Moare PNL de fenechită si silaghită?

De aproape o lună, cum deschizi televizorul, cum te uiți pe prima pagină a ziarelor, dai de bocete și vaiete: „Moare PNL din cauza lui Fenechiu, coruptul și pușcăriabilul, din cauza lui Silaghi, înlocuitorul propus la Transporturi. Oare PNL este cel mai iubit partid politic, de aceea orice greșeală, derapaj sau aiureală provoacă valuri de lacrimi și bocete în spațiul public?
Au mai fost situații critice, dar parcă mai plângăcioase ca acestea nu. Ele au început, curios lucru, nu după implementarea vreunor programe economice, sociale reformatoare, ci după actul de nesupunere al lui Călin Popescu-Tăriceanu față de președintele Băsescu. Fiindcă nu a demisionat când a pohtit Traian Băsescu, prim ministrul de atunci a devenit pietroiul din casă, un răzgândac ori răzgândicean, după unii, iar, din tot ce făcea, nimic nu mai era bun.

Boală și/sau calvar

Apoi a urmat calvarul bilețelelor galbene, roz… culminând cu acțiuni concertate de desfigurare și diabolizare a PNL-lui, soldate cu căderea capetelor lui Tudor Chiuariu, „tânărul mafiot obraznic”, al lui Paul Păcuraru… Numai că, peste ceva ani de la mătrășirea lor, Justiția a hotărât că au fost descăpățânați degeaba, cei doi fiind găsiți nevinovați. De răspuns n-a răspuns nimeni, încă, atâta doar că frumoasele lor cariere s-au topit, iar PDL, simțit ca autor, a pierdut guvernarea și majoritatea, ajungând la 10%.
În drum spre eșafod se mai află iată și Relu Fenechiu, deja condamnat într-o primă instanță, și Ovidiu Silaghi, și Mariana Câmpeanu, și actorul Mircea Diaconu, și realizatoarea TV Lucia Hossu-Longin, și generalul Corneliu Dobrițoiu și mulți alții.

Dușmanul public nr. 1

Interesantă și intrigantă este însă situația lui Andrei Marga care, deși găsit nevinovat de instanță, capul său a căzut de două ori, până acum, o dată de la Ministerul de Externe, fără a ni se spune de ce, deși toată lumea a înțeles: nu-l iubea pe președinte îndeajuns și nu prea coabita. A doua oară la ICR, fiindcă a intrat în coliziune cu vechea gardă. Se vede treaba că prezintă un mare pericol, atât de mare că trebuie făcut dispărut cât mai repede.
Calculul însă s-ar putea să fie greșit. Dat afară pe ușă, profesorul Marga s-a întors pe fereastră în reacțiile unor ziare și reviste, pe teme deloc comode nici pentru actuala putere, dar nici pentru fosta.

Vinovații de serviciu

Cam așa ceva se poate afirma și despre Ovidiu Silaghi. Nu contează că dosarele sale în instanță nu au avut câștig de cauză, el a devenit vinovatul de serviciu, președintele fiind gata să-i taie calea către Ministerul Transporturilor. De slăbit însă presa nu-l va slăbi din ochi până la desfigurarea completă.
Așadar moare PNL de fenechită, silaghită și multele alte boli politice, așa cum cobesc bocitoarele zi și noapte? Bine nu-i va fi, nu numai din pricina acestor boli, fiindcă mai este și la guvernare. Oricât de bună ar fi, dacă ne luăm după ei înșiși și, oricât de rea ar fi, dacă ne luăm după ceilalți, mult mai numeroși ca primii, PNL va plăti un cost. Chiar dacă, după sondajele de opinie, pierderile de imagine sunt moderate.

PDL e cel mai tare

Greu de înțeles este altceva: PDL și Traian Băsescu suferă, măcar că au doar nevinovați: Anastase, Boagiu, Blejnar, Boldea, Boureanu, Duță, Pinalti, Popoviciu, Ridzi, Udrea, Videanu cu tot neamul lor în ordine alfabetică. Pentru „o anumită parte a presei”, vorba dlui Ion Iliescu, vinovăția acestora nu există, așa cum ridziloza, boldiloza… nu i-au infectat cică deloc. Cu toate acestea, situația lor nu este de invidiat.
Astfel, președintele Băsescu poartă în cârcă 7,4 milioane de români din 8,4 milioane prezente la referendum, ceea ce, după ultimul recensământ, înseamnă majoritatea, iar legitimitatea și credibilitatea sa constituie una din vulnerabilitățile majore. Mai cu seamă în plan extern. Nici rebotezarea cifrelor la recensământ, nici pactul de coabitare și nici măcar timpul nu reușesc o cât de mică breșă. Ultima încercare aparține inițiativei „Băsescu, unionistul”.

Percepția publică, bat-o vina!

PDL, în schimb, se învârte de ceva vreme, periculos, în jurul a 10% posibilitate de a fi votat. Oare ce îl ține pe loc? Deși a parcurs drumul în jos de la 33% la anterioarele alegeri, partidul a plătit și plătește cu vârf și îndesat numărul mare de „nevinovați”.
Percepuți însă de electorat ca vinovați, percepția publică a vinovăției fiind întărită și de actul de guvernare haotică, și de amputarea veniturilor cu 25%. Căci după demiterea Guvernelor Boc și Ungureanu, nimeni și nimic nu a putut schimba această percepție.

Petru Tomegea

Oare de ce îi cer unii lui Băsescu să aranjeze dosare?

Discursurile președintelui Băsescu din ultima vreme sunt tot mai neîngrijite, fără limpezimea și coerența de altădată, iar aserțiunile, interpretările și părerile Domniei Sale apar tot mai riscante, dezvăluind secrete pe care anumiți jurnaliști le-au intuit demult.
Astfel, vineri, la Congresul Avocaților, se lasă luat de valul destăinuirilor în care personajul principal este el însuși și-și amintește că unii politicieni învechiți în rele „încă mai cred ca justiția se face cu influența, că se rezolvă dosare cu influenta…” și au venit la președinte să-i spună: „Aș vrea să aranjăm dosarul cutare, aș vrea să iasă rezolvarea cutare!”

Justiția joacă după cum îi cântă politicienii?

După ce i-a scăpat porumbelul din gură, dl Băsescu și-a dat seama de gafă, încercând să abată atenția ori să dreagă busuiocul: cică „politicienii trebuie să înțeleagă că justiția, cu cei trei piloni – judecători, procurori, avocați – este intangibilă din punct de vedere al traficului de influență, al influențării deciziei”. În plus, „în ultimii ani politicieni de marcă, directori de mari companii și alți mari corupți au fost condamnați, ceea ce înseamnă că structurile justiției au început să funcționeze”.
Nu sunt sigur că cetățenii au înțeles corect mesajul, dar informația că politicienii vin la el să aranjeze dosare în Justiție este de o gravitate fără precedent. Gravitate taxată imediat de fostul „tânăr mafiot obraznic”, Tudor Chiuariu, azi președintele Comisiei Juridice a Senatului: „s-a făcut referire în discursul preşedintelui la intervenţii pe care oamenii politici le fac pentru a opri dosare din Justiţie”, de aceea a cerut procurorului general adjunct al României, aflat în sală, să cerceteze despre ce politicieni e vorba.

O nouă cabală

Prim ministrul Victor Ponta, și el invitat la respectivul Congres, sesizează, pe lângă gravitatea destăinuirii, că la el n-a venit nimeni să-i ceară să intervină în instanță în favoarea unuia sau a altuia. Și iaca așa s-a născut în spațiul public încă un motiv de acuzații la adresa președintelui, de data aceasta furnizat de propriile-i mărturisiri.
Așadar de ce să fi venit tocmai la Domnia Sa politicieni cu jalba-n proțap pentru a interveni în dosarele nu știu cui? S-ar putea da două variante de răspuns: 1. au venit știind că predecesorii săi la Cotroceni au făcut așa ceva, ceea ce nimeni nu a sesizat până acum; 2. au venit pentru că știau că dl Băsescu a mai făcut intervenții, a mai aranjat dosare, ceea ce presa, televiziunile, mai ales „sursele”, blogurile, site-urile pe Net vorbesc din 2004 încoace.

Încă o confirmare

În plus, tocmai au loc schimbări importante la Ministerul Justiției, la Parchetele ÎCCJ și DNA, iar numirile procurorilor-șefi întârzie de o bună bucate de vreme. Refuzul președintelui de a confirma ultimele două propuneri ale fostului Ministru al Justiției, Mona Pivniceru, întreține respectivele și multele semne de întrebare în spațiul public, ceea ce-i incită pe reporteri să-l întrebe pe președinte în desele sale ieșiri publice.
Ultima gafă este încercarea de a plasa președinția în rolul de unic posesor al adevărului și al puterii: „Când discutăm de procurorul general, de procurorul șef al DNA, al DIICOT, cei care fac desemnarea trebuie să își asume responsabilitatea, că au desemnat oameni extrem de pregătiți(…) capabili să ducă misiunea parchetului, nu să negocieze cu politicienii”.

Înapoi la dreptul roman?

Afirmația că „desemnarea procurorilor este o chestiune de asumare” este discutabilă: cel ce-i numește își asumă doar „numirea”, nu și activitatea ulterioară, ca în cazul responsabilității proprietarilor de sclavi din dreptul roman. Au trecut totuși două milenii. Și asta deoarece proaspăt numitul trebuie să fie el însuși responsabil de activitatea sa, nu numai în fața celui ce l-a numit, ci și în fața legii, a evaluatorilor profesioniști și a contribuabililor.
Concepția aceasta a președintelui a provocat destule daune, neajunsuri nu doar în Justiție, ci și în alte sectoare, deoarece proaspăt numiții au așteptat mereu „impulsuri” de la cei ce i-au numit, de foarte multe ori nefăcând absolut nimic fără a cere sfatul sau aprobarea conducătorului, a șefului, a liderului de partid… Aceasta este până la urmă explicația întârzierii reformelor, iar noul aranjament constituțional va trebui să taie nodul gordian și să impună mecanisme europene, ușor de controlat, transparente până la punct și virgulă.

Petru Tomegea