Maneaua Udrei

Maneaua Udrei

Ieșirea din prima scenă a Elenei Udrea ca și intrarea ei în rândul politicienilor s-a făcut pe ușa din dos după scheme lălăite de maneliști: „regina mea“ rimează cu „frumoasa mea“, banii, cu gologanii, iar baștanii, cu dușmanii. După ce ani de zile fusese „blonda României“, astrul călăuzitor al servitorilor lui Băsescu și ocrotitoarea căpușelor bugetare, căci „blonda nurlie și focoasă“ împărțea puterea, favorurile și banii în funcție de interesele amândurora, din 2014 asupră-i s-a abătut prigoana dușmanilor din toate instituțiile statului: serviciile secrete i-o căutau cică cu lumânarea, scociorând prin dosarele investițiilor publice și personale, inclusiv în calitatea ei de om de afaceri și moșiereasă a Nanei, ca și tutorele său, iar descoperirile i-au adus o condamnare penală mult contestată, mereu întoarsă de avocați, dar în final legalizată de judecătorii ICCJ după aproape un deceniu de procese și manipulări.

De amintit că în timpul domniei Udrei, jurnaliștii, analiștii și moderatorii arondați Cotrocenilor între anii 2004 – 2014 nu-și dădeau rând să-i pupe tălpile și să-i probozească dușmanii, procurorii și judecătorii curajoși care se apropiau de afacerile lor urât mirositoare, iar dovezile aranjamentelor pe bani grași, grație DNA-lui incoruptibil al Laurei-Codruța Kovesi, au fost păstrate în siguranță (ironia sorții!) până la încheierea mandatului băsescian, când dosarele au ajuns în instanțe. Acum, unul câte unul se încheie cu condamnări de ani grei spre uimirea foștilor ciraci.

Partea cea mai urâtă, mai lipsită de demnitate a personajului începe să iasă la iveală și-și arată fața hâdă, speța joasă: aflând de la sursele sale din Justiție despre condamnarea într-un proces de corupție, ditai fosta ministră fuge ca un trepăduș ordinar din țară tocmai în Costa Rica pentru a nu putea fi extrădată în România și a face pușcărie. „Al doilea om în stat“! Zilele trecute, a venit și condamnarea definitivă, dar aplică aceeași tactică: fuge în Bulgaria, iar în drum spre Grecia, unde-și cumpărase o casă, este prinsă ca orice escroc scăpat de sub escortă.

Urmează exercițiile cunoscute de victimizare ticăloasă: scandal de două parale legat de calitatea de mamă, acuzații de neam prost asupra Justiției românești care vrea s-o închidă în pușcării sordide, culminând cu obsesia că va fi asasinată de dușmani și că va muri în pușcărie de boli „grave“ precum osteoporoza pe care o avem toți după un număr de ani. 

Și numai că e vorba de mulți bani furați, ascunși prin paradisuri fiscale și pe la prieteni, rude, asta se scrie și se vorbește pe rețelele sociale și pe la colțuri, fiindcă la intrarea în grațiile lui Dorin Cucoș era o simplă țărancă din Pleșcoi săracă-lipită. 

Nu sunt dintre cei ce cred în steaua ei de mare figură politică, ci dintre aceia care percep cariera ei politic-administrativă mai aproape de tradiția dâmbovițeană: Elena Udrea i-a fost plasată lui Traian Băsescu de către cei ce-i cunoșteau năravurile de marinar, fiindcă un pahar de Scotch fără ochi frumoși n-are niciun farmec. Și nu ascund că în tehnicile de imagine politică astfel de aspecte amoroase fac vâlvă numai bună pentru un politician ca Băsescu. Au practicat-o și alți șefi de stat: se dau macho, cu succes la femei, le demonstrează tinerețea, vigoarea, potența, toate transformate în voturi de la fraieri. 

Nu știu cum se face că în numai câțiva ani Elena Udrea a ajuns a doua figură politică a eșichierului național, a doua în ordinea puterii efective pe parcursul a 10 (zece) ani, una dintre cele mai bogate femei din România, cu achiziții de terenuri – moșia Nana, cu investiții majore în turism și comerț, vedetă căutată de jurnaliști și televiziuni. Are lipici la cameramani, captivează audiența, e frumoasă și se dă isteață.

Cine mi-a urmărit activitatea în presa centrală din respectiva perioadă știe că pentru personajul în cauză nu am manifestat deloc înțelegere, motiv pentru care am fost admonestat și chiar amenințat. Iată că aserțiunile de atunci au fost corecte, iar „blonda lui Băsescu“ a ajuns acolo unde îi era locul. Nu mă bucur absolut deloc că am avut dreptate. Din păcate, cazul Udrei le va descuraja pe femeile serioase să intre în politică…

Petru Tomegea

O politică a urâtului

Rândurile de fața nu au legătură, din păcate, cu „Estetica urâtului” și contribuțiile valoroase ale unor Karl Rosenkranz, Umberto Eco etc., cei ce s-au aplecat cu mare atenție asupra implicațiilor estetice ale urâtului în arte, ci cu viața societății românești inundată de multă vreme de tot felul de murdării. Firește că mi-ar fi făcut mare plăcere să vorbesc despre „frumos”, numai că nu de el ne lovim zilnic, ci de urâțenie, atât în spațiul public, dar mai ales în viața politică.
Cu siguranță nu apreciați faptul că ciorile au luat locul porumbeilor, invadând orașele, parcurile și rețeaua deasă de sârme întinse pe stâlpi, ceea ce face ca plimbarea să presupună riscuri mizerabile, că lemnul a fost înlocuit cu plastic la uși, ferestre, scaune și mese, că arhitectura actuală seamănă mai degrabă cu aceea a ranch-ului american în caz că nu este dominată de aceleași forme rectilinii ceaușiste… Plus zidurile unse cu nelipsitele graffiti…
Sunt convins că nu vă place nici alungarea din spațiul public a artiștilor, fie ei scriitori, poeți, pictori, muzicieni sau critici literari împreună cu ziarele și revistele lor, și înlocuirea lor cu autori-pârnăiași care produc după gratii cărți de literatură, arte, științe… pe bandă rulantă, „opere” de care au nevoie doar ei înșiși pentru a scăpa mai repede de pedepse…
Priviți costumația politicanului nostru fără cravată, cu cămașa descheiată și cu picioarele goale în adidași colorați ca să vedeți că nu respectul, cinstea și onoarea primează, că nu profesionistul, competentul, omul educat sunt idealurile sale, ci ținuta golănească sexy-macho, indiferent de vârstă, iar moda prinde și la numeroasele televiziuni… Cât despre ținuta unor doamne-politician…, în fine.
Priviți-i cum își trădează lipsa de educație și instrucție prin comportamente aflate la marginea societății și chiar prin infracțiuni! Ascultați-le cu atenție discursul politic când lăudăros, când lingușitor, sau citiți-le frazele contorsionate ca să vă dați seama că mai toți au trecut prin școli ca gâsca prin apă, grăbiți să ni se așeze în frunte.
Nu numai ținuta și limba română au fost sluțite și poate că lucrul acesta nici n-ar fi fost atât de condamnabil dacă politicianul s-ar ține de cuvânt, și-ar îndeplini agenda, fișa postului, numai că nu se întâmplă așa. Nu mai e nevoie să-ți fixezi ca obiectiv binele comun, ci binele partidului sau interesul personal. Iată de ce în aceste zile urâtul se revarsă peste România.
E vorba de democrație, de respectarea drepturilor și a libertăților cetățenești: degeaba au protestat împotriva abuzurilor cetățenii după tragedia de la Clubul Colectiv. Politicieni și guvernanți au uitat cum au tremurat când zecile de mii de protestatari au reușit să dea jos guvernul Ponta. Acum PSD, UNPR, ALDE pun de o largă coaliție împotriva democrației. Se împotrivesc rediscutării în Parlament a legii alegerilor locale în două tururi pentru a se putea ascunde în spatele primarilor și al baronilor la parlamentarele din toamnă. Cică o fac în numele corectitudinii, al legii și al dreptății!
La fel cum de fiecare dată, când le-a dictat interesul, și-au făcut legi după pofte. În mod cinstit, cu onoare și fairplay nu pot reuși. Cetățenii, plătitorii de taxe și impozite nu mai contează. Ei bine, în fața acestor abuzuri evidente, instituțiile statului nostru, cică de drept, Președinție, Guvern, Parlament, Justiție, Avocat al Poporului nu-și apără cetățenii. Nici ideea de democrație a majorității. Ba pe deasupra s-a mai înființat, tot degeaba, și un Minister al dialogului civic. Cu cine va fi dialogând?
Îmi veți reproșa că aceste lucruri sunt trecătoare, că nu mă oprește nimeni să admir munții, apele, flora și fauna, poemele lui Eminescu și cetele de copii zburdalnici ori tinerii încercând să descifreze tainele cărților din biblioteci…, numai că aceste frumuseți nu se potrivesc deloc cu urâțeniile din jur. Ne plângem de ele de un sfert de veac și parcă sunt din ce în ce mai chinuitoare și de neclintit.
Le-aș reaminti aleșilor cu câte speranțe ne ducem la vot, cât de încrezători suntem în promisiunile lor și nu înțelegem și pace cum se face că, odată aleși, se alege praful de visurile noastre. (Scuzați patetismul! Și el face parte din viață!)

Petru Tomegea