include şi mărimea comisionului.

Ce sunt comisionarii?

Aici e aici: după politrucul nostru, comisionarii sunt greii României, stâlpii societăţii de consum, un fel de vectori, activişti capitalişti pe tărâm economic, oameni de încredere ai marelui mahăr: iau comision de pe spinarea amărâţilor ca să-i facă acestuia viaţă uşoară, să funcţioneze partidul şi, dacă le mai rămâne şi au chef, să investească în ceva. Un fel de haiducie modernă prin care industria şi agricultura să treacă în proprietatea capitaliştilor autohtoni. Fără răscoale. Procesul a reuşit. Succes deplin.
Care sunt mărfurile, serviciile, materiile purtătoare de comision? Pentru croitorii de noi afaceri, vestea e foarte tristă: nu mai e nimic nepurtător de comision, de la apă la pâine, de la groapa din cimitir la pepenii de Dăbuleni, de la producţie, la distribuţie. Nu poartă comision doar aerul respirat de noi, lacrimile, visele şi prostia. Aerul curat al pădurilor fiind şi el comisionat.

De a cui datorie e vorba?

Nu ne mai putem permite „iluzia traiului pe datorie”, crede d Băsescu. Dar comisioanele variază între 5 şi 15.000%, deşi uneori e greu de închipuit. Evident, nu cât % contează, ci volumul. De exemplu, la gaze, doar la o singură firmă de distribuţie, comisionul variază între 175 şi 275 milioane de euro. Pe an. Deşi avem gaze, ţiţei, electricitate etc. de la mama-natură românească, de binefacerile acesteia se bucură doar „băieţii deştepţi”. Pentru noi, consumatorii, preţul îl depăşeşte de mult pe cel de la Paris sau Londra.
Dacă doar comisionul unei singure firme de distribuţie a gazelor poate ajunge la 275 milioane euro, dacă punem la socoteală şi restul firmelor de energie, dacă mai luăm în considerarea comisioanele la alimente, medicamente şi servicii aveţi imaginea unui furt generalizat cu acte în regulă şi fără a putea fi nimeni acuzat de corupţie. Dimensiunile jafului vă rog să le stabiliţi domniile voastre.

De ce nu se investeşte în România?

Partea interesantă urmează abia acum: unde era România azi dacă toţi aceşti bani furaţi se investeau în mijloace de producţie, proprietăţi, şcoli, spitale? Ce s-a întâmplat cu aceşti bani? Se poate uşor stabili, dacă vreo autoritate ar dori, căci banii sunt astfel făcuţi ca să lase urme pe unde trec. Dar nu se doreşte. Toată lumea ştie unde sunt banii: o bună parte păpaţi pe distracţii şi bunuri de lux ale mahărilor, o altă parte şpagă la partid, iar grosul în bănci străine şi în conturi offshore.
Puterea actuală a câştigat alegerile promiţându-ne atunci ca şi acum regionalizarea, reforma statului, a învăţământului, a sănătăţii etc., dar de comisioane, remiză, rabat n-a suflat o vorbă. Oare de ce nu şi-a angajat răspunderea vreun guvern Boc pentru repatrierea banilor furaţi şi stârpirea comisioanelor şi să cadă eroic la datorie, nu ruşinos şi nedemn ca acum?
Ei bine, diferenţele salariale între lucrătorul român şi cel occidental de aici derivă, din comisioane, mită, şperţ, şpagă etc. Fiindcă operatorul economic şi-a luat ostatică autoritatea statului care, conştient, se lasă astfel jefuit de bună voie.

Petru Tomegea