România a ajuns țara fărădelegilor și a gunoaielor?

România a ajuns țara fărădelegilor și a gunoaielor?

Când deschid televizorul, nu e zi să nu aflu vești despre fărădelegile concetățenilor și despre gunoaiele care au năpădit „spațiul carpato-danubiano-pontic“. Am folosit ghilimele deoarece mass-media mai adaugă din când în când imagini cu câmpuri cu flori ca Poiana Narciselor, a Bujorilor, a Lalelelor… ori cu jalea de după prăbușirea cascadei Bigăr sau a coloanelor calcaroase din Ceahlău. 

De asemenea nu pot trece cu vederea o serie de emisiuni, reviste și cărți despre înalta cultură și civilizația strămoșilor noștri daci, despre piramide, triunghiuri energetice și tunele magice pe sub Carpați și chiar pe sub Marea Neagră și nu-mi pot explica ce s-a întâmplat cu noi în aceste două milenii că „râurile limpezi ca cristalul“, lacurile albastre „încărcate cu flori de nufăr“ sunt colmatate de gunoaie, de recipiente de plastic, de tot ce nu-i mai trebuie urmașului lui Decebalus per Scorilo prin curte, grajd și casă. Ne îngrozim zilnic cum șoferii multor firme ori comunități locale deșartă cu nesimțire gunoiul din căruțe, automobile, camioane și remorci la marginea satului, a drumului ori pe malul apelor. Natura și Dumnezeu ne-au dăruit comori nouă și urmașilor noștri, iar semenii noștri iresponsabili le spurcă cu gunoaie și ne (se) otrăvesc și ne sufocă.

Oare cum a ajuns România țara fărădelegilor? Simplu: furtul devenise mod de viață și obișnuință în vremea tovarășilor, iar faptul că salariile erau mici fusese rezolvat de foarte mulți prin „completare“ de la locul de muncă pe principiul că „găina, de unde scurmă, de acolo se hrănește“. Ne lipseau cartofii, porumbul, fructele? Nu-i nimic. „Luăm“ de la CAP. Doar pământurile, uzinele, fabricile, mijloacele de producție erau proprietatea întregului popor. Deși între timp proprietatea întregului popor a dispărut „nu se știe“ unde, „completarea“ continuă de la patron, de la vecini, de pe unde se poate.

Este adevărat că găinarii prinși ajungeau/ ajung la pârnaie, dar tovarășii, niciodată.  Legea a avut grijă de ei. Tovarășii de ieri sunt mahării de azi, iar justiția se face că-i caută pe hoți prin Italia, Anglia, Moldova cu tot cu Transnistria ori în destinații exotice unde papă banii furați și de unde ne râd în nas. Ba uneori îi mai caută și pe acasă, dar nici aici nu-i găsește.

Însă nenorocirea e că justițiarii n-au cum îi prinde: degeaba știe tot natul că X fură, degeaba îl fotografiezi-filmezi pe hoț când fură, degeaba îl prinzi cu rața-n gură, cică dovezile nu sunt legale. Nici dacă-l prinde SRI! Așa zice CCR. Caz unic pe mapamond! Așa că hoțul s-a emancipat-îmbogățit, și-a cumpărat diplome pentru care studenții adevărați muncesc o viață și a ajuns om „cinstit“. Ba chiar îl alegem în fruntea noastră pe principiile că „dacă a știut „omul“ să-și facă avere, va ști și să guverneze“ sau dacă are atâta avere, la ce i-ar mai trebui să fure? Principii dovedite falimentare: hoțul tot hoț rămâne.

V-ați gândit cât ne costă fenomenul furăciunii, al hoției? S-a dezvoltat o întreagă industrie antifurt: camere de supraveghere, uși blindate, yale tot mai sofisticate, antifurt-uri auto și alarme tot mai complicate, garduri tot mai greu de sărit, firme de pază, poliție tot mai numeroasă, dar și hoți tot mai abili și reciclați în Occident ori la noi. Însă stresul cotidian legat de paza copiilor care trebuie duși de mână la școală, a bunurilor, a conturilor și a cardurilor bancare și bolile generate din această pricină cât ne costă? Dar pușcăriile ticsite de manglitori și borfași? Dar zecile de mii de victime inocente?

De asemenea, cât ne costă poluarea cu gunoaie, cu closete drenate în pârâu, cu stații de purificare a apelor uzate doar cu numele, cu gropi de gunoi din care curge otrava în câmpuri și văi cu verdeață, cu medicamente și alimente contrafăcute, cu televiziuni care mint de îngheață apele pentru o bucată de pâine pe care scrie hoție și sărăcie? Orice medic vă va spune că situația sănătății publice bate în tragic.

Ei, și? I-ați văzut pe parlamentari, guvernanți, primari și consilieri să nu poată dormi noaptea de grija celor năpăstuiți de hoți și gunoaie? Ale cui interese le reprezintă, ale noastre ori ale infractorilor?

Petru Tomegea

O crimă oribilă și niște jurnaliști inconștienți

Atunci când mass-media, adică televiziunile, radioul și presa, fie printată, fie online, rămân fără subiecte „tari“, fără știri „incendiare“, născocesc informații despre catastrofe posibile și imposibile, transmit fake news-uri și reportaje de doi bani prin care fac din țânțar armăsar, de nu, înșiră un inventar al crimelor, al accidentelor de circulație și nu numai, încât, pentru a-ți apăra integritatea mentală, ești nevoit să schimbi canalul, să dai la o parte jurnalul, ori să te uiți la un film, să asculți muzică ori să bați trotuarul… 

Din nefericire, se ivește din când în când câte un eveniment tragic precum crima de la Arad care îi salvează din plictiseală pe editorialiști și pe teleaști: vor toca și vor învârti fără jenă pe toate fețele nenorocirea bieților oameni, vor chestiona experți și atotpricepuți, își vor da cu părerea politicieni, personaje cunoscute care n-au nicio treabă cu evenimentul, vor fi aduși în prim-plan inși flenduroși, de preferat știrbi și alcoolici, vor lua interviuri pe stradă, dar vor transmite numai ce le pică lor bine pentru a realiza o dramoletă lacrimogenă. Definiția clasică a manipulării.

Ce fac jurnaliștii inconștienți pentru care ratingul și notorietatea sunt scop în sine și se obțin cu ușurință promovând scandalul, inclusiv cel politic? Ne prezintă fapte de corupție, furturi, infracțiuni din care învățăm fără să vrem cum se poate fura în România și cum se poate devaliza bugetul public fără ca justițiarii să-i prindă pe hoți, cum se poate fenta legea circulației fără ca făptașii infracțiunilor și ai contravențiilor să sufere rigorile legii, cum se ascund urmele, cum se păcălește contorul, cum dispar banii de pe carduri…

Prin urmare, din emisiunile și reportajele despre asasinatul de la Arad, unele live de la fața locului, am aflat cu precizie cum se construiește o bombă ucigașă pentru a căsăpi dușmanul, adversarul, de unde fac rost de materialele necesare, inclusiv de mărcile de explozibil, unde se amplasează, de unde putem cumpăra bomba întreagă și chiar cât costă, 3000 de €uro, cu capsă. Motiv pentru care n-am înțeles de ce Poliția, criminaliștii statului român n-au fructificat informațiile lăbărțate pe toate canalele și de ce nu au intervenit din vreme pentru a salva o viață de om.

Cine vrea să se convingă n-are decât să-i urmărească la TV pe justițiarii, experții, avocații „renumiți“ născuți peste noapte, pe profilerii ieșiți din întuneric cu această ocazie: un fost milițian-polițist cândva cu trese de tablă devenit când mare jurist, când politolog, acum mare criminalist, că se cutremură în mormânt cu adevărat celebrul Ceacanica, o voyeristă-ghicitoare cu 7-8 clase, mare meșteră la dat din gură, câteva figuri de avocați care amestecă articole de lege și multe figuri politice aflate în criză de imagine. Din pricina discursului lor „exploziv“, vocile raționale ale investigatorilor, ale criminaliștilor profesioniști nici nu se mai aud.

Din păcate, iureșul investigatorilor improvizați de la TV și de pe Net nu a putut fi stopat nici de autorități, nici de absolut inutilul CNA. Din contra, pentru a ieși în față ca mari decidenți ce se află, bolmojesc și ei datele anchetei, alături de unii justițiari pe care îi ia gura pe dinainte. E clar că perioada acestor 3 decenii de aproximativă liniște apropo de fenomenele terorismului și ale criminalității mondiale nu a fost deloc propice pregătirii unui modus operandi profesionist, că pafariștii și ageamii ne ies în față ca profesioniști și sperie lumea.

Nu e singurul domeniu în care amatorismul produce ravagii. Ca și la fotbal, liote întregi de comentatori analizează cu aplomb cele mai sensibile capitole din Codul Penal și legislație, inducând lumea în eroare ori provocându-i pe cetățeni să iasă la proteste. Acum, de exemplu, câteva televiziuni („de informații“) susțin că PNRR cu cele 30 mld. € va aduce sărăcirea populației(!), scăderea pensiilor, creșterea vârstei de pensionare, creșterea impozitelor și a taxelor, a inflației, deși „analiștii“ lor n-aveau de unde citi cele câteva mii de pagini. 

Însă „înaltele“ lor competențe ies la iveală cu mare ușurință: nici măcar limba română nu o stăpânesc!

Petru Tomegea

Cine a furat alegerile?

Cine a furat alegerile?

După fiecare campanie electorală și mai cu seamă după numărarea voturilor, asistăm la o ceartă oțărâtă și penibilă în care mofluzii se dau în stambă, arătându-și adevărata față, una care sub nicio formă nu avea de ce să caute în fruntea cetățenilor,  alegători activi sau nu, nefiind garanție pentru buna gestionare a treburilor publice. Revanșiștii mizează, ca de obicei, pe dezinformarea cetățenilor, pe ușurința și neobrăzarea de a-i prosti în față. De demonstrat.

Trebuie spus din capul locului că alegerile se organizează de către guvern și autoritățile locale în baza unei legi votate democratic în Parlamentul României, iar legea aceea prevede destule condiții de siguranță și corectitudine a votării, condiții care să zădărnicească orice tentativă de manipulare a alegătorilor și de schimbare a rezultatelor la urne în funcție de dorința și orgoliile unor candidați plini de sine. E drept și că imaginația sforarilor și a furăcioșilor nu cunoaște limite.

Însă toată toată tevatura actuală despre fraudarea alegerilor are altă țintă decât revendicarea propriu-zisă a posturilor și constituie de fapt un cap de pod pentru alegerile parlamentare fixate deocamdată la începutul lui decembrie, mai cu seamă pentru motivarea stafurilor electorale și pentru menținerea caldă a propriului electorat.

Pentru că, încă înainte de deschiderea urnelor de vot, comisiile tuturor circumscripțiilor electorale fuseseră instruite de oameni de drept, procurori și judecători, asupra tuturor procedurilor. Pe deasupra, fiecare partid avea în respectivele comisii reprezentanți care au supravegheat întreg procesul de votare și de numărare a voturilor, drept pentru care au recunoscut și semnat rezultatele numărătorii pentru fiecare candidat, inclusiv introducerea datelor în softul STS, păstrând câte o copie a proceselor verbale. În aceste condiții, a contesta rezultatele înseamnă a-ți contesta propria semnătură și a te afla în treabă, motiv pentru care Autoritatea Electorală nu a anulat niciunde alegerile.

Pe deasupra, orice contestare trebuia depusă în termen de 48 ore și au fost depuse destule, toate primind răspuns de la Birourile electorale. Dar, deși au primit răspunsurile la contestații, să mai susții aceleași bazaconii despre fraudare la două săptămâni de la alegeri depășește bunul simț comun. Gabriela Firea: „Sa vină un expert internațional să verifice softul STS. Alegerile trebuie anulate… La parlamentare vor dori să fure și mai mult(,) astfel încât să-și asigure prin fraudă o majoritate prin fraudă”, exprimarea corectă nefiind punctul forte al fostei absolvente de filologie!

Se vede cu claritate că ori nu se cunoaște legea, ori mai degrabă nu se ține cont de prevederile ei, softul fiind verificat de experți și aprobat odată cu legea, iar anularea alegerilor o fac Justiția și CCR, dar trebuie să se îndeplinească niște condiții legale, nefăcându-se la cererea ultimativă a nu știu cărui candidat ofuscat de pierderea poziției și a funcției.

Semn că fairplay-ul, buna creștere și bunul simț le lipsesc cu desăvârșire contestatarilor, cu toate acestea, pierzătorii sunt liberi să se adreseze de îndată Justiției pentru a li se face dreptate. Nu vor alege, însă, calea Justiției, fiindcă știu bine că adevărul e acela comunicat de BEC, dar vor găsi câțiva avocați (latratores, în latină!) buni de gură pentru a menține scandalul mediatic treaz până la viitoarele alegeri și a mai ciupi ceva voturi de la fraieri. 

Numai că într-un stat de drept, într-o țară democratică și civilizată, competitorii își acceptă înfrângerea imediat după anunțarea rezultatelor, iar pierzătorii le urează succes câștigătorilor, cerând votanților proprii să sprijine activitatea noilor aleși. Nu-mi aduc aminte să se fi întâmplat prea des așa ceva de la Ion Rațiu încoace.

Așadar cine a furat alegerile, oameni buni? Răspunsul nu poate fi decât unul: câștigătorii! Și cum mofluzii sunt de câteva ori mai mulți, vacarmul încă va mai persista. Așa se face că arareori câștigătorii scapă cu imaginea neșifonată din astfel de confruntări de sumă nulă, motiv pentru care încrederea în decizia politică se află la cote atât de joase.

Petru Tomegea

Universitatea de după gratii

Universitatea de după gratii

În România despre Universitate nu se prea vorbește, iar profesorii universitari, oricât de celebri și savanți, se bucură de mai puțină atenție și notorietate decât condamnații penal, decât pușcăriașii. De mult timp n-am văzut experți, profesioniști, savanți… să fie chemați șă-și prezinte activitatea de cercetare, să-și învețe poporenii, în schimb nu este zi să nu vedem actuali și foști pârnăiași oficiind în studiouri TV și în presă ori măcar pe bloguri adevărate slujbe de educare a nației în numele unor „valori“ pe care ei înșiși le-ar avea, chipurile, iar noi, ingrații, nu le (re)cunoaștem. Dumneavoastră vi se pare normal acest tip de societate promovat de televiziunile, jurnalele, internetul care le pun la dispoziție o tribună națională în virtutea dreptului la opinie? Dar universitarii celebri, intelectualii valoroși, studenții merituoși, muncitorii harnici și destoinici nu au drept la cuvânt și la opinie? Ei de ce nu sunt promovați?

Nu mai spun cum e în lumea civilizată și democratică, unde n-am văzut pușcăriași, corupți, delapidatori, jefuitori, violatori, tâlhari defilând la televizor cu lecții de cinste și demnitate pentru ceilalți peste 99% de cetățeni onești, dar în România, da, se poate. Iată, deunăzi, Liviu Dragnea, supranumit voievodul de Teleorman, este adus în prime-time la televizor, zile în șir, deși fusese condamnat anul trecut la trei ani și jumătate pentru malversațiuni financiare, iar în instanțe mai are nu știu câte dosare, care de care mai grele, inclusiv cu fonduri europene „dispărute în ceață“. Ce ne-a învățat politicianul din pricina căruia România era cât pe ce să fie scoasă din UE și NATO? Care și-a adus județul condus cu „măiestrie“ de el atâția ani pe treapta cea mai de jos a sărăciei? În timp ce lui nu-i mai ajungeau casele, firmele, averile și avea nevoie de insula Belina și o parte de Dunăre pentru a chefui cu amicii și amantele pe banii statului?

Ne-a învățat că tovarășii te trădează când ți-e lumea mai dragă, că politicienii sunt corupți și nedemni, că urmașii săi sunt ticăloși, iar El, marele Dragnea, a fost condamnat printr-un abuz al Justiției, El fiind cel mai cinstit bărbat de stat român.

Un alt „învățător“ e Sorin Ovidiu Vîntu, cel ce a jefuit câteva sute de mii de cetățeni prin celebrele scheme piramidale de întrajutorare, cică de înmulțit banii fraierilor, cei ce l-au crezut și au rămas săraci pe vecie. Ei, bine, acum SOV, marele combinagiu, vine și dă lecții poporului și guvernului cum să facă bani în mod cinstit, cum să urce România spre prosperitate, cum ne jefuiesc pe noi multinaționalele și UE. Mare patriot!

Alți pârnăiași notorii au scris cărți în penitenciar, de literatură, de științe, de economie, ba chiar și de filozofie, cărți publicate pe ici, pe colo și prefațate de câțiva intelectuali (conta cost?), universitari cărora nu le-a fost rușine. Alții cică au realizat  la Mititica nu numai cărți, ci și „opere de artă“, „invenții“ (epocale?) pentru care au primit ca bonus eliberare mai rapidă și anticipată.

Hai acum să avem bunul simț să comparăm situația unui adevărat scriitor,  profesor, cercetător, universitar, intelectual, om de știință și să vedem că pentru publicarea unei cărți nu are nevoie numai de valoare certificată de consilii științifice, ci și de bani. Fiindcă statul nu mai investește demult în carte, în cercetare, iar bietul autor trebuie să umble cu căciula în mână pe la autorități și oameni cu bani pentru a o publica, fie și într-un tiraj jenant. În schimb, penalilor li se asigură accesul pretutindeni, de la televizor la ziare, reviste și edituri. Ceva e putred, nu în Danemarca, ci pe malurile Dâmboviței!

Ne plângem pe toate drumurile că educația românească e la pământ, dar câți educatori, profesori, pedagogi, psihologi, filosofi, studenți și elevi excepționali… ați văzut la televiziunile naționale, ori în cele câteva ziare care se încăpățânează să mai apară? Nu au loc de politruci, „influenceri“, ziariști mercenari și foști condamnați penal aflați în mare vervă politicianistă, populistă și chiar filozofică. 

De moment ce mass-media promovează cel mai adesea astfel de nonvalori și penali, nu vom avea o atitudine categorică pentru educație, nici pentru valori. Vom avea ceea ce promovăm, corupți, hoți, șmecheri, ticăloși… pe care ni-i luăm drept modele și-i votăm!

Petru Tomegea

Războiul minciunilor continuă…

Războiul minciunilor continuă…

Cu toate că specialiștii intervin și corectează informații eronate și fake news-uri, totuși o mulțime neașteptat de mare de oameni se lasă pătrunsă în continuare de minciuni, cu cât mai prostești și mai nocive, cu atât mai cu priză la public. Nu-mi dau seama cum e posibil ca oameni întregi la minte să nu poată raționa normal la astfel de mistificări ale adevărului, cu atât mai mult cu cât știu să citească și să scrie. Din fericire, astfel de indivizi nu depășesc, se spune, 35% din totalul populației. Cifra însă e înspăimântător de mare: practic, aceasta e proporția între cei ce pot fi ușor manipulați și cei ce și-au câștigat imunitatea la minciună. Firește că depinde de inteligența mincinosului și a păcălitului. De remarcat că cifra de mai sus coincide cu bazinul electoral al masei de manevră folosite de politicieni în campanii electorale.

Nu știu prin ce minune o concetățeană, destul de elegantă, plus un politician sforar, doctor(!) de meserie, protestează mânioși în direct la televizor că nu sunt sub niciun chip de acord să li se ia temperatura fiindcă odată cu aceasta cică li se fură libertatea, identitatea și datele personale. Stai și te crucești, nu alta, deși se poate afla din cărți că până în prezent nu s-a putut inventa un asemenea aparat de citit identitatea pe frunte, iar corpul uman nu are capacitatea de a stoca și livra asemenea informații. În schimb, am observat că astfel de minciuni bântuie și la cetățenii altor state nu neapărat subdezvoltate. Bine că măcar nu suntem singurii.

A se observa că ideea aceasta mincinoasă de furt al datelor personale cu termometrul nu s-a născut, evident, în capetele unor fizicieni, informaticieni, medici cu înalte specializări, ci în mintea cuiva care are un anume interes: acela de a ucide, iar colportorii o fac fie intenționat, fie inconștient. Căci, intrând într-o comunitate contaminat cu virusul mortal, cu siguranță se vor infecta și alții, iar unii vor muri. Ei, bine, dacă un ucigaș cuțitar este arestat imediat, mincinosul ucigaș își duce planul până la capăt fără a fi deranjat de nimeni. Nu înțeleg nici mărinimia autorităților de  a-i tolera totuși pe cei ce refuză aflarea temperaturii: nu vor să se știe ce temperatură au, foarte bine, dar nu au dreptul să intre și să-i infecteze pe cei sănătoși. Aici nu e nimic de negociat. E ca și cum ai da cu cuțitul sau ai trage cu arma.

De când cu ideea relaxării totale spre care manipulează patronii Ho-Re-Ca, o mulțime foarte gălăgioasă de personaje cu priză mediatică și politicienii unor partide interesate fac apologia libertății și principalul lucru care îi încurcă este masca. Banala mască ocrotitoare de temutul virus care și-a dovedit cu prisosință capacitatea de a ne feri de infecție. Ea este considerată nici mai mult, nici mai puțin decât botniță, un căluș pus democrației, o șmecherie cu care statul ne ține izolați unii de alții ca să ne poată supraveghea și noi să nu putem protesta. E clar că nu poți consuma nimic la restaurant cu masca pe figură, iată de ce purtarea măștii îi încurcă pe patroni. Ce mai contează o mie, două de morți în plus. Banul să iasă.

O altă minciună groasă vine de la mitropolia ortodoxă din Chișinău și nu numai: „Sistemul antihristic mondial bagă cu vaccinul anticovid microcipuri în oameni pentru a-i controla prin 5G” care prăjește creierul și organele interne, iar în spatele sistemului „antihristic“ e Bill Gates – satana. El aduce apocalipsa. El a alcătuit un plan ocult -diabolic mondial ca să ne controleze prin cip-uri unde mergem și ce facem. 

Ei, bine, dacă s-ar renunța total la vaccin, sunt toate șansele ca omenirea să dispară, cred, în cel mult două secole, cu atât mai repede cu cât virusurile devin tot mai agresive. Până unde pot merge minciuna, ticăloșia și prostia? Mai sunt dispuse statele democratice să tolereze minciunile ucigașe? Până când?

Încet-încet, atmosfera a devenit apăsătoare, iar stresul e sporit și prin „contribuții“ locale: cei ce pleacă la lucru peste graniță sunt sclavi, slugi, robii nemților, ai Angelei Merkel, iar noi vom muri de foame fiindcă trecem prin „cea mai teribilă secetă din ultimul secol“… Nu contează că afară plouă aproape în fiecare zi. Campioane ale minciunilor – câteva televiziuni care în afară de bani nu sunt interesate de nimic.

Petru Tomegea

Acum înțelegeți de ce…?

Acum înțelegeți de ce…?

Acum înțelegeți de ce se depopulează România? Căci nu altceva decât depopulare înseamnă exodul a peste 5 (cinci) milioane de conaționali în acești 30 de ani de „guvernare democratică și de libertate“. Și ca să pricepeți că pe funcționari îi  doare în cot de dramele trăite de familiile e(i)migranților, de copiii și bătrânii abandonați, nici măcar n-au catadicsit să-i numere pe cei plecați. Pe deasupra, nici acum nu se știe numărul exact nici al tuturor locuitorilor rămași în țară, dar nici al celor plecați, ca într-o provincie uitată de Dumnezeu la marginea lumii. Știm, în schimb, numărul alegătorilor (18.977.790 de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la sfârşitul lunii februarie, a.c.), dar nu ni se spune câți se află în țară și câți, afară.

Noroc de Sorina Pintea, fosta ministră a Sănătății, a cărei „intrare la beci“ a descătușat limbile pe rețelele de socializare: nici o angajare cică nu era posibilă fără mită cât a fost dumneaei șefa spitalelor dintr-un întreg județ, de la medic, la asistent și la brancardier. Toți erau obligați să contribuie la bunăstarea „managerului“ și a partidului. Să nu cumva să vă închipuiți că astfel de „reguli“ nu se aplicau și în celelalte județe, de la capitala de județ, la ultima primărie. Erau diferite numele, contribuabilii și mărimea sumei. În alte câteva județe, situația se știa demult, iar în multe (e.g. Brăila) se confirmă în prezent.

Și acum, să privim situația medicilor și a asistenților la nivel european și să observăm că ai noștri și-au luat lumea în cap și sunt pretutindeni, din Islanda, țară cu mai puțin de jumătate de milion de locuitori, până în superdezvoltatele Elveția, Marea Britanie, Germania, Olanda, Norvegia, Italia, Spania, Irlanda, Canada, SUA… Foarte mulți și-au făcut un nume, iar alții, inclusiv doi foști elevi, și-au deschis clinici, multe de renume. Le-a prins bine medicina studiată în România, țară care nu a avut nevoie de medici bine pregătiți și i-a tratat cu indiferență pe absolvenți, chiar dacă 328 de comune nu au medici de familie, iar destule spitale n-au specialiști, nici personal suficient.

Aceeași soartă au avut-o inginerii și tehnicienii, marii specialiști, cercetători și inovatori rămași pe din afară în urma privatizării „magaziilor de fiare vechi“, date pe nimic unor șmecheri români sau străini, ruși, indieni, italieni… care au dezasamblat „mărețele ctitorii“ ceaușiste. Praful s-a ales de munca și sacrificiile părinților noștri în cei 45 de ani de ciumă roșie! Ei, bine, specialiștii de înaltă clasă au fost forțați să-și abandoneze țara și neamul, iar azi dezvoltă economiile „imperialiștilor“, conduc mari firme, inclusiv multinaționale, oferind consultații marilor investitori și guvernelor apusene. Sunt pline Canada, Germania, Franța, Italia, Spania… de ei. În Silicon Valley limba română este deja oficializată… Iar de chemat acasă nu i-a chemat nimeni, decât formal ori în bătaie de joc, fiindcă n-aveau la ce. 

Ce să mai spunem de tinerii studioși, înscriși la colegiile și universitățile celebre ale Occidentului, pescuiți de marile firme și concerne, de multinaționale încă de pe băncile facultăților? Mai speră cineva că se vor întoarce în România în condițiile în care pila și mita au devenit „valori“ naționale?

În locul lor a apărut peste noapte clasa impostorilor cu doctorate măsluite și diplome cumpărate de la „particulare“, și nu numai, adică de la „fabrici de diplome“. E plină lumea politică, funcționărimea, dăscălimea… de astfel de indivizi, căci valoarea autentică n-are loc de ei. Cum pot fi recunoscuți de la distanță impostorii? Dau pe dinafară de ei înșiși, își arogă mereu merite inexistente, lipsindu-le total gena modestiei și a moralității. Se exprimă cu greutate românește, habar n-au de limbi străine, dar țintesc numai posturi înalte pe care le ocupă prin pile, mită, cunoștințe, legături de rudenie, amantlâc și favoruri, recompense, sinecuri politice. În loc de muncă, țin discursuri ca să li se vadă puterea, importanța, eventual, bunurile, ținutele scumpe. În loc să creeze ceva durabil pentru semeni aflați în nevoie, pândesc zi și noapte studiourile TV, prostind lumea să le dea iarăși votul, lor și partidului, ca să le crească faima și averea.  

Petru Tomegea

În România, hoția și corupția se învață la școală

În România, hoția și corupția se învață la școală

Nu știu câți vă mai amintiți de școlile prin care ați trecut, dar eu nu pot uita incidente de tipul: la examene, la teze, la lucrări de control vecinul de bancă a copiat de la colegul său și a luat fără niciun efort aceeași notă. De mândrit nu s-a mândrit colegul care prin munca lui a obținut nota respectivă, ci vecinul care i-a furat munca, iar ceilalți elevi l-au invidiat pe viteazul copiator, punându-și în gând să procedeze și ei la fel data viitoare. Cândva, psihopedagogii numeau acest efect o combinație nefastă între mimetism și minimă rezistență.

Între timp, copiatul a devenit adevărată industrie: scule electronice de transmis de la distanță sau aparate, telefoane, ceasuri inteligente, căci foile rupte din manual, vechea copiuță sau fițuică au ieșit aproape total din uz. În mass-media au apărut și informații despre fenomene infracționale: profesori supraveghetori care închid ochii contra unei sume de bani din cheta făcută de elevi(!) ori când întreaga clasă, uneori întregul liceu copiază pentru a salva cică „onoarea“ școlii. Ceea ce mă înspăimântă, de-a dreptul. Ba au fost cazuri când tocmai atunci a fost întrerupt ori n-a funcționat sistemul de videocamere. Miroase a dezastru, zic criticii.

A nu se uita că profesorii „necooperanți“, „inumani“, „balaurii“, zeloșii turbați împotriva copiatului au o imagine proastă între elevi, ajungând să fie urâți chiar de colegii lor. Sensul valorii educaționale s-a întors cu susul în jos, iar revenirea la normalitate nu se poate face decât printr-o revoluție. Încă nu sunt în stare s-o anticipez.

Și, ca hoția să fie bine deprinsă, au năvălit în școală efecte perverse ale nenumăratelor reforme: nu mai facem teme, exerciții, probleme, compuneri…, ci eseuri, referate, proiecte…, mai toate copiate ca și comentariile învățate cândva pe de rost. Eseuri (?!) la 11-18 ani! Ce mai, filosofi cu copy paste! Toate răsplătite, bineînțeles, cu note maxime. Ne-am pierdut cu totul uzul rațiunii și al noțiunilor de cinste și corectitudine, al principiilor psihopedagogice. 

Nu pot exclude varianta, dar îmi dă ghes să afirm, am și exemple, că e foarte posibil ca acești copiatori, deloc puțini, să termine studii, inclusiv doctorale, fără să fi învățat niciodată nimic, fiindcă învățătura cere efort, sacrificiu, cere continuitate sistemică, cere o anumită dotare intelectuală în afară de viclenie și descurcăreală, pe care foarte mulți le numesc istețime, inteligență. E vorba de cinste, demnitate, judecată și pasiune-stăruință. Numai că acestea se educă în familie și la școală, așa că prind foarte greu sau nu prind deloc la isteți și descurcăreți.

La fel cum nu sunt în stare să neg că, șmecheri cum sunt, respectivii să fi abordat cu tupeu cariere politice, universitare, medicale, juridice, militare… cu atât mai mult cu cât marfă de fraieri și creduli avem cu prisosință. De pildă, fabricile de diplome. Exemple nu trebuie să vă dau eu fiindcă aveți și dvs. cu duiumul. Priviți doar lista plagiatorilor politici, făcători de legi, juriști(!), a somităților medicale și chiar universitare… cu teze de doctorat copiate ca să vă faceți o idee. Mă tem să nu se repete situația din clasa în care doar câteva vârfuri învățau, iar ceilalți umblau cu „daica“.

Vă dați seama ce se întâmplă într-o clasă, într-o școală în care majoritatea copiază, iar câțiva se încăpățânează să reușească prin efort intelectual propriu? Că pasionații de carte sunt excluși, devin bășcălia, bătaia de joc a celorlalți și asta după ce le dau să copieze? Ce alte rezultate decât catastrofale așteptăm de la testele PISA? Ei, bine, în această fază s-a aflat și societatea românească până la apariția DNA și a camerelor de supraveghere din clase. Nici azi nu încetează protestele împotriva lor. Motive? V-ați prins: cică ne violează intimitatea, iar serviciile secrete se bagă neautorizat în viața respectivilor și a tuturor „românilor“, dar scopul e clar: vor să rămână nepedepsiți.

Din păcate, nici intențiile noilor autorități nu ne dau speranțe: n-am văzut o preocupare radicală apropo de copiat și corupție. Cum au procedat alții care s-au confruntat cu astfel de fenomene? Au externalizat evaluarea dând-o în seama unor școli, facultăți, universități specializate pe evaluare. Vezi experiențele Oxford, Cambridge… De ce la noi nu se poate?

Petru Tomegea

Avem politica pe care o votăm

Avem politica pe care o votăm

Ne simțim parcă mai ușurați când, pentru insuccesele noastre, dăm vina pe  alții, dar mai cu seamă pe clasa politică în integralitatea ei. Nu orice fel de insuccese, ci starea materială precară, necazuri cu spitalul și medicamentele, lipsa utilităților publice, a autostrăzilor și a căilor ferate moderne…, de exemplu, deși locuri unde se câștigă nevisat de bine stau neocupate, unele spitale sunt mai moderne decât am văzut eu în țări cu tradiție, iar medicii noștri de vârf nu sunt cu nimic mai prejos…

Dăm vina imediat pe politicieni. Au și ei vina lor, deloc mică, dar nu e normal să-i acuzăm numai pe ei de moment ce noi i-am trimis acolo prin votul nostru grăbit sau în necunoștință de cauză. De aceea mi se pare corectă afirmația că avem politica pe care o merităm. Dureroasă, chiar cinică, dar afirmația spune adevărul: nu ne-a obligat nimeni să votăm incompetenți, agramați și corupți, care, odată ajunși la vârf, ne râd în nas și-și bat joc de încrederea noastră.

Așa e, avem politica pe care o merităm, dar percepția noastră e alta: suntem convinși că merităm mai mult din partea conducătorilor, a politicienilor. În fond, dacă noi, contribuabilii, ne sculăm cu noaptea-n cap și alergăm la serviciu, unde ne facem datoria, cât și cum putem, la fel ar trebui să facă și politicienii aleși de noi în frunte. De ce nu o fac toți?

De ce zilele lor de lucru pentru România și pentru cetățenii ei sunt așa de scurte și de puține? De ce își fac legi după care să se poată ascunde în caz că le ies la iveală mânăriile, cârdășiile cu banul public? Ban care ar trebui să meargă acolo unde este mai mare nevoie, în educație, sănătate, la investiții pentru autostrăzi și industrii performante. De ce se salvează unii pe alții folosindu-se de imunitatea oferită cu atâta larghețe tot de ei înșiși? Legea n-ar trebui să fie egală pentru toți?

De ce? Fiindcă nu simt presiunea votului asupra lor: respectivii sunt pe deplin încrezători că, iertători, răbdători, fraieri și neinformați cum suntem, le vom da mereu votul, chiar dacă mandatul lor este și va fi mereu gol de conținut: majoritatea aleșilor uită că trebuie să reprezinte interesele cetățenilor și se ocupă numai de propriile interese, iar prezența celor mai mulți în parlament și consilii locale e pur și simplu  decorativă.

Am putea avea scuza că atunci când i-am ales erau oameni de cuvânt și pricepuți în anumite domenii, iar puterea i-a corupt. Zisa aceasta, însă, trebuie amendată: cei mai mulți erau deja corupți în momentul alegerii. Priviți-le averea și relațiile și gândiți-vă că astfel de averi într-o țară cu oameni cinstiți și legi drepte este rodul mai multor generații, iar averea de neam Tănase (Scatiu) le-a venit peste noapte. Luați aminte la competențele lor, la aroganța, la felul lor de a fi și de a relaționa cu oamenii de rând și cu autoritățile, cu familia, cu cartea și școala și-mi veți da dreptate.

Este adevărat, cei mai mulți nu și-au dobândit competențe prin studii aprofundate, dar nu numai din pricina competențelor lor precare fac greșeli politice și de management. În fond, astfel de competențe au la dispoziție la parlament, în ministere, la numeroasele organe și organizații plătite din ban public pentru buna guvernare. De ce nu fac ce și cum decid specialiștii și experții? Așadar cauza este în altă parte. Unde?

De ani buni, câțiva lideri parlamentari caută mijloace și procedee spre a ocoli legea și procedurile legale, asta dacă nu cumva calea hoției a fost cu bună știință introdusă în legi cu dedicație alcătuite în celebrele de acum centre de reflecție, nu în comisiile parlamentare de specialitate. Nu din această cauză am avut aproape 3 (trei) ani de proteste în fața guvernului? Nu din pricina asta au fost bătuți și gazați protestatarii pașnici la 10 august, anul trecut? Nu din cauza asta suferă un întreg popor? Nu am ajuns astfel de rușine în UE, cu un MCV catastrofal și cu atenționări dure din partea comisarilor europeni, a GRECO și a Comisiei de la Veneția?

Este clar pentru orice om cinstit: atât timp cât hoția și corupția vor hălădui pe meleag românesc, șanse de democrație, bunăstare și civilizație nu sunt.

Petru Tomegea

Infracțiuni cu autori cunoscuți

Partidele de guvernământ, case celebre de avocatură, televiziuni și jurnaliști arondați acestora se strofocă de mai mulți ani să ne convingă că niciunul din clienții lor, înalți demnitari ai statului român, nu a furat, nici nu este corupt, iar justițiarii au ceva cu ei și vor să le distrugă cariera politică. Dar nu ne-au prezentat dovezi clare că banii din bugetele publice au ajuns toți în salarii, pensii, cheltuieli de întreținere și reparații, investiții… conform legii. Fiindcă la sfârșitul fiecărui an Curtea de Conturi, finanțiștii și organele de cercetare penală, românești și europene, ne confirmă bănuielile: se fură între 28 și 38% din banul public. A se ține cont că banii nu ies din conturi, nici din casa de bani fără ordin de plată semnat de un responsabil stabilit prin lege. Adevărat e că banii nu au termen de garanție, nici nu sunt marfă perisabilă, nici nu se topesc la soare ca omătul. Adevărat e că banii nu au miros, dar au serie și coduri, iar organul de urmărire penală poate afla imediat sursa. Dacă vrea.
De 30 de ani se întâmplă același lucru, dar niciunul din principalii oameni în stat, din ordonatorii de credite, prim-miniștri, miniștri, secretari de stat, alți responsabili cu bugetele nu sunt întrebați unde sunt banii. Descoperim apoi că în podul care stă să cadă nu au intrat toți banii alocați, că autostrada se surpă și n-a costat nici jumătate din cât a fost devizul, dar banii s-au cheltuit. Unde au dispărut banii? Cine este hoțul? Nu știm. Știm doar cine este păgubașul, poporul român, contribuabilul, cel ce în aceste zile e pe cale să devină hoțul de păgubaș.
Situația aceasta trenează de aproape trei decenii, timp în care contribuabilul român a plătit salariile Camerei Deputaților, Senatului, Guvernului României, Președinției, câtorva sute de agenții și birouri, Ministerului Justiției și Ministerului de Interne, Ministerului de Finanțe și organelor fiscale din subordine, Consiliilor Județene și Comunale…, dar, cu excepția procurorilor și a polițiștilor judiciari, când și cum cred ei, niciuna dintre instituțiile enumerate mai sus nu a vrut să taie elanul corupților și al jefuitorilor, semn că furtul e programat dinainte. Merită poporenii să fie furați și prostiți în față până la moarte?
Între timp observăm că unor tovarăși înalți diriguitori le-au crescut în curte palate, vile somptuoase cu nocturnă și piscine încălzite, cu debarcader și iahturi ca acelea, iar măriile lor nu mai servesc concedii în „frumoasa și bogata noastră țară”, ci în Emirate, Dubai, insulele Maldive, Seychelles…, plecând cu avioane proprii, cu amante tinere… Le-au crescut concomitent și conturile offshore, și proprietățile în locuri ascunse vederii celor aproape 40% oameni săraci, români ca și ei.
Acesta să fie motivul pentru care nu-i interesează deloc soarta conaționalilor care se zbat în nevoi și sărăcie, sărăcie survenită în urma guvernării proaste de atâția ani? Spre acești amărâți ai sorții văd că nu privește nimeni din înalții diriguitori. Toate eforturile aleșilor sunt acum îndreptate de doi ani și mai bine spre salvarea hoților, a jefuitorilor și a corupților bănuiți că se află în spatele devalizării bugetelor publice. Nu cumva gestul lor de salvare a celor cu dosare penale și a condamnaților aflați în spatele gratiilor ascunde solidarizarea cu infractorii? Nu cumva se simt și ei cu musca pe căciulă?
În această situație, într-o țară democratică și cu respect față de lege, respectivii ar fi pus mână de la mână și să le angajeze avocați celebri, case de avocatură care mai de care. Dar calea asta e pentru fraieri și nu cadrează cu atotputernicia marilor noștri mahări, așa că au trecut, ei, corupții înșiși, să-și ajusteze legile în baza cărora să scape toți.
De aceea, România s-a împărțit în două tabere, una protectoare a hoților și a corupților, una care acceptă minciunile cu statul paralel, binomul, vinovate că arestează politicieni cică nevinovați, și altă parte care a ales să protesteze fie ieșind la demonstrații pașnice, ajunse bătaia de joc a primilor, fie exprimându-și dezamăgirea pe rețelele de socializare sau în mass-media. Nici ei nu cred că se va întâmpla ceva cu infracțiunile cu autori cunoscuți, la fel cum nu cred că ce a mâncat lupul… Singura noastră șansă e să batem din drâmbă și să fim furați în veacul vecilor! Pe mâna cui a ajuns statul român?
Petru Tomegea

Valiza neputințelor

Povestea valizei găsite pe propriul teren de un țăran din Teleorman e probabil o scorneală menită să capteze atenția publică, însă vine să completeze tabloul întunecat al democrației românești: politica românească nu mai este în stare să lucreze la lumina zilei, să realizeze programe și proiecte de guvernare, de dezvoltare economică și socială a țării, ci generează scrisori secrete, dar făcute publice, și valize cu documente compromițătoare la adresa unor lideri deja compromiși, a unor partide care au uitat pentru ce au fost create: de a se pune în slujba intereselor patriei și a celor mulți.
Partidele de la putere s-au transformat astfel în clanuri, unii le zic mafiote, în mijlocul cărora tronează il capo di tutti capi. Sunt asemeni unor găști de cartier asmuțite împotriva instituțiilor nesubordonate încă și a vocilor critice văzute ca dușmănoase, destabilizatoare. Cu toate că mulți social-democrați au sperat că formațiunea lor va deveni una europeană, deschisă către democrație și drepturi interne, egale pentru toți membrii, o formațiune care binemerită de la poporeni. Numai că democrația românească există doar pe hârtie.
Partea și mai întunecată a tabloului este, însă, starea gravă a statului de drept: în simplitatea sa, găsitorul țăran(?) a înțeles că nu are ce căuta cu valiza la Poliție, în Justiție, la instituțiile publice fiindcă sunt lipsite complet de credibilitate și putere de a face dreptate. Priviți numai ce se întâmplă cu cele aproape o mie de plângeri penale depuse în urma protestului din 10 august, cu procesele care durează o mulțime de ani, cu lideri scăpați de pedepse, cu condamnații de vază, foști salvatori ai neamului, chiar candidați la președinție, mari și tinere speranțe ale politicii românești…, care fug rușinos din România cu tot cu bani fără să li se întâmple nimic.
Mai priviți, domniile voastre, cum mai toată noua legislație românească moare de grija coruptului, a infractorului, a jefuitorului, nu a victimei…, rămasă și fără dreptate, și cu banii luați… Așa că „țăranul” a fost sigur că valiza s-ar fi făcut pierdută, a doua oară, iar conținutul ar fi ajuns la căuzași. Și atunci a ales să lupte: s-a adresat unei firme care să le poată face publice, crezând că adevărul poate aduce măcar lumină, iar jaful și jefuitorii, odată dați în vileag, nu mai au cale de întors. Simple iluzii?
Însă acțiunea de publicare a documentelor compromițătoare din valiză va avea impact nu doar asupra lui Liviu Dragnea și a celor ce îl slujesc, rude, prieteni, înalți funcționari, inclusiv din justiție și servicii secrete, ci și asupra organelor de anchetă penală care nu se vor mai putea ascunde în spatele lipsei de probe, ca până deunăzi. Deja dosarul TelDrum a fost redeschis, iar conținutul său cuprinde inclusiv deturnarea unor fonduri europene, deloc de neglijat, fonduri urmărite la vârful UE de OLAF.
Apariția unor evenimente de tip „Valiza Papers” a fost favorizată, din păcate, de climatul nostru politic: bătăliile cu Justiția au slăbit posibilitățile acesteia de a face dreptate, iar democrația are de suferit. Într-o asemenea conjunctură tulbure pentru partidul majoritar, te-ai fi așteptat ca ultimul Cex al PSD să fi avut o minimă reacție, or lovitura grupului Dragnea a fost îndreptată nu spre a face lumină în domeniul corupției la vârful puterii și al partidului, ci împotriva celor ce au ieșit cu valiza. Ca în snoava hoțului de păgubaș.
Pe deasupra, înlăturarea din staff-ul PSD a disidenților din grupul Țuțuianu provoacă o breșă importantă în majoritatea de guvernământ, iar în perioada următoare partidul are nevoie de toți membrii: corectarea legilor justiției și a codurilor penale cu observațiile Curții Constituționale, MCV și ale Comisiei de la Veneția, alcătuirea bugetului pentru 2019 și nu în ultimul rând remanierea guvernului.
Deocamdată, însă, nu sunt atât de sigur de prioritățile parlamentarilor majorității fiindcă urmările previzibile ale rezoluției Parlamentului European și ale MCV s-ar putea să le schimbe optica, de nu cumva și-or fi propus RoExit în pofida voinței populare.

Petru Tomegea