Două nunți – aceeași muzică

Două nunți – aceeași muzică

A fost odată un căpitan (legionar) cu o oaste de tineri, mai cu seamă studenți, toți ambetați cică de amorul patriei, purtători de cămăși când verzi, când brune, când negre, cu sau fără sumane negre, care luptau să instaureze alt fel de politică în locul democrației îmbătrânite în rele și corupte. Se împlinise visul României Mari și doreau cu ardoare o politică în care toată puterea revine din nou voievodului și boierilor iubitori de țară și de neam, ca pe vremuri de glorie feudală, iar populația e condusă după principiile turmei de oi: dacă una se răzlețește, e readusă cu harapnicul în mijlocul turmei în cor de cântări religioase. Acest „făt-frumos“, Corneliu, (fiul lui Ion Zelinschi, cel ce și-a schimbat numele în Zelea Codreanu, adică român verde, neaoș), a ajuns absolvent de drept, cu teză de doctorat vizată de Academia din Paris și lăudată de mari maeștri ai avocaturii. Și-a făcut intrarea în politică (cum altfel?) prin organizații religioase, „Asociația studenților creștini“, apoi prin „Legiunea Arhanghelului Mihail“, după model nazist-fascist cum a văzut el în Germania führerului Hitler, radicală peste poate, adică „așa nu mai merge“, din care urmau să se aleagă viitorii conducători, boieri cinstiți și credincioși căpitanului. Afară cu necredincioșii, cu evreii (mâncători de copii), trebuie toți excluși din învățământ, justiție, din administrație, afară și cu străinii trădători de neam (cu excepția nemților!)

Apoi făt-frumos și-a găsit o mireasă de neam, iar nunta a fost pregătită pe îndelete, invitat fiind tot neamul românesc îmbrăcat la costum național, noua uniformă politică, dar s-a mulțumit cu vreo 90 000. A fost oficiată slujba de către (2)9 preoți – participanții umplând drumurile unui sătuc cu câteva sute de locuitori ales ca model pentru viitoarea lor Românie, Crângul Dreptăţii, de lângă Focșani – nume simbolic ce trebuia să prefigureze victoria asemeni lui Ștefan cel Mare pe Câmpul de la Direptate, aflat pe platoul cetății sucevene. Nunta și povestea I se încheie cu vreo 380 000 de evrei (atunci erau jidani) din Regat asasinați + 130 000 din Ardeal deportați la Auschwitz și 11 000 de romi (atunci țigani) căsăpiți la Bug… Zeci de mii de familii distruse, oameni măcelăriți pe stradă alături de copii și bătrâni, case, magazine incendiate și jefuite, bălți de sânge pe străzile Iașilor și ale Bucureștilor și ale altor foarte multe orașe și sate…

 Povestea a doua: a început tot cu un făt-frumos, George Simion, și el autodeclarat salvator al neamului românesc, cu un partid de aceeași făcătură, AUR, susținut de familiști și de toate bisericile, și de o mulțime de inși credincioși și creduli. Ca să vadă poporul că e mare iubitor de tradiții „adevărate“, de dreptate și omenie fără margini, pregătește și el o nuntă tot ca-n povești, exact ca sus-zisul căpitan: în satul Oveselu, comuna Măciuca, județul Vâlcea, dorind ca tot neamul să participe, evident tot în costume naționale, uniforma de serviciu a extremiștilor naționaliști, pe 27 august, a. c. Și el anunță peste 90 000 de poporeni participanți, din care vor fi probabil vreo 15 000, și el se vrea voievod peste o țară mare și bogată, dar plină de fraieri și aplaudaci.

Nu știu care va fi finalul celei de-a doua povești: evrei nu mai sunt decât câteva sute de familii, sinagogile lor stând mereu închise, țiganii migrează în corpore spre Occidentul primitor, așa că mărețului lider și mire îi rămâne să se războiască cu necredincioșii, cu nefamiliștii LGBT (lesbian, gay, bisexual și transgender), cu cei peste 70% dintre acele 19 milioane de locuitori rămași acasă și dornici de integrare în civilizația apuseană. Căci scopul său final este reinstaurarea voievodatului feudal, scoaterea țării din UE și NATO și integrarea cu trup și suflet în Imperiul Rus pravoslavnic, la sânul primitor al tătucului Putin. 

Două nunți, doi feți frumoși, aceeași manipulare electorală ticăloasă, dar o repet de câte ori am ocazia: nu vreau ca urmașii noștri să mai aibă două abecedare, unul sfrijit al limbii române și altul frumos colorat al Pусский язык. Nici să cânte două imnuri la începerea activităților, Deșteaptă-te, române și Россия – священная наша держава…

Petru Tomegea

AUR a întocmit lista trădătorilor de țară

        AUR a întocmit lista trădătorilor de țară

Un membru al AUR, Cezar Victor Năstase, a publicat o listă cu proscriși care ar trebui exterminați după ce se „vor găsi soluții tehnice pentru a-i ucide în masă pe politicienii escroci de la USRPLUS, partidul borfașilor și al poponarilor, și pe cei de la PNL dar și pe Arafat“. Pe aceeași listă aflată în curs de actualizare, alături de politicienii respectivelor partide parlamentare, apar și câteva zeci de intelectuali de vază de la Cristian Pârvulescu, Alfred Bulai, Andrei Țăranu, la Andrei Cornea, Radu F. Alexandru, Liviu Antonesei, Ciprian Mihali… Astfel de liste erau alcătuite de inchiziție în Evul Mediu și de fasciști-naziști germani, italieni, spanioli…, de legionari români, multe duse la îndeplinire cu cruzime. Tot în baza unor astfel de liste au ajuns milioane de cetățeni în lagărele morții. Deși autorii masacrelor au fost condamnați după război cu pedeapsa capitală de Tribunale Internaționale, niște extremiști români ticăloși vor să  reediteze acum un alt soi de Holocaust după 8 decenii de democrație și civilizație. 

Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, susține că autorul amenințării cu moartea n-ar fi membru al partidului, numai că, până la lista lui Năstase, și alți lideri ai AUR comunicaseră mesaje asemănătoare de amenințare cu moartea, iar fosta lor lideră Diana Șoșoacă intenționează chiar să-și ia pistol. Nu de colecție! Astfel de liste n-au mai apărut niciunde în Europa contemporană, iar, dacă ar fi apărut, în secunda a doua autorii ar fi fost după gratii. Nu și în România, unde corupții, infractorii, violatorii și criminalii se bucură de mult mai multe drepturi decât victimele. Se așteaptă să-și pună în aplicare planurile criminale?

Ideea unei liste a trădătorilor, a vânzătorilor de țară care trebuie executați este susținută pe rețelele sociale și de alte mesaje: „Haideți să ne unim cât mai mulți oameni și să-i eliminam la propriu. (…) Haideți sa găsim mijloacele de eliminare fizică a acestor nenorociți”; „Nu mai suport, vreau să ieșim în stradă cu sticle de benzină și să dam foc acestor nenorociți”; „Nu mai sunt soluții, decât să ieșim în stradă mulți și înarmați. Fiecare cu ce are, pari, răngi, bâte de baseball. Dacă jandarmii se iau de noi îi batem”. 

E plin internetul de ură viscerală a membrilor AUR împotriva cetățenilor de altă opinie, de altă culoare politică, iar violența răzbate din spatele unui delir naționalist, același delir care i-a determinat pe naziști, fasciști și legionari să extermine opozanți politici împreună cu populația evreiască și romă fie prin „soluțiile găsite“ de gazare, înfometare, fie prin mitraliere pe buza gropilor comune, fie prin deportare.

Ca să-și ascundă fața hidoasă a amenințărilor, manipulează grosolan opinia publică susținând că membrii AUR luptă pentru dreptul tuturora la libertate, drept  răpit, obstrucționat de către respectivii proscriși, omițând că toți cetățenii au dreptul la viață și la libertate, nu numai forțoșii auriști, un drept consfințit prin Constituție. Niciunde nu există dreptul de a ucide. Și apoi, într-un stat de drept numai Justiția socotește cine e criminal și cine nu.

Dar pentru că amenințările cu moartea deveniseră obișnuință în manifestările politice, s-a cerut din partea Guvernului României intervenția procurorilor, a Poliției apropo de astfel de comportamente nu doar extremiste, ci de-a dreptul ucigașe. Semnalul a fost dat de Biroul Permanent al Senatului care a sancționat-o pe Diana Șoșoacă pentru comportamentul și limbajul agresiv pe care le-a avut în Parlament. Anterior, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor îl sancţionase pe deputatul AUR Dan Tanasă pentru cuvinte şi expresii „care contravin demnităţii şi onoarei funcţiei de deputat”, pentru „comportamentul grobian şi limbajul vulgar”. 

Sancțiunile vor fi fiind importante, numai că formațiunea aceasta extremistă și parlamentarii culeși de pe unde s-a nimerit au intrat în Senat și Camera Deputaților cu votul nostru, iar biserica și mai ales cultele religioase au pus umărul la greu pentru reușita lor electorală. Acum vor trage ponoasele, și AUR care a ajuns la 4% în sondaje, și respectivele culte. De, cine nu deschide ochii…

Petru Tomegea

AUR – URA – RAU

AUR – URA – RAU 

Fiecare partid își alege numele și sigla în funcție de atractivitate, ideologie, doctrină, intenția și dorința fondatorilor, de aceea e bine să știm ce și-a propus fondatorul George Simion în septembrie 2019 când și-a botezat formațiunea „Alianța pentru Unirea Românilor“, cu varianta engleză „Alliance for the Unity of Romanians“. O observație ambarasantă: engl. unity înseamnă unitate, nu unire! Simptomatic, confuzia între Unire și Unitate continuă și în manifestul-program cu care AUR a devenit a patra forță politică în România, surclasând aroganța lui Victor Ponta & Călin Popescu-Tăriceanu cu PRO România și PMP-ul altui arogant, Traian Băsescu. Electorii acestora, însă, nu vor rămâne nereprezentați căci voturile li se vor împărți proporțional formațiunilor câștigătoare.

Zice-se că această confuzie ar fi intenționată, unul fiind mesajul pentru spațiul european al corectitudinii politice și altul, mesajul pentru uzul intern: s-a speculat filonul unionist rămas de la romanticul Pod de Flori, încă activ și aducător de ceva voturi. Tot mai puține. Din păcate, politicieni de doi bani și-au băgat coada în ideea de Unire, că Unitatea … se visează doar la 1 Decembrie.

Câțiva analiști spun că sigla a atras voturile, AUR-ul fiind metalul sclipitor, mitic și mitologic, dar nu cred că numai sigla. Anagramele însă scot la iveală inevitabil conținutul: mișcare politică născută din URA fața de de străini, „țigani“, „unguri“ și femei, față de cei neortodocși ori de aceia cu altă orientare sexuală, ura față de celelalte formațiuni politice care trebuie toate demolate, îndreptându-ne din nou spre partidul unic, AUR. E de RAU că nu suntem suverani, ci „la cheremul“ UE și NATO a căror colonie am ajuns și trebuie neapărat să scăpăm de ele… 

E ușor de jucat cu vorbele în fața mulțimilor de follower-i pe Facebook ori Whatsapp, uitându-se sau făcându-se a uita că apartenența la respectivele cluburi selecte a fost stabilită prin referendum național, iar Patria nu ne-a fost niciodată mai în siguranță ca acum.

România rămâne pentru AUR Grădina Maicii Domnului, (ca și Maica Rusie!), iar românii redevin buricul Universului protocronist al lui Edgar Papu. Noroc de noi că altfel biata omenire, fără tunelurile de sub Bucegi și de sub Pontul Euxin, bătea pasul pe loc. Toate acestea împreună cu întoarcerea la vatră, la tradiții cică le-au atras voturile celor ce au cam rărit-o de pe la școală, dar și epitetul de „legionari“. Epitetul acesta demolator nu va ieși niciodată la spălat.

Au apărut la vedere și legăturile cu Sputnik și Russia Today, principalii vectori susținători, cu tot angrenajul și agregatul lor de pe rețelele de socializare, mai ales Facebook, dar și coruperea liderilor romi din mai toată țara pentru „alocarea“ voturilor,  o spune unul de-al lor, sociologul Gelu Duminică, voturi care până acum mergeau de obicei la stânga prin aceleași înțelegeri și combinații subterane. E ca și cum romii și-ar aplauda trimiterea propriei etnii în lagărele din Transnistria și de pe Bug. Nici Biserica, mai ales unele culte, nu au stat deoparte.

Presa vorbește și de o anumită aripă a masonilor, reprezentați la vârful formațiunii AUR, precum și de o serie de oameni de afaceri „controversați“ care au pus „umărul“ la reapariția unui partid naționalist revanșard în prim-plan. De cochetarea unor jurnaliști și a unor personalități publice „din sfera intelectuală“ nu mai zic.

Apariția unui partid extremist și xenofob pe partea dreaptă(?) a eșichierului politic și intrarea în parlament după numai un an și două luni de la constituire a fost o surpriză pentru mediile românești cartelate, obișnuite să nu vadă dincolo de vârful nasului, dar și pentru politicienii noștri care și-au creat cu timpul o bulă opacă din care nu știu să iasă și să trăiască alături de „vulg“. Mereu le pute.

Ei, bine, AUR vine cică din acest vulg marginalizat, tratat cu aroganță, considerându-se „generația revanșei“ care vrea să schimbe clasa politică „îmbătrânită în rele“ și sistemul. „Vreau doar să nu dureze mult“, zice liderul aurit, moment în care mi s-a aprins beculețul: Vadim avea o soluție mai simplă și explicită cu mitralierele folosite pe stadioane în loc de mătură…

Petru Tomegea

Militarizarea politicii

Având implicaţii sociale majore, conceptul de militarizare a politicii a prins contur în mediile UE încă din 2008, nu doar prin discursul şocant al fostului lider sovietic Gorbaciov despre „militarizarea mentalităţilor”, ci şi prin aserţiunile unor celebri analişti de peste ocean care vedeau în evoluţia politicii externe a Consiliului European tendinţe militarizante, deşi era vorba de principii integraţioniste. Ca dovadă a sincronismului nostru formal, chestiunea a fost repede adaptată la realităţile dâmboviţene, unde militarizarea a dat bogat rod electoral. Ca să nu dea de gol, degringolada doctrinar-ideologică trebuia compensată prin strategii forţoase de disciplinare a partidelor, a membrilor şovăielnici, degrabă trădători şi cârtitori.

Îndeobşte militarismul trebuia să conducă la „Ordnung und Disziplin”, ca în formaţiunile naziste, fasciste ori bolşevice, însă la noi s-au importat, din fericire, doar formele, uni-formele (roşii, portocalii, albastre) şi formulele care au năpădit spaţiul public cu mult înaintea alocuţiunii lui Gorbi. De ani buni, cum deschizi televizorul auzi: să trăiţi (bine), partid – armată disciplinată, campanie de intoxicare, spionită, inamic, duşman de moarte, plan de bătaie, de atac, stratagemă, strategie, înregimentare, bătălie, război, confruntare la urne, front, tranşee, flanc stâng, drept, tun, gloanţe oarbe, bombe, petarde, fumigene, ofensivă, retragere din studiouri, vezi bine, acolo se desfăşoară ostilităţile, nu la  Rahova, Griviţa, fără aer condiţionat… În faţa camerelor de luat vederi, dai ca la Mărăşeşti de soldaţi conştiincioşi ai partidului atacând adversarii la baionetă, duelându-se cu armele din dotare, sabia duhului, clanţă şi ghiulele verbale, dând ordine şi dispoziţii luptătorilor de pe baricadele din provincie, unde e grosul prăzii. Termenii de mai sus constituie deja un metalimbaj consacrat, intrat în conştiinţa politrucilor şi a comentatorilor de strânsură.

Militarizarea însă e politică molipsitoare. Armata propriu-zisă a rămas cu un anumit efectiv stabilit prin lege. Normal, ca în orice democraţie. Anormal este că diriguitorilor totuşi le e frică de un popor răbduriu ca al nostru. Va fi fiind vorba de sindromul Târgovişte ori al drobului de sare? Poate de aceea serviciile secrete au fost cultivate supraetajat, de se calcă pe picioare, ajungând la încăierare pentru întâietate. În plus, pe lângă comisariate de poliţie, batalioane de jandarmi şi mascaţi s-a iţit încă o armată, şi mai costisitoare, un fel de gardă personală a marilor bărbaţi de stat de pe Podul Mogoşoaiei, numită SPP şi dotată la ultimul răcnet. Nici împăraţii bizantini nu erau aşa de păziţi. Acestora li se adaugă poliţia comunitară în concurenţă cu alte mii de firme de bodyguarzi… Se vede că ţara geme de lotri, terorişti, asasini, mai ceva ca Bagdadul postsaddamic. În majoritate, au contracte pe bani publici… Vremurile de război erau poezie lirică pe lângă ce vedem azi. Te trec apele când vrei să intri la vreun VIP mai cu ştaif, ori îndrăzneşti cumva să traversezi prin faţa coloanei oficiale de merţane blindate. De ei nu se pomeneşte când e nevoie austeritate, ci de pârliţii de pensionari, bolnavi şi medici, şcolari şi profesori…

Kristin Hoganson (Univ. Illinois) se teme că „idealurile militante ale bărbăţiei”, ale masculinităţii învăţate şi repetate de-a lungul perioadelor belicoase se vor transfera în domeniul politicii. Cu siguranţă frica feminină i se trage de la vreo analiză a fenomenelor din  politichia valahă unde milităria a fost coborâtă din pod. Nu trece o zi fără ca lideri tari să nu se haiducească pe ecran. Atât de tari, încât, dacă le sare ţandăra, Doamne fereşte, scapă de capul lui Moţoc ein-zwei, în faţa naţiei năclăite în noroi. Dau ordine în direct supuşilor să (re)facă legi, decrete, bugete, canale, diguri, sate, să taie sau să bage impozite, taxe… Cataloghează, etichetează, ţintesc cu arătătorul spre un vinovat imaginar, demonstrând că puterea se află la locul ei, în pumnul lor de fier. Să nu se sperie lumea de atâta respect constituţional, mulţime de argaţi se strofocă apoi s-o dea cotită, ori să dreagă busuiocul. Cele mai mustoase pagini însă rămân acelea în care îşi fac cu ou şi cu oţet ordonanţele… Dacă nenea Iancu ar sări gardul de la Bellu, ar ieşi mare comédie!

Dar ceea ce înspăimântă este impunerea disciplinei cazone în partide şi instituţii. Ea a înlocuit demult democraţia, „Bună-ziua” fiind tradus milităreşte cu „Am înţeles!” – „Să trăiţi!”, moştenite de la căprari şi răcani. Până şi partidul unic permitea uneori disidenţa, exprimarea opiniilor în contradictoriu. De altfel, în ultimul deceniu roşu excluderile au fost tot mai rare. Se întâmpla, ca şi acum, din cauza slăbirii liantului ideologic, a pervertirii doctrinare, încrederea că se mai putea schimba ceva în bine ascunzându-se în spatele recitalului omagial omniprezent şi al corului şoptit de bocitoare.

După doar două decenii, analiştii detectează din nou tendinţe de militărie la partidele  aflate la butoane: orice iniţiativă survine la ordin, ideile, propunerile au nevoie de girul autorităţii supreme, criticile, laudele, aşijderea, formatorii de opinii sunt selectaţi după anumite reguli ca look de activist hotărât, putere de convingere, forţă de penetrare, adică ţăţism, timbrul vocal, debit verbal implacabil etc. Recită pe cât mai multe voci şi canale mediatice aceleaşi fraze învăţate pe de rost, părerile personale, critica la vârf fiind excluse. Se practică centralizat numirile pe post, iar desemnarea personalului managerial se face prin dispoziţie de sus, ţinând de umorile unui singur ins. Din păcate, unele practici contaminează şi  opoziţia.

Numai că istoria reţine aceste curente ca precursoare ale regimurilor autoritare în Spania, Portugalia, America Latină, iar noi ne împăunam acum trei ani că avem democraţia în sânge, nu pe scut.

Petru Tomegea