Ce mai înseamnă să fii politician azi?

Din păcate nu mai înseamnă mare lucru. S-au „străduit” destui să înjosească, să facă de rușine și chiar de ocară o activitate nobilă care ar fi trebuit de la început pusă în serviciul poporenilor. Au desfigurat-o în nici trei decenii, motiv pentru care a fi politician azi nu mai e mare scofală. În consecință, politica românească nu mai atrage profesioniști onești, nici intelectuali de marcă, aflându-se la ora actuală într-o acută criză de personal calificat și de management. Atrage în schimb aventurieri dornici de gâlceavă, putere și avere. De demonstrat.
Cum s-a ajuns aici? Iureșul spre putere a început în zilele revoluției când un șofer se cocoțase pe post de ministru al Educației, iar alți inși analfabeți coordonau sectoare importante ale noii democrații. De sus până jos. Nu am nimic împotriva oamenilor simpli, a muncitorilor și a țăranilor care, spre deosebire de pletora noii puteri, aveau măcar bună creștere și respect pentru muncă.
Așa a început asaltul parveniților și al șmecherilor asupra statului, prin înșelarea bunei credințe a cetățenilor care s-au grăbit să le dea votul. Și totuși s-au întâmplat câteva lucruri și mai murdare: destui politicieni au fost prinși cu mâinile până la cot în bani publici, cu încălcări grave ale legii și cu abuzuri groase, ajungând după gratii: un prim-ministru, Adrian Năstase, o mulțime foști de miniștri, Miron Mitrea, Sorin Pantiș, Relu Fenechiu, Monica Iacob Ridzi…, destui deputați și senatori, primari de mari municipii precum Iulian Bădescu… Condamnați sunt și marii combinatori politici, alde Voiculescu și Hrebenciuc. Condamnat a fost și liderul actualei majorități de guvernământ și șef al celui mai puternic partid, PSD, Liviu Dragnea… Cine să mai creadă în astfel de politicieni?
Unele cazuri sunt ieșite din comun: deși membru al Legislativului, deputatul Mihail Boldea a fugit de justiție ascunzându-se tocmai în Kenya, Marko Attila, deputat – pitit în Ungaria, iar statul vecin nu-l extrădează, Sebastian Ghiţă, deputat, ditai șeful Comisiei de control parlamentar al SRI, fuge de sub control judiciar și se ascunde la prieteni în Serbia, fiind sprijinit de personaje de vază din România, o mulțime de oameni mari de afaceri din cercul fruntașilor politici au dat dosul după ce și-au securizat banii prin conturi offshore și nimeni nu-i caută.
Tupeul unor astfel de politicieni e fără margini, sfidând opinia publică: își amenință dușmanii cu capete în gură, că le umplu botul de sânge, cum zice fostul președinte Traian Băsescu, altul, Cristian Boureanu, scandalagiu vechi, dar tată de copil mare, sare la bătaie la polițistul care-l oprește în trafic, amenințându-și amanta că-i sparge dinții. În același timp, acoliții lor din studiouri TV împreună cu politicieni de duzină atacă justiția, acuză procurorii de poliție politică și nu pățesc nimic. Și ca să avem tot tacâmul, Parlamentul blochează desfășurarea cercetărilor în cazul unor parlamentari cu dosare pe motivul imunității pentru …declarații politice.
Cum e posibil ca în România obstrucționarea justiției să nu fie sancționată, iar în SUA Donald Trump să-și piardă fotoliul de președinte pentru acte mult mai simple? Cum e posibil ca tocmai împricinații să acuze justiția de dosare politice, dar abia după ce sunt ei înșiși acuzați? Cum e posibil ca ei și ai lor să ticluiască legi ca OUG 13 și altele ca să scape de pedepse?
Cum e posibil ca în cele mai sărace țări de pe continentul european, România și Republica(?) Moldova, nivelul jafului să fie cel mai ridicat, iar politicienii să-și caute de lucru cu certuri pentru pielea ursului din pădure și exerciții de imagine? Cum e posibil ca o serie de ziare și televiziuni să prostească lumea în față, iar CNA, special făcut pentru aceasta, să nu zică nici pâs?
Iată de ce nu mai înseamnă aproape nimic să fii politician în ziua de azi. Și o spun cu mare amărăciune fiindcă de suferit au de suferit România și toți cetățenii, de la copiii de grădiniță până la vârstnicii fără dinți. Și nici viitorul nu sună grozav: politicienii cu dosare penale, cu aversiune față de știință și carte, față de cinste și onoare vor continua asaltul asupra statului.

Petru Tomegea

Moare PNL de fenechită si silaghită?

De aproape o lună, cum deschizi televizorul, cum te uiți pe prima pagină a ziarelor, dai de bocete și vaiete: „Moare PNL din cauza lui Fenechiu, coruptul și pușcăriabilul, din cauza lui Silaghi, înlocuitorul propus la Transporturi. Oare PNL este cel mai iubit partid politic, de aceea orice greșeală, derapaj sau aiureală provoacă valuri de lacrimi și bocete în spațiul public?
Au mai fost situații critice, dar parcă mai plângăcioase ca acestea nu. Ele au început, curios lucru, nu după implementarea vreunor programe economice, sociale reformatoare, ci după actul de nesupunere al lui Călin Popescu-Tăriceanu față de președintele Băsescu. Fiindcă nu a demisionat când a pohtit Traian Băsescu, prim ministrul de atunci a devenit pietroiul din casă, un răzgândac ori răzgândicean, după unii, iar, din tot ce făcea, nimic nu mai era bun.

Boală și/sau calvar

Apoi a urmat calvarul bilețelelor galbene, roz… culminând cu acțiuni concertate de desfigurare și diabolizare a PNL-lui, soldate cu căderea capetelor lui Tudor Chiuariu, „tânărul mafiot obraznic”, al lui Paul Păcuraru… Numai că, peste ceva ani de la mătrășirea lor, Justiția a hotărât că au fost descăpățânați degeaba, cei doi fiind găsiți nevinovați. De răspuns n-a răspuns nimeni, încă, atâta doar că frumoasele lor cariere s-au topit, iar PDL, simțit ca autor, a pierdut guvernarea și majoritatea, ajungând la 10%.
În drum spre eșafod se mai află iată și Relu Fenechiu, deja condamnat într-o primă instanță, și Ovidiu Silaghi, și Mariana Câmpeanu, și actorul Mircea Diaconu, și realizatoarea TV Lucia Hossu-Longin, și generalul Corneliu Dobrițoiu și mulți alții.

Dușmanul public nr. 1

Interesantă și intrigantă este însă situația lui Andrei Marga care, deși găsit nevinovat de instanță, capul său a căzut de două ori, până acum, o dată de la Ministerul de Externe, fără a ni se spune de ce, deși toată lumea a înțeles: nu-l iubea pe președinte îndeajuns și nu prea coabita. A doua oară la ICR, fiindcă a intrat în coliziune cu vechea gardă. Se vede treaba că prezintă un mare pericol, atât de mare că trebuie făcut dispărut cât mai repede.
Calculul însă s-ar putea să fie greșit. Dat afară pe ușă, profesorul Marga s-a întors pe fereastră în reacțiile unor ziare și reviste, pe teme deloc comode nici pentru actuala putere, dar nici pentru fosta.

Vinovații de serviciu

Cam așa ceva se poate afirma și despre Ovidiu Silaghi. Nu contează că dosarele sale în instanță nu au avut câștig de cauză, el a devenit vinovatul de serviciu, președintele fiind gata să-i taie calea către Ministerul Transporturilor. De slăbit însă presa nu-l va slăbi din ochi până la desfigurarea completă.
Așadar moare PNL de fenechită, silaghită și multele alte boli politice, așa cum cobesc bocitoarele zi și noapte? Bine nu-i va fi, nu numai din pricina acestor boli, fiindcă mai este și la guvernare. Oricât de bună ar fi, dacă ne luăm după ei înșiși și, oricât de rea ar fi, dacă ne luăm după ceilalți, mult mai numeroși ca primii, PNL va plăti un cost. Chiar dacă, după sondajele de opinie, pierderile de imagine sunt moderate.

PDL e cel mai tare

Greu de înțeles este altceva: PDL și Traian Băsescu suferă, măcar că au doar nevinovați: Anastase, Boagiu, Blejnar, Boldea, Boureanu, Duță, Pinalti, Popoviciu, Ridzi, Udrea, Videanu cu tot neamul lor în ordine alfabetică. Pentru „o anumită parte a presei”, vorba dlui Ion Iliescu, vinovăția acestora nu există, așa cum ridziloza, boldiloza… nu i-au infectat cică deloc. Cu toate acestea, situația lor nu este de invidiat.
Astfel, președintele Băsescu poartă în cârcă 7,4 milioane de români din 8,4 milioane prezente la referendum, ceea ce, după ultimul recensământ, înseamnă majoritatea, iar legitimitatea și credibilitatea sa constituie una din vulnerabilitățile majore. Mai cu seamă în plan extern. Nici rebotezarea cifrelor la recensământ, nici pactul de coabitare și nici măcar timpul nu reușesc o cât de mică breșă. Ultima încercare aparține inițiativei „Băsescu, unionistul”.

Percepția publică, bat-o vina!

PDL, în schimb, se învârte de ceva vreme, periculos, în jurul a 10% posibilitate de a fi votat. Oare ce îl ține pe loc? Deși a parcurs drumul în jos de la 33% la anterioarele alegeri, partidul a plătit și plătește cu vârf și îndesat numărul mare de „nevinovați”.
Percepuți însă de electorat ca vinovați, percepția publică a vinovăției fiind întărită și de actul de guvernare haotică, și de amputarea veniturilor cu 25%. Căci după demiterea Guvernelor Boc și Ungureanu, nimeni și nimic nu a putut schimba această percepție.

Petru Tomegea

Clanţa, prigoana şi biblioteca

De fiecare dată când se încearcă reformarea PDL din interior, se stârnesc furtuni şi certuri interminabile care scot în evidenţă, pe lângă o anume ţinută intelectual-morală, imposibilitatea schimbărilor autentice. Da, odată ajunşi la putere, mai toţi politicienii se simt bine în imperiul relaţiilor reciproc avantajoase, nedorind pentru nimic în lume să-l schimbe. Deşi tocmai de aceea au venit la putere. De demonstrat.
Nefiind în stare să repornească motoarele economiei, nici să colecteze mai mulţi bani la buget, activiştii PDL dau vina pe monstruoasa moştenire şi pe criza venită din Europa, nu din incompetenţa guvernanţilor. Cât de cinic şi ipocrit trebuie să fii ca să condamni fapte de corupţie din trecutul îndepărtat al altora, când eşti coleg de partid cu Boldea, Ridzi, Pasat, Ioan Andreica, Liviu Mihai Rusu…?

Semne de ramolire şi înapoiere

Numai că sărăcia, subdezvoltarea cer soluţii imediate şi radicale, în lipsa cărora cresc tensiunile sociale. În plus, contracararea lor prin violenţă de către organele de ordine şi supraveghere va duce la escaladare. De aceea, ca să nu intrăm ca elefantul într-un magazin de porţelanuri şi cristaluri, ci doar să ridicăm zăbranicul de pe ochii privitorilor, să spunem că Puterea actuală dă semne deloc subtile de decadenţă şi decrepitudine:
1. Astfel, presa vorbeşte despre abuzuri în intervenţiile asupra protestatarilor şi, déjà vu, despre jandarmi în vizite la domiciliu pentru a-i „convinge” să renunţe. În plus, cetăţenii, după cum rezultă din sondaje, se simt tot mai ameninţaţi, mai urmăriţi. Nimeni nu poate nega orchestrarea unor astfel de acţiuni coercitive de la nivel central până la judeţ şi oraş. De drepturile omului, însă, nu se mai ocupă nimeni.

Viaţa ca o pradă

2. Aflată la cote imposibile într-o societate democratică, vocaţia de pradă a clientelei politice a găsit mediu prielnic: candidaţii, competitorii cu funcţii de decizie fac orice pentru bani negri necesari în campania electorală: licitaţii pur formale sau trucate, atribuiri directe de contracte pe bani publici, abuzuri inclusiv cu fonduri europene, constrângerea interlopilor, cămătarilor, mitarnicilor, hoţilor, delapidatorilor… Ori la bal, ori la penal.
3. Se accentuează tendinţa de dominaţie a demnitarilor cu funcţii înalte de partid şi de stat care-şi justifică autoritarismul prin nevoia de respect univoc: „doar preşedintele e al României”; vor prestigiu intelectual „fac o şcoală… în care să-i învăţ pe politicieni puţină politică”. Preşedinţia fiind un fel de Academie. Are nevoie de puteri sporite din cauza corupţiei, a disfuncţionalităţilor din Justiţie: „îl vom găsi şi în gaură de şarpe”.

Răzbunare şi revanşă

4. Deşi le credeam demult apuse ori măcar ascunse, se manifestă la cote nebănuite dorinţa de revanşă şi pofta de răzbunare: Opoziţia ameninţă direct personalul Executivelor Boc – Ungureanu şi pe preşedinte, aluziile la puşcărie capătă accente răspicate, iar cei ameninţaţi folosesc orice cale pentru a bara drumul USL spre putere.
5. În acest climat de confruntare joasă, nu mai e loc de ideologii şi programe care să permită votul în cunoştinţă de cauză şi să justifice adjudecarea scrutinelor. Lupta se dă ca în orice societate autarhic-anarhică între oamenii Măriei Sale, cei mai buni, şi ciumpalaci potrivnici, răi şi leneşi.

Intelectualii şi clanţa

Pentru că, în concepţia liderilor PDL, bătăliile electorale nu s-au câştigat vreodată la bibliotecă, nici cu studii şi efort intelectual, ci prin „clanţă” şi mită, pentru că liderii actuali au făcut alergie la tot ce înseamnă valoare, iar în preajma dlui Băsescu s-a uscat tot ce era viu, iată-i acum în situaţia de a nu avea candidaţi nici la primăria Capitalei, nici la preşedinţie, iar la Consilii Judeţene şi Parlament, în afara baronilor şi a cailor bălani, lista e debilă de tot.
Acum sunt „prigoniţi” intelectualii Baconschi, Preda şi Paleologu, împreună cu Macovei. Dacă a face politică în România a ajuns o ruşine, iar anumite relaţii maculează, vina aparţine politicienilor înşişi. Nu i-a obligat nimeni să stea lângă astfel de tovarăşi de drum.
Pe de altă parte, când au apelat la banii din salubrităţi de partid ai lui Prigoană, la cei din furtişag ai lui Boldea, Ridzi etc. le-a priit, iar când aceştia năzuiesc spre sferele înalte ale Puterii, strâmbă din nas. În aceste condiţii, schimbarea se numeşte eşec. Q.e.d.

Petru Tomegea

Pisica cu clopoţei şi gaura de şarpe

Fuga de la locul faptei a deputatului PDL Mihail Boldea, tânără speranţă şi investitor strategic promovat asiduu de majordomul arcului parlamentar de guvernământ, dl Toader, este o lovitură mediatică de calibru, iar cel ce trage sforile ca să-şi atingă scopul e dl preşedinte. Scopul? Să n-ajungă duhoarea la UE, iar dumnealui să-şi păstreze cum-necum statutul de comandant şi în lupta anticorupţie. De demonstrat.

Presa între aparenţă şi esenţă

În plin scandal Schengen numai asta ne mai lipsea. Dar atâta neprofesionalism la comentatorii TV şi jurnalişti, indiferent de partea cui combat, nu s-a mai văzut în spaţiul nostru public. Orbiţi de aparenţa faptelor, cu toţii pierd din vedere esenţa fenomenului, una de o gravitate pentru care veci-pururi România nu va intra într-un spaţiu european normat. Dacă nu se schimbă radical modul de a face politică şi de a aplica legea.
Boldea este simptomul unei boli grave nu de azi-de ieri în ţara noastră dragă: cine mijlocea repartiţia apartamentelor, a posturilor, cumpărarea autoturismelor şi a televizoarelor color înainte de ’89? Activiştii şi funcţionarii de partid, cu atât mai scumpi cu cât intervenţia era mai sus. S-a aşteptat cineva ca fenomenul să dispară după revoluţie? Doar fraierii care nu ştiu cum funcţionează sistemul.

Un afacerist poate fi om cinstit?

Dacă ar fi vrut, putea Boldea să facă afaceri cinstite? Nu. Iată ce declara el însuşi în 2009: „Nici un om de bună-credinţă nu mai poate gândi o afacere profitabilă dacă nu se interesează… în raza de acţiune a cărui clan are de gând sa plătească taxe: Preda? Pietroi? Cămătaru? Şi nu e vorba de taxele către stat, ci (de) taxele plătite pentru prosperitatea acestor suborganizări sociale: clanuri, clănuleţe, găşti sau familii”.
Îi dau crezare, chiar dacă e cine e, deoarece jurnaliştii scot la iveală zilnic sute de cazuri asemănătoare şi toţi cunoscuţii care au început o afacere s-au lovit de aceleaşi „bariere”. Nu e cetăţean să nu cunoască o mulţime de exemple. Ei şi?

Majoritatea lor / suferinţele noastre

I-a păsat majorităţii portocalii sau firavei Opoziţii de atunci şi de azi de această situaţie, de această declaraţie a unui parlamentar, informaţie care ea singură le e suficientă Olandei, Finlandei etc. să ne zădărnicească orice tentativă de admitere în spaţiul Schengen? Nici vorbă: majoritatea a continuat cu aroganţă circul unor reforme doar de dragul imaginii. Toate vor dispărea odată cu actuala legislatură. Căci nici măcar un politician cu capul în nouri nu-şi închipuie că se poate bineguverna cu aşa ceva.
Or, dacă o Putere voia să pună lucrurile la punct, cu asta trebuia să înceapă. Dl Băsescu a înţeles pericolul, de aceea a ridicat miza loviturii mediatice: „Îl vom găsi şi în gaură de şarpe”. La o analiză atentă, declaraţia asta n-are alt rost decât să dreagă busuiocul în faţa partenerilor UE şi să mai stoarcă ceva adeziuni acasă.

Cri, cri, cri, SRI!

Cu siguranţă, se vor găsi destui să-l aplaude, numai că SRI îl ţinuse la curent cu toate matrapazlâcurile încă din 2008. Procurorii n-au acţionat pentru că aşa erau cutumele: fără OK de la Putere nu se mişcă nicio frunză, oricât de tare ar bate vântul. Mai întâi s-a mişcat însă dl Toader: „Noi ne-am certat după ce el a avut tot felul de poziţii, l-a atacat pe premier, l-a atacat pe preşedintele de organizaţie. El a candidat pentru funcţia de secretar general al organizaţiei, iar colegii nu l-au ales şi din acest motiv a plecat din partid. Noi am încercat ca în Biblie să îl facem să renunţe la rătăcire, dar era prea rătăcit”. Oare să însemne că, dacă n-a mers cu vorba bună, Procuratura a dat o mână de ajutor?

Cărarea hoţilor şi „mani pulite”

Fireşte, toate faptele de corupţie şi furăciune îşi au istoria lor, dar cazul Boldea s-a născut din lupta anticorupţie, căci, paradoxal, această luptă naşte la rândul ei altă corupţie. Situaţia au înţeles-o mai devreme ca noi justiţiarii italieni: zeci de ani partidele, parlamentul lor au făcut mare caz de lupta anticorupţie, dar, culmea, se fura tot mai mult. Şi poate nu s-ar fi întâmplat nimic dacă nu erau asasinaţi cu barbarie primul ministru Aldo Moro şi câţiva justiţiari şi dacă un judecător curajos, Antonio di Pietro, nu şi-ar fi asumat riscul operaţiunii „mani pulite”.
La noi însă justiţiarii nu sunt de capul lor, Boldea şi-a luat cu sine potenţialul exploziv la safari, iar dl Băsescu ne va fi baci până la adânci bătrâneţe. Q.e.d.

Petru Tomegea