O mulțime de oameni de presă, analiști și, în mod paradoxal, destui politicieni se plâng de această campanie electorală pe care o etichetează ca anostă, monotonă, chiar stranie, deși ea se desfășoară după o lege asupra cărora aproape toți au căzut de acord. Or evenimentele de până acum arată o nume stare de normalitate, nu altfel stând lucrurile în marile democrații occidentale. De demonstrat.
În aceste condiții de contestare generalizată a tipului de campanie, sunt obligatorii două întrebări: i-a obligat cineva să stabilească aceste reguli sau se aflau în treabă atunci când au redactat respectivele articole de lege? Nu că ar fi pentru prima dată, dar, dacă tot la fel evoluează campaniile în democrațiile consacrate, nu cumva au fost tentați de această normalitate pe care și-au dorit-o pentru țara lor și a noastră? Sau nu știau despre ce e vorba.
Înainte de a răspunde, o constatare: starea de normalitate este dorința unor largi pături sociale care își doresc o politică normală, o guvernare după reguli clare, în interesul tuturora, iar această dorință răzbate mai ales după omorul de la Colectiv. Căci sloganul cel mai vocal al mulțimilor, și în stradă, și pe rețelele de socializare, a fost și este: „Vrem o țară ca afară!” Or „afară”, adică în țările occidentale, și politicieni, și funcționari, și cetățeni se conduc de secole bune după legi, norme, reguli, din 1789-1848 egale pentru toți, pentru unii, înțelese și acceptate, pentru alții, impuse. Uneori cu duritate: Dura lex, sed lex.
În fond, care sunt reproșurile la adresa prezentei campanii? Că nu este nenorocita bălăcăreală între candidați, că lipsesc atacurile la persoană, dezvăluirile compromițătoare, manipulările? Ei, bine, acestea nu lipsesc, ba chiar am putea afirma că asistăm la o anumită recrudescență, mai ales după nefericitul exemplu al campaniei lui Donald Trump.
Alta este durerea celor ce se plâng: mocirla, cearta în direct, acuzațiile fără susținere, minciuna sfruntată, injuriile, limbajul buruienos, comportamentul de mahala… nu mai aduc pluspuncte ca altădată, ba, din contra, descalifică. Priviți cu câtă „strădanie” și chiar plăcere apelează la ele destule personaje cunoscute pentru un asemenea stil de a face politică, numai că rezultatele sunt mai mult decât modeste, situându-le la limita pragului electoral. Dacă nu va fi fiind vorba de marja de eroare.
Adevărat, nu mai este panotajul electoral luxuriant pe străzi, clădiri, copaci… din pricina căruia mulți samsari de candidați și partide, politruci de seamă… dau cu subsemnatul pe la DNA. Poate va fi fiind vorba de lipsa mănoaselor contracte de publicitate și PR dispărute ca urmare a preceptelor legii electorale? Evident, simple întrebări retorice.
Simptomatică, în bătălia pentru normalitate, a fost decizia președintelui Iohannis de a nu le face onoarea unei invitații oficiale la sărbătorirea Zilei Naționale unor politicieni cu dosare penale și condamnări. O decizie importantă nu pentru azi, ci pentru viitor. Dacă acum a stârnit atâtea patimi, aducând ceva voturi victimelor care se jeluiesc de dimineață până seara, e posibil ca în câțiva ani să se intre în normalitate. Dacă acum pasul în spate al compromișilor se face cu icnete și scandal, încet-încet se va intra în obișnuință.
Ceea ce nu vor să înțeleagă liderii respectivi este că deja e prea mult. S-a ajuns la saturație. Cetățenii care se scoală cu noaptea-n cap să se ducă la lucru și trăiesc din propria muncă nu sunt dispuși să înțeleagă de ce acuzații și penalii trebuie să se bucure de onoare din partea autorităților și cei curați nu. Pierit-au oamenii merituoși, demni și cinstiți în Țara Românească?
Fiindcă elita unei patrii adevărate trebuie totuși să fie altceva decât căpătuiala, învârteala și propriul interes, decât încălcarea legii, spiritul combinagiu și alunecos, azi cu un partid, mâine cu altul. Azi la dreapta, mâine la stânga. Schimbăm azi ce-am hotărât ieri. Intrăm într-o combinație cu o unii, dar pe din dos îi servim pe alții.
Iată de ce vrem normalitate.
Petru Tomegea